Cunoașterea scopului și semnificației fiecăreia dintre cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Lucrarea pe care Iahve a făcut-o cu israeliții a stabilit pentru omenire locul pământesc al originii lui Dumnezeu, care era și locul sacru al prezenței Sale. El Și-a limitat lucrarea la poporul lui Israel. La început, El nu a lucrat în afara Israelului; în schimb, a ales un popor pe care l-a găsit potrivit pentru a-Și limita sfera lucrării Sale. Israel este locul unde Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, iar din pământul acelui loc, Iahve l-a făcut pe om; acest loc a devenit baza lucrării Sale pe pământ. Israeliții, care erau urmași ai lui Noe și, de asemenea, descendenți ai lui Adam, au fost temelia umană a lucrării lui Iahve pe pământ.

În acel moment, semnificația, scopul și etapele lucrării lui Iahve în Israel au fost să inițieze pe întregul pământ lucrarea Sa care, având Israelul drept centru, s-a răspândit treptat printre toate neamurile non-evreiești. Acesta este principiul conform căruia El lucrează în tot universul pentru a stabili un model și apoi pentru a-l extinde până când toate ființele din univers vor fi primit Evanghelia Lui. Primii israeliți au fost descendenții lui Noe. Acești oameni au fost înzestrați doar cu suflarea lui Iahve și au înțeles suficient încât să aibă grijă de necesitățile de bază ale vieții, dar ei n-au știut ce fel de Dumnezeu era Iahve și nici care era voința Lui față de om, cu atât mai puțin cum ar trebui prețuit Domnul întregii creații. Cât despre existența unor reguli și legi care ar trebui respectate, precum și despre lucrarea pe care ființele create s-ar cuveni să o facă pentru Creator, descendenții lui Adam nu știau nimic despre aceste lucruri. Tot ceea ce știau era că bărbatul trebuia să asude și să muncească pentru a-și întreține familia și că femeia trebuia să se supună soțului ei și să perpetueze rasa umană creată de Iahve. Cu alte cuvinte, acest popor, căruia i s-a dat doar suflarea și viața lui Iahve, nu a știut nimic despre modul în care să respecte legile lui Dumnezeu sau cum să-L mulțumească pe Domnul întregii creații. Ei au înțeles prea puțin. Așadar, chiar dacă nu era nimic necinstit sau înșelător în inimile lor, iar invidia ori cearta apăreau destul de rar între ei, cu toate acestea, ei nu aveau nici o cunoaștere sau înțelegere despre Iahve, Domnul întregii creații. Acești strămoși ai omului au știut numai să mănânce și să se bucure de lucrurile lui Iahve, fără a ști însă să-L onoreze; ei nu știau că Iahve este Acela căruia trebuie să I se închine în genunchi. Deci cum au putut fi numiți aceștia creaturile Lui? Dacă așa stăteau lucrurile, atunci cuvintele – „Iahve este Domnul întregii creații” și „El a creat omul pentru ca omul să-L poată manifesta, să-L glorifice și să-L reprezinte” – n-ar fi fost rostite în zadar? Cum au putut oamenii care nu Îl venerau pe Iahve să devină o mărturie a slavei Sale? Cum au putut deveni ei manifestări ale slavei Sale? Oare cuvintele lui Iahve – „Eu l-am creat pe om după chipul Meu” – n-ar fi devenit atunci o armă în mâinile lui Satan – cel rău? N-ar fi devenit aceste cuvinte un semn de umilire la adresa creării omului de către Iahve? Pentru a încheia această etapă a lucrării Sale, Iahve, după ce a creat omenirea, n-a învățat-o și n-a călăuzit-o de la Adam până la Noe. De fapt, abia după ce potopul a distrus lumea, El a început să-i călăuzească în mod oficial pe israeliți, care erau urmașii lui Noe și, de asemenea, ai lui Adam. Lucrarea și cuvântările Sale din Israel au oferit îndrumare întregului popor al lui Israel care trăia pe acel pământ și, astfel, omenirea a văzut că Iahve nu numai că a putut da omului suflare ca acesta să primească viață de la El și să devină din țărână o ființă umană creată, dar și că poate distruge omenirea, o poate blestema și Își poate folosi toiagul pentru a o conduce. De asemenea, au văzut că Iahve putea călăuzi viața omului pe pământ și putea vorbi și lucra printre oameni, în funcție de orele zilei și ale nopții. El a făcut lucrarea numai pentru ca ale Sale creaturi să știe că omul a apărut din țărâna culeasă de El și, în plus, că omul a fost făcut de El. Și nu doar acest lucru, ci și faptul că lucrarea pe care a început-o în Israel a fost menită pentru ca alte popoare și națiuni (care, de fapt, nu erau diferite de Israel, ci mai degrabă se trăgeau din israeliți dar erau toți descendenți ai lui Adam și ai Evei) să primească Evanghelia lui Iahve din Israel, pentru ca toate ființele create din univers să-L poată onora pe Iahve, recunoscându-I măreția. Dacă Iahve nu Și-ar fi început lucrarea în Israel, ci, în schimb, după crearea omenirii, ar fi lăsat-o să trăiască pe pământ o viață lipsită de griji, atunci în acest caz, datorită naturii fizice a omului (conform căreia omul nu poate cunoaște niciodată lucrurile pe care nu le poate vedea, deci nu putea ști că Iahve a creat omenirea și, cu atât mai puțin, de ce a făcut-o), omul n-ar fi aflat niciodată că Iahve a fost Cel care l-a creat sau că El este Domnul întregii creații. Dacă Iahve ar fi creat omul și l-ar fi plasat pe pământ pentru propria-I plăcere, apoi pur și simplu Și-ar fi scuturat praful de pe mâini și ar fi plecat, mai degrabă decât să rămână printre oameni și să-i călăuzească o vreme, atunci toată omenirea s-ar fi întors în nimicnicie; până și cerul, pământul și toată puzderia de lucruri înfăptuite de El, ca și întreaga omenire, s-ar fi întors la o stare de nimicnicie și, în plus, ar fi fost călcați în picioare de Satana. În felul acesta, dorința lui Iahve ca „pe pământ, adică în mijlocul creației Sale, El să aibă un loc unde să stea, un loc sfânt” ar fi fost spulberată. Așadar, după ce a creat omenirea, El a reușit să rămână în mijlocul ei pentru a-i călăuzi pe oameni în viețile lor și pentru a le vorbi din mijlocul ei – toate acestea pentru a-Și realiza dorința și pentru a-Și îndeplini planul. Lucrarea pe care a făcut-o în Israel a fost menită doar pentru a servi planului pe care El îl stabilise înainte de a crea toate lucrurile, de aceea, lucrarea Sa mai întâi printre israeliți și crearea tuturor lucrurilor nu s-au aflat în contradicție, ci au fost ambele destinate conducerii, lucrării și gloriei Sale și, de asemenea, adâncirii semnificației creării omenirii. El a condus viața omului pe pământ timp de două mii de ani după Noe, timp în care l-a învățat să înțeleagă cum să I se închine lui Iahve, Domnul întregii creații, cum să-și conducă viața, cum să trăiască și, mai presus de orice, cum să acționeze ca martor al lui Iahve, să-L asculte și să-L prețuiască, lăudându-L chiar prin muzică, așa cum făcea David și preoții săi.

Înainte de cele două milenii în care Iahve Și-a făcut lucrarea, omul nu știa nimic și aproape toată omenirea se depravase în așa măsură încât, înainte de distrugerea lumii prin potop, ajunsese la un nivel de promiscuitate și corupție care le pustiise inimile de Iahve și, chiar mai mult, de calea Lui. Ei nu au înțeles niciodată lucrarea pe care Iahve urma să o facă; erau lipsiți de rațiune, aveau și mai puțină cunoaștere și, asemeni unei mașinării care respiră, nu știau absolut nimic despre om, despre Dumnezeu, lume sau viață. Pe pământ s-au angajat în numeroase ademeniri, asemenea șarpelui, și au spus multe lucruri ofensatoare la adresa lui Iahve, dar pentru că erau ignoranți, Iahve nu i-a mustrat și nu i-a disciplinat. Abia după potop, când Noe avea 601 ani, Iahve i S-a arătat oficial lui Noe și l-a îndrumat pe el și pe familia sa, conducând păsările și animalele care au supraviețuit potopului, împreună cu Noe și descendenții lui, până la sfârșitul Epocii Legii, în toți cei 2.500 de ani. El Și-a făcut lucrarea în Israel și anume, lucrarea oficială, timp de 2.000 de ani și apoi a lucrat simultan în Israel și în afara acestuia timp de 500 de ani, pentru un total de 2.500 de ani. În această perioadă, El i-a învățat pe israeliți că, pentru a-I sluji lui Iahve, trebuie să construiască un templu, să-și pună hainele preoțești și să intre desculți în zori, ca nu cumva încălțămintea lor să pângărească templul și focul să se coboare asupra lor și să-i ardă până la moarte. Ei și-au îndeplinit îndatoririle și s-au supus planurilor lui Iahve. S-au rugat lui Iahve în templu și, după ce au primit revelația lui Iahve, adică după ce Iahve le-a vorbit, au condus mulțimile și le-au învățat să se închine lui Iahve – Dumnezeul lor. Iahve le-a spus să construiască un templu și un altar și, la timpul stabilit de El, adică de Paște, să pregătească vițeii și mieii nou-născuți pe care să-i așeze pe altar ca jertfe pentru a-I sluji lui Iahve ca să-i înfrâneze astfel și să pună în inimile lor adorație față de Iahve. Respectarea sau nerespectarea acestei legi a devenit măsura loialității lor față de Iahve. De asemenea, Iahve a orânduit ziua Sabatului pentru ei, a șaptea zi a creației Lui. Ziua de după Sabat a făcut-o prima zi, o zi în care ei să-L laude pe Iahve, să-I aducă jertfe și să-I cânte. În această zi, Iahve a chemat pe toți preoții să împartă sacrificiile de pe altar pentru ca poporul să mănânce și să se poată bucura de jertfele aduse lui Iahve. Și Iahve a spus că ei erau binecuvântați, că au împărțit cu El din porția lor și că erau poporul Lui ales (acesta fiind legământul lui Iahve cu israeliții). De aceea, până în ziua de astăzi, poporul lui Israel continuă să susțină că Iahve este doar Dumnezeul lor și nu al celorlalte popoare.

În timpul Epocii Legii, Iahve i-a dat lui Moise multe porunci pe care să le transmită israeliților care l-au urmat afară din Egipt. Aceste porunci au fost date israeliților de către Iahve și nu au avut nicio legătură cu egiptenii; ele au fost menite să-i înfrâneze pe israeliți. Dumnezeu a folosit poruncile ca să le ceară socoteală. Fie că era vorba de observarea Sabatului, de respectul față de părinți, de închinarea la idoli și așa mai departe, acestea erau principiile după care erau judecați ca fiind păcătoși sau drepți. Printre ei, au fost unii loviți de focul lui Iahve, unii care au fost uciși cu pietre și alții care au primit binecuvântarea lui Iahve, toate acestea fiind determinate de respectarea sau nerespectarea acestor porunci. Cei care nu respectau Sabatul, erau uciși cu pietre. Preoții care nu respectau Sabatul erau loviți de focul lui Iahve. Cei care nu-și respectau părinții erau, de asemenea, uciși cu pietre. Toate acestea au fost poruncite de Iahve. Iahve a stabilit poruncile și legile Sale astfel încât, călăuzindu-le viața, oamenii să-L asculte, să I se supună și să nu se răzvrătească împotriva Lui. El a folosit aceste legi pentru a menține sub control neamul omenesc proaspăt născut și pentru a pune mai bine temelia pentru lucrarea Sa viitoare. Astfel, pe baza lucrării pe care a făcut-o Iahve, prima perioadă a fost numită Epoca Legii. Deși Iahve a făcut multe cuvântări și a lucrat mult, El a călăuzit poporul doar în sens pozitiv, învățându-i pe acești oameni ignoranți cum să fie umani, cum să trăiască, cum să înțeleagă calea lui Iahve. În cea mai mare parte, lucrarea Sa a fost menită să-i facă pe oameni să-I respecte calea și să-I urmeze legile. Lucrarea a fost făcută pe oameni corupți superficial, dar nu s-a extins până la a-i transforma sau a le influența progresul în viață. El a fost preocupat doar de folosirea legilor pentru a înfrâna și a ține poporul sub control. Pentru israeliți, în acel moment, Iahve era doar un Dumnezeu în templu, un Dumnezeu în ceruri. El era un stâlp de nor, un stâlp de foc. Tot ce le-a cerut Iahve să facă a fost să asculte ceea ce astăzi oamenii cunosc ca fiind legi și porunci ale Sale – s-ar putea spune chiar reguli – pentru că ceea ce a făcut Iahve nu era menit să-i transforme, ci să le dea mai multe lucruri pe care omul trebuia să le aibă, să-i instruiască cu gura Lui, pentru că, după ce a fost creat, omul nu avea nimic din ceea ce se cuvenea să aibă. Astfel, Iahve le-a dat oamenilor lucrurile pe care trebuiau să le dețină pentru viața lor pe pământ, făcând poporul pe care El l-a condus să-și depășească strămoșii, pe Adam și Eva, pentru că ceea ce le-a dat lor Iahve a depășit cu mult ceea ce le-a oferit lui Adam și Evei, la începuturi. Oricum, lucrarea făcută de Iahve în Israel a fost doar pentru a-i călăuzi pe oameni și pentru a-i face să-și recunoască propriul Creator. El nu i-a cucerit și nu i-a transformat, ci doar i-a călăuzit. Aceasta este pe scurt lucrarea lui Iahve în Epoca Legii. Este fundalul, povestea adevărată, esența lucrării Sale pe întregul pământ al Israelului și începutul lucrării Sale de șase mii de ani care viza ținerea omenirii în mâna călăuzitoare a lui Iahve. Din toate acestea s-au ivit încă și mai multe de făcut în planul de gestionare (planul mântuirii), pe parcursul a șase mii de ani.

din „Lucrarea în Epoca Legii” aflată în Cuvântul Se arată în trup

La început, îndrumarea omului în timpul Epocii Legii din Vechiul Testament a fost precum îndrumarea vieții unui copil. Omenirea de la început a fost nou-născută de Iahve; ei erau israeliții. Nu înțelegeau cum să I se închine lui Dumnezeu sau cum să trăiască pe pământ. Ceea ce înseamnă că Iahve a creat omenirea, adică El i-a creat pe Adam și pe Eva, dar El nu le-a dat abilitățile de a înțelege cum să I se închine lui Iahve sau cum să urmeze legile lui Iahve pe pământ. Fără îndrumarea directă a lui Iahve, nimeni nu putea ști asta direct, căci la început omul nu avea astfel de abilități. Omul știa doar că Iahve era Dumnezeu, dar despre cum să I se închine, ce tip de comportament ar putea fi considerat închinare față de El, cu ce fel de minte trebuia cineva să I se închine sau ce să ofere ca închinare față de El: omul chiar nu avea nicio idee. Omul știa doar cum să se bucure de ceea ce se poate bucura între toate lucrurile create de Iahve, dar în privința a ce tip de viață pe pământ era demnă de o făptură a lui Dumnezeu, el habar nu avea. Fără cineva care să o instruiască, fără cineva care să o îndrume personal, această omenire nu ar fi dus niciodată o viață corespunzătoare omenirii, ci ar fi fost ținută prizonieră pe furiș de către Satana. Iahve a creat omenirea, adică, El a creat strămoșii omenirii, pe Eva și pe Adam, dar El nu le-a acordat mai departe intelect sau înțelepciune. Deși ei deja trăiau pe pământ, nu înțelegeau aproape nimic. Și astfel, lucrarea lui Iahve în crearea omenirii a fost doar pe jumătate terminată și era departe de a fi finalizată. El formase doar un model al omului din lut și îi dăduse suflarea Sa, dar fără a acorda omului suficientă înclinație pentru a se închina Lui. La început, omul nu avea de gând să I se închine sau să se teamă de El. Omul știa doar cum să asculte de cuvintele Sale, dar era ignorant față de cunoașterea de bază referitoare la viața pe pământ sau regulile corespunzătoare vieții umane. Și astfel, deși Iahve a creat bărbatul și femeia și a încheiat proiectul de șapte zile, El nu a finalizat în niciun caz crearea omului, căci omul nu era decât o carcasă și îi lipsea realitatea de a fi uman. Omul știa doar că Iahve era Cel care a creat omenirea, dar el nu avea nici cea mai mică idee despre cum să respecte cuvintele sau legile lui Iahve. Și astfel, după ce omenirea a luat ființă, lucrarea lui Iahve era departe de a se fi terminat. El încă trebuia să îndrume pe deplin omenirea pentru a veni înaintea Lui, pentru ca ei să poată trăi pe pământ împreună și să I se închine și pentru ca ei să poată, cu îndrumarea Sa, să pășească pe calea dreaptă a unei vieți normale omenești pe pământ. Doar atunci a fost complet terminată lucrarea care fusese în principal condusă sub numele de Iahve; adică, doar atunci a fost complet încheiată lucrarea lui Iahve de creare a lumii. Și astfel, după ce a creat omenirea, El a trebui să ghideze viața omenirii pe pământ pentru câteva mii de ani, pentru ca omenirea să poată să respecte decretele și legile Sale și să participe la toate activitățile unei vieți normale omenești pe pământ. Doar atunci a fost lucrarea lui Iahve complet terminată. El a preluat această lucrare după crearea omenirii și a continuat-o până în epoca lui Iacob, când a transformat pe cei doisprezece fii ai lui Iacob în cele doisprezece seminții ale lui Israel. Începând cu acel moment, tot poporul lui Israel a devenit rasa umană care era oficial condusă de El pe pământ, iar Israel a devenit locația specifică pe pământ unde El Își făcea lucrarea. Iahve a făcut acești oameni primul grup de oameni asupra căruia El Și-a îndeplinit oficial lucrarea pe pământ și El a făcut întreg ținutul lui Israel drept punctul de origine al lucrării Sale, folosindu-i ca început al unei lucrări și mai mari, astfel încât toți oamenii născuți din El pe pământ să știe cum să I se închine și cum să trăiască pe pământ. Și astfel, faptele israeliților au devenit un exemplu de urmat de către oamenii Neamurilor, și ceea ce a fost spus printre oamenii lui Israel au devenit cuvintele ascultate de oamenii Neamurilor. Căci ei au fost primii care au primit legile și poruncile lui Iahve și astfel, de asemenea, ei au fost primii care au cunoscut cum să respecte căile lui Iahve. Ei au fost strămoșii rasei umane care au știut căile lui Iahve, precum și reprezentanții rasei umane aleși de Iahve.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea lui Iahve a fost pentru a-l călăuzi şi păstori în mod direct pe om prin stabilirea legilor astfel încât omul să poată duce o viață normală și să-L divinizeze pe Iahve într-o manieră normală pe pământ. În Epoca Legii, Dumnezeu era Cel care nu putea fi nici văzut, nici atins de către om. El doar îi conducea pe oamenii care au fost primii corupți de Satana și era acolo pentru a-i învăţa și păstori pe acești oameni, astfel încât cuvintele rostite de El erau doar despre regulamente, hotărâri și cunoștințe generale legate de trăirea vieții ca om și nicidecum despre adevăruri care furnizează viață omului. Israeliții de sub comanda Lui nu erau aceia profund corupți de Satana. Lucrarea legii făcute de El a fost doar prima etapă în lucrarea mântuirii, chiar începutul lucrării de mântuire și, practic, nu avea nimic de-a face cu schimbările firii vieții omului.

din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” aflată în Cuvântul Se arată în trup

În timpul Epocii Legii, lucrarea de îndrumare a omenirii a fost făcută sub numele de Iahve, iar prima etapă a lucrării a fost inițiată pe pământ. În această etapă, lucrarea a constat în construirea templului și a altarului și utilizarea legii pentru a ghida poporul lui Israel și a lucra în mijlocul său. Prin îndrumarea poporului lui Israel, El a lansat o bază pentru lucrarea Sa pe pământ. De la această bază, El Și-a extins lucrarea dincolo de Israel, ceea ce înseamnă că, începând din Israel, El Și-a extins lucrarea în afară, astfel încât următoarele generații au ajuns să cunoască treptat faptul că Iahve era Dumnezeu și că Iahve a fost Cel care a creat cerurile și pământul și toate lucrurile și că Iahve a fost Cel care a făcut toate făpturile. El Și-a răspândit lucrarea prin poporul lui Israel în afară, dincolo de el. Ținutul lui Israel a fost primul loc sfânt al lucrării lui Iahve pe pământ și a fost locul unde Dumnezeu a mers să lucreze mai întâi pe pământ. Aceea a fost lucrarea Epocii Legii.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

(2) Scopul și însemnătatea lucrării lui Dumnezeu din Epoca Harului

Versete din Biblie pentru referințe:

„Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). (NTLR®)

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Isus reprezintă lucrarea Epocii Harului; El a fost întrupat şi crucificat şi, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a fost crucificat pentru a finaliza lucrarea de mântuire, pentru a sfârşi Epoca Legii şi a începe Epoca Harului şi astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Ofranda pentru Păcat”, „Mântuitorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conţinut faţă de lucrarea lui Iahve, deşi erau în principiu aceleaşi. Iahve a început Epoca Legii, a stabilit obiectivul, care este punctul de origine al lucrării Sale pe pământ şi a emis poruncile; acestea au fost două din realizările Lui, care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite porunci, ci de a îndeplini Poruncile, introducându-le în Epoca Harului şi finalizându-le în Epoca Legii care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale constă în cea de mântuire. Şi astfel, realizările Sale au fost de asemenea dublate: inaugurarea unei noi epoci şi finalizarea lucrării de mântuire prin crucificarea Sa. Apoi El a plecat. În acest punct, Epoca Legii a luat sfârşit şi omenirea a intrat în Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a mântui omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El i-a binecuvântat din plin pe oameni și le-a adus har din abundență, și toate lucrurile de care puteau ei să se bucure, El le-a oferit acestora, spre bucuria lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Mântuitorul Isus. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau. În Epoca Harului, omul căzuse deja pradă putreziciunii Satanei, prin urmare, pentru lucrarea mântuirii întregii omeniri era nevoie o abundență de har, o îngăduință nemărginită, răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă îndeajuns de mare pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică Isus. Tot ce știau ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să fie mântuiți, ei au avut parte de numeroasele feluri de har pe care Isus le-a pogorât asupra lor, iar asta a fost numai spre binele lor. Astfel, ei puteau fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să se mântuiască bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de abundența de har pogorâtă de Isus – așa cum a spus-o Isus Însuși: „Am venit să-i mântuiesc nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus s-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată ocazia să se mântuiască și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 mii de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6.000 mii de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai cumplite, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii ar fi fost capabili să-L servească pe Iahve doar sub domnia legii, dar păcatele lor ar fi fost depăşite de acelea ale primilor oameni creaţi. Cu cât a iubit mai mult Isus omenirea, iertându-le păcatele şi pogorând asupra lor milă şi bunătate iubitoare, cu atât omenirea a dobândit capacitatea de a fi mântuită, de a fi numită mieii rătăciţi pe care Isus i-a răscumpărat cu un preţ mare. Satana nu putea să se amestece în această lucrare, întrucât Isus i-a tratat pe discipolii Săi aşa cum o mamă iubitoare işi îngrijeşte pruncul la piept. El nu s-a supărat pe ei sau să-i fi disprețuit, ci a fost plin de compasiune; El niciodată nu şi-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor şi a trecut cu vederea neroziile şi ignoranţa lor, până la punctul când spune: „Iartă-i pe ceilalţi de 70 de ori câte şapte.” Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalţi. În acest fel oamenii au primit iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

din „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Deşi Isus în întruparea Sa a fost complet lipsit de emoţie, El întotdeauna Şi-a sprijinit discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat şi i-a susţinut. Totuşi, indiferent de cât ar fi lucrat sau indiferent de cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător şi iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, în mod afectuos Îl numeau „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă– pentru toţi oamenii– ceea ce Isus a avut şi a fost, a fost milostenie şi bunătate iubitoare. El niciodată nu a amintit oamenilor păcatele lor, şi comportamentul Lui faţă de ei nu s-a bazat pe păcatele lor. Pentru că aceea era o epocă diferită, El adesea oferea din belşug oamenilor mâncare şi băutură astfel ca ei să se poată sătura. El şi-a tratat toţi discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii şi înviind pe cei morţi. Pentru ca oamenii să poată crede în El şi să vadă că tot ceea ce El a făcut, a fost cu toată convingerea şi sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viaţă cadavrele în putrefacţie, arătându-le că în mâinile Sale chiar şi morţii pot fi înviaţi. În acest fel, El a îndurat în linişte şi Și-a făcut lucrarea Sa de mântuire în mijlocul lor. Chiar şi înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus a luat deja asupra Lui păcatele omenirii şi a devenit o ofrandă a păcatului pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El a deschis deja calea crucii pentru a mântui omenirea. La sfârşit El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, şi a dăruit omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare şi sfinţenia Lui asupra omenirii. Față de omenire El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci le-a iertat păcatele, îndemnându-i să se căiască şi i-a învăţat să aibă răbdare, îngăduință şi iubire, să-I calce pe urme şi să se sacrifice pe ei înşişi pentru cruce. Iubirea Lui pentru fraţi şi surori a depăşit iubirea Lui pentru Fecioara Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a luat ca principiu vindecarea oamenilor şi alungarea demonilor, toate pentru mântuirea Lui. Indiferent unde a mers, El i-a tratat cu har pe toţi cei care L-au urmat. El i-a făcut bogaţi pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă şi pe cei surzi să audă; El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiaşi, pe păcătoşi să stea la aceeaşi masă cu El, niciodată ferindu-se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar, „Atunci când un păstor îşi pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 şi o va căuta pe acea oaie pierdută, şi când o va găsi se va bucura foarte tare.” El şi-a iubit discipolii precum oaia îşi iubeşte mieii. Deşi erau nesăbuiţi şi ignoranţi şi erau păcătoşi în ochii Lui şi, mai mult, erau cei mai umili membri ai societăţii, El i-a considerat pe aceşti păcătoşi – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El şi-a dat viaţa pentru ei, precum mielul era oferit ca ofrandă la altar. El a mers în mijlocul lor ca şi cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, dăruindu-Se lor necondiţionat. Pentru discipolii Lui, El a însemnat Isus Mântuitorul Cel adorat, dar pentru fariseii care dădeau lecţii de morală de pe un piedestal înalt, El nu a arătat milă şi bunătate iubitoare, ci dezgust şi resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar ocazional le predica şi-i mustra; El nu S-a manifestat în mijlocul lor făcând lucrări de mântuire, nici nu a făcut preziceri şi minuni. El a dăruit întreaga Sa compasiune şi bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoşi până la sfârşit, atunci când a fost bătut în cuie pe cruce şi suferind toate umilinţele, până când a mântuit complet întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără mântuirea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna şi ar fi devenit copiii păcatului, urmaşii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit un loc de cazare pentru Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de mântuire a necesitat afişarea compasiunii şi bunătăţii iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace, omenirea putea primi iertarea şi în final să câştige dreptul de a fi complet şi total câştigată. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6.000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat oamenii şi ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi complet iertaţi de păcatele lor. În cei trei ani şi jumătate pe care Isus i-a petrecut făcând lucrarea Sa pe pământ, El a finalizat doar jumătate din lucrarea Sa de mântuire; apoi, prin crucificarea Lui și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat răului, El a finalizat lucrarea crucificării şi a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei, El a mântuit omenirea. Timp de 33 de ani şi jumătate El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat şi abandonat, chiar până în punctul când nu avea un loc unde să doarmă, să se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa fiinţă – un trup imaculat şi inocent – bătută în cuie şi supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea şi-au bătut joc de El şi L-au biciuit, iar soldaţii chiar L-au scuipat în faţă; cu toate astea, El a rămas tăcut şi a îndurat până la sfârşit, dăruindu-se necondiţionat până la moarte, după care El a mântuit întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii şi nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea ultimelor zile. Aceasta este esenţa lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă ce a traversat omenirea – Epoca Mântuirii.

din „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Atunci, în timpul Epocii Harului, Isus a venit pentru a răscumpăra întreaga omenire căzută (și nu doar pe israeliți). El a arătat milă și bunătate iubitoare omului. Isus pe care omul L-a văzut în Epoca Harului era plin de bunătate iubitoare și era mereu iubitor față de om deoarece El venise să mântuiască omenirea de păcat. A putut să-l ierte pe om de păcate până când răstignirea Sa a răscumpărat omenirea complet din păcat. În acea perioadă, Dumnezeu S-a arătat omului cu milă și bunătate iubitoare; adică, El a devenit o jertfă de păcat pentru om și a fost răstignit pentru păcatele omului pentru ca acestea să fie iertate pentru totdeauna. A fost milos, plin de compasiune, răbdător și iubitor. Iar toți cei care L-au urmat pe Isus în Epoca Harului au căutat să fie la fel de răbdători și iubitori în toate lucrurile. Erau îndelung răbdători și nu au ripostat chiar când au fost bătuți, blestemați sau loviți cu pietre.

din „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Când a venit Isus, El a făcut, de asemenea, parte din lucrarea lui Dumnezeu și a rostit câteva cuvinte – dar care a fost lucrarea principală pe care a realizat-o? Ceea ce a realizat în principal a fost lucrarea răstignirii. El a devenit asemenea trupului păcătos pentru a finaliza lucrarea răstignirii și pentru a răscumpăra întreaga omenire și a fost pentru binele păcatului întregii omeniri că a slujit ca jertfă de păcat. Aceasta este lucrarea principală pe care El a realizat-o. În cele din urmă, El a oferit calea crucii pentru a ghida pe cei care au venit mai târziu. Când Isus a venit, a fost în primul rând pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare. El a răscumpărat toată omenirea și a adus omului Evanghelia împărăției cerului și, în plus, a adus Împărăția cerurilor. Drept urmare, cei care au venit după, au spus cu toții: „Ar trebui să mergem pe calea crucii și să ne sacrificăm pentru cruce”. Desigur, la început, Isus a mai făcut o altă lucrare și a rostit câteva cuvinte pentru a-l face pe om să se pocăiască și să-și mărturisească păcatele. Dar lucrarea Lui de slujire a rămas tot răstignirea, iar cei trei ani și jumătate pe care El Și i-a petrecut predicând calea au fost pentru a-L pregăti pentru răstignirea care a urmat. Diversele dăți în care Isus S-a rugat au fost, de asemenea, de dragul răstignirii. Viața unui om normal pe care a dus-o și cei treizeci și trei de ani și jumătate pe care El i-a trăit pe pământ erau, în primul rând, pentru binele finalizării lucrării răstignirii, trebuiau să-I dea putere și să-L facă să Își poată asuma această lucrare, ca urmare a căreia Dumnezeu I-a încredințat lucrarea crucificării.

din „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Cât despre lucrarea Epocii Harului, Isus a fost Dumnezeul care a mântuit omul. Ceea ce El era și avea era har, iubire, milă, indulgență, răbdare, umilință, grijă și toleranță, și o mare parte din lucrarea pe care a făcut-o El a fost răscumpărarea omului. Cât despre firea Sa, aceasta era una plină de milă și iubire și, deoarece El era milos și iubitor, El a trebuit să fie răstignit pe cruce pentru om, pentru a arăta că Dumnezeu îl iubea pe om ca pe Sine Însuși, atât de mult încât S-a oferit pe Sine în totalitatea Sa. Satana a spus: „Din moment ce îl iubești pe om, atunci trebuie să îl iubești până la limita absolută: trebuie să fii răstignit pe cruce, să îl scapi pe om de cruce, de păcat și Te vei oferi în schimbul întregii omeniri.” Satana a făcut următorul pariu: „Din moment ce ești un Dumnezeu iubitor și milos, trebuie să îl iubești pe om până la limita absolută: ar trebui să Te oferi apoi pentru cruce.” Isus a răspuns: „Atât timp cât este pentru omenire, sunt dispus să dau tot ceea am.” Și, atunci, El a mers spre cruce fără nicio urmă de grijă pentru Sine și a răscumpărat întreaga omenire. În timpul Epocii Harului, numele lui Dumnezeu era Isus, adică, Dumnezeu era un Dumnezeu care a mântuit omul și El era un Dumnezeu milos și iubitor. Dumnezeu era cu omul. Iubirea Sa, mila Sa și mântuirea Sa însoțeau absolut fiecare persoană. Doar prin acceptarea numelui de Isus și a prezenței Sale a putut omul să câștige pace și bucurie, să primească binecuvântarea Sa, harurile Sale vaste și numeroase și mântuirea Sa. Prin răstignirea lui Isus, toți aceia care L-au urmat au primit mântuire și li s-au iertat păcatele. În timpul Epocii Harului, Isus era numele lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, lucrarea Epocii Harului era făcută în principal sub numele de Isus. În timpul Epocii Harului, Dumnezeu era numit Isus. El a preluat o etapă de lucrare nouă dincolo de Vechiul Testament și lucrarea Sa s-a încheiat cu răstignirea. Aceasta a fost totalitatea lucrării Sale.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

La vremea respectivă, cuvântările și lucrarea lui Isus nu se supuneau doctrinei și El nu Și-a desfășurat lucrarea în conformitate cu lucrarea Legii Vechiului Testament. A fost potrivit lucrării care trebuia făcută în Epoca Harului. El a muncit în conformitate cu lucrarea pe care El a produs-o, conform planului Său și conform lucrării Sale de slujire; El nu a lucrat în conformitate cu legea Vechiului Testament. Nimic din ce El a făcut nu era în conformitate cu legea Vechiului Testament și El nu a venit să lucreze pentru a îndeplini cuvintele profeților. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu nu era anume pentru a îndeplini predicțiile profeților antici și El nu a venit să respecte doctrina sau să realizeze în mod deliberat predicțiile profeților antici. Cu toate acestea, acțiunile Lui nu au tulburat predicțiile profeților antici și nici nu au deranjat lucrarea pe care El a făcut-o înainte. Punctul esențial al lucrării Sale era să nu respecte nicio doctrină și să facă lucrarea pe care El Însuși trebuia să o facă. El nu era un profet sau un vizionar, ci un făcător, care de fapt a venit să facă lucrarea pe care trebuia să o facă și a venit să-Și deschidă noua eră și să-Și îndeplinească noua lucrare.

din „Referitor la apelative și identitate” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Ar putea fi doar o nouă epocă în care Isus a venit pentru a face o lucrare nouă, pentru a lansa o nouă epocă, pentru a depăși lucrarea făcută anterior în Israel și pentru a efectua lucrarea Sa nu în conformitate cu lucrarea făcută de Iahve în Israel, sau cu vechile Sale reguli, ori în conformitate cu vreun regulament, ci mai degrabă să facă noua lucrare pe care El ar trebui să o facă. Dumnezeu Însuși vine să deschisă o nouă epocă, iar Dumnezeu Însuși vine să finalizeze o epocă. Omul este incapabil de a face lucrarea începerii unei epoci și finalizării acesteia. Dacă Isus nu ar fi finalizat lucrarea lui Iahve, atunci aceea ar fi fost dovada că El a fost doar un om și că era incapabil de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Tocmai pentru că Isus a venit și a încheiat lucrarea lui Iahve, a continuat pornind de la lucrarea lui Iahve, începându-Și propria lucrarea, o nouă lucrare, dovedește că aceasta era o nouă epocă și că Isus era Dumnezeu Însuși.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

La acea vreme, lucrarea lui Isus era răscumpărarea întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă credeai în El, El te răscumpăra; dacă credeai în El, nu mai erai un păcătos, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Pentru om, răstignirea lui Dumnezeu a încheiat lucrarea întrupării lui Dumnezeu, a răscumpărat întreaga omenire și I-a permis Lui să apuce cheia Infernului. Toată lumea crede că lucrarea lui Dumnezeu a fost pe deplin realizată. În realitate, pentru Dumnezeu, doar o mică parte a lucrării Sale a fost realizată. El doar a răscumpărat omenirea; El nu a cucerit omenirea, cu atât mai puțin a schimbat urâciunea lui Satana în om. De aceea, Dumnezeu spune: „Deși trupul Meu întrupat a trecut prin durerea morții, acela nu a fost întregul scop al întrupării Mele. Isus este Fiul Meu preaiubit și a fost pironit pe cruce pentru Mine, dar El nu a încheiat pe deplin lucrarea Mea. El a făcut doar o parte din ea”. Astfel, Dumnezeu a început a doua rundă de planuri pentru a continua lucrarea întrupării. Intenția finală a lui Dumnezeu este să desăvârșească și să-i câștige pe toți cei salvați de mâinile lui Satana […].

din „Lucrarea și intrarea (6)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

(3) Scopul și însemnătatea lucrării lui Dumnezeu din Epoca Împărăției

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Când Isus a venit în lumea omului, El a adus Epoca Harului şi a încheiat Epoca Legii. În ultimele zile, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată şi, cu această întrupare, a încheiat Epoca Harului şi a adus Epoca Împărăţiei. Toţi cei care acceptă cea de-a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduşi în Epoca Împărăţiei şi vor putea să accepte personal îndrumarea lui Dumnezeu. Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de pedeapsă şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa.

din „Prefaţă” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, în încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care au intrat în împărăția Sa, adică pe toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, până la venirea epocii lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu va fi de a observa faptele oamenilor sau de a cerceta viețile lor, ci de a le judeca răzvrătirea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vor veni în fața tronului Său. Toți cei care au călcat pe urmele lui Dumnezeu până în ziua de azi sunt aceia care au venit în fața tronului lui Dumnezeu, și așa stând lucrurile, fiecare persoană care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală este obiect al purificării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală fac obiectul judecății lui Dumnezeu.

din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Când Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată. Pornind de aici, El va aduce mai mult adevăr omului, îi va arăta mai multe moduri de practică şi, astfel, Îşi va atinge scopul de a-l cuceri şi de a-l salva pe om de firea lui stricată. Acestea se află în spatele lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.

din „Prefaţă” aflată în Cuvântul Se arată în trup

În realizarea lucrării judecății Sale, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o dezvăluie, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de expunere, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci cu adevărul pe care oamenii nu îl posedă deloc. Doar metodele de acest fel sunt considerate judecăți; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevărata față a lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și misterele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea revelării adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care cred în El. Această lucrare este lucrarea judecății realizate de Dumnezeu.

din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture pervertirea și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate.

din „Taina Întrupării (4)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare în așa fel încât omul să poată să Îl cunoască, și pentru mărturisirea Lui. Fără judecata Lui asupra firii stricate a omului, omul nu ar putea cunoaște firea Sa cea dreaptă, care nu îngăduie nicio ofensă, și nici nu ar putea transforma vechea lui cunoaștere despre Dumnezeu într-una nouă. Pentru mărturisirea Sa și pentru gestionarea Sa, El Își face publică totalitatea, îngăduindu-i astfel omului, prin arătarea Lui publică, să atingă cunoașterea lui Dumnezeu, să-și schimbe firea, și să fie martor răsunător pentru Dumnezeu. Schimbarea firii omului se îndeplinește prin diferite tipuri de lucrări ale lui Dumnezeu; fără astfel de schimbări în firea omului, omul nu ar fi în stare să fie martor pentru Dumnezeu și nu ar putea fi după inima lui Dumnezeu. Schimbările din firea omului semnifică faptul că omul s-a eliberat din robia Satanei și de influența întunericului și că a devenit, cu adevărat, un model și un specimen al lucrării lui Dumnezeu, un martor al lui Dumnezeu și cineva care este după inima lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu cel întrupat a venit să-Și facă lucrarea Sa pe pământ și cere ca omul să capete cunoaștere despre El, ascultare față de El, să fie mărturie pentru El – să Îi cunoască lucrarea concretă și firească, să asculte de toate cuvintele și de lucrarea Sa, care nu sunt potrivite cu concepțiile omului, și să fie martor pentru toată lucrarea pe care o face El ca să-l mântuiască pe om, cât și pentru toate faptele pe care le face El pentru a-l cuceri pe om. Cei care sunt martori pentru Dumnezeu trebuie să posede cunoaștere despre Dumnezeu; numai acest fel de mărturie este adevărată și reală, și numai acest fel de mărturie îl poate face de rușine pe Satana. Dumnezeu îi folosește pe cei care au ajuns să-L cunoască trecând prin judecata, mustrarea, tratarea și emondarea Sa, pentru a fi martori pentru El. El îi folosește pe cei care au fost stricați de Satana ca să fie martori pentru El și la fel îi folosește și pe cei a căror fire s-a schimbat și care au dobândit astfel binecuvântările Sale, pentru a fi martori pentru El. El nu are nevoie ca omul să-L slăvească numai în cuvinte, și nici nu Îi trebuie laudele și mărturia celor din tagma Satanei, care nu au fost mântuiți de El. Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt potriviți să fie martori pentru El și numai cei a căror fire s-a schimbat sunt potriviți să fie martori pentru El. Dumnezeu nu îi va îngădui omului să-I facă numele de rușine în mod voit.

din „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El” aflată în Cuvântul Se arată în trup

În timpul Epocii Împărăției, Dumnezeu întrupat rostește cuvinte pentru a cuceri pe toți cei care cred în El. Acesta este „Cuvântul se arată în trup”; Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă pentru a săvârși această lucrare, adică a venit pentru a îndeplini semnificația reală a Cuvântului care se arată în trup. El doar rostește cuvinte și, rareori, există apariția faptelor. Aceasta este însăși substanța Cuvântului care se arată în trup, și atunci când Dumnezeu întrupat Își rostește cuvintele, aceasta este apariția Cuvântului în trup și este Cuvântul care vine în trup. „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat”. Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare (planul mântuirii) și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup.

din „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a introduce o nouă epocă, pentru a schimba mijloacele pentru lucrarea Sa și pentru a face lucrarea întregii epoci. Acesta este principiul pe baza căruia lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup pentru a vorbi din perspective diferite, permițând omului să Îl vadă cu adevărat pe Dumnezeu care este Cuvântul apărut în trup și înțelepciunea și minunea Lui. Acest fel de lucrare este realizată pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire a omului, de a-l desăvârși și de a a-l elimina. Aceasta este adevărata însemnătate a folosirii cuvântului pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, esența omului și ceea ce omul ar trebui să pătrundă. Prin intermediul cuvântului, toată lucrarea pe care dorește să o facă Dumnezeu în Epoca Cuvântului este adusă la îndeplinire. Prin cuvânt, omul este descoperit, eliminat și încercat. Omul a văzut cuvântul, a auzit cuvântul și a devenit conștient de existența cuvântului. Prin urmare, omul crede în existența lui Dumnezeu; el crede în atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și în inima plină de dragoste a lui Dumnezeu și dorința Lui de a-l mântui pe om. Deși cuvântul „cuvânt” este simplu și obișnuit, cuvântul ieșit din gura lui Dumnezeu ce S-a făcut trup zguduie întregul univers; cuvântul Lui transformă inima omului, concepțiile și vechea fire a omului și vechea aparență a întregii lumi. De-a lungul veacurilor, doar Dumnezeul de astăzi lucrează în acest fel și doar El vorbește și mântuiește pe om astfel. După aceea, omul trăiește sub îndrumarea cuvântului, păstorit și alimentat de cuvânt; ei trăiesc în lumea cuvântului, trăiesc în cadrul blestemelor și binecuvântărilor cuvântului lui Dumnezeu și, chiar mai mult, trăiesc sub judecata și mustrarea cuvântului. Aceste cuvinte și această lucrare sunt toate pentru binele mântuirii omului, realizând voia lui Dumnezeu și schimbând înfățișarea inițială a lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, conduce oameni în întreg universul prin cuvânt, îi cucerește și mântuiește prin cuvânt. În cele din urmă, El va folosi cuvântul ca să pună capăt întregii lumi din vechime. Doar atunci planul de gestionare (planul mântuirii) este complet întru totul. De-a lungul Epocii Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a-Și face lucrarea și pentru a atinge rezultatele lucrării Sale; El nu face minuni și nu realizează miracole; El doar Își face lucrarea prin cuvânt.

din „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Astăzi, Dumnezeu a devenit trup în primul rând pentru a finaliza lucrarea „Cuvântului care se arată în trup”, pentru a folosi cuvântul în vederea perfecționării omului și pentru a-l face pe om să accepte tratarea cuvântului și rafinarea cuvântului. Prin cuvintele Lui, te determină să câștigi pregătire și să câștigi viață; în cuvintele Lui vezi lucrarea și faptele Sale. Dumnezeu folosește cuvântul ca să te mustre și să te rafineze și astfel, dacă suferi greutăți, este și din cauza cuvântului lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu nu lucrează cu fapte, ci cu cuvinte. Doar după ce cuvântul Său s-a lăsat peste tine, Duhul Sfânt poate să lucreze în tine și să te facă să suferi de durere sau să simți bunătate. Numai cuvântul lui Dumnezeu te poate aduce la realitate și numai cuvântul lui Dumnezeu este capabil să te desăvârșească. Și astfel, cel puțin, trebuie să înțelegi că lucrarea făcută de Dumnezeu în zilele de pe urmă este, în principal, folosirea cuvântului Său pentru a desăvârși fiecare persoană și pentru a călăuzi pe om. Toată lucrarea pe care o face El este prin cuvânt; El nu folosește fapte pentru a te mustra. […] Și astfel, în zilele de pe urmă, când Dumnezeu devine trup, El folosește în mod predominant cuvântul pentru a săvârși toate și pentru a face totul clar. Numai în cuvintele Lui poți vedea ce este El; numai în cuvintele Lui poți vedea că El este Însuși Dumnezeu. Când Dumnezeu întrupat vine pe pământ, El nu face altă lucrare decât să rostească cuvinte – deci nu este nevoie de fapte; cuvintele sunt suficiente. Asta pentru că El a venit în primul rând să săvârșească această lucrare pentru a permite omului să vadă puterea și supremația Sa în cuvintele Lui, pentru a permite omului să vadă în cuvintele Lui cum se ascunde cu umilință pe Sine și să permită omului să-L cunoască în întregime în cuvintele Lui. Tot ceea ce are și tot ceea ce este se regăsesc în cuvintele Lui, înțelepciunea și minunăția Sa sunt în cuvintele Lui. Prin aceasta te face să vezi multele metode prin care Dumnezeu Își rostește cuvintele. […] Astăzi, adevăratul Dumnezeu Însuși al trupului doar vorbește, și nu acționează. Acesta e adevărul! El folosește cuvinte pentru a te desăvârși și folosește cuvinte pentru a te hrăni și a te adăpa. De asemenea, El folosește cuvinte pentru a lucra și cuvinte în locul faptelor pentru a te face să cunoști realitatea Lui. Dacă ești capabil să percepi acest aspect al lucrării lui Dumnezeu, atunci este dificil să fii pasiv.

din „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu din zilele de pe urmă folosește îndeosebi cuvântul pentru a-L desăvârşi pe om. El nu folosește semne și minuni pentru a-l asupri pe om sau pentru a-l convinge pe om; acest lucru nu poate clarifica puterea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar arăta doar semne și minuni, atunci ar fi imposibil de clarificat realitatea lui Dumnezeu și, astfel, imposibil de a desăvârşi pe om. Dumnezeu nu-l desăvârşeşte pe om prin semne și minuni, ci folosește cuvântul pentru a-l adăpa și a-l păstori, după care se obține ascultarea deplină a omului și cunoașterea de Dumnezeu a omului. Acesta este scopul muncii pe care El o face și al cuvintelor pe care El le rostește. Dumnezeu nu folosește metoda de a arăta semne și minuni pentru a-l desăvârși pe om – El folosește cuvinte și folosește multe metode diferite de lucru pentru a-l desăvârși pe om. Fie că este vorba de rafinare, tratare, emondare sau oferire de cuvinte, Dumnezeu vorbește din multe perspective diferite pentru a-l desăvârși pe om și pentru a da omului o mai mare cunoaștere a lucrării, înțelepciunii și minunăției lui Dumnezeu.

din „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

În această etapă finală a lucrării, rezultatele sunt obținute prin intermediul cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă multe taine și lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de-a lungul generațiilor trecute. Prin cuvânt, omul este luminat de Duhul Sfânt; prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă tainele care nu au fost niciodată dezlegate de generațiile trecute, precum și lucrarea proorocilor și a apostolilor din trecut și principiile prin care aceștia au lucrat. Prin cuvânt, omul ajunge, de asemenea, să înțeleagă firea lui Dumnezeu Însuși, precum și răzvrătirea și împotrivirea omului, și ajunge să-și cunoască propria substanță. Prin acești pași ai lucrării și prin toate cuvintele spuse, omul ajunge să cunoască lucrarea Duhului, lucrarea pe care o face trupul Lui întrupat și, chiar mai mult, întreaga Sa fire. Cunoașterea ta despre lucrarea de gestionare de peste șase mii de ani a lui Dumnezeu a fost, de asemenea, câștigată prin cuvânt. Nu au fost, de asemenea, obținute prin cuvânt cunoașterea noțiunilor tale anterioare și succesul tău în a le pune deoparte?

din „Taina Întrupării (4)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea din zilele de pe urmă dezvăluie lucrarea lui Iahve și a lui Isus și toate tainele neînțelese de om, pentru a descoperi destinația și sfârșitul omenirii și pentru a pune capăt întregii lucrări de mântuire printre oameni. Această etapă a lucrării în zilele de pe urmă aduce totul mai aproape. Toate tainele neînțelese de nevoile omului trebuie să fie dezlegate pentru a-i permite să ajungă în profunzimea lor și să aibă o înțelegere complet clară în inima sa. Doar atunci rasa umană poate fi împărțită după felul ei.

din „Taina Întrupării (4)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Cea mai mare semnificație a lucrării cuvintelor este de a le permite oamenilor să pună adevărul în practică după ce au înțeles adevărul, să realizeze schimbări în firea lor și să obțină cunoașterea despre ei înșiși și despre lucrarea lui Dumnezeu. Doar mijloacele de lucru prin vorbire pot comunica relația dintre Dumnezeu și om, doar cuvintele pot explica adevărul. A lucra în acest fel este cel mai bun mijloc de cucerire a omului; în afară de rostirea cuvintelor, nici o altă metodă nu poate să dea omului o înțelegere mai clară a adevărului și a lucrării lui Dumnezeu și, astfel, în stadiul final al lucrării Sale, Dumnezeu vorbește oamenilor pentru a le dezvălui toate adevărurile și misterele pe care ei nu le înțeleg, permițându-le să dobândească calea adevărată și viața de la Dumnezeu și astfel să satisfacă voia lui Dumnezeu.

din „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu pentru mântuirea omului” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot mărturisi ferm în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare.

din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Această etapă a lucrării va crea un grup de biruitori și, după ce El va face acest grup de biruitori, ei vor putea să fie mărturie ai faptelor Lui, vor putea să trăiască realitatea și, în fapt, să-L mulțumească și să-I fie loiali Lui până la moarte, iar în acest fel Dumnezeu va fi proslăvit.

din „O scurtă discuție despre «Împărăția Milenară a sosit»” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este mai profundă decât precedenta și, în fiecare etapă, cerințele pentru om sunt mai profunde decât cele anterioare și, în acest fel, întreaga gestionare a lui Dumnezeu prinde treptat contur. Tocmai datorită faptului că cerințele pentru om sunt din ce în ce mai mari, firea omului se apropie mai mult ca niciodată de standardele cerute de Dumnezeu, și numai atunci întreaga omenire se îndepărtează treptat de influența Satanei până când, atunci când lucrarea lui Dumnezeu este pe deplin finalizată, întreaga omenire va fi fost salvată de influența Satanei. Când va sosi acel moment, lucrarea lui Dumnezeu va fi ajuns la final, iar colaborarea omului cu Dumnezeu pentru a obține schimbări în cadrul firii sale va înceta, și întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și, din acel moment, nu va mai exista răzvrătire sau opoziție față de Dumnezeu.

din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” aflată în Cuvântul Se arată în trup

După lucrarea de cucerire vine lucrarea de recompensare a binelui și de pedepsire a răului: oamenii care se supun cu totul, adică cei cuceriți profund, vor fi plasați în următoarea etapă de răspândire a lucrării în întregul univers; cei necuceriți vor fi așezați în întuneric și vor întâlni cu nenorociri. Astfel, omul va fi clasificat în funcție de tip, răufăcătorii grupați cu răul, ca să nu revadă niciodată lumina soarelui și cei drepți grupați cu binele, pentru a primi lumina și a trăi pentru totdeauna în lumină. Sfârșitul este aproape pentru toate lucrurile, sfârșitul omului i-a fost clar arătat în faţa ochilor, și toate lucrurile vor fi clasificate în funcție de tip. Cum pot atunci oamenii să scape de a îndura această clasificare?

din „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi clasificate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui neascultarea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi clasificată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să fie sub stăpânirea lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și neascultarea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu o semnificație temporală, iar revelația și arătarea firii Sale se manifestă pentru lucrarea fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea Sa în mod arbitrar și fără semnificație.

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Zilele de pe urmă sunt când toate lucrurile vor fi clasificate în funcție de fel, prin cucerire. Cucerirea este lucrarea din zilele de pe urmă; cu alte cuvinte, judecarea păcatelor fiecărei persoane este lucrarea zilelor de pe urmă. Altfel, cum ar putea fi clasificați oamenii? Lucrarea de clasificare care se face printre voi este începutul unei astfel de lucrări în întregul univers. După aceasta, oameni de toate naționalitățile de pretutindeni vor fi, de asemenea, supuși lucrării de cucerire. Aceasta înseamnă că fiecare persoană a creaţiei va fi clasificată în funcție de fel, venind înaintea scaunului de judecată pentru a fi judecată. Nicio persoană și niciun lucru nu pot scăpa de suferința acestei mustrări și judecăți, și nicio persoană și niciun lucru nu pot ocoli această clasificare după fel; toată lumea va fi sortată în clase. Aceasta pentru că sfârșitul este aproape pentru toate lucrurile și toate cerurile și pământul ajung la concluzia lor. Cum poate omul să scape de sfârșitul existenței sale?

din „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Înțelegi acum ce este judecata și ce este adevărul? Dacă ai înțeles, atunci te îndemn să te supui cu obediență judecății, altfel, nu vei avea niciodată ocazia de a fi lăudat de către Dumnezeu sau de a fi adus de către El în împărăția Sa. Cei care doar acceptă judecata, dar nu pot fi niciodată purificați, adică cei care fug în toiul lucrării judecății, vor fi mereu detestați și respinși de Dumnezeu. Păcatele lor sunt mai numeroase și mai grave decât acelea ale fariseilor, deoarece ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Astfel de oameni, care nu sunt vrednici nici măcar să-L servească vor primi o pedeapsă și mai aspră, o pedeapsă care este, în plus, veșnică. Dumnezeu nu va cruța niciun trădător care și-a manifestat cândva credința prin cuvinte, dar care apoi L-a trădat. Oameni ca aceștia vor primi răsplata prin pedeapsa spiritului, a sufletului și a trupului. Nu este tocmai aceasta o revelație a firii drepte a lui Dumnezeu? Nu este acesta scopul lui Dumnezeu în judecarea oamenilor și expunerea lor? Dumnezeu îi condamnă pe toți cei care săvârșesc tot felul de fapte rele în timpul judecății la un loc infestat cu spirite rele, lăsând aceste spirite rele să le distrugă trupurile după bunul plac. Trupurile lor emană mirosul cadavrelor și asta le este răsplata potrivită. Dumnezeu scrie în registrele lor fiecare dintre păcatele acelor credincioși, apostoli și slujitori falși și neloiali; apoi, la momentul potrivit, El îi aruncă printre spiritele necurate, cărora le permite să le profaneze trupurile după bunul plac, astfel încât să nu se mai poată reîntrupa și să nu mai vadă lumina niciodată. Acei ipocriți care L-au servit la un moment dat, dar nu au putut să rămână credincioși până la sfârșit sunt numărați de Dumnezeu printre cei răi, astfel încât să se ducă la sfatul celor răi și să devină parte a gloatei lor dezordonate; în final, Dumnezeu îi va distruge. Dumnezeu îi aruncă deoparte și nu le acordă atenție celor care nu I-au fost niciodată loiali lui Hristos sau nu au depus niciun efort și îi va distruge pe toți la schimbarea epocilor. Ei nu vor mai exista pe pământ, cu atât mai puțin nu vor primi acces în împărăția lui Dumnezeu. Cei care nu au fost niciodată sinceri cu Dumnezeu, dar au fost forțați de împrejurări să aibă de-a face cu El în mod superficial se numără printre aceia care servesc poporului Lui. Doar un mic număr de astfel de oameni poate supraviețui, în timp ce majoritatea va pieri împreună cu cei care nu sunt calificați nici măcar să servească. În cele din urmă, Dumnezeu îi va aduce în împărăția Sa pe toți cei care au aceeași gândire ca a Lui, oamenii și fiii lui Dumnezeu, precum și pe cei predestinați de Dumnezeu să fie preoți. Astfel este distilarea obținută de Dumnezeu prin lucrarea Lui. Cât despre cei care nu sunt în măsură să se încadreze în nicio categorie stabilită de Dumnezeu, aceia se vor număra printre necredincioși. Și, cu siguranță, vă puteți imagina care va fi deznodământul lor. V-am spus deja tot ce trebuia să vă spun; drumul pe care îl alegeți este decizia voastră. Ceea ce trebuie să înțelegeți este aceasta: lucrarea lui Dumnezeu nu-i așteaptă niciodată pe cei care nu pot ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om.

din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Când națiunile și popoarele lumii se vor întoarce înaintea tronului Meu, apoi voi lua toată abundența cerului și o voi da omenirii, pentru ca, mulțumită Mie, să se umple de o nemaipomenită mărinimie. Dar atâta timp cât lumea veche continuă să existe, voi arunca furia Mea asupra națiunilor sale, promulgând în mod deschis decretele Mele administrative în tot universul, și dând mustrări asupra oricui le încalcă.

Când Îmi întorc fața spre univers pentru a vorbi, toată omenirea aude vocea Mea și după aceea vede toate lucrările pe care le-am făcut cu migală în univers. Cei care se împotrivesc voinței Mele, adică cei care se opun Mie cu faptele omului, vor cădea sub mustrarea Mea. Voi lua multitudinea de stele din ceruri și le voi face din nou, și datorită Mie soarele și luna vor fi făcute din nou – cerurile nu vor mai fi așa cum au fost; nenumăratele lucruri de pe pământ vor fi făcute din nou. Totul se va întregi prin cuvintele Mele. Multele națiuni din univers vor fi împărțite din nou și înlocuite de națiunea Mea, astfel încât națiunile de pe pământ vor dispărea pentru totdeauna și vor deveni o națiune care Mi se închină Mie; toate națiunile pământului vor fi distruse și vor înceta să mai existe. Dintre ființele umane din univers, toți cei care aparțin diavolului vor fi exterminați; toți cei care se închină lui Satana vor fi doborâți la pământ de focul Meu arzător, adică, cu excepția celor care se află acum în curent, restul vor fi transformați în cenușă. Când voi mustra multele popoare, cei din lumea religioasă se vor întoarce, în măsuri diferite, la împărăția Mea, cuceriți de faptele Mele, pentru că ei vor fi văzut venirea Celui Sfânt pe un nor alb. Toată omenirea va urma propriul său neam și va primi mustrări diferite în funcție de ceea ce a făcut. Cei care Mi s-au opus vor pieri cu toții; cât despre cei ale căror fapte de pe pământ nu M-au implicat pe Mine, ei vor continua să existe pe pământ, sub conducerea fiilor Mei și a poporului Meu, datorită modului în care s-au achitat. Mă voi arăta la o mulțime de popoare și nenumărate națiuni, sunând mai departe cu glasul Meu deasupra pământului pentru a proclama finalizarea marii Mele lucrări pentru ca toată omenirea să vadă cu ochii săi.

din „Capitolul 26” dintre „Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers” aflată în „Cuvântul Se arată în trup”

Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrarea a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci i-ar fi lăsat să rămână, atunci întreaga omenire încă nu ar fi fost în stare să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Acest tip de lucrare nu ar fi complet încheiată. Când El Își va încheia lucrarea, întreaga omenire va fi complet sfântă. Doar în această manieră poate Dumnezeu să trăiască liniştit în odihnă.

din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi.

din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Deoarece cuvintele Mele sunt împlinite, Împărăția este treptat formată pe pământ și omul este treptat reîntors la normalitate și, astfel, se întemeiază pe pământ Împărăția din inima Mea. În Împărăție, toți oamenii lui Dumnezeu își recapătă viața omului normal. Dusă este iarna geroasă, înlocuită de o lume a orașelor primăverii, unde este primăvară tot anul. Oamenii nu se mai confruntă cu întunecata, jalnica lume a omului, nu mai îndură gerul rece al lumii lui. Oamenii nu se luptă unii cu ceilalți, țările nu mai merg la război una împotriva celeilalte, nu mai există măcel și sângele care curge din măcel; toate pământurile sunt pline de fericire și peste tot abundă căldura între oameni.

din „Capitolul 20” dintre „Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers” aflată în „Cuvântul Se arată în trup”

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”