Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

marți, 13 noiembrie 2018

Segment de film creștin | Unde anume se află Împărăţia cerului?

Filme religioase | Segment de film creștin | Unde anume se află Împărăţia cerului? 

Cea mai mare dorinţă a noastră, a celor care credem în Domnul, este să întâmpinăm întoarcerea Domnului, să fim aduși în Împărăţia cerului şi să primim binecuvântările şi ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni cred, atunci când Se întoarce Domnul, vom fi ridicați în văzduh pentru a ne întâlni cu Domnul. Dar în Biblie este scris că Noul Ierusalim va coborî din ceruri. „Lăcașul lui Dumnezeu cu oameni”, „Făcutu-s-au lumea aceasta a Domnului nostru şi a Hristosului Lui.” Împărăţia cerului este în cer sau pe pământ? Cum îi va lua Domnul pe sfinţi în Împărăţia cerului când Se întoarce? 
din:Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu