Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

vineri, 12 iulie 2019

Capitolul 47

Dumnezeule atotputernic al dreptății – Cel Atotputernic! În Tine absolut nimic nu este ascuns. Fiecare taină din vremuri imemoriale până în eternitate, pe care ființele omenești nu au dezvăluit-o niciodată, se manifestă în Tine și este complet clară. Nu mai căutăm și orbecăim, pentru că astăzi persoana Ta se manifestă deschis pentru noi, Tu ești taina care a fost revelată și Tu ești Dumnezeul viu Însuși și pentru astăzi Tu ai venit față în față cu noi și ca noi să-Ți vedem persoana înseamnă să vedem fiecare taină a tărâmului spiritual. Cu adevărat acest lucru este ceva ce nimeni nu și-ar putea imagina! Tu ești printre noi astăzi, chiar înăuntrul nostru, cu adevărat prea aproape ca să putem descrie; taina acestui fapt este infinită!

Dumnezeu cel Atotputernic Și-a finalizat planul de gestionare. El este Regele victorios al universului. Toate lucrurile și toate chestiunile sunt în controlul mâinilor Lui. Toți oamenii îngenunchează în venerație, strigând numele adevăratului Dumnezeu – Atotputernicul. Toate lucrurile, după cuvintele din gura Lui, se fac. De ce sunteți atât de delăsători, incapabili în mod serios să vă faceți să lucrați cu El, să vă uniți cu El și să mergeți cu El în slavă? Poate fi pentru că sunteți dispuși să suferiți? Dispuși să fiți alungați? Credeți că nu știu cine Îmi este sincer devotat și cine s-a sacrificat cu sinceritate pentru Mine? Ignoranților! Neghiobilor! Nu-Mi puteți înțelege intențiile, cu atât mai puțin puteți arăta considerație poverilor Mele, făcându-Mă mereu să Mă îngrijorez în privința voastră, să trudesc pentru voi. Când se va sfârși?

Să Mă trăiți în toate, să-Mi fiți martori în toate – înseamnă acest lucru doar să dați din gură? Nu știți ce e bine pentru voi! Lucrurile pe care le faceți, le faceți fără Mine, cu atât mai puțin sunt prezent în viețile voastre cotidiene. Știu că nu luați absolut deloc în serios credința în Dumnezeu, așa că acestea sunt fructele pe care le rodiți. Încă nu sunteți treji și, dacă veți continua astfel, Îmi veți face numele de ocară.

Întreabă-te, când vorbești, sunt Eu acolo cu tine? Când mănânci sau te îmbraci, este promisiunea Mea acolo? Chiar sunteți nesocotiți! Când e ceva de demonstrat, dacă nu se referă direct la tine, îți arăți adevărata natură și niciunul dintre voi nu e convins. Dacă n-ar fi așa, v-ați crede măreți și că dețineți multe lucruri în sinea voastră. Nu știi că înlăuntrul îţi este plin de urâciunea Satanei? Lucrează cu Mine ca să verși afară toate acestea. Lasă ceea ce sunt și am Eu să te ocupe complet în interior, astfel Mă poți trăi, poți depune mărturie pentru Mine cu mai multă realitate, poți face mai mulți oameni să se supună înaintea tronului Meu datorită vouă. Trebuie să știi cât de grea este povara de pe umerii voștri: să-L slăviți pe Hristos, să-L manifestați pe Hristos, să-I depuneți mărturie lui Hristos pentru ca miriade de oameni să obțină mântuirea și ca împărăția Mea să rămână fermă și nezdruncinată. Vă indic toate acestea ca să nu vă zăpăciți, neînțelegând importanța lucrării de astăzi.

Neajutorați atunci când sunteți confruntați cu lucrurile, ca furnicile într-o tigaie încinsă – alergând în cerc: aceasta este firea voastră. La exterior, semănaţi cu niște adulți, dar viața voastră interioară este aceea a unui copil, capabil doar să creeze probleme, sporindu-Mi povara. Dacă există lucrul cel mai mărunt care nu Mă preocupă, voi creați probleme, nu-i așa? Nu fiți neprihăniţi de sine. Ceea ce spun este adevărul. Să nu credeți mereu că vă fac morală constant, ca și cum folosesc cuvinte răsunătoare. Așa este situația voastră reală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu