De când a venit la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat necontenit credinţa religioasă. A arestat şi omorât cu frenezie creştini, a expulzat şi omorât misionari care operau în China, a confiscat şi distrus nenumărate Biblii, a închis şi demolat biserici şi a încercat să eradicheze toate bisericile-de-casă. Acest documentar descrie cazul real al unei creştine chineze, Yang Huizhi, care a fost arestată de guvernul PCC, a fost torturată şi a murit din cauza abuzurilor pentru că credea în Dumnezeu şi-şi făcea datoria. După ce a murit Yang Huizhi, conducerea PCC a susținut în mod fals că decesul ei avusese loc în urma unui atac de cord. Familia ei a vrut să caute dreptatea, dar în cele din urmă au fost convinși să păstreze tăcerea din cauza amenințărilor PCC.
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu