Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6.000 de ani, cuprinde trei etape, sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este şi Epoca Mântuirii) şi Epoca Împărăţiei în ultimele zile. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conţinut în funcţie de specificul fiecărei epoci, dar în fiecare etapă este în concordanţă cu nevoile omului – sau pentru a fi mai exact, este făcută în funcţie de şiretlicurile pe care Satana le angajează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru a se face manifestată înţelepciunea şi atotputernicia Mea, de a demasca toate şiretlicurile Satanei şi în acest mod de a mântui întreaga rasă umană care trăieşte sub sfera lui. Este de a arăta înţelepciunea şi atotputernicia Mea şi în acelaşi timp de a dezvălui urâţenia insuportabilă a Satanei. Mai mult, este pentru a învăţa creaţiile Mele să facă diferenţa între bine şi rău, să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, pentru a vedea limpede că Satana este duşmanul umanităţii, cel mai josnic, cel mai rău, şi pentru a ştii cu o certitudine absolută diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, sfințenie și ticăloșie şi ce este măreţ şi ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să stea mărturie pentru Mine că nu sunt Eu cel care a corupt umanitatea, şi doar Eu – Domnul Facerii – pot să salvez umanitatea, să ofer omului lucruri pentru bucuria lui; şi vor ajunge să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care Le-am creat şi care mai apoi s-au întors împotriva Mea. Planul meu de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 de ani este împărţit în trei etape pentru a se obţine următorul efect: pentru a permite creaţiilor Mele să devină martorii Mei, pentru a înţelege voinţa Mea şi pentru a ști că Eu sunt adevărul.
din „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Scopul celor trei etape ale lucrării este mântuirea întregii omeniri – ceea ce înseamnă completa mântuire a omului de sub domeniul Satanei. Cu toate că fiecare dintre cele trei etape ale lucrării are un obiectiv și o semnificație diferite, fiecare este parte a lucrării de mântuire a omenirii și este o lucrare de mântuire diferită, desfășurată conform cerințelor omenirii.[…]
Când întreaga gestionare a lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, Dumnezeu va clasifica toate lucrurile după felul lor. Omul a fost făcut de mâinile Creatorului și, în final, El trebuie să-l întoarcă complet pe om sub stăpânirea Lui; aceasta este încheierea celor trei etape ale lucrării. […]
[…] Când cele trei etape ale lucrării ajung la final, va fi făcut un grup al acelora care depun mărturie pentru Dumnezeu, un grup al celor care-L cunosc pe Dumnezeu. Acești oameni Îl vor cunoaște cu toții pe Dumnezeu și vor fi în stare să pună adevărul în practică. Ei vor poseda umanitate și rațiune și vor cunoaște cu toții cele trei etape ale lucrării de mântuire a lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care va fi realizată la sfârșit și acești oameni sunt cristalizarea lucrării de gestionare de 6000 de ani și sunt cea mai puternică mărturie a înfrângerii finale a Satanei.
din „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Astăzi, mai întâi vom recapitula gândurile, ideile și fiecare mișcare a lui Dumnezeu de când a creat oamenii și ne vom uita la lucrarea pe care a desfășurat-o de la crearea lumii și până la începutul oficial al Epocii Harului. Putem atunci să descoperim care dintre gândurile și ideile lui Dumnezeu sunt necunoscute pentru om și de acolo putem să clarificăm ordinea planului lui Dumnezeu de gestionare (planului mântuirii) și putem să înțelegem detaliat contextul în care Dumnezeu a creat lucrarea Sa de gestionare, sursa acesteia și procesul de dezvoltare și, de asemenea, să înțelegem în întregime rezultatele pe care le așteaptă El de la lucrarea Sa de gestionare – adică, partea esențială și scopul lucrării Sale de gestionare. Pentru a înțelege aceste lucruri trebuie să ne întoarcem într-o vreme îndepărtată, liniștită și tăcută când nu existau oameni...
Când Dumnezeu S-a ridicat din patul Său, primul Lui gând a fost acesta: să creeze o persoană vie, o ființă umană, reală – cineva cu care să trăiască și care să fie tovarășul Său constant. Această persoană putea să-L asculte și Dumnezeu putea să Se încreadă în el și să vorbească cu el. Apoi, pentru prima oară, Dumnezeu a luat un pumn de țărână și a folosit-o pentru a crea prima persoană vie pe care Și-a imaginat-o, apoi i-a dat acestei făpturi vii un nume – Adam. Odată ce Dumnezeu câștigase această persoană care trăia și respira, cum S-a simțit? Pentru prima dată, El a simțit bucuria de a avea o persoană iubită, un tovarăș. A simțit, de asemenea, pentru prima oară, responsabilitatea de a fi un tată și grija care vine odată cu aceasta. Această persoană care trăia și respira I-a adus fericire și bucurie lui Dumnezeu; El S-a simțit alinat pentru prima oară. Acesta a fost primul lucru pe care Dumnezeu îl făcuse vreodată care nu fusese îndeplinit cu gândurile sau chiar cu cuvintele Sale, ci fusese făcut cu propriile Sale mâini. Când acest fel de ființă – o persoană care respira și trăia – a stat în fața lui Dumnezeu, făcută din carne și oase, cu corp și formă și capabilă să vorbească cu Dumnezeu, El a trăit un fel de bucurie pe care nu o mai simțise înainte. A simțit cu adevărat responsabilitatea Sa, iar această ființă umană nu numai că Îi atingea corzile sufletului, dar fiecare mică mișcare a sa Îl impresiona și Îi încălzea inima. Deci, când această ființă a stat înaintea lui Dumnezeu, a fost prima oară când S-a gândit să câștige mai mulți oameni asemenea. Asta a fost seria de evenimente care a început cu acest prim gând pe care Dumnezeu l-a avut. Pentru Dumnezeu, toate aceste evenimente aveau loc pentru prima oară, dar în cadrul acestor prime evenimente, indiferent ce simțea El în acel moment – bucurie, responsabilitate, grijă – nu exista nimeni cu care să le împartă. Începând cu acel moment, Dumnezeu a simțit cu adevărat o tristețe și o singurătate pe care nu le simțise vreodată înainte. El a simțit că ființele umane nu puteau să accepte sau să înțeleagă iubirea și grija Lui sau intențiile Sale pentru omenire, așadar, tot a simțit durere și suferință în inima Sa. Deși făcuse aceste lucruri pentru om, omul nu era conștient de acestea și nu le înțelegea. Pe lângă fericirea, bucuria și alinarea pe care omul I le aducea, curând, împreună cu acestea, au apărut și primele Lui sentimente de suferință și singurătate. Acestea erau gândurile și sentimentele lui Dumnezeu din acel moment. În timp ce Dumnezeu făcea toate aceste lucruri, în inima Lui, trecea de la bucurie la suferință și de la suferință la durere, toate amestecate cu neliniște. Tot ceea ce voia să facă era să permită acestei persoane, acestei rase umane, să cunoască ceea ce exista în inima Sa și să înțeleagă cât mai curând intențiile Sale. Atunci, oamenii puteau să devină discipolii Lui și să fie în acord cu El. Ei nu aveau să Îl mai asculte pe Dumnezeu vorbind, ci aveau să rămână fără cuvinte; ei aveau să cunoască modul în care să I se alăture lui Dumnezeu în lucrarea Sa; mai presus de toate, ei aveau să nu mai fie oameni indiferenți la cerințele Lui. Aceste prime lucruri pe care Dumnezeu le-a dus la îndeplinire sunt foarte importante și au o mare valoare pentru planul Lui de gestionare și pentru ființele umane de astăzi.
După crearea tuturor lucrurilor și oamenilor, Dumnezeu nu S-a odihnit. El abia aștepta să-Și îndeplinească gestionarea și abia aștepta să câștige poporul pe care îl iubea atât de mult din rândul omenirii.[…]
[…] Dumnezeu consideră această situație a gestionării omenirii, a mântuirii oamenilor, ca fiind mai importantă decât orice altceva. El face aceste lucruri nu numai cu mintea Sa, nici doar prin cuvintele Sale și, în special, nu o face întâmplător – El face toate aceste lucruri cu un plan, cu un scop, cu standarde și cu voia Sa. Este clar că această lucrare de a mântui omenirea are o mare importanță, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om. Indiferent cât de dificilă este lucrarea, indiferent cât de mari sunt obstacolele, indiferent cât de slabi sunt oamenii sau cât de profundă este răzvrătirea omenirii, nimic din toate acestea nu sunt dificile pentru Dumnezeu. Dumnezeu Se agită, depunând eforturi susținute și gestionând lucrarea pe care El Însuși dorește să o îndeplinească. El, de asemenea, aranjează totul și conduce toți oamenii și lucrarea pe care dorește să o finalizeze – niciunul dintre aceste lucruri nu a mai fost făcut înainte. Este prima dată când Dumnezeu a folosit aceste metode și a plătit un preț mare pentru acest proiect major de gestionare și mântuire a omenirii. În timp ce Dumnezeu îndeplinește această lucrare, puțin câte puțin, El Își exprimă truda față de oameni fără rezerve, ceea ce El are și este, înțelepciunea și atotputernicia și fiecare aspect al firii Sale. El dezvăluie fără rezerve toate acestea omenirii puțin câte puțin, dezvăluind și exprimând aceste lucruri așa cum nu a mai făcut-o vreodată înainte. Deci, în întreg universul, pe lângă oamenii pe care Dumnezeu dorește să-i gestioneze și să-i mântuiască, nu au existat niciodată făpturi care să fie atât de apropiate de Dumnezeu, care să aibă o astfel de relație apropiată cu El. În inima Sa, omenirea pe care El dorește să o gestioneze și să o mântuiască este cea mai importantă și El apreciază această omenire mai presus de orice altceva; chiar dacă El a plătit un preț mare pentru oameni și chiar dacă este rănit și sfidat în mod continuu de ei, El nu renunță niciodată la ei și continuă neobosit în lucrarea Sa, fără plângeri sau regrete. Asta pentru că El știe că mai devreme sau mai târziu, oamenii se vor trezi într-o zi și vor răspunde la apelul Său și vor fi impresionați de cuvintele Sale, vor recunoaște că El este Domnul creației și se vor întoarce la dreapta Lui…
din „ Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însuși (III)” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu: să dea omenirea Satanei – o omenire care nu știe ce este Dumnezeu, ce este Creatorul, cum să se închine lui Dumnezeu și de ce este necesar să se supună lui Dumnezeu – și să dea frâu liber corupției Satanei. Pas cu pas, Dumnezeu recuperează apoi omul din mâinile Satanei, până când omul se închină pe deplin lui Dumnezeu și îl respinge pe Satana. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Toate acestea sună ca o poveste mitică; și pare uimitor. Oamenii simt că este ca o poveste mitică, și asta pentru că nu au nicio bănuială despre cât de multe s-au petrecut cu omul în ultimele câteva mii de ani, cu atât mai puțin știu câte povestiri au existat în întinderea acestui univers. Mai mult decât atât, asta pentru că ei nu pot aprecia lumea mai surprinzătoare și mai înfricoșătoare care există dincolo de lumea materială, dar pe care ochii lor muritori îi împiedică să o vadă. Pare de neînțeles pentru om, și asta pentru că omul nu înțelege semnificația mântuirii omenirii de către Dumnezeu și semnificația lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, și nu înțelege cum vrea Dumnezeu, în cele din urmă, să fie omenirea. Este o omenire asemănătoare cu Adam și Eva, necoruptă de Satana? Nu! Gestionarea lui Dumnezeu este pentru a câștiga un grup de oameni care se închină lui Dumnezeu și se supun Lui. Această omenire a fost coruptă de Satana, dar nu mai vede pe Satana ca fiind tatăl ei; ea recunoaște chipul urât al Satanei și îl respinge și vine înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea Sa. Ea știe ce este urât și cum contrastează cu ceea ce este sfânt și recunoaște măreția lui Dumnezeu și răul Satanei. O astfel de omenire nu va mai lucra pentru Satana, nici nu se va închina Satanei, nici nu va proslăvi pe Satana. Asta pentru că sunt un grup de oameni care au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este semnificația gestionării omenirii de către Dumnezeu.[…]
[…]
Dragostea și compasiunea lui Dumnezeu pătrund în fiecare detaliu al lucrării Sale de gestionare și, indiferent dacă oamenii sunt capabili sau nu să înțeleagă intențiile bune ale lui Dumnezeu, El continuă să facă neobosit lucrarea pe care intenționează să o ducă la bun sfârșit. Indiferent de cât de mult înțeleg oamenii din gestionarea lui Dumnezeu, beneficiile și asistența lucrării făcute de Dumnezeu pot fi apreciate de toți. Poate că astăzi nu ai simțit nici dragostea, nici viața oferite de Dumnezeu, dar atâta timp cât nu-L părăsești pe Dumnezeu și nu renunți la hotărârea ta de a căuta adevărul, atunci va fi întotdeauna o zi când Dumnezeu îți va zâmbi. Căci scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu este de a recupera omenirea care se află sub stăpânirea Satanei, nu de a abandona omenirea care a fost coruptă de Satana și care se opune lui Dumnezeu.
din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Gestionarea omului este slujba Mea și, mai mult, cucerirea lui de către Mine este ceva care a fost rânduit când am creat lumea. Oamenii s-ar putea să nu știe că îi voi cuceri complet în zilele de pe urmă și s-ar putea și ca ei să nu fie conştienţi că dovada înfrângerii lui Satana de către Mine este cucerirea răzvrătiților din rândul omenirii. Dar, când dușmanul Meu s-a alăturat luptei cu Mine, i-am spus deja că voi deveni cuceritorul acelora pe care Satana i-a luat captivi și i-a făcut copiii și slujitorii lui loiali, cei care îi supraveghează casa. […] Omenirea, călcată sub picioarele lui Satana cu mult timp în urmă, a fost de la început un actor care a preluat imaginea lui Satana – și, mai mult decât atât, întruparea lui Satana, servind ca dovadă care mărturisește pentru Satana, tare și clar. Cum poate o astfel de rasă umană, o grămadă de deșeuri degenerate și un astfel de descendent al acestei familii corupte omenești, să dea mărturie pentru Dumnezeu? De unde vine slava Mea? De unde poate începe să vorbească cineva despre mărturia Mea? Căci vrăjmașul care, corupând omenirea, stă împotriva Mea, a luat deja omenirea – omenirea pe care am creat-o cu mult timp în urmă și care a fost plină de slava Mea și trăirea Mea – și a spurcat-o. Mi-a smuls gloria și a impregnat omul numai cu o otravă strâns legată de urâciunea lui Satana și zeamă din fructul pomului cunoașterii binelui și răului. […] Eu voi lua înapoi slava Mea, voi lua înapoi mărturia Mea care există între oameni și tot ceea ce Mi-a aparținut odată și pe care Eu le-am dat omenirii demult – voi cuceri complet omenirea. Cu toate acestea, tu ar trebui să știi, oamenii pe care i-am creat erau oameni sfinți care Îmi purtau chipul și slava. Ei nu au aparținut lui Satana și nu au fost supuși călcării sale în picioare, ci au fost pur și simplu o manifestare a Mea, fără nicio urmă de otravă de-a lui Satana. Și așa, am adus la cunoștința omenirii faptul că vreau numai ceea ce este creat de mâna Mea, sfinții pe care îi iubesc și care nu aparțin nici unei alte entități. Mai mult, Mă voi bucura de ei și îi voi considera ca fiind slava Mea. Totuși, ceea ce vreau nu este omenirea care a fost coruptă de Satana, care aparține astăzi lui Satana și care nu mai este creația Mea originală. Pentru că intenționez să-Mi reintru în posesia slavei Mele care există în lume, voi cuceri pe deplin supraviețuitorii rămași în întreaga omenire, ca o dovadă a slavei Mele în înfrângerea lui Satana. Eu iau numai mărturia Mea ca o cristalizare a Sinelui Meu, ca obiect al plăcerii Mele. Aceasta este voia Mea.
din „Ce înseamnă să fii un om adevărat” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Dumnezeu a creat omenirea și a așezat-o pe pământ, pe care El a condus-o până în ziua de azi. Apoi, El a mântuit omenirea și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să salveze cu totul omenirea și să-i restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El de la început la sfârșit – de a-i reda omului imaginea și asemănarea sa inițială. El Își va întemeia împărăția și va restitui asemănarea originală a omului, însemnând că El Îşi va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omul și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu după ce a fost corupt de Satana și și-a pierdut acea funcție pe care ar trebui să o aibă una dintre creaturile lui Dumnezeu, devenind un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omul a trăit sub stăpânirea Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a fost incapabil, cu atât mai mult, să câștige frica din partea creaturilor Sale. Omul a fost creat de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-a întors spatele și l-a venerat pe Satana. Satana a devenit idolul în inima omului. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inima omului, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația creării omului de către El și, pentru a o restabili, trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape omul de natura sa coruptă. Pentru a-l recupera pe om de la Satana, El trebuie să-l salveze pe om de păcat. Doar așa poate să restabilească treptat asemănarea inițială a omului și funcția inițială a acestuia și, în cele din urmă, să-Şi restaureze Împărăţia. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a-i permite omului să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Din moment ce Dumnezeu l-a creat pe om, El îl va face pe om să-L slăvească; iar pentru că vrea să-i redea omului funcția inițială, i-o va reda complet și fără nicio alterare. Restaurarea autorității Sale înseamnă a-l face pe om să-L slăvească și să-L asculte; înseamnă că El îl va face pe om să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară datorită autorității Sale; înseamnă că va face ca fiecare parte din El să persiste în omenire, și fără nicio rezistență din partea omului. Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi. Când umanității i se va reda asemănarea originală, când umanitatea va putea să-și îndeplinească respectivele datorii, să-și păstreze locul și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ, care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Aceasta va restaura intențiile Sale originale în crearea omului; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, autoritatea Lui printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea sunt simbolurile victoriei Sale totale. De acum înainte, umanitatea va intra în odihnă și va intra într-o viață care urmează calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omul și va intra într-o viață eternă, împărțită de Dumnezeu și de om. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor dispărea, ca și tânguirea. Tot ce se opune pe pământ lui Dumnezeu nu va exista. Doar Dumnezeu și acei oameni pe care El i-a mântuit vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.
din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” aflată în Cuvântul Se arată în trup
După ce Și-a îndeplinit cei 6.000 de ani de lucrare până în ziua de astăzi, Dumnezeu a dezvăluit deja multe dintre faptele Sale, în primul rând pentru a-l învinge pe Satana și a salva întreaga umanitate. El folosește această ocazie pentru a permite la tot ceea ce este în cer, la tot ceea ce se află pe pământ, tuturor celor din mări, precum și oricărui ultim obiect al creației lui Dumnezeu pe pământ să vadă atotputernicia lui Dumnezeu și să vadă toate faptele lui Dumnezeu. El folosește ocazia de a-l învinge pe Satana să dezvăluie toate faptele lui umanității și să le permită oamenilor să-L laude și să-I preamărească înțelepciunea de a-l învinge pe Satana. Totul pe pământ, în ceruri și în mări Îi aduce slavă, laudă atotputernicia Lui, laudă toate faptele Lui și strigă numele Lui sfânt. Aceasta este dovada înfrângerii Satanei; este o dovadă a cuceririi Satanei; mai important, este dovada mântuirii umanității de către El. Întreaga creație a lui Dumnezeu Îi aduce slavă, Îl laudă pentru că l-a învins pe dușmanul Său și se întoarce victorios și Îl laudă pe El ca pe marele Rege învingător. Scopul Lui nu este numai de a-l învinge pe Satana, așa că lucrarea Lui a continuat timp de 6 000 de ani. El folosește înfrângerea lui Satan pentru a salva omenirea; El folosește înfrângerea lui Satan pentru a descoperi toate faptele Sale și pentru a descoperi toată gloria Lui. El va obține slava și toată mulțimea îngerilor va vedea, de asemenea, toată slava Lui. Mesagerii din cer, oamenii de pe pământ și toată creația de pe pământ vor vedea slava Creatorului. Aceasta este lucrarea pe care El o face. Creația Lui din ceruri și de pe pământ va vedea toată gloria Lui și El se va întoarce triumfător după ce va învinge pe Satana și va lăsa omenirea să-L laude. Astfel, el va realiza cu succes ambele aspecte. În cele din urmă, toată omenirea va fi cucerită de El și El va distruge pe oricine se opune sau se revoltă, adică va șterge pe toți cei care îi aparțin Satanei.
din „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Toți oamenii trebuie să înțeleagă scopul lucrării Mele pe pământ, adică obiectivul final al lucrării Mele și nivelul la care trebuie să ajung în această lucrare înainte de a putea fi completă. Dacă, după ce au mers alături de Mine până în ziua de azi, oamenii nu înțeleg ce înseamnă lucrarea Mea, atunci nu au mers ei oare în zadar cu Mine? Oamenii care Mă urmează pe Mine ar trebui să știe voia Mea. Lucrez pe pământ de mii de ani și până în ziua de azi Îmi realizez lucrarea tot în acest fel. Deși există foarte multe elemente incluse în lucrarea Mea, scopul acestei lucrări rămâne neschimbat; așa cum, de exemplu, chiar dacă sunt plin de judecată și mustrare față de om, ceea ce fac este tot din dragoste pentru salvarea lui, pentru o mai bună răspândire a Evangheliei și pentru extinderea lucrării Mele între toate neamurile, odată ce omul a fost făcut complet. […] În această perioadă din urmă, numele Meu va fi mărit de Neamuri pentru ca faptele Mele să fie văzute de Neamuri, ca să Mă poată numi pe Mine Cel Atotputernic datorită faptelor Mele și să facă să se întâmple Cuvintele Mele curând. Voi face cunoscut tuturor oamenilor că nu sunt numai Dumnezeul israeliților, ci și Dumnezeul tuturor neamurilor, chiar și al acelora pe care le-am blestemat. Voi lăsa pe toți oamenii să vadă că Eu sunt Dumnezeul întregii creații. Aceasta este lucrarea Mea cea mai mare, scopul planului Meu de lucru pentru vremurile din urmă și singura lucrare care trebuie îndeplinită în aceste vremuri.
din „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de salvare a omului” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu