Când voința Mea merge înainte, voi izgoni pe dată pe oricine îndrăznește să se opună și pe oricine îndrăznește să judece sau să se îndoiască. Astăzi, oricine nu acționează conform voinței Mele sau oricine Îmi interpretează greșit voința trebuie alungat și eliminat din împărăția Mea. În împărăția Mea nu există nimeni altcineva – toți sunt fiii Mei, cei pe care îi iubesc și cei care Îmi acordă considerație. Mai mult, ei sunt cei care acționează conform cuvântului Meu și care sunt în stare să domnească în numele Meu ca să judece toate națiunile și toate popoarele. Mai mult, ei sunt un grup de fii întâi născuți care sunt inocenți și plini de viață; simpli și deschiși; sinceri și înțelepți. Voința Mea se satisface în voi și ceea ce vreau să fac se împlinește în voi, fără greșeli, complet deschis și dezvăluit. Cei care au intenții și scopuri greșite – am început să îi părăsesc și îi voi face să cadă unul câte unul. Îi voi distruge unul câte unul astfel încât să nu supraviețuiască nici spiritele, nici sufletele, și nici trupurile lor.
Înțelege ceea ce face mâna Mea – îi sprijină pe sărmani, are grijă și îi protejează pe cei care Mă iubesc, îi mântuiește pe cei ignoranți și zeloși care nu interferează cu gestionarea Mea, îi pedepsește pe cei care Mi se opun și pe cei care nu colaborează în mod activ cu Mine – toate aceste lucruri vor fi confirmate unul câte unul, în conformitate cu ceea ce am spus. Ești o persoană care Mă iubește cu adevărat? Ești o persoană care se sacrifică plină de credință pentru Mine? Ești o persoană care Îmi ascultă cuvântul și acționează în conformitate cu acesta? Ești o persoană care este împotriva Mea sau ești compatibil cu Mine? Ai mintea limpede în aceste privințe? Poți să răspunzi la lucrurile acestea pe care le-am spus, unul câte unul? Dacă nu poți, ești o persoană care caută cu entuziasm, dar care nu Îmi înțelege voința. O asemenea persoană va interfera cu cea mai mare ușurință cu gestionarea Mea și Îmi va înțelege greșit voința. Dacă o asemenea persoană are pentru o clipă o intenție greșită, va fi supusă surghiunului și distrugerii Mele.
În Mine există taine nesfârșite, care sunt de nepătruns. Le voi dezvălui oamenilor, una câte una, conform planului Meu. Adică, le voi dezvălui fiilor Mei întâi născuți. Celor care sunt necredincioși și care Mi se opun le voi permite doar să facă ceea ce fac și ceilalți, dar, în final, trebuie să îi fac să înțeleagă faptul că Eu sunt măreție și judecată. Necredincioșii de astăzi știu doar ce se întâmplă în fața ochilor lor, dar nu-Mi cunosc voința. Numai fiii Mei, cei pe care îi iubesc, Îmi cunosc și înțeleg voința. Sunt dezvăluit în mod deschis față de fiii Mei, dar pentru Satana sunt măreție și judecată, deloc ascunsă. Astăzi, numai fiii Mei întâi născuți sunt cei demni să-Mi cunoască voința – nimeni altcineva nu se califică – și acesta este un lucru pe care l-am pus la punct dinaintea creației. Cine este binecuvântat și cine este osândit au fost aspecte aranjate corespunzător de Mine din timp, am fost clar în această privință, și astăzi s-a manifestat deja din plin: cei care sunt binecuvântați au început să se bucure de binecuvântările lor, în timp ce aceia care sunt osândiți au început, de asemenea, să sufere dezastre. Cei care nu vor să sufere osândă o vor suferi oricum, deoarece așa am menit și acest lucru a fost aranjat de mâinile Mele de decrete administrative. Mai exact, ce fel de persoană este binecuvântată și ce tip de persoană este osândită? Am dezvăluit deja aceste lucruri; aceasta nu este o taină pentru voi, ci, mai degrabă, este la vedere: cei care Mă acceptă, dar ale căror intenții sunt greșite; cei care Mă acceptă, dar nu urmează; cei care Mă cunosc, dar sunt nesupuși; cei care se angajează în necinste și trădare ca să Mă înșele; cei care Îmi citesc cuvintele, dar varsă negativism; cei care nu se cunosc pe ei înșiși, care nu știu ce sunt, care se cred măreți și care cred că au atins maturitatea (exemplul Satanei), aceștia sunt obiectul osândei. Cei care Mă acceptă și a căror intenție se îndreaptă spre Mine (și, dacă produc întreruperi, nu-Mi voi aminti fărădelegile lor, dar intențiile lor trebuie să fie corecte și ei trebuie să fie mereu precauți, atenți și nu desfrânați și trebuie să continue mereu să Mă asculte și să Mi se supună în inimile lor); cei care sunt puri; cei care sunt deschiși; cei care sunt onești; cei care nu sunt controlați de nicio persoană, lucru sau chestiune; cei care arată ca niște copii, cu toate că sunt maturi în viață, aceștia sunt iubiții Mei, obiecte ale binecuvântării Mele. Acum, fiecare își va ocupa locul corespunzător, conform propriei naturi. Și vei ști dacă ești binecuvântat sau osândit – nu este nevoie să o spun în mod deslușit. Cei care sunt binecuvântați ar trebui să se bucure și să fie fericiți, în timp ce aceia care vor suferi osândă nu ar trebui să fie tulburați. Ambii au fost aranjați de mâna Mea, dar nu Eu sunt vinovat: lipsa ta de cooperare activă cu Mine și eșecul tău de a înțelege că sunt un Dumnezeu care cercetează inima cea mai ascunsă a omului; ceea ce am hotărât în avans, și propriul tău truc mărunt prin care ți-ai făcut rău singur; este autoindus! Faptul că vei cădea în Infern nu este maltratarea ta! Acesta ți-este sfârșitul, acesta ți-este rezultatul!
Fii întâi născuți binecuvântați! Ridicați-vă iute ca să ovaționați! Ridicați-vă iute ca să slăviți! De acum încolo, nu va mai exista amărăciune, nu va mai exista suferință, și totul este în mâinile noastre. Oricine este în asentiment cu Mine este cel pe care îl iubesc, și nu va fi supus suferinței dezastrului. Orice îți dorește inima, voi îndeplini (dar nu poate fi arbitrar), aceasta este lucrarea Mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu