„Grija desăvârșită a lui Dumnezeu asupra tuturor" Cele mai frumoase cantari crestine
Măreția, sfințenia, stăpânirea și iubirea,
detalii ale firii și-esenței lui Dumnezeu,
sunt revelate oricând Își face El lucrarea,
văzute-n voia Lui pentru om,
împlinite-n viețile tuturor oamenilor.
Chiar dacă ai simțit sau nu, în viața ta,
Dumnezeu poartă de grijă tuturor pe deplin.
Cu-nțelepciune, onest, în așa multe feluri,
încălzește inima, mișcă sufletul.
E-adevărat, acum și-ntotdeauna.
Măreția, sfințenia, stăpânirea și iubirea,
detalii ale firii și esenței lui Dumnezeu,
sunt revelate oricând Își face El lucrarea,
văzute-n voia Lui pentru om,
împlinite-n viețile tuturor oamenilor.
Acesta este un fapt incontestabil.
din „Cuvântul Se arată în trup”
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu