Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

vineri, 18 octombrie 2019

Capitolul 96

Îi voi mustra pe toți cei născuți din Mine, care încă nu Mă cunosc, pentru a arăta toată mânia Mea, marea Mea putere și întreaga Mea înțelepciune. Întru Mine, totul este drept și nu există absolut nicio nedreptate, nicio înșelăciune și nicio necinste; oricine este necinstit și înșelător trebuie să fie un fiu al iadului – trebuie să fie născut în Infern. Întru Mine, totul este deschis; orice spun să fie împlinit este împlinit și orice spun să fie stabilit este stabilit, nimeni nu poate schimba sau imita aceste lucruri, deoarece Eu sunt unicul Dumnezeu Însuși. În ceea ce urmează să vină, toți cei care sunt în grupul fiilor Mei întâi născuți predestinați și aleși vor fi dezvăluiți unul câte unul și toți care nu sunt în grupul fiilor întâi născuți vor fi eliminați de Mine prin aceasta. Astfel Îmi înfăptuiesc și Îmi împlinesc lucrarea. Chiar acum dezvălui niște oameni doar pentru ca fiii Mei întâi născuți să-Mi poată vedea faptele minunate, dar mai târziu nu voi lucra astfel. Mai degrabă voi porni de la situația generală în loc să-i las să-și arate adevăratele naturi, unul câte unul (deoarece demonii sunt, în principiu, identici, este suficient să aleg doar câțiva drept demonstrație). Toți fiii Mei întâi născuți au inima limpede și nu trebuie să intru în detalii (deoarece, la momentul hotărât, cu siguranță ei vor fi dezvăluiți unul câte unul).

Este în natura Mea să-Mi țin promisiunile și, în Mine, nimic nu este ascuns ori acoperit. Orice ar trebui să înțelegeți vă voi spune în întregime, dar orice nu ar trebui să știți nu vă voi spune sub niciun chip, altfel nu veți putea rămâne fermi. Nu păstra puțin doar ca să pierzi mult – chiar nu merită. Crede că Eu sunt Dumnezeu atotputernic și totul va fi împlinit, va deveni ușor și plăcut. Așa procedez Eu. Oricui crede îi permit să vadă, iar oricui nu crede, nu-i permit să cunoască și nu-l las niciodată să înțeleagă. Întru Mine nu există simțire sau îndurare și cu siguranță voi ucide fără a cruța pe oricine Îmi jignește mustrarea, tratându-i pe toți la fel. Sunt la fel față de toți – nu am sentimente personale și nu acționez în niciun fel sub impulsul emoțiilor. Cum să nu-i las pe oameni să-Mi vadă dreptatea și măreția? Acestea sunt înțelepciunea și firea Mea, pe care nimeni nu le poate schimba și nimeni nu le poate cunoaște în întregime. Mâinile mele sunt întotdeauna stăpâne pe totul, în orice moment, și rânduiesc întotdeauna totul pentru a-Mi servi după bunul Meu plac. Mulți oameni fac servicii în numele Meu pentru a-Mi îndeplini planul de gestionare (planul mântuirii), dar, în cele din urmă, ei văd binecuvântările, dar nu se pot bucura de ele – ce jalnic! Dar nimeni nu-Mi poate schimba inima. Acesta este decretul Meu administrativ (când vorbim despre decrete administrative, vorbim despre ceva ce nimeni nu poate schimba, așadar, când vorbesc în viitor, dacă Mi-am pus ceva în gând, atunci acesta este, cu siguranță, decretul meu administrativ. Țineți minte! Este de neofensat! Altfel veți pierde) care face, de asemenea, parte din planul Meu de gestionare (planul mântuirii). Este propria Mea lucrare, nu ceva ce poate face orice om. Trebuie să fac asta – trebuie să rânduiesc asta, ceea ce este suficient pentru a-Mi arăta omnipotența și a-Mi manifesta mânia.

Majorității oamenilor nu le este cunoscută și nu le este clară umanitatea Mea. Am spus-o de câteva ori, dar voi încă nu sunteți lămuriți și nu înțelegeți mult. Dar aceasta este lucrarea Mea și, acum, în acest moment, oricine știe, știe și pe oricine nu știe, nu îl forțez. Poate fi doar astfel. Am vorbit clar și nu o voi mai spune mai târziu (pentru că am spus prea mult și am spus-o foarte clar. Cine Mă cunoaște, cu siguranță are lucrarea Duhului Sfânt și, fără îndoială, este unul dintre fiii Mei întâi născuți. Cine nu Mă cunoaște, cu siguranță nu este, dovedind că deja Mi-am retras Duhul de la el). Însă, în cele din urmă, îi voi face pe toți să Mă cunoască – să Mă cunoască în întregime, atât în umanitatea, cât și în divinitatea Mea. Acestea sunt etapele lucrării Mele și trebuie să Îmi fac lucrarea astfel. Acesta este, de asemenea, decretul Meu administrativ. Toată lumea trebuie să Mă numească unicul Dumnezeu adevărat, să Mă slăvească și să Mă aclame neîncetat.

Planul Meu de gestionare (planul mântuirii) a fost deja finalizat în întregime și totul a fost demult împlinit. În ochii oamenilor, pare că o mare parte din lucrarea Mea este încă în desfășurare, dar Eu deja am aranjat-o cum se cuvine și tot ce mai rămâne este finalizarea acesteia conform etapelor Mele, una câte una (deoarece, înainte de crearea lumii, am predestinat cine poate să reziste judecății, cine nu poate fi ales și predestinat de Mine și cine nu poate suferi alături de Mine. Pe cei care Îmi pot împărtăși suferința, adică pe aceia predestinați și aleși de Mine, cu siguranță îi voi ține și le voi permite să transcendă totul). Îmi este clar în inimă cui îi aparține fiecare rol. Sunt foarte conștient cine Îmi face servicii, cine este un fiu întâi născut și cine face parte din fiii Mei și din oamenii Mei. Știu lucrul acesta și cu ochii închiși. Despre oricine am spus în trecut că este fiu întâi născut, încă este un fiu întâi născut și acum și despre oricine am spus în trecut că nu este fiu întâi născut, nu este un fiu întâi născut nici acum. Orice fac, nu regret și nu schimb cu ușurință. Spun ceea ce vreau să spun (nimic nu este frivol în Mine) și acest lucru nu se schimbă niciodată! Cei care Îmi fac servicii întotdeauna Mi le fac: ei sunt vitele Mele; ei sunt caii Mei (dar acești oameni nu sunt niciodată luminați în duhul lor; când Mă folosesc de ei, sunt utili, dar, când nu Mă folosesc de ei, îi ucid. Când vorbesc de vite și de cai, Mă refer la cei care nu sunt luminați în duhul lor, care nu Mă cunosc și care nu Mi se supun, și chiar dacă sunt ascultători și supuși, simpli și cinstiți, tot sunt adevărate vite și cai). Acum, majoritatea oamenilor sunt lascivi și neîngrădiți în fața Mea, vorbind și râzând degajați, comportându-se ireverențios – ei Îmi văd doar umanitatea, nu și divinitatea. În umanitatea Mea, aceste comportamente pot fi acceptate și reușesc să le iert, dar, în divinitatea Mea, nu este așa de ușor. În viitor voi decide că tu ai păcătuit hulindu-Mă. Cu alte cuvinte, umanitatea Mea poate fi jignită, dar divinitatea Mea nu, și pe oricine intră, chiar și puțin, în conflict cu Mine îl voi judeca imediat, fără nicio întârziere. Să nu crezi că, datorită faptului că te-ai asociat cu Mine timp de mulți ani și ai devenit familiarizat cu Mine, poți să vorbești și să te comporți degajat. Chiar nu Îmi pasă prea mult! Indiferent despre cine este vorba, îl voi trata cu dreptate. Asta este dreptatea Mea.

Tainele Mele sunt dezvăluite oamenilor zi de zi și devin mai clare pe zi ce trece, urmând etapele revelației, ceea ce este suficient pentru a demonstra ritmul lucrării Mele. Aceasta este înțelepciunea Mea (nu o spun direct. Îi luminez pe fii Mei întâi născuți și orbesc progeniturile marelui balaur roșu). Mai mult decât atât, astăzi vă voi dezvălui taina Mea prin Fiul Meu. Lucrurile care sunt inimaginabile oamenilor vi le voi dezvălui astăzi pentru a vă încunoștința în detaliu și pentru a avea o înțelegere clară. Mai mult decât atât, această taină există în fiecare, cu excepția fiilor Mei întâi născuți, dar nimeni nu o poate înțelege. Deși este prezentă în fiecare persoană, nimeni nu o poate recunoaște. Ce spun? În lucrarea Mea din această perioadă și în cuvântările Mele din această perioadă, deseori menționez marele balaur roșu, Satana, diavolul și arhanghelul. Ce sunt ei? Care sunt relațiile lor? Ce este manifestat în aceste lucruri? Manifestările marelui balaur roșu reprezintă rezistența împotriva Mea, lipsa de înțelegere și pricepere a sensurilor cuvintelor Mele, frecventa persecutare a Mea și încercarea de a folosi tertipuri pentru a-Mi întrerupe gestionarea. Satana se manifestă astfel: se luptă cu Mine pentru putere, vrând să posede aleșii Mei și emițând cuvinte negative pentru a-Mi înșela oamenii. Manifestările diavolului (cei care nu Îmi acceptă numele, care nu cred, sunt diavoli cu toții) sunt următoarele: râvnesc plăcerile trupești, se complac în plăceri malefice, trăiesc sub lanțurile Satanei, unii rezista și unii Mă sprijină (dar fără a dovedi că sunt fiii Mei iubiți). Manifestările arhanghelului sunt următoarele: vorbesc insolent, sunt lipsiți de evlavie, deseori adoptă tonul Meu pentru a predica oamenilor, se concentrează să Mă imite doar în exterior, mâncând ce mănânc Eu și folosind ce folosesc Eu; pe scurt, dorind să fie pe picior de egalitate cu Mine, fiind ambițioși, dar lipsindu-le calitatea Mea și neavând viața Mea, fiind un eșec. Satana, diavolul și arhanghelul sunt, toate, demonstrații tipice ale marelui balaur roșu, astfel că aceia care nu sunt predestinați și aleși de Mine sunt, toți, progeniturile marelui balaur roșu: negreșit lucru! Aceștia sunt, cu toții, dușmanii Mei. (Totuși, tulburările Satanei sunt excluse. Dacă natura ta este calitatea Mea, nimeni nu o poate schimba. Deoarece acum încă trăiești în trup, uneori te vei confrunta cu tentațiile Satanei – acest lucru este inevitabil – dar trebuie să fii întotdeauna atent.) Așadar, voi abandona toate progeniturile marelui balaur roșu din afara fiilor Mei întâi născuți. Natura lor nu poate fi schimbată vreodată și reprezintă calitatea Satanei. Diavolul este cel pe care îl manifestă și arhanghelul este cel pe care îl trăiesc. Este complet adevărat. Marele balaur roșu despre care vorbesc nu este un balaur roșu mare, ci, mai degrabă, este duhul rău care Mi se opune, sinonim cu „marele balaur roșu”. Așadar, toate duhurile din afara Duhului Sfânt sunt duhuri rele și se poate spune și că sunt progeniturile marelui balaur roșu. Acest lucru ar trebui să le fie perfect clar tuturor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu