Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

luni, 14 octombrie 2019

Capitolul 94

Mă întorc în Sion cu fiii Mei întâi născuți – înțelegeți cu adevărat semnificația reală a acestor cuvinte? V-am reamintit în mod repetat că vreau ca voi să creșteți repede pentru a domni împreună cu Mine. Vă amintiți? Aceste lucruri sunt toate direct legate de întruparea Mea: din Sion, am venit în lume în trup pentru a câștiga prin trup un grup de oameni care sunt în același asentiment cu Mine, apoi ne vom întoarce în Sion. Asta înseamnă că ne întoarcem din trup la corpul original. Acesta este adevăratul înțeles al cuvintelor „întoarce în Sion.” Aceasta este, de asemenea, adevărata semnificație și punctul central al întregului Meu plan de gestionare (planul mântuirii) și, chiar mai mult, cea mai importantă parte a planului Meu de gestionare (planul mântuirii), pe care nimeni nu îl poate împiedica și care va fi împlinit imediat. Dacă ești în trup, nu vei scăpa niciodată de gândirea și noțiunile omenești și cu atât mai puțin te vei lepăda de aerul lumesc sau vei scutura praful și întotdeauna vei fi lut; doar când vei fi în corp vei putea să fii potrivit pentru a te bucura de binecuvântări. Ce sunt binecuvântările? Vă amintiți? În trup nu se pot lua în considerare binecuvântările, deci fiecare fiu întâi născut trebuie să urmeze calea de la trup către corp. În trup ești asuprit și persecutat de marele balaur roșu (aceasta se întâmplă deoarece nu ai nicio putere, nu ai câștigat deloc glorie), dar în corp va fi foarte diferit și vei fi mândru și euforic. Zilele asupririi vor dispărea cu totul și vei fi eliberat și pus în libertate pentru totdeauna. Trebuie să fie astfel, dacă e să adaug în voi ceea ce sunt și ceea ce am. Altfel, veți avea doar calitățile Mele. Indiferent cum o persoană imită în exterior o alta, cele două nu pot fi exact la fel. Doar în sfântul corp spiritual (acesta se referă la corp) putem fi exact la fel. (Acest lucru se referă la a avea aceleași calități, aceeași ființă, aceleași posesiuni și de a putea fi uniți, nedivizați și neîmpărțiți deoarece totul este sfântul corp spiritual.)

De ce începeți acum să detestați lumea și să fiți dezgustați de toate tipurile de lucruri enervante precum mâncatul, băutul și așa mai departe, astfel încât abia așteptați să vă lepădați de acestea? Acesta este semnul că veți intra într-o lume spirituală (corpul), iar voi aveți cu toții o premoniție a acestui lucru (deși nu toți în aceeași măsură). Voi utiliza tot felul de oameni, evenimente și lucruri diferite pentru a fi de folos pasului Meu cel mai important și ei toți vor fi în slujba Mea. Trebuie să fac așa. (Desigur, nu pot împlini acest lucru în trup și doar Duhul Meu Însuși poate face această lucrare, deoarece nu a sosit momentul.) Aceasta este ultima mică funcție pentru intregul univers-lume. Toată lumea Mă va lăuda și aclama. Măreața Mea lucrare este completă. Cele șapte potire cu urgii se varsă din mâna Mea, cele șapte tunete bubuie, cele șapte trâmbițe sună și cele șapte peceți sunt deschise, universului-lume, tuturor națiunilor și tuturor popoarelor și munților și râurilor și tuturor lucrurilor. Ce sunt cele șapte potire cu urgii? Către ce sunt îndreptate? De ce spun că se vor vărsa din mâna Mea? Multă vreme va trece înainte ca toți oamenii să fie convinși și înainte ca toată lumea să înțeleagă pe deplin. Chiar dacă vă spun acum, veți înțelege doar o mică parte. Conform imaginației umane, cele șapte potire cu urgii sunt îndreptate către toate țările și popoarele lumii, dar de fapt nu este așa. Aceste șapte potire cu urgii se referă la influența Satanei, diavolul, și la conspirația marelui balaur roșu (obiectul pe care îl folosesc pentru a presta servicii pentru Mine). În acel moment, îi voi elibera pe Satana și pe marele balaur roșu ca să mustre fiii și oamenii, ceea ce va dezvălui cine sunt fiii și cine sunt oamenii. Cei care sunt înșelați sunt cei care nu sunt predestinați de Mine. Dar, în acest moment, fiii Mei întâi născuți vor domni cu Mine și prin aceasta îi voi face compleți pe fii și pe oameni. Revărsarea celor șapte potire cu urgii nu va afecta toate națiunile și toate popoarele, ci doar fiii și oamenii Mei. Binecuvântările nu se capătă ușor și trebuie plătit prețul integral. Când fiii și oamenii vor crește, cele șapte potire cu urgii vor fi cu totul înlăturate și după aceea, nu vor exista. Ce reprezintă bubuitul celor șapte tunete? Acest lucru nu este greu de înțeles. În momentul când fiii Mei întâi născuți și Eu vom deveni corpul, vor bubui cele șapte tunete. Asta va zgudui întreg universul, ca și cum cerul și pământul ar fi răsturnate. Toată lumea va ști asta și nu există nicio persoană care nu o va cunoaște. În acel moment, fiii Mei întâi născuți și cu Mine vom fi împreună în glorie și vom începe următorul pas al lucrării. Mulți oameni vor cădea în genunchi pentru milă și iertare deoarece bubuie cele șapte tunete. Dar aceasta nu va mai fi Epoca Harului: va fi timpul pentru mânie. Cât despre toți oamenii care fac fapte rele (cei care curvesc sau au afaceri cu bani murdari sau au granițe neclare între bărbați și femei sau care întrerup și dăunează gestionării Mele sau ale căror duhuri sunt blocate sau care sunt posedați de spirite rele și așa mai departe – toți în afara aleșilor Mei), niciunul dintre ei nu va fi scutit, nici iertat, ci toți vor fi azvârliți în Infern și vor pieri pentru totdeauna! Faptul că sună cele șapte trâmbițe nu se referă la mediul cel mare și rău, nici nu se referă la vreo declarație către lume, ceea ce este în întregime o concepție umană. Cele șapte trâmbițe se referă la cuvântarea Mea mânioasă. Când se va auzi vocea Mea (judecată măreață și judecată mânioasă), vor răsuna cele șapte trâmbițe. (Chiar acum, în casa Mea, acesta este cel mai sever lucru, de care nimeni nu poate scăpa.) Și demonii de toate mărimile din Infern și din iad își vor acoperi capetele și vor fugi în toate direcțiile, plângând și scrâșnind din dinți, rușinați și incapabili de a-și arăta fețele. Momentan, nu sunt cele șapte trâmbițe care încep să sune, ci furia Mea dezlănțuită și, de asemenea, cea mai severă judecată a Mea, de care nimeni nu poate scăpa și prin care toți trebuie să treacă. În acest moment, ceea ce a fost dezvăluit nu este conținutul celor șapte peceți. Cele șapte peceți sunt binecuvântările de care vă veți bucura în viitor. Deschiderea acestora se referă doar la a vă da de știre, dar nu v-ați bucurat încă de aceste binecuvântări. Când vă veți bucura de binecuvântări, atunci veți cunoaște conținutul celor șapte peceți. Acum doar abordați o parte care nu este completă încă. Pot doar să vă spun pas cu pas în lucrarea viitoare, astfel încât să o experimentați în mod personal și să simțiți o glorie incomparabilă și să o sărbătoriți fără încetare.

A fi capabil să te bucuri de binecuvântările fiilor întâi născuți nu este un lucru ușor, nici nu este ceva ce poate obține omul de rând. Voi accentua încă odată și voi spune cu mai multă forță că trebuie să am cerințe stricte de la fiii Mei întâi născuți. Altfel, ei nu Îmi pot cinsti numele. Resping cu fermitate orice persoană care este cu reputație proastă în lume și resping, chiar mai mult, orice persoană care are moravuri ușoare sau care este promiscuă. (Aceste persoane nu au părtășie cu oamenii lui Dumnezeu – scot în evidență acest lucru în mod special.) Să nu credeți că ceea ce ați făcut în trecut s-a terminat cu totul – cum ar putea exista un lucru atât de bun! Este atât de simplu să obții statutul de fiu întâi născut? Și, în același mod, îi resping pe cei care sunt împotriva Mea și care nu Mă recunosc în trupul Meu, pe oricine deranjează îndeplinirea voii Mele și pe oricine care Mă persecută – sunt foarte aspru (deoarece Mi-am recuperat complet puterea)! În final, în același mod, resping pe oricine care în viața sa nu a avut niciun obstacol. Îi vreau pe cei care, la fel ca Mine, ies din dificultățile lor, chiar dacă sunt dificultăți mici. Altfel, voi da afară asemenea persoane. Nu fiți nerușinați, voind să fiți fiii Mei întâi născuți și fluturându-vă în fața Mea. Plecați de lângă Mine! Anterior, Mi-ați spus chestiuni triviale, încercând să-Mi câștigați favorul! Asta este orbire! Nu știi că te urăsc, nenorocitule! Crezi că nu îți cunosc afacerea necurată? Te ascunzi din nou și din nou! Nu știi că ți-ai dat de gol fața de demon? Deși oamenii nu o pot vedea, crezi că Eu nu pot să o văd? Cei care prestează servicii pentru Mine nu sunt lucruri bune, ci doar niște nenorociți. Trebuie să Mă ocup de ei și îi voi arunca în Adânc și îi voi arde!

Cineva care vorbește într-o manieră lipsită de moralitate, care se poartă cu necredință și care nu cooperează cu alte persoane în mod corespunzător, o asemenea persoană ar dori să fie împărat. Nu visezi tu oare? Nu ești tu plin de iluzii? Nu vezi ce ești? Ești un nenorocit! Există vreun folos pentru o asemenea persoană? Grăbește-te și dispari din fața ochilor Mei! Toți oamenii ar trebui să aibă o înțelegere clară a ceea ce spun, să fie inspirați de cuvintele Mele, să-Mi recunoască omnipotența și să-Mi cunoască înțelepciunea. Deseori, s-a spus că s-a arătat sfântul corp spiritual. Până la urmă, spuneți că s-a arătat sfântul corp spiritual sau nu? Ceea spun Eu reprezintă vorbe goale? Ce e sfântul corp spiritual? În ce circumstanțe există sfântul corp spiritual? Pentru oameni este de neimaginat și nu poate fi înțeles. Vă spun: Eu sunt fără de greșeală și în Mine totul este deschis și totul este eliberat (deoarece fac ceea ce este înțelept și vorbesc liber). Printre lucrurile pe care le fac, nimic nu este rușinos și totul este făcut la lumină, astfel încât toți oamenii să poată fi convinși pe deplin. În plus, nimeni nu poate pune mâna pe nimic care să poată fi folosit împotriva Mea. Asta este explicația cuvântului „sfânt” din sfântul corp spiritual. Așadar, am insistat în mod repetat asupra faptului că nu îi vreau pe niciunul dintre cei care fac lucruri rușinoase. Acesta este un element al decretelor Mele administrative și este, de asemenea, o parte a firii Mele. Corpul spiritual se referă la cuvântarea Mea. Ceea ce spun are întotdeauna scop, înțelepciune, dar nu se supune controlului. (Spun ce vreau să spun și Duhul Meu este cel care Își face auzită vocea și persoana Mea este cea care vorbește.) Ceea ce spun este eliberat fără restricții și când nu se potrivește cu concepțiile oamenilor, atunci acela este momentul pentru a-i revela pe oameni. Este aranjamentul Meu corespunzător. De aceea, de câte ori vorbesc sau acț‏ionez, este întotdeauna o bună oportunitate pentru a expune esența Satanei. În momentul când voi fi uns, se va arăta sfântul corp spiritual. În viitor, sfântul corp spiritual se referă la corp și există două aspecte ale înțelesului: există un aspect al înțelesului în prezent și există un alt aspect al înțelesului în viitor. Dar, în viitor, sfântul corp spiritual va fi foarte diferit de cel din prezent – va fi o diferență ca cea dintre cer și pământ. Nimeni nu o poate pătrunde și va trebui să v-o dezvălui Eu personal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu