Fii strict cu tine însuți pentru a-i disciplina pe alții

de Xiaoyan, orașul Xinyang, provincia Henan

Am lucrat împreună îndeaproape cu o soră mai în vârstă în departamentul administrativ. După o perioadă de lucru împreună cu ea, am descoperit că este neglijentă în munca ei și că nu acceptă adevărul. Ca atare, mi-am format o opinie despre ea. Încetul cu încetul, relația normală dintre noi s-a destrămat, nu ne mai înțelegeam deloc și nici nu mai puteam lucra împreună. Simțeam că era în cea mai mare parte vina ei că relația noastră ajunsese în acest impas, așa că am încercat că găsesc diverse moduri de a comunica cu ea, ca să reușească să se cunoască pe sine. Însă toate eforturile mele de a comunica cu ea au fost în zadar, ba chiar au înrăutățit și mai mult situația. În cele din urmă, drumurile noastre s-au despărțit, iar problemele noastre au rămas nerezolvate. Asta m-a făcut să fiu și mai convinsă că nu era o persoană care să accepte adevărul. După aceea, biserica a aranjat să locuiesc cu o altă familie gazdă. Nu mult după aceea, am descoperit că erau multe probleme, de asemenea, cu fratele și sora din această familie și, din nou, am „trudit” să comunic cu ei, însă toate încercările mele au fost în zadar, iar ei au început să manifeste prejudecăți cu privire la mine. În fața acestor împrejurări, am fost foarte confuză și tulburată: de ce oamenii pe care îi întâlnesc nu acceptă adevărul? Până într-o zi când am înțeles care este sursa problemei, când m-am lovit de un zid la muncă.

În acea zi, cerul era deosebit de senin și însorit

 

de Tian Ying, China

Am fost o credincioasă a Bisericii Patriotice din China. Când am început să particip la întruniri, pastorii ne spuneau adesea: „Frați și surori, este consemnat în Biblie că: «Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea» (Romani 10:10). Am fost justificați datorită credinței noastre și, deoarece credem în Isus, am fost mântuiți. Dacă am crede în orice altceva, atunci nu am fi mântuiți…” Am ținut minte mereu aceste cuvinte rostite de pastori. Ele mă încurajau în timp ce căutam cu înflăcărare și participam activ la întâlniri, așteptând ca Domnul să vină și să mă primească în Împărăția cerurilor. Mai târziu, în biserică au fost săvârșite o serie de fapte nelegiuite, prin urmare am ajuns să mă satur de întrunirile de acolo. Nu doar că pastorii erau dezbinați, fiecare încercând să se stabilească pe primul loc și să-și înființeze propria orânduire, ci, pe deasupra, predicile pastorilor trebuiau să se supună regulilor Departamentului Frontului Unit al Muncii (DFUM). DFUM nu le permitea pastorilor noștri să predice din Cartea Apocalipsa, de teamă că ar „provoca tulburări printre oameni”, astfel că aceștia nu predicau din Cartea Apocalipsa. Pastorii deseori predicau despre donații, spunând că, cu cât cineva donează mai mult, cu atât mai multe binecuvântări va primi de la Dumnezeu. Văzând biserica în aceste condiții, m-am simțit derutată: cum ajunsese biserica la așa ceva? Nu credeau pastorii în Domnul? De ce nu urmau cuvântul Domnului? De ce nu aveau nici urmă de venerație pentru Domnul? Din acel moment, nu am mai vrut să mă duc la întrunirile Bisericii Patriotice, pentru că am simțit că ei nu credeau cu adevărat în Dumnezeu și că erau păstori falși care pretindeau a crede în Dumnezeu pentru a obține banii câștigați cu greu de frați și surori.

Reunit cu Domnul

 de Jianding, Statele Unite

M-am născut într-o familie catolică și, de la o vârstă fragedă, mama m-a învățat să citesc Biblia. Aceasta era perioada când Partidul Comunist Chinez construia națiunea după războiul civil și, din moment ce guvernul PCC suprima toate religiile, am ajuns la vârsta de 20 de ani până să am în sfârșit șansa de a merge la biserică și a asculta predici. Preotul ne spunea adesea: „Noi, catolicii, trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne căim cum se cuvine. Trebuie să facem binele, nu răul și să mergem mereu la Liturghie.

Un „porumbel voiajor” aduce vești decisive

 Un „porumbel voiajor” aduce vești decisive

de Su Jie, China

Într-o zi din 1999, după ce se încheiase o adunare, pastorul s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Su Jie, iată o scrisoare pentru tine.” De îndată ce am văzut-o, am știut că provenea de la o biserică pe care o înființasem în Shandong. Am luat scrisoarea și, în drum spre casă, mă întrebam în timp ce mergeam: „Această scrisoare e atât de groasă, oare au întâmpinat ceva dificultăți?”