Cuvântul Meu este implementat în fiecare țară, loc, națiune și confesiune și cuvântul Meu este îndeplinit în fiecare colț, în orice moment. Dezastrele care apar peste tot nu sunt bătălii între oameni, nici nu sunt lupte armate. Nu vor mai exista războaie după aceea. Toți sunt în stăpânirea Mea. Toți vor da piept cu judecata Mea și vor suferi în mijlocul dezastrului. Fie ca aceia care Mi se opun și aceia care nu iau inițiativa de a colabora cu Mine să sufere durerea diferitelor dezastre. Fie ca ei să plângă și să scrâșnească din dinți pe vecie și să rămână pentru totdeauna în beznă. Ei nu vor supraviețui. Acționez direct și cu agilitate și nu iau în considerare cât de credincios Mi-ai fost în trecut. Atât timp cât Mi te opui, mâna judecății Mele va dezlănțui iute furia asupra ta, fără nici cea mai mică amânare, nici măcar o secundă și fără vreo fărâmă de milă. Am spus tot timpul că Eu sunt Dumnezeul care Își ține cuvântul. Fiecare cuvânt pe care îl spun va fi împlinit și veți vedea cu toții acest lucru. Asta înseamnă cu adevărat intrarea în realitate în tot.
Marile dezastre nu se vor abate cu siguranță asupra fiilor Mei, asupra iubiților Mei. Voi veghea asupra fiilor Mei în fiecare moment și în fiecare secundă. Cu siguranță că nu veți suferi acea durere și suferință; mai degrabă, pentru desăvârșirea fiilor Mei și împlinirea cuvântului Meu în ei, ca voi să-Mi puteți recunoaște atotputernicia, să continuați să vă maturizați în viață, să purtați mai curând poverile pe umeri în locul Meu și să vă dedicați întreaga ființă pentru finalizarea planului Meu de gestionare. Ar trebui să fiți bucuroși și fericiți și să vă înveseliți din acest motiv. Vă voi preda totul, permițându-vă să preluați controlul. Voi așeza totul în mâinile voastre. Dacă un fiu moștenește întreaga proprietate a tatălui său, cu atât mai mult în cazul vostru, fiii Mei întâi născuți? Sunteți cu adevărat binecuvântați. În loc să suferiți de pe urma marilor dezastre, vă veți bucura de binecuvântări eterne. Ce slavă! Ce slavă!
Grăbește ritmul și urmează-Mi pașii tot timpul și peste tot și nu rămâne în urmă. Lasă-ți inima să urmeze inima Mea; lasă-ți mintea să urmeze mintea Mea. Colaborează cu Mine cu o inimă și o minte. Mănâncă împreună cu Mine, trăiește cu Mine și bucură-te cu Mine. Binecuvântări minunate vă așteaptă să le luați și să vă bucurați de ele. În Mine este o asemenea abundență incomparabilă. Nici măcar puțin nu a fost pregătit pentru altcineva – fac acest lucru în întregime pentru fiii Mei.
Acum, ceea ce am în minte este ceea ce se va împlini. Odată ce am terminat de vorbit cu voi, aceste chestiuni se vor fi finalizat deja. Lucrarea avansează cu adevărat atât de repede și se schimbă cu fiecare clipă. Dacă atenția voastră se abate doar pentru o clipă, va apărea un fenomen de „centrifugare” și veți fi azvârliți foarte departe, și vă veți îndepărta de acest curent. Dacă nu căutați cu toată convingerea, veți lăsa eforturile Mele chinuitoare să fie în van. Mai târziu, oameni din diferite națiuni se vor îngrămădi în orice clipă. La nivelul vostru actual, veți fi în stare să-i conduceți? Vă voi antrena foarte bine ca să deveniți soldați buni în această scurtă perioadă de timp, pentru a-Mi finaliza însărcinarea. Îmi doresc ca voi să-Mi slăviți numele în toate privințele și să depuneți mărturii minunate pentru Mine. Fie ca aceia pe care ei i-au disprețuit să se ridice astăzi deasupra lor și să-i conducă și să îi stăpânească. Îmi înțelegeți intențiile? Ați priceput efortul Meu chinuitor? Fac totul de dragul vostru. Depinde dacă sunteți sau nu în stare să vă bucurați de binecuvântările Mele.
Eu, Dumnezeul care cercetează mintea și inima omului, călătoresc până la marginile pământului. Cine îndrăznește să nu Îmi facă servicii? Sunt tensiuni ridicate în toate națiunile, și toate se luptă amarnic, dar, în final, nu vor scăpa de puterea Mea. Cu siguranță nu-i voi lăsa din mână cu ușurință. Îi voi aduce la judecată unul câte unul, pe baza acțiunilor lor, a statutelor lor pământești și a plăcerilor lor pământești. Nu voi scuti pe nimeni. Furia Mea a început să se dezvăluie și se va abate toată asupra lor. Totul se va împlini în ei, unul câte unul, și acesta lucru va fi în întregime ceea ce și-au atras ei înșiși asupra lor. Cei care nu au reușit să Mă cunoască sau care M-au disprețuit în trecut vor îndura acum judecata Mea. În ceea ce-i privește pe cei care i-au persecutat pe fiii Mei în trecut, îi voi pedepsi în special, în conformitate cu ceea ce au spus și au făcut. Nu-i voi scuti nici măcar pe copii. Sunt cu toții din tagma Satanei. Chiar dacă nu fac și nu spun nimic, dacă îi urăsc în inimile lor pe fiii Mei, nu-l voi ierta nici măcar pe unul dintre ei. Îi voi face pe toți să vadă că aceia care domnesc și dețin puterea astăzi suntem noi, acest grup de oameni, cu siguranță nu ei. Din acest motiv, cu atât mai mult ar trebui să vă dedicați cu toții cea mai mare putere și să vă sacrificați cu sinceritate pentru Mine, pentru a slăvi și a fi martori pentru numele Meu în fiecare loc, colț, confesiune și religie și pentru a-l împrăștia până la capetele întregului univers!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu