Pentru a servi în coordonare, oamenii trebuie să se asocieze în mod corect, precum și să fie plini de viață și vioi. În plus, trebuie să aibă vitalitate, energie și să fie plini de încredere, pentru ca alţii să fie îngrijiți, iar ei să fie sătui. Pentru a Mă sluji, tu trebuie să mă slujești după cum intenționez Eu, nu doar fiind pe placul inimii Mele ci, mai mult decât atât, satisfăcându-Mi intențiile, ca să fiu mulțumit de ceea ce realizez în tine. Umple-ți viața de cuvântul Meu, umple-ți vorba cu puterea Mea, aceasta este ceea ce cer de la tine. Urmarea propriilor tale dorințe descoperă asemănarea Mea? Îmi va satisface aceasta inima? Oare ești tu un om care Mi-a respectat sincer intențiile? Ești tu un om care a încercat cu adevărat să-Mi înțeleagă inima? Mi te-ai oferit într-adevăr? Te-ai obosit pentru Mine? Ai reflectat asupra cuvintelor Mele?
Oamenii trebuie să apeleze la înțelepciune în fiecare aspect și să folosească înțelepciunea pentru a merge pe calea Mea desăvârșită. Cei care se poartă după cuvântul Meu sunt cei mai înțelepți și cei care se poartă conform Cuvântului Meu sunt cei mai ascultători. Se face cum spun Eu, iar tu nu trebuie să dezbați cu Mine sau să încerci să Mă convingi. Tot ceea ce spun, spun gândindu-Mă la tine (nu contează dacă sunt sever sau blând), dacă te concentrezi să fii ascultător, va fi bine și aceasta este calea adevăratei înţelepciuni (și este calea[a] de a evita ca judecata lui Dumnezeu să cadă asupra ta). Astăzi, în casa Mea, nu fi politicos în fața Mea şi nu spune alte lucruri pe la spatele Meu. Vreau să fii practic; nu trebuie să folosești retorica înflorită. Pentru cei care sunt practici, există totul. Pentru cei care nu sunt, nu există nimic. Chiar și trupul lor se va întoarce de asemenea în inexistență pentru că, fără practică, există doar goliciune; nu există nicio altă explicație.
În credința voastră în Dumnezeu vreau să fiți sinceri și să nu faceți lucrurile[b] pentru propriile câştiguri și pierderi sau numai pentru voi înșivă, ar trebui doar să căutați să pășiți pe calea adevărată și să nu vă clătinați pentru nimeni și să nu fiți controlați de nimeni. Acesta este ceea ce este cunoscut ca fiind un stâlp al bisericii, un învingător al împărăției, însă a face altfel înseamnă a nu fi vrednic de a trăi înaintea Mea.
Situațiile, precum și căile de a fi aproape de Mine, pot diferi. Unora le face mare plăcere să spună cuvinte care sună frumos și să se poarte evlavios în fața Mea. Totuși, în spatele scenei, ei sunt un dezastru complet, iar cuvintele Mele lipsesc cu desăvârșire din ceea ce fac. Ei sunt dezgustători și iritanți; nici nu se pune problema de a putea să edifice pe cineva sau de a avea ceva de oferit. Voi nu sunteți în stare să vă gândiţi la inima Mea, iar aceasta este doar pentru că nu sunteți mai aproape de Mine și nu aveți mai multă părtășie cu Mine, Mă lăsați mereu să Mă îngrijorez și să lucrez din greu în numele vostru.
Note de subsol:
a. Textul original omite „și este calea”
b. Textul original omite „faceți lucrurile”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu