Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

duminică, 17 martie 2019

Cantec crestin „Scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu” Iubirea și mântuirea lui Dumnezeu



Cantec crestin „Scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu” Iubirea și mântuirea lui Dumnezeu


Dumnezeu are un plan de gestionare de 6000 de ani,
împărțit în trei faze,
fiecare numită o epocă.
Întâi Epoca Legii, apoi Epoca Harului
și Epoca Împărăției - ultima fază.
În timp ce lucrarea Lui diferă în fiecare,
e în acord cu nevoile omenirii
sau, mai precis,
e în acord cu trucurile lui Satana în lupta cu El.
Scopul lucrării lui Dumnezeu e înfrângerea Satanei,
să reveleze înțelepciunea
și atotputernicia lui Dumnezeu;
să expună toate trucurile lui Satana,
salvând astfel omul din sfera Satanei,
salvând astfel omul din sfera Satanei.


E pentru a revela înțelepciunea
și atotputernicia Lui
și a expune depravarea oribilă a lui Satana,
a învăța ființele create să distingă binele de rău
și să știe că Stăpânul a tot e Dumnezeu,
să vadă clar că Satana e dușmanul omului,
că e cel rău, un netrebnic,
ca omul să distingă binele de rău,
adevărul de minciuni,
sfințenia de murdărie și măreția de josnicie.
Scopul lucrării lui Dumnezeu e înfrângerea Satanei,
să reveleze înțelepciunea
și atotputernicia lui Dumnezeu;
să expună toate trucurile lui Satana,
salvând astfel omul din sfera Satanei,
salvând astfel omul din sfera Satanei.
Omenirea ignorantă să-I fie martoră:
Nu Dumnezeu a adus corupția asupra omului
și doar El Însuși, Stăpânitorul creației,
poate aduce desfătare și mântuirea omului.
Ca omul să știe că Dumnezeu e Stăpânitorul tuturor lucrurilor,
că Satana e doar o creație a Lui,
care mai târziu I s-a întors împotrivă.


Planul de 6000 de ani al lui Dumnezeu e împărțit în trei faze,
ca următoarele să se realizeze:
creaturile Lui să-I fie martore,
să-I cunoască voia
și să vadă că El e adevărul.
Scopul lucrării lui Dumnezeu e înfrângerea Satanei,
să reveleze înțelepciunea
și atotputernicia lui Dumnezeu;
să expună toate trucurile lui Satana,
salvând astfel omul din sfera Satanei,
salvând astfel omul din sfera Satanei.
din „Cuvântul Se arată în trup”


Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu