Momo, Oraşul Hefei, Provincia Anhui
Înainte să cred în Dumnezeu, indiferent de ce făceam, niciodată nu voiam să fiu mai prejos. Am fost dispusă să accept orice greutate, atâta timp cât asta însemna că eu aș putea fi mai presus decât oricine. După ce L-am acceptat pe Dumnezeu, atitudinea mea a rămas aceeaşi deoarece am crezut ferm în vorba „nimic fără sudoarea frunții” şi am considerat atitudinea mea drept dovadă a motivării mele. Atunci când Dumnezeu mi-a dezvăluit adevărul, mi-am dat seama, în sfârşit, că trăisem sub jugul lui Satan, locuind pe tărâmul său.
De curând, Biserica făcea planuri pentru a o trimite pe sora cu care m-am asociat să ocupe o poziţie de conducere. La aflarea veştii, inima mi-a fost nimicită. Ambele ocupam roluri de conducere până când din nou am fost desemnate editori. Așadar sora mea s-ar întoarce la o poziţie de conducere cu potenţial nelimitat de creştere și L-ar sluji pe Dumnezeu, în timp ce eu aş fi încă blocată la un birou, îndeplinindu-mi, în umbră, datoria. Ce fel de viitor ar fi acesta? Ulterior, mi-am reamintit vechea zicală „există un milion de căi spre succes”. Atâta timp cât mi-aș îndeplini datoria cum se cuvine - și eu aș putea avea succes. Trebuie doar să-mi dublez eforturile de a urma adevărul. Dacă m-aș concentra pe editarea de predici astfel încât acestea să comunice mai bine adevărul, poate că, într-o zi, șefii ar observa că eu am înţeles adevărul. Apoi ei m-ar promova şi viitorul meu ar fi la fel de luminos. După ce am priceput asta, norii cenușii au început să bată în retragere în favoarea unei determinări reînnoite. M-am cufundat în muncă şi, atunci când nu eram ocupată, am mâncat şi am băut cuvântul lui Dumnezeu, fără a îndrăzni s-o las mai moale, nici măcar pentru o clipă.
Într-o zi, am văzut următorul pasaj în Predici şi Patimă despre Poarta către Viață: „tot ceea ce te constrânge de la a-L urma pe Dumnezeu şi a căuta adevărul este unul din cătuşele Satanei. Dacă eşti legat numai cu unul din lanţurile Satanei, atunci locuiești pe tărâmul său”. După ce am auzit acest lucru, nu am putut să nu mă întreb „Sub care din jugurile Satanei trăiesc? Care dintre otrăvurile sale mă împiedică să urmez adevărul?” Pe când încercam, în linişte, să cântăresc această întrebare, mi-am readus aminte de situaţia mea recentă. După ce sora mea a fost trimisă la noua sa slujbă, nu am rămas pasivă. De fapt, am devenit şi mai devotată în a mânca şi a bea cuvântul lui Dumnezeu, în a mă ruga la Dumnezeu şi a-mi îndeplini, în mod activ, datoria. La suprafaţă, păream chiar mai sârguincioasă în a urma adevărul decât înainte dar, dacă tragi cortina şi analizezi, iscusința mea de a accepta să fiu mai prejos a existat numai deoarece am nutrit ambiţii de a face, cândva, saltul înainte. Dorinţa mea arzătoare de a fi cea mai bună dintre cei mai buni a reprezentat motivul pentru care nu am devenit pasivă şi, în schimb, am urmat, mai activ, adevărul - însă aşa-zisul obiectiv al adevărului era doar o iluzie, un obiectiv necurat. Eu am ales o goană de moment a adevărului pentru a-mi îndeplini scopurile egoiste. Gândindu-mă la trecut, la anii petrecuţi urmându-L pe Dumnezeu, mi-am dat seama că toate sacrificiile mele s-au plătit cu otrava lui Satan „nimic fără sudoarea frunții”. Este modul în care aceasta m-a legat precum un lanţ invizibil şi m-a îndrumat să mă străduiesc pentru excelenţă. Când deja aveam o funcție, eram neîncetat în căutarea uneia și mai mari; când mi-am pierdut funcția sau nu am izbutit să avansez, nu am devenit pasivă; eram, în continuare, dispusă să plătesc preţul pentru a căuta adevărul. Oricum, nu s-a întâmplat deoarece am înţeles adevărul şi eram dispusă să mă sacrific pentru acesta. Pur şi simplu, în strădania de a reuși, am vrut să folosesc aparența sacrificiului. Atunci am înţeles, în sfârşit, că atitudinea mea „nimic fără sudoarea frunții” a fost, de fapt, una dintre otrăvurile lui Satan, care-mi curgea prin vene. Fusesem păcălită; otrava mă vlăguise de întreaga omenie. Am fost arogantă şi ambiţioasă, lipsită de simțul persepctivei. Totul s-a petrecut chiar sub nasul meu. Am crezut că ambiţia mea era, de fapt, un testament către năzuința mea. Am crezut că natura mea arogantă de a nu fi mai prejos fără voia mea, reprezenta un semn al motivării mele. Am prețuit, în locul adevărului, ereziile lui Satan şi le-am văzut ca pe o emblemă a onoarei în loc de o literă stacojie. Cât de proastă eram, să fiu păcălită de Satan așa, să nu reușesc să separ binele de rău? Am înțeles, într-un final, cât eram de jalnică. Am învăţat şi cât de viclean şi de mârșav este Satan. Satan face uz de erezii pentru a ne înşela şi pentru a ne perverti. Ne conduce pe căi greşite și noi jurăm loialitate uneltirilor sale înşelătoare. Toate acestea sunt înfăptuite fără ştirea noastră. Credem că urmăm adevărul și că ne sacrificăm pentru adevăr, însă trăim de fapt în înşelare de sine. Otrăvurile Satanei sunt într-adevăr puternice! Dacă nu ar fi existat luminarea de la Dumnezeu, eu nu aş fi înțeles niciodată adevărul că am fost pervertită de către Satan şi desigur că nu aș fi înțeles asta din pricina uneltirilor sale înșelătoare. Dacă nu era luminarea de la Dumnezeu, eu aş fi continuat să trăiesc sub jugul lui Satan până când, într-un final, Satan m-ar fi devorat în întregime.
În acea clipă, am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă tu ești foarte bucuros să fii făcător de servicii în casa lui Dumnezeu, lucrând cu sârguință și conștiincios în anonimat, dând mereu și neluând niciodată, atunci Eu spun că tu ești un sfânt credincios, deoarece tu nu cauți nicio recompensă și, pur și simplu, ești un om onest” („Trei avertismente” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat modalitatea de practică: în calitate de una dintre lucrările lui Dumnezeu, eu ar trebui să-L iubesc, să-L mulțumesc necondiţionat şi să-mi îndeplinesc datoria, cu evlavie. Acesta este simțul pe care una dintre lucrările lui Dumnezeu ar trebui să îl dețină. Acesta este un scop potrivit cu voia Lui. Începând de astăzi, voi face tot posibilul să urmez adevărul. Mă voi bizui pe adevăr pentru a înțelege înşelăciunea Satanei şi pentru a-i arunca jugul. Nu voi mai căuta nimic trupesc. În schimb, voi trudi în obscuritate, îndeplinindu-mi datoria de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Chiar dacă, la final, rămân fără nimic, voi continua, în mod voit, fără nicio urmă de regret, deoarece eu sunt doar una dintre lucrările neînsemnate ale lui Dumnezeu. A-L mulțumi pe Creator este singurul meu scop adevărat în viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu