Xunqiu, Orașul Nanyang, Provincia Henan
Obișnuiam să cred că Dumnezeu a judecat și a mustrat omul doar când El a descoperit stricăciunea inerentă a omului sau a transmis cuvinte dure care au judecat sfârșitul omului. Doar mult mai târziu, o întâmplare m-a făcut să înțeleg că și cuvintele blânde ale lui Dumnezeu erau și judecata și mustrarea Lui. Mi-am dat seama că fiecare cuvânt pe care Dumnezeu l-a spus a fost judecata Lui față de om.
De curând, sora mai mare a familiei gazdă a fost prinsă în emoții trupești și, ca rezultat, ea a suferit foarte mult. Am avut părtășie cu ea de mai multe ori, dar părea că este zadarnic. Ea a rămas la fel. Treptat, am devenit nerăbdătoare, gândindu-mă în sinea mea: „Am vorbit cu tine de câteva ori, dar nu te-ai schimbat. Probabil nu ai niciun interes pentru adevăr. Niciodată nu voi mai avea părtășie cu tine.” După aceea, nu m-am mai simțit dispusă să mă împrietenesc cu ea și eram foarte rar preocupată de ea. Într-o zi, o altă soră cu care am colaborat a sugerat că ar trebui să ne rugăm cu acea soră mai mare. După ce am auzit aceasta, am simțit dezgust: „De ce? Ar fi o pierdere de timp să stăm cu ea, iar rugăciunile noastre ar fi neproductive.” De fapt, știam că acest lucru mi-a dezvăluit aroganța, care era firea Satanei. Le întorceam celorlalți spatele și nu arătăm deloc iubire față de ceilalți. Cu toate acestea, nu am putut opri aceasta. Când ne-am rugat împreună, încă mi s-a părut greu să mă eliberez de gândurile și sentimentele mele interioare, atât de mult încât m-am cufundat în întuneric spiritual și nu am putut simți că Dumnezeu era cu mine. În plus, m-am simțit sufocată în interior, ca și când inima mea ar fi blocată și nu ar fi putut fi eliberată. Mai târziu, m-am rugat în fața lui Dumnezeu cu privire la necazul meu: „Dumnezeule, eram conștientă de aroganța și inumanitatea mea. Nu am arătat nici considerație și nici compasiune pentru sora mai mare. Ci, pur și simplu, am eșuat în a mă schimba pe mine însămi. Dumnezeule, Te implor să mă luminezi despre adevăr și să mă cunosc mai bine pe mine însămi.” În timp ce ofeream această rugăciune, mi-am amintit vag câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. Imediat, am deschis cartea cuvântului lui Dumnezeu și am găsit următoarele afirmații: „De ce se spune că măsura hotărârii tale de a-L iubi pe Dumnezeu și renunţarea cu adevărat la cele trupești depind de faptul dacă ai sau nu prejudecăți față de frații și surorile tale și, dacă ai, atunci trebuie să renunți la aceste prejudecăți. Adică, atunci când relația ta cu frații și surorile tale este normală, atunci starea ta sufletească înaintea lui Dumnezeu este, de asemenea, normală. Când unul dintre frații tăi este slab sau una dintre surorile tale este slabă nu îl vei detesta sau o vei detesta, nu îl vei disprețui sau nu o vei dispreţui, nu vei râde de el sau de ea şi nu te vei arăta indiferent faţă de ei. Dacă tu poți să îi ajuți, vei părtăși cu ei […]. Dacă tu simți că ești incapabil să le-o oferi, atunci îi poți vizita. Acest lucru nu e necesar să fie săvârşit de către conducătorul bisericii – este responsabilitatea fiecărui frate și a fiecărei surori să facă această lucrare. Dacă vezi că un frate sau o soră se găsește într-o stare rea, ar trebui să îl vizitezi sau să o vizitezi. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre voi” („Lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea Satanei” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, îndemnul că „Adică, atunci când relația ta cu frații și surorile tale este normală, atunci starea ta sufletească înaintea lui Dumnezeu este, de asemenea, normală.” a fost întipărit în mintea mea într-un mod foarte clar. Căutam în timp ce mă gândeam profund la această afirmație. Prin luminarea de la Duhul Sfânt, am simțit că această afirmație aparent clară întruchipa de fapt măreție și judecată și mi-a străpuns inima ca o sabie. Dumnezeu spusese mereu în mod clar omului că, doar pe baza cuvintelor Sale, omenirea ar putea stabili relații normale între frați și surori și că relația omului cu Dumnezeu ar fi normală atât timp cât relațiile lor cu frații și surorile erau normale. Când mă înțelegeam cu ceilalți, tot ce vădeam era firea coruptă a Satanei, arătând în principal dispreț și respingere față de ceilalți. Nu aveam o relație normală cu oamenii, deci cum mă puteam bucura de o relație normală cu Dumnezeu? Era responsabilitatea constantă a omului să-i viziteze și să-i slujească pe frații și pe surorile care erau pasivi și slabi. Era viața care trebuia trăită de oameni care căutau să-L iubească pe Dumnezeu; comportamentul fraților și al surorilor care se iubeau unii pe ceilalți. În mod contrast, nu mi-a păsat deloc când am aflat de situația proastă a surorii mai mari. Deși a părut că am avut părtășie cu ea, adânc înăuntrul meu nu am făcut aceasta cu o inimă care-L iubea pe Dumnezeu. Nu am făcut tot ce mi-a stat în putere ca s-o ajut și s-o susțin. Nu am avut părtășie cu ea cu răbdare, cu o inimă bună sau cu înțelegerea unui om care suferise - un om care trăise în întuneric - ca să o ajut să iasă dintr-o situație negativă. Chiar am decis că sora mai mare nu avea nicio intenție de a căuta adevărul și, prin urmare, am disprețuit-o și m-am ferit de ea. Astfel am pierdut o relație sănătoasă cu Dumnezeu și am devenit subiect pentru mustrarea Lui. Sufeream de întuneric spiritual. Nu era cazul în care firea lui Dumnezeu venise la mine? Cu cât m-am gândit mai mult la aceasta, cu atât mai puternic am simțit că exact această afirmație era judecata lui Dumnezeu către mine, față în față. Mi-era rușine și aveam remușcări profunde. Îmi lipsește atât de mult umanitatea! Apoi, totuși, venerația mea pentru Dumnezeu a apărut spontan și în același timp. Mi-am dat seama că firea lui Dumnezeu este una a măreției și a mâniei. Mi-am dat seama că Dumnezeu este într-adevăr complet drept și sfânt. Dumnezeu ar putea străpunge fiecare gând, astfel încât nu ar exista nicio scăpare de judecata Lui.
Judecata cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să renunț la prejudecata mea față de sora mai mare. Astfel, am găsit dorința de a avea părtășie cu ea într-un spirit de iubire și bunătate. Totuși, în mod neașteptat, înainte de a avea din nou părtășie cu ea, sora mai mare primise luminarea de la Dumnezeu și ieșise din situația ei negativă, rugându-se și ascultând imnurile cuvântului lui Dumnezeu. În acel moment, m-am simțit mulțumită că situația sa se îmbunătățise. Am fost recunoscătoare că Dumnezeu ne condusese, așa cum va face mereu. De asemenea, mi-a fost rușine de purtarea proastă pe care o arătasem.
I-am mulțumit lui Dumnezeu! În ciuda faptului că arătasem numai răzvrătire și corupție în timpul acestei experiențe, am învățat că cel mai puțin aspre cuvinte ale lui Dumnezeu sunt, de asemenea, judecata și mustrarea Lui față de om și că fiecare cuvânt de la El este destinat judecării omenirii. Nu voi mai privi niciodată cuvintele lui Dumnezeu prin propria mea mentalitate. Eu voi accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu în cuvinte cu supunere absolută. Voi înțelege și voi primi mai multe adevăruri pentru a-mi transforma firea cât mai curând posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu