Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

Se afișează postările cu eticheta lecturi-ale-cuvintelor-lui-Dumnezeu-atotputernic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lecturi-ale-cuvintelor-lui-Dumnezeu-atotputernic. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 aprilie 2021

Cuvântul lui Dumnezeu „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerireˮ (4)


Cuvântul lui Dumnezeu „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerireˮ (4)


Ce înseamnă să fii desăvârșit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru ca oamenii să fie cuceriți? Și ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru a fi desăvârșiți? Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, servesc scopului de a-l face pe om complet, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală și să se elibereze de firea sa stricată satanică și de influența Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului; firește, este primul pas al lucrării. Desăvârșirea este cel de-al doilea pas și este lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit. Altfel, nu ar avea cum să Îl cunoască pe Dumnezeu și nici nu ar fi conștient că există un Dumnezeu, adică i-ar fi imposibil să-L admită pe Dumnezeu. Și dacă o persoană nu-L admite pe Dumnezeu, ar fi imposibil și ca ea să fie făcută completă de Dumnezeu, întrucât nu îndeplinește criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum poți să-L cunoști? Cum poți să-L cauți? În plus, nici nu vei putea să-I fii martor, și cu atât mai puțin nu ai avea credința să-L mulțumești. Așadar, pentru oricine dorește să fie făcut complet, prima etapă trebuie să fie aceea de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiție. Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, au scopul de a-i prelucra pe oameni și de a-i schimba, și fiecare este o parte din lucrarea de a gestiona omul. Ambele etape sunt necesare pentru a face pe cineva o persoană completă și niciuna nu poate fi omisă. Este adevărat că „a fi cucerit” nu sună prea bine, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar o vei fi aflat. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ți cunoști umanitatea de joasă speță, cât și o mare parte din neascultarea ta. Cu toate că nu vei reuși să te descotorosești de aceste lucruri sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoști, iar faptul acesta va pune bazele pentru desăvârșirea ta. Ca atare, cucerirea și desăvârșirea sunt făcute pentru a-i schimba pe oameni și a-i scăpa de firile lor satanice stricate astfel încât să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. A fi cucerit este doar primul pas în schimbarea firilor oamenilor, dar și primul pas prin care oamenii se dăruiesc pe deplin lui Dumnezeu, un pas mai mic decât acela de a fi desăvârșiți. Firea vieții unei persoane cucerite se schimbă mult mai puțin decât aceea a unei persoane desăvârșite. A fi cucerit și a fi desăvârșit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării și pentru că acestea îi țin pe oameni la diferite standarde; cucerirea îi ține pe oameni la standarde inferioare, în timp ce desăvârșirea îi ține la unele superioare. Cei desăvârșiți sunt oameni drepți, oameni făcuți sfinți și puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii sau produsele finale. Cu toate că nu sunt oameni fără cusur, ei sunt oameni care caută să trăiască o viață plină de înțeles. Deocamdată, cei cuceriți recunosc doar prin cuvânt existența lui Dumnezeu; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și Cuvântul S-a arătat în trup și că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată și mustrare. Aceștia recunosc și că judecata și mustrarea lui Dumnezeu și că lovirea și rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Abia recent au început să aibă o oarecare asemănare umană. Au niscaiva perspective asupra vieții, dar, pentru ei, aceasta tot rămâne neclară. Cu alte cuvinte, ei abia încep să aibă umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii pășesc pe calea desăvârșirii, devine posibil ca vechile lor firi să se schimbe. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte și, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea și pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuși să trăiască respectând adevărul și fac din căutarea adevărului scopul lor. Nu sunt dispuși să trăiască în gândurile generate de propriul creier și disprețuiesc neprihănirea de sine a omului, trufia și îngâmfarea acestuia. Vorbesc cu un puternic simț al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înțelepciune și sunt loiali și ascultători față de Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată și mustrare, nu numai că nu devin pasivi sau slabi, ci sunt recunoscători pentru această mustrare și judecată de la Dumnezeu. Ei cred că nu pot exista fără mustrarea și judecata lui Dumnezeu, că îi protejează. Ei nu caută o credință a păcii și bucuriei și a căutării pâinii ca să își potolească foamea. Și nici nu caută plăcerile trupești vremelnice. Asta se petrece în cei care sunt desăvârșiți. După ce oamenii sunt cuceriți, recunosc faptul că există un Dumnezeu, însă manifestările lăuntrice, din clipa în care recunosc existența lui Dumnezeu, sunt limitate. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul și semnificația lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câștigat? Doar după ce vei înțelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu te lepezi de ceea ce s-ar cuveni să te lepezi și nu reușești să renunți la plăcerile trupești la care ar trebui să renunți ci, în schimb, continui să râvnești la conforturile trupești așa cum ai făcut-o mereu, și dacă nu ești în stare să renunți la nicio prejudecată împotriva fraților și surorilor și nu plătești niciun preț ca să săvârșești multe acțiuni simple, atunci asta dovedește că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înțelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriți sunt oameni în care s-au petrecut niște schimbări inițiale și care au dobândit intrarea inițială. Experimentarea judecății și mustrării lui Dumnezeu le oferă oamenilor o cunoaștere inițială a lui Dumnezeu și o înțelegere inițială a adevărului. Poate nu ești în stare să pătrunzi pe deplin realitatea adevărurilor mai profunde și mai detaliate, dar, în viața reală, ești capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupești sau statutul tău personal. Toate acestea sunt efectul obținut în cazul oamenilor care trec prin procesul de cucerire. În cazul celor cuceriți, se pot observa și schimbări ale firii; de exemplu, modul în care se îmbracă, în care se prezintă și în care trăiesc – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinței în Dumnezeu se schimbă, scopurile căutării lor le sunt clare și au aspirații mai înalte. În timpul lucrării de cucerire, și în firea vieții lor se pot petrece schimbări similare. Schimbările se petrec, dar sunt superficiale, preliminare, și mult inferioare față de schimbările firii și scopurile căutării celor care au fost desăvârșiți. Dacă în cursul cuceririi, firea unui om nu se schimbă deloc și acesta nu dobândește niciun adevăr, atunci acest om este un nimic și este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriți nu pot fi desăvârșiți! Și dacă un om încearcă doar să fie cucerit, atunci nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firile lui dau dovadă de anumite schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. În plus, va pierde și adevărurile inițiale pe care le-a câștigat. Există o mare diferență între numărul de schimbări ale firii în cazul celor care sunt cuceriți și al celor care sunt desăvârșiți. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări inițiale este dovada că, de fapt, o persoană nu-L cunoaște deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaștere vine din judecată, iar o astfel de judecată este o parte importantă a lucrării de cucerire. Așadar, toți care sunt desăvârșiți trebuie, mai întâi, să fie cuceriți; altfel, nu au cum să fie desăvârșiți.

luni, 15 martie 2021

Fragment 200 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”


 Devotional zilnicFragment 200 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”


Atitudinea pe care Dumnezeu o cere și pe care omenirea ar trebui să o aibă față de El

De fapt, Dumnezeu nu are cerințe prea mari de la omenire – sau, cel puțin, nu are cerințe atât de mari precum își imaginează oamenii. Fără cuvântările lui Dumnezeu sau fără nicio exprimare a firii Lui, a faptelor sau cuvintelor Lui, v-ar fi foarte dificil să-L cunoașteți pe Dumnezeu, fiindcă oamenii ar trebui să deducă intențiile și voia lui Dumnezeu, ceea ce este foarte dificil pentru ei. Dar în legătură cu ultima etapă a lucrării Lui, Dumnezeu a rostit multe cuvinte, a făcut multe lucrări și a cerut multe oamenilor. Prin cuvintele Lui și prin numeroasele Lui lucrări, El i-a informat pe oameni despre ceea ce Îi place, despre ceea ce detestă și despre ce fel de oameni ar trebui ei să fie. După ce au înțeles aceste lucruri, în inimile lor, oamenii ar trebui să aibă o definire precisă a cerințelor lui Dumnezeu, fiindcă ei nu mai cred într-un Dumnezeu nedeslușit, nici nu-L urmează pe Dumnezeu prin abstractizare, nedeslușire și nimicnicie; în schimb, oamenii pot să audă cuvântările lui Dumnezeu, pot să înțeleagă standardele cerințelor Lui și să se ridice la înălțimea lor, iar Dumnezeu folosește limba oamenilor pentru a le spune tot ceea ce ar trebui ei să știe și să înțeleagă. Azi, dacă oamenii încă nu sunt conștienți de cerințele pe care Dumnezeu le are pentru ei, de ceea ce este Dumnezeu, de motivul pentru care ei cred în Dumnezeu și despre modul în care ar trebui să creadă în Dumnezeu și să se comporte față de El, atunci e o problemă în asta. […] Iată care sunt cerințele corecte ale lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează. Dumnezeu cere cinci lucruri de la cei care Îl urmează: credință adevărată, să-L urmeze cu loialitate, supunere absolută, cunoaștere adevărată și venerare cordială.

duminică, 7 martie 2021

Cuvântul lui Dumnezeu „Discuție despre viața bisericească și viața realăˮ


Cuvântul lui Dumnezeu „Discuție despre viața bisericească și viața realăˮ


Oamenii simt că se pot transforma numai în cadrul vieții bisericești. Dacă nu sunt în cadrul vieții bisericești, atunci se simt incapabili să se transforme, ca și cum transformarea nu poate fi dobândită în viața reală. Puteți să vedeți care este problema aici? Am mai vorbit despre aducerea lui Dumnezeu în viața reală; pentru cei care cred în Dumnezeu, aceasta este calea de intrare în realitatea cuvintelor Lui. De fapt, viața bisericească este doar o cale limitată de desăvârșire a oamenilor. Mediul esențial pentru desăvârșirea lor rămâne în continuare viața reală. Aceasta este practica reală și pregătirea reală despre care am vorbit, care le permit oamenilor să obțină o viață umană normală și să trăiască asemănarea unei persoane adevărate în viața de zi cu zi. Pe de o parte, o persoană trebuie să studieze pentru a-și ridica propriul nivel de educație, a înțelege cuvintele lui Dumnezeu și a dobândi capacitatea de a primi. Pe de altă parte, o persoană trebuie să fie înzestrată cu acele cunoștințe de bază necesare pentru a trăi ca ființă umană cu scopul atingerii înțelegerii și rațiunii umanității normale, întrucât oamenii sunt aproape complet deficienți în aceste sfere. Mai mult, trebuie să ajungă să savureze cuvintele lui Dumnezeu prin viața bisericească și, treptat, să ajungă la o înțelegere clară a adevărului.

miercuri, 17 februarie 2021

Cuvântul lui Dumnezeu „Despre practica rugăciuniiˮ


Cuvântul lui Dumnezeu „Despre practica rugăciuniiˮ


Voi nu dați nicio importanță rugăciunii în viața voastră de zi cu zi. Oamenii neglijează chestiunea rugăciunii. Rugăciunile erau de obicei superficiale, omul făcând pur și simplu lucrurile mecanic înaintea lui Dumnezeu. Niciunul nu și-a oferit pe deplin inima înaintea lui Dumnezeu și nu s-a rugat cu adevărat lui Dumnezeu. Oamenii se rugau lui Dumnezeu doar când se iveau necazurile. În tot acest timp, te-ai rugat vreodată cu adevărat lui Dumnezeu? A existat vreodată un moment când ai vărsat lacrimi de durere înaintea lui Dumnezeu? A existat vreun moment când ai venit înaintea Lui ca să te cunoști? Ai avut vreodată o rugăciune deschisă cu Dumnezeu? Rugăciunea vine prin practică: dacă nu te rogi în mod obișnuit acasă, atunci nu vei avea cum să te rogi nici în biserică și, dacă nu te rogi în mod normal în cadrul adunărilor mici, atunci vei fi incapabil să te rogi în cadrul adunărilor mari. Dacă în mod obișnuit nu te apropii de Dumnezeu și nu chibzuiești la cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu vei avea nimic de spus când vine vremea să te rogi și, chiar dacă te rogi, doar te vei preface; nu va fi rugăciune adevărată.

luni, 15 februarie 2021

Cuvântul lui Dumnezeu „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Saleˮ


Cuvântul lui Dumnezeu „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Saleˮ


Dumnezeu dorește acum să câștige un anumit grup de oameni, un grup alcătuit din aceia care se străduiesc să coopereze cu El, care se supun lucrării Sale, care cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărate și care pot să pună în aplicare cerințele Lui; ei sunt cei care au înțelegere adevărată în inimile lor, ei sunt cei care pot fi desăvârșiți și care vor putea să pășească, în mod inevitabil, pe calea spre desăvârșire. Cei care nu pot fi desăvârșiți sunt oameni care nu înțeleg limpede lucrarea lui Dumnezeu, care nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu, care nu sunt atenți la cuvintele Sale și care nu au dragoste în inimile lor pentru Dumnezeu. Cei care se îndoiesc de Dumnezeul întrupat, sunt mereu nesiguri în privința Lui, nu-I iau niciodată cuvintele în serios și Îl amăgesc întotdeauna sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și aparțin Satanei; nu există nicio cale de a desăvârși astfel de oameni.

vineri, 12 februarie 2021

Cuvântul lui Dumnezeu „Iubirea autentică față de Dumnezeu este spontanăˮ


Cuvântul lui Dumnezeu „Iubirea autentică față de Dumnezeu este spontanăˮ


Toți oamenii au fost supuși rafinării datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, omenirea nu ar avea cu siguranță binecuvântarea de a suferi această rafinare. Altfel spus, toți cei care sunt capabili să accepte încercările cuvintelor lui Dumnezeu sunt binecuvântați. Pe baza calibrului inerent al oamenilor, a comportamentului lor și a atitudinilor lor față de Dumnezeu, ei nu sunt vrednici să primească acest fel de rafinare. Ei s-au bucurat de această binecuvântare tocmai pentru că au fost înălțați de către Dumnezeu. Oamenii obișnuiau să spună că nu sunt vrednici să vadă chipul lui Dumnezeu sau să-I audă cuvintele. Astăzi, faptul că oamenii au primit rafinarea cuvintelor Lui se datorează pe deplin înălțării de la Dumnezeu și milei Lui. Aceasta este binecuvântarea fiecărei persoane care s-a născut în zilele de pe urmă – ați experimentat personal acest lucru? Aspectul în care oamenii trebuie să experimenteze suferința și să întâmpine piedici este predestinat de către Dumnezeu – nu se bazează pe cererile oamenilor. Acesta este adevărul inechivoc. Fiecare credincios ar trebui să aibă capacitatea de a trece prin încercările cuvintelor lui Dumnezeu și să sufere conform cuvintelor Lui. Vă e clar acest lucru? Așadar, în schimbul suferinței prin care ai trecut, ai primit binecuvântările de astăzi; dacă nu suferi pentru Dumnezeu, nu poți primi lauda Lui. Poate că te-ai plâns în trecut, dar oricât de mult te-ai plâns, Dumnezeu nu Își amintește asta despre tine. A sosit ziua de azi și nu e deloc nevoie de a privi spre chestiunile de ieri.

vineri, 11 decembrie 2020

Fragment 15 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat”


Devotional zilnic | Fragment 15 | „Omenirea coruptă are cel mai mult nevoie să fie mântuită de Dumnezeu cel întrupat”


De la un capăt la altul al întregii lucrări de gestionare, cea mai importantă lucrare este mântuirea omului de influența Satanei. Lucrarea cheie este cucerirea completă a omului corupt, restabilind astfel respectul inițial față de Dumnezeu în inima omului cucerit și permițându-i să realizeze o viață normală, adică, viața normală a unei creaturi a lui Dumnezeu. Această lucrare este decisivă și este miezul lucrării de gestionare.

marți, 8 decembrie 2020

Fragment 14 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”


Devotional zilnic | Fragment 14 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”


Fiecare etapă a lucrării Duhului Sfânt necesită simultan mărturia omului. Fiecare etapă a lucrării este o bătălie între Dumnezeu și Satana, iar obiectul bătăliei este Satana, în vreme ce acela care va fi desăvârșit de această lucrare este omul. Dacă lucrarea lui Dumnezeu va da roade sau nu depinde de modul în care omul mărturisește în fața lui Dumnezeu. Această mărturie este ceea ce Dumnezeu cere de la aceia care Îl urmează; este mărturia făcută în fața Satanei și, de asemenea, dovada rezultatelor lucrării Sale.

miercuri, 14 octombrie 2020

Fragment 31 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”


Devotional zilnic | Fragment 31 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”


Imediat după ce El a creat omenirea, Dumnezeu a început să colaboreze cu omul și să vorbească cu omul, iar firea Sa a început să fie exprimată față de om. Cu alte cuvinte, de când Dumnezeu S-a implicat prima dată pentru omenire, El a început să facă publice față de om, fără încetare, substanța Sa și ceea ce El are și este. Indiferent dacă oamenii mai demult sau oamenii de astăzi o pot vedea sau o pot înț‏elege, pe scurt, Dumnezeu vorbește omului și lucrează printre oameni, dezvăluindu-Și firea și exprimându-Și esența – ceea ce este un lucru sigur și imposibil de negat de orice persoană. Aceasta înseamnă, de asemenea, că firea lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu și ceea ce El are și este sunt constant scoase la iveală și dezvăluite în timp ce El lucrează și Se implică pentru om. El nu a ascuns sau tăinuit nimic față de om, ci, în schimb, Își face publică și Își afișează propria fire fără rezerve. Prin urmare, Dumnezeu speră că omul Îl poate cunoaște și că poate înțelege firea și esența Sa. El nu dorește ca omul să-I trateze firea și esența Sa ca pe taine eterne, nici nu vrea ca omenirea să Îl privească pe Dumnezeu ca pe un puzzle care nu poate fi niciodată rezolvat. Doar când omenirea Îl cunoaște pe Dumnezeu poate ști omul calea pe care să meargă și poate accepta îndrumarea lui Dumnezeu și doar o astfel de omenire poate trăi sub stăpânirea lui Dumnezeu și poate trăi în lumină și poate trăi în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu.

joi, 24 septembrie 2020

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 1 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul”


Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 1 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul”


Fiecare dintre voi ar trebui să-și examineze din nou viața de credință în Dumnezeu pentru a vedea dacă, în căutarea lui Dumnezeu, ai înțeles cu adevărat, ai priceput cu adevărat și ai ajuns să cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, dacă știi cu adevărat care este atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de diferitele tipuri de ființe umane și dacă înțelegi cu adevărat ce lucrează Dumnezeu asupra ta și cum îți definește Dumnezeu fiecare acțiune.

marți, 22 septembrie 2020

Fragment 3 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul”

Fragment 3 | „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul”


Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, oferind și ajutând pe alții prin intermediul cuvintelor Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie salvați și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să respecte ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu.