Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

miercuri, 31 iulie 2019

Capitolul 65

Cuvintele Mele își ating constant ținta, adică vă indică slăbiciunile fatale, altfel v-ați târî în continuare picioarele, neavând idee ce moment este acum. Să știți acest lucru! Folosesc calea iubirii ca să vă mântuiesc. Indiferent cum ați fi, voi finaliza cu siguranță lucrurile pe care le-am aprobat, fără a face nici cea mai mică greșeală. Pot Eu, Dumnezeul Atotputernic cel drept, să fac o greșeală? Nu este acesta un concept omenesc? Spuneți-Mi, nu este tot ceea ce fac și spun de dragul vostru? Unii oameni vor spune cu umilință: „O, Dumnezeule! Tu faci totul de dragul nostru, dar noi nu știm cum să colaborăm cu Tine.” Câtă ignoranță! Să spuneți că nu știți cum să colaborați cu Mine! Acestea sunt toate minciuni nerușinate! Din moment ce spuneți asemenea lucruri, de ce, în realitate, arătați în mod repetat considerație trupului? Ceea ce spuneți sună bine, dar nu acționați într-un mod lejer și activ. Trebuie să înțelegeți acest lucru: ceea ce vă cer astăzi nu este o cerință exagerată, nu este dincolo de înțelegerea voastră, ci poate fi obținut de către om. Nu vă supraapreciez deloc; nu știu Eu limitele capacităților omenești? Le înțeleg perfect.

Cuvintele Mele vă luminează constant, totuși inimile voastre sunt prea împietrite și nu sunteți în stare să-Mi înțelegeți voința în sufletele voastre! Spuneți-Mi, de câte ori v-am reamintit să nu vă concentrați asupra mâncării, îmbrăcămintei și aspectului vostru, ci, în schimb, să vă concentrați asupra vieții lăuntrice? Dar voi pur și simplu nu ascultați. M-am săturat să o spun. Ați devenit atât de nesimțitori? Sunteți complet lipsiți de rațiune? Ar putea cuvintele Mele să fi fost rostite în van? Am spus ceva greșit? Fiii Mei! Aveți considerație față de intențiile Mele cele mai sincere! Când viețile voastre s-au maturizat, nu va mai fi nevoie să vă faceți griji și totul vă va fi oferit. Nu are nicio valoare să vă concentrați asupra acelor lucruri acum. Împărăția Mea a fost complet împlinită și a coborât în lume în mod public; cu atât mai mult semnifică acest lucru faptul că judecata Mea s-a abătut cu totul. Ați trăit-o? Nu am tragere de inimă să vă judec, dar voi nu arătați nici cea mai mică urmă de considerație inimii Mele. Vreau ca ceea ce obțineți în mod constant să fie grija și protecția iubirii Mele, și nu judecata nemiloasă. S-ar putea ca voi să fiți dornici să fiți judecați? Dacă nu, atunci de ce nu vă apropiați de Mine în mod repetat, de ce nu faceți părtășie și nu comunicați cu Mine? Mă tratați cu atâta răceală, iar când Satana vă dă idei, vă simțiți în culmea fericirii, crezând că acestea corespund propriei voastre voințe, dar nimic din ceea ce faceți nu este de dragul Meu. Doriți să Mă tratați mereu cu asemenea cruzime?

Nu e vorba că nu vreau să vă ofer acest lucru, dar voi nu sunteți dispuși să plătiți prețul, așa că rămâneți cu mâna goală, fără a ține absolut nimic. Nu vedeți că lucrarea Duhului Sfânt se derulează atât de repede acum? Nu vedeți că inima Mea arde de nerăbdare? Vă cer să colaborați cu Mine, dar voi rămâneți ostili. Toate dezastrele se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi dezastre – ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două, ci, în schimb, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare, iar dezastrele se vor agrava din ce în ce mai mult. În acest timp, tot felul de insecte aducătoare de năpaste vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului va apărea în toate locurile. Aceasta este judecata Mea pentru toate națiunile și popoarele. Fiii Mei! Nu trebuie să îndurați durerea și greutățile dezastrelor. Vă doresc să vă maturizați curând și să luați povara de pe umerii Mei cât se poate de repede; de ce nu-Mi înțelegeți voința? Lucrarea pe mai departe va deveni din ce în ce mai extenuantă. Sunteți atât de împietriți încât să Mă lăsați cu mâinile pline, să lucrez din greu de unul singur? Voi vorbi mai pe înțeles: cei ale căror vieți se maturizează vor intra în refugiu și nu vor suferi durere sau greutăți; cei ale căror vieți nu se maturizează trebuie să sufere durere și vătămare. Cuvintele Mele sunt suficient de clare, nu-i așa?

Numele Meu trebuie să se întindă în toate direcțiile și în toate locurile, ca fiecare să-Mi poată cunoaște numele cel sfânt și să Mă poată cunoaște pe Mine. Oameni din toate categoriile sociale din Statele Unite, Japonia, Canada, Singapore, Uniunea Sovietică, Macao, Hong Kong și din alte țări se vor îngrămădi imediat laolaltă în China, căutând adevărata cale. Numele Meu le-a fost deja mărturisit și nu aștept decât ca voi să vă maturizați cât mai curând cu putință, ca să îi puteți păstori și conduce. De aceea spun că munca de acum înainte va fi mai măreață. Numele Meu va circula intens în urma dezastrelor, și, dacă nu sunteți atenți, veți pierde porția care ar trebui să fie a voastră; nu vă temeți? Numele Meu se întinde către toate confesiunile, toate categoriile sociale, toate națiunile și toate religiile. Aceasta este lucrarea Mea realizată în mod ordonat, în legături bine strânse; totul se întâmplă conform rânduirii Mele înţelepte. Mi-aș dori doar ca voi să fiți în stare să avansați cu fiecare pas, urmându-Mi pașii îndeaproape.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu