„Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). (NTLR®)
„Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc” (Apocalipsa 20:11-15). (NTLR®)
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
„Judecata” în cuvintele rostite anterior – judecata va începe în casa lui Dumnezeu – se referă la judecata pe care Dumnezeu o săvârșește azi asupra celor care vin în fața tronului Său în ultimele zile. Poate că există aceia care cred în astfel de închipuiri precum aceea că, atunci când vor veni zilele de pe urmă, Dumnezeu va ridica o masă mare în ceruri, peste care va întinde o față albă de masă și, apoi, așezat pe un tron măreț, cu toți oamenii îngenunchiați pe pământ, El va descoperi toate păcatele fiecăruia și astfel va decide dacă se vor înălța la ceruri sau vor fi trimiși jos, în iazul de foc și pucioasă. Indiferent de închipuirile omului, esența lucrării lui Dumnezeu nu poate fi modificată. Închipuirile oamenilor nu sunt nimic altceva decât gânduri și vin din imaginația lor, adunate și puse cap la cap din ceea ce a văzut și auzit omul. De aceea, spun că, indiferent cât de uimitoare sunt imaginile create, acestea nu sunt nimic altceva decât o schiță și nu pot înlocui planul lucrării lui Dumnezeu. La urma urmei, omul a fost corupt de Satana, deci cum ar putea el înțelege gândurile lui Dumnezeu? Omul percepe lucrarea judecății lui Dumnezeu ca fiind extraordinară. El crede că, din moment ce Dumnezeu Însuși săvârșește lucrarea judecății, atunci aceasta trebuie să fie de cea mai mare amploare și de neînțeles pentru muritori și trebuie să răsune prin ceruri și să cutremure pământul; altfel, cum ar putea fi lucrarea judecății lui Dumnezeu? El crede că, din moment ce aceasta este lucrarea judecății, Dumnezeu trebuie să fie foarte impunător și măreț atunci când lucrează, iar toți cei care sunt judecați trebuie să urle în lacrimi și să cadă în genunchi implorând milă. O astfel de scenă trebuie să fie foarte spectaculoasă și să însuflețească profund… Toată lumea își imaginează lucrarea judecății lui Dumnezeu ca fiind neobișnuit de minunată. Știi, totuși, că Dumnezeu a început lucrarea judecății printre oameni cu mult timp în urmă și toate acestea în timp ce tu te cuibăreai într-o ignoranță liniștită? Că în momentul în care crezi că lucrarea judecății lui Dumnezeu a început oficial, este deja timpul ca Dumnezeu să refacă cerul și pământul? În acel moment, poate că tocmai vei fi înțeles sensul vieții, dar lucrarea pedepsei nemiloase a lui Dumnezeu te va duce, adormit adânc fiind, în iad. Doar atunci vei realiza dintr-o dată că lucrarea judecății lui Dumnezeu s-a încheiat deja.
[…] În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui omul să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, aceste cuvinte care arată cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu sunt rostite cu privire la modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică împotriva lui Dumnezeu. În realizarea lucrării judecății Sale, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o dezvăluie, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de expunere, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci cu adevărul pe care oamenii nu îl posedă deloc. Doar metodele de acest fel sunt considerate judecăți; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevărata față a lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și misterele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea revelării adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care cred în El. Această lucrare este lucrarea judecății realizate de Dumnezeu.
din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Dumnezeu e tăcut și nu ni S-a arătat niciodată, totuși lucrarea Sa nu a încetat niciodată. El privește asupra tuturor ținuturilor și poruncește tuturor lucrurilor și Se uită la toate cuvintele și faptele omului. Gestionarea Sa este efectuată în etape și conform planului Său. Înaintează tăcut, fără efecte dramatice, totuși pașii Săi se apropie tot mai mult de omenire, iar scaunul Său de judecător este așezat în univers cu viteza fulgerului, imediat urmat de coborârea tronului Său printre noi. Ce scenă măreață este aceea, ce tablou grandios și solemn! Precum un porumbel și precum un leu care rage, Duhul ajunge printre noi toți. El este înțelept, El este drept și măreț, El ajunge în tăcere printre noi plin de autoritate și plin de iubire și milă. Nimeni nu este conștient de sosirea Sa, nimeni nu întâmpină cu bucurie sosirea Sa și mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; inima sa nu este diferită, iar zilele se scurg ca de obicei. Dumnezeu trăiește printre noi ca o persoană obișnuită, ca cel mai neimportant adept și un credincios obișnuit. El are propriile Lui îndeletniciri, propriile Sale scopuri și mai mult, El are divinitatea pe care nu o posedă oamenii obișnuiți. Nimeni nu a observat existența divinității Sale și nimeni nu a perceput diferența dintre substanța Sa și cea a omului.
din „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Unii cred că Dumnezeu poate să vină uneori pe pământ și să Se arate omului, după care El personal va judeca întreaga omenire, încercându-i pe oameni unul câte unul, fără ca cineva să fie omis. Cei care gândesc în acest fel nu cunosc această etapă a lucrării de întrupare. Dumnezeu nu-i judecă pe oameni unul câte unul și nu îi testează pe oameni unul câte unul; făcând astfel, nu ar fi lucrarea judecății. Nu este la fel corupția întregii omeniri? Nu este substanța omului toată la fel? Ceea ce este judecat este substanța coruptă a omenirii, substanța omului coruptă de către Satana și toate păcatele omului. Dumnezeu nu judecă greșelile mărunte și neînsemnate ale omului. Lucrarea de judecată este reprezentativă și nu este îndeplinită în mod special pentru o anumită persoană. Mai degrabă, este o lucrare în care un grup de oameni sunt judecați pentru a reprezenta judecata întregii omeniri. Îndeplinind în mod personal lucrarea Sa asupra unui grup de oameni, Dumnezeu în trup folosește lucrarea Sa pentru a reprezenta lucrarea întregii omeniri, după care ea este răspândită treptat. Lucrarea de judecată este, de asemenea, astfel. Dumnezeu nu judecă un anumit tip de persoană sau un anumit grup de oameni, ci judecă nedreptatea întregii omeniri – împotrivirea omului față de Dumnezeu, de exemplu, sau nevenerarea Sa de către om sau tulburarea lucrării lui Dumnezeu și așa mai departe. Ceea ce este judecat este substanța omenirii de împotrivire față de Dumnezeu, iar această lucrare este lucrarea de cucerire a zilelor de pe urmă. Lucrarea și cuvântul Dumnezeului întrupat, mărturisit de către om, sunt lucrarea judecății înaintea marelui tron alb în zilele de pe urmă, care a fost concepută de către om în timpul vremurilor trecute. Lucrarea care este făcută în prezent de către Dumnezeul întrupat este exact judecata din fața marelui tron alb. Dumnezeul întrupat de astăzi este Dumnezeul care judecă întreaga omenire în timpul zilelor de pe urmă. Acest trup și lucrarea, cuvântul și întreaga Sa fire sunt totalitatea Lui. Deși sfera lucrării Sale este limitată și nu implică în mod direct întregul univers, substanța lucrării de judecată este judecata directă a întregii omeniri; nu este o lucrare care este întreprinsă numai pentru China sau pentru un număr mic de oameni. În timpul lucrării lui Dumnezeu în trup, deși sfera acestei lucrări nu implică întregul univers, ea reprezintă lucrarea întregului univers și, după ce încheie activitatea în sfera lucrării trupului Său, El va extinde imediat această lucrare către întregul univers, în același fel în care Evanghelia lui Isus s-a răspândit în întregul univers, urmând învierii și înălțării Sale. Indiferent dacă este lucrarea Duhului sau lucrarea trupului, este o lucrare care este îndeplinită într-o sferă limitată, dar care reprezintă lucrarea întregului univers. În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu Se arată pentru a-Și face lucrarea folosindu-Și identitatea întrupată, iar Dumnezeu în trup este Dumnezeul care judecă omul înaintea marelui tron alb. Indiferent dacă El este Duhul sau trupul, Cel care face lucrarea de judecată este Dumnezeul care judecă omenirea în timpul zilelor de pe urmă. Acest lucru este definit pe baza lucrării Sale și nu este definit în funcție de arătarea Sa exterioară sau de alți câțiva factori. Deși omul are concepții despre aceste cuvinte, nimeni nu poate nega faptul judecății Dumnezeului întrupat și cucerirea întregii omeniri. Indiferent de cum este ea evaluată, faptele sunt, la urma urmei, fapte. Nimeni nu poate spune că: „Lucrarea este făcută de către Dumnezeu, dar trupul nu este Dumnezeu”. Aceasta este o absurditate, pentru că această lucrare nu poate fi făcută de nimeni decât de Dumnezeu în trup. Din moment ce această lucrare a fost deja completă, urmând această lucrare, lucrarea judecății lui Dumnezeu asupra omului nu se va arăta pentru a doua oară; cel de-al doilea Dumnezeu întrupat a încheiat deja întreaga lucrare a întregii gestionări și nu va exista o a patra etapă a lucrării lui Dumnezeu.
din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Lucrarea actuală de cucerire este o lucrare menită să clarifice cum va fi sfârșitul omului. De ce spun că mustrarea și judecata de astăzi sunt hotărârea în fața marelui tron alb al zilelor de pe urmă? Nu vezi asta? De ce lucrarea de cucerire este ultima etapă? Nu este tocmai pentru a face să se manifeste modul în care va sfârşi fiecare clasă de oameni? Nu este pentru a permite tuturor, în cursul lucrării de cucerire, mustrare şi judecată, să-și arate adevăratele feţe și apoi să fie clasificaţi după fel, în cele din urmă? Decât să spunem că acest lucru este cucerirea omenirii, ar fi mai bine să spunem că arată modul în care va sfârși fiecare clasă de oameni. Adică, aceasta înseamnă a le judeca păcatele și apoi a arata diferitele clase de oameni, hotărând astfel dacă sunt rele sau drepte. După lucrarea de cucerire vine lucrarea de recompensare a binelui și de pedepsire a răului: oamenii care se supun cu totul, adică cei cuceriți profund, vor fi plasați în următoarea etapă de răspândire a lucrării în întregul univers; cei necuceriți vor fi așezați în întuneric și vor întâlni cu nenorociri. Astfel, omul va fi clasificat în funcție de tip, răufăcătorii grupați cu răul, ca să nu revadă niciodată lumina soarelui și cei drepți grupați cu binele, pentru a primi lumina și a trăi pentru totdeauna în lumină.
din „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Cei care ascultă adevărul şi se supun lucrării lui Dumnezeu vor veni sub numele Celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Cel Atotputernic. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu şi vor dobândi mai mult și mai înalt adevăr şi vor primi adevărata viaţă omenească. Vor vedea viziunea pe care oamenii din trecut nu au văzut-o niciodată: „M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” (Apocalipsa 1:12-16). (NTLR®) Imaginea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu şi o astfel de expresie a întregii Sale firi este şi expresia lucrării lui Dumnezeu când Se întrupează de data aceasta. În valurile pedepselor şi ale judecăţilor, Fiul omului Îşi exprimă firea inerentă prin rostirea de cuvinte, permiţându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa şi judecata să vadă adevărata faţă a Fiului omului, o faţă care este o redare fidelă a feţei Fiului omului văzute de Ioan. (Bineînţeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.) Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descrisă prin cuvinte omenești, aşa că Dumnezeu foloseşte expresia naturii Lui proprii pentru a-i arăta omului adevărata Sa faţă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care au experimentat firea inerentă a Fiului omului au văzut adevărata faţă a Fiului omului, căci Dumnezeu este prea măreţ şi nu poate fi descris pe deplin folosind cuvintele omului. După ce omul va trăi fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei, atunci va afla adevăratul înţeles al cuvintelor lui Ioan când a vorbit despre Fiul omului printre sfeşnice: „Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” (NTLR®) Atunci, vei şti fără nicio îndoială că acest trup obişnuit care a rostit atât de multe cuvinte este într-adevăr al doilea Dumnezeu întrupat. Şi vei simţi cu adevărat cât eşti de binecuvântat şi te vei simţi cel mai norocos. Ai fi nedoritor să primeşti această binecuvântare?
din „Prefaţă” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Lucrarea judecății lui Dumnezeu este însăși lucrarea Sa, astfel că trebuie săvârșită, evident, de către Dumnezeu Însuși; nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Deoarece judecata înseamnă cucerirea rasei umane prin adevăr, este de necontestat că Dumnezeu tot apare ca imagine întrupată pentru a săvârși această lucrare printre oameni. Aceasta înseamnă că, în zilele de pe urmă, Hristos va folosi adevărul pentru a-i învăța pe oamenii din întreaga lume și le va face cunoscute toate adevărurile. Aceasta este lucrarea judecății lui Dumnezeu. Mulți au un sentiment neplăcut cu privire la a doua întrupare a lui Dumnezeu, deoarece oamenilor le este greu să creadă că Dumnezeu se va întrupa pentru a săvârși lucrarea judecății. Cu toate acestea, trebuie să spun că, de cele mai multe ori, lucrarea lui Dumnezeu depășește cu mult așteptările omului și este greu pentru mințile oamenilor să o accepte. Căci oamenii sunt doar niște viermi pe pământ, în timp ce Dumnezeu este Cel suprem, care umple universul; mintea omului este asemenea unei gropi cu apă murdară care dă naștere doar viermilor, în timp ce fiecare etapă a lucrării îndrumate de gândurile lui Dumnezeu este distilarea înțelepciunii lui Dumnezeu. Oamenii își doresc în permanență să rivalizeze cu Dumnezeu, iar eu spun că este de la sine înțeles cine va suferi pierderi în cele din urmă. Vă îndemn pe toți să nu vă considerați mai importanți decât aurul. Dacă alții pot accepta judecata lui Dumnezeu, atunci voi de ce nu puteți? Cu ce sunteți mai presus decât alții? Dacă alții pot să-și plece capul în fața adevărului, de ce nu puteți și voi să faceți la fel? Lucrarea lui Dumnezeu are un avânt de neoprit. El nu va repeta lucrarea judecății de dragul „meritelor” tale, iar tu te vei umple de regrete fără margini, deoarece ai lăsat o oportunitate atât de bună să-ți scape. Dacă nu crezi cuvintele Mele, atunci așteaptă acel tron alb măreț din cer să săvârșească judecata asupra ta! Trebuie să știi că toți fiii lui Israel L-au respins și L-au negat pe Isus și, totuși, mântuirea omenirii de către Isus s-a răspândit până la capătul universului. Nu este aceasta o realitate pe care Dumnezeu a săvârșit-o cu mult timp în urmă? Dacă încă mai aștepți ca Isus să te ducă la ceruri, atunci Eu îți spun că ești o bucată îndărătnică de ramură uscată.[a] Isus nu îi va recunoaște pe credincioșii falși ca tine, care nu sunt loiali adevărului și caută doar binecuvântări. Din contră, Lui nu Îi va fi milă să te arunce în iazul de foc pentru a arde zeci de mii de ani.
din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Note de subsol:
a. O bucată de ramură uscată: expresie chinezească, cu sensul de „fără scăpare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu