Cuvântului lui Dumnezeu „Cele șapte tunete răsună – prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” (Fragment)
Dumnezeu Atotputernic spune: „Mi-am dat Slava lui Israel și apoi Mi-am luat-o înapoi, și după aceea i-am adus pe israeliți la Răsărit și pe toată omenirea la Răsărit. I-am adus pe toți la lumină ca să poată fi reuniţi și să se afle în comuniune cu aceasta și să nu mai trebuiască să o caute. Îi voi lăsa pe toți cei care caută să vadă din nou lumina și să vadă slava pe care o aveam în Israel; îi voi lăsa să vadă că am venit demult pe un nor alb în mijlocul omenirii, să vadă nenumărați nori albi și fructe în grupurile lor abundente și, mai mult, să vadă pe Iahve Dumnezeul lui Israel.
Îi voi lăsa să se uite la Stăpânul iudeilor, la Mesia cel așteptat și la înfățișarea Mea deplină, care a fost persecutată de împărați de-a lungul veacurilor. Voi lucra asupra întregului univers și voi face o mare lucrare, dezvăluind toată slava Mea și toate faptele Mele omului în zilele de pe urmă. Îmi voi arăta chipul slăvit în plinătatea Sa celor care M-au așteptat mulți ani, celor care au tânjit să vin pe un nor alb, lui Israel, care a tânjit să Mă vadă din nou, și întregii omeniri care Mă prigonește, pentru ca toți să știe că Mi-am luat cu mult timp în urmă slava și am adus-o în Răsărit, astfel încât nu mai este în Iudeea. Pentru că zilele de pe urmă au venit deja!
Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate națiunile şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-Mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit și că am coborât și pe „Muntele Măslinilor” din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu