Li Mingdao este un predicator al unei biserici-de-casă. El crede în Domnul de mulți ani și a urmat mereu exemplul lui Pavel, axându-se pe predică, lucrare, suferință și plătirea prețului. Consideră că „atât timp cât trudești și lucrezi, poți intra în Împărăția cerurilor, poți fi răsplătit și poți dobândi o coroană”. Dar, la o întâlnire cu colegii lui, fratele Zhang își exprimă îndoielile față de această opinie. Nefiind convins, Li Mingdao se întoarce acasă și, după ce caută în Biblie, se lansează într-o dezbatere intensă cu fratele Zhang… Truda și lucrarea pentru Domnul respectă voia lui Dumnezeu? Urmând această cale, poate cineva să fie ridicat și să intre în cele din urmă în Împărăția cerurilor? Urmăriți sceneta „Speranțe deșarte” pentru a afla.
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu