Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Dumnezeu Însuși, Unicul (III) ” (Fragment)

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Dumnezeu Însuși, Unicul (III) ” (Fragment)

Dumnezeu Atotputernic spune: „Sunteți cu toții adulți. Unii dintre voi sunteți de vârstă mijlocie; unii ați ajuns la bătrânețe. De la necredincios la credincios și de la începutul credinței în Dumnezeu la a accepta cuvântul lui Dumnezeu și a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, câtă cunoaștere ați avut despre suveranitatea lui Dumnezeu? Ce înțelegeri ați obținut în privința sorții omenești? Poate cineva să obțină tot ceea ce-și dorește în viață? Câte lucruri ați fost în stare să realizați așa cum ați dorit în cele câteva decenii ale existenței voastre? Câte lucruri nu se întâmplă conform așteptărilor? Câte lucruri vin sub forma unor surprize plăcute? Câte lucruri așteaptă încă oamenii să rodească – așteptând în subconștient momentul potrivit, așteptând voința Cerului? Câte lucruri îi fac pe oameni să se simtă neajutorați și înfrânți? Toți sunt plini de speranțe cu privire la soarta lor și anticipează că totul va merge așa cum își doresc în viața lor, că nu le vor lipsi mâncarea și îmbrăcămintea, că averile lor vor spori spectaculos. Nimeni nu vrea o viață de sărăcie și asuprire, plină de greutăți, măcinată de calamități. Dar oamenii nu pot prevedea sau controla aceste lucruri. Poate că pentru unii trecutul este doar o harababură de experiențe; aceștia nu au învățat niciodată care este voia Cerului și nici nu îi interesează acest lucru. Își trăiesc viețile fără a gândi, ca animalele, trăind zi de zi, nepăsându-le care este soarta omenirii, de ce sunt vii ființele umane și cum s-ar cuveni să trăiască. Acești oameni ajung la bătrânețe fără nicio înțelegere a sorții omenești și, până în clipa morții, nu au nici cea mai vagă idee la ce se referă viața. Asemenea oameni sunt morți; sunt făpturi fără spirit; sunt brute. Deși trăiesc printre toate lucrurile, oamenii își extrag bucuria din multele feluri în care lumea le satisface necesitățile materiale, deși văd această lume materialistă avansând constant, propria lor experiență – ceea ce simt și experimentează inimile și spiritele lor – nu are nimic de-a face cu lucrurile materiale și nimic material nu le poate substitui. Este o recunoaștere în profunzimile inimii, ceva care nu se poate vedea cu ochiul liber. Această recunoaștere stă în înțelegerea și percepția cuiva asupra vieții omenești și a sorții omenești. Și duce adesea la înțelegerea faptului că un Stăpân nevăzut aranjează toate lucrurile, orchestrând totul pentru om. Între toate acestea, o persoană nu poate decât să accepte aranjamentele și orchestrațiile sorții; în același timp, nu poate decât să accepte cărarea pe care i-a întins-o în față Creatorul, suveranitatea Creatorului asupra destinului său. Acesta este un fapt incontestabil. Orice cunoaștere și atitudine ar avea cineva în privința destinului, nimeni nu poate schimba acest fapt.

Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla desfășurarea lor. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul și se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele după care au loc sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că făgașul pe care merg aceste lucruri și inevitabilitatea lor nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine; în același timp, fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. Sunt ca niște palme puternice plesnite una după alta peste urechile omenirii, forțându-i pe oameni să se gândească din nou cine, până la urmă, le guvernează și controlează destinul. Și pe măsură ce ambițiile și dorințele lor sunt contracarate și spulberate în mod repetat, oamenii ajung în mod natural la o acceptare subconștientă a ceea ce le-a pregătit soarta, o acceptare a realității, a voinței Cerului și a suveranității Creatorului. De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că „autoritatea Creatorului nu poate fi depășită”, care să nu exprime adevărul etern că „autoritatea Creatorului este supremă.”

Destinele omenirii și ale universului sunt strâns legate de suveranitatea Creatorului, inseparabile de orchestrațiile Creatorului; în final, ele nu pot fi despărțite de autoritatea Creatorului. Prin legile tuturor lucrurilor, omul ajunge să înțeleagă orchestrarea Creatorului și suveranitatea Lui; prin regulile de supraviețuire, el percepe stăpânirea Creatorului; din destinele tuturor lucrurilor, el trage concluzii despre modurile în care Creatorul Își exercită suveranitatea și controlul asupra lor; și în ciclurile de viață ale ființelor omenești și ale tuturor lucrurilor, omul experimentează cu adevărat orchestrațiile și aranjamentele Creatorului pentru toate lucrurile și făpturile vii și asistă cu adevărat la felul în care aceste orchestrații și aranjamente înlocuiesc toate legile, regulile și instituțiile pământești, toate celelalte puteri și forțe. În lumina acestui lucru, omenirea este silită să recunoască faptul că suveranitatea Creatorului nu poate fi violată de către nicio ființă creată, că nicio forță nu poate influența sau modifica evenimentele și lucrurile predestinate de către Creator. Oamenii și toate lucrurile trăiesc și se propagă, generație după generație, sub aceste legi și reguli divine. Nu este aceasta adevărata întrupare a autorității Creatorului? Cu toate că omul vede, în legile obiective, suveranitatea Creatorului și coordonarea de către Creator a tuturor evenimentelor și lucrurilor, câți oameni sunt capabili să înțeleagă principiul suveranității Creatorului asupra universului? Câți oameni pot cu adevărat să cunoască, să recunoască, să accepte și să se supună suveranității Creatorului și aranjamentelor Lui asupra propriului lor destin? Cine, crezând în faptul suveranității Creatorului asupra tuturor lucrurilor, va crede și va recunoaște cu adevărat că tot Creatorul dictează și destinul unei vieți omenești? Cine poate cuprinde cu adevărat faptul că soarta omului stă în palma Creatorului? Ce fel de atitudine ar trebui să adopte omenirea față de suveranitatea Creatorului, atunci când se confruntă cu faptul că El guvernează și controlează soarta omenirii, este o decizie pe care trebuie să o ia singură fiecare ființă umană care se confruntă cu acest lucru.”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.