Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu a început la crearea lumii, iar omul este în centrul acestei lucrări. Crearea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor, se poate spune că este de dragul omului. Deoarece lucrarea gestionării Sale se întinde pe parcursul a mii de ani și nu se desfășoară în doar câteva minute sau secunde, ori într-o clipire, sau pe parcursul unui an sau doi, El a trebuit să creeze mai multe lucruri necesare supraviețuirii omului, cum ar fi soarele, luna, tot felul de creaturi vii, hrană și un mediu de viață pentru omenire. Acesta a fost începutul gestionării lui Dumnezeu.
Fragment din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup
Ce lucrare a făcut Dumnezeu pentru a distribui diferitele rase? Mai întâi, a pregătit un mediu geografic mai larg, alocând diferite regiuni pentru oameni, iar apoi, generație după generație, au supraviețuit acolo. Asta e stabilit – rânduiala pentru supraviețuirea lor este stabilită. Și viețile lor, ceea ce mănâncă, ceea ce beau, modul în care își duc traiul – demult a rânduit Dumnezeu toate acestea. Iar atunci când Dumnezeu a creat toate ființele, El a făcut diferite pregătiri pentru diferitele tipuri de oameni: există diferite compoziții ale solului, clime diferite, plante diferite și medii geografice diferite. Diferite regiuni au chiar păsări și animale diferite, întinderile de apă au diferite tipuri de pești și de produse acvatice. Chiar și tipurile de insecte sunt stabilite de către Dumnezeu. […] Aceste diferențe sub diverse aspecte poate că nu sunt văzute sau remarcate de către oameni, dar când Dumnezeu a creat toate ființele, El le-a conturat și a pregătit diferite medii geografice, diferite tipuri de teren și diferite viețuitoare și plante pentru diferitele rase umane. Asta fiindcă Dumnezeu a creat diferite tipuri de oameni și El știe de ce are nevoie fiecare, știe care este modul lor de viață.
Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup
Care sunt condițiile de bază pentru aceste diferite moduri de viață omenești? Nu au nevoie de susținerea de bază a mediilor de supraviețuire? Cu alte cuvinte, dacă vânătorii și-ar pierde pădurile de la munte sau păsările și animalele, nu și-ar mai asigura traiul. Așadar, dacă oamenii care trăiesc din vânătoare și-ar pierde pădurile de la munte și nu ar mai avea păsările și animalele, dacă nu ar mai avea o sursă pentru traiul lor, atunci nu se știe care e direcția pe care o astfel de comunitate ar lua-o și unde ar merge acești oameni, ba chiar ar putea să dispară. Iar cei care își câștigă traiul din păstorit pe ce se bazează? Ei nu se bazează cu adevărat pe șeptelul lor, ci pe mediul în care supraviețuiește șeptelul lor – pășunile. Dacă nu ar exista acestea, unde ar paște animalele lor? Ce ar mânca vitele și oile? Fără animale, acești nomazi nu ar avea niciun trai. Fără o sursă pentru animalele lor, unde ar merge oamenii ca ei? Supraviețuirea continuă ar deveni foarte dificilă; ei nu ar avea niciun viitor. Fără surse de apă, râurile și lacurile ar seca. Toți acei pești care se bazează pe apă pentru a trăi ar mai exista? Acei pești nu ar mai exista. Ar mai supraviețui acei oameni care se bazează pe apă și pe pești pentru traiul lor? Dacă nu ar avea hrană, dacă nu ar avea sursa traiului lor, acei oameni nu ar mai putea supraviețui. Cu alte cuvinte, dacă există o problemă cu traiul sau cu supraviețuirea lor, acele rase nu ar mai continua și ar dispărea, ar fi șterse de fața pământului. Iar dacă cei care își asigură traiul făcând agricultură și-ar pierde pământul, dacă nu ar putea planta nimic și nu și-ar lua hrana din diferite plante, care ar fi rezultatul? Fără hrană, nu ar muri oamenii de foame? Dacă oamenii ar muri de foame, acel gen de oameni nu ar fi distrus? Așadar, acesta este scopul lui Dumnezeu în conservarea diferitelor medii. Dumnezeu are doar un singur scop în conservarea diferitelor medii și ecosisteme, în păstrarea diferitelor viețuitoare în cadrul fiecărui mediu – acela de a hrăni toate tipurile de oameni, de a da viață oamenilor în diferite medii geografice.
Dacă toate ființele și-ar pierde propriile lor legi, ele nu ar mai exista; dacă legile tuturor ființelor s-ar pierde, atunci ființele vitale, dintre toate ființele, nu ar mai putea continua. Oamenii și-ar pierde și ei mediile de supraviețuire pe care se bazează. Dacă oamenii ar pierde toate acestea, nu ar mai putea să trăiască și să se înmulțească generație după generație. Motivul pentru care oamenii au supraviețuit până acum este că Dumnezeu le-a oferit toate ființele care să-i hrănească, să alimenteze omenirea în diferite feluri. Ei au supraviețuit până acum, până în ziua de azi, doar pentru că Dumnezeu hrănește omenirea în diferite feluri.
Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup
Iahve a creat omenirea, adică, El a creat strămoșii omenirii, pe Eva și pe Adam, dar El nu le-a acordat mai departe intelect sau înțelepciune. Deși ei deja trăiau pe pământ, nu înțelegeau aproape nimic. Și astfel, lucrarea lui Iahve în crearea omenirii a fost doar pe jumătate terminată și era departe de a fi finalizată. El formase doar un model al omului din lut și îi dăduse suflarea Sa, dar fără a acorda omului suficientă înclinație pentru a se închina Lui. La început, omul nu avea de gând să I se închine sau să se teamă de El. Omul știa doar cum să asculte de cuvintele Sale, dar era ignorant față de cunoașterea de bază referitoare la viața pe pământ sau regulile corespunzătoare vieții umane. Și astfel, deși Iahve a creat bărbatul și femeia și a încheiat proiectul de șapte zile, El nu a finalizat în niciun caz crearea omului, căci omul nu era decât o carcasă și îi lipsea realitatea de a fi uman. Omul știa doar că Iahve era Cel care a creat omenirea, dar el nu avea nici cea mai mică idee despre cum să respecte cuvintele sau legile lui Iahve. Și astfel, după ce omenirea a luat ființă, lucrarea lui Iahve era departe de a se fi terminat. El încă trebuia să îndrume pe deplin omenirea pentru a veni înaintea Lui, pentru ca ei să poată trăi pe pământ împreună și să I se închine și pentru ca ei să poată, cu îndrumarea Sa, să pășească pe calea dreaptă a unei vieți normale omenești pe pământ. Doar astfel a fost complet terminată lucrarea care fusese în principal condusă sub numele de Iahve; adică, doar astfel a fost complet încheiată lucrarea lui Iahve de creare a lumii. Și astfel, după ce a creat omenirea, El a trebui să ghideze viața omenirii pe pământ pentru câteva mii de ani, pentru ca omenirea să poată să respecte decretele și legile Sale și să participe la toate activitățile unei vieți normale omenești pe pământ. Doar atunci a fost lucrarea lui Iahve complet terminată.
Fragment din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” în Cuvântul Se arată în trup
După lucrarea lui Iahve din Epoca Legii, Dumnezeu Și-a început noua lucrare a celei de-a doua etape: asumarea trupului – întruparea ca om timp de zece, douăzeci de ani – vorbirea și lucrarea Sa printre credincioși. Cu toate acestea, nimeni nu știa, și numai un număr mic de oameni au recunoscut că El a fost Dumnezeu devenit trup după ce Domnul Isus a fost răstignit și înviat. […] De îndată ce a fost terminată a doua etapă a lucrării lui Dumnezeu – după răstignire – lucrarea lui Dumnezeu de recuperare a omului din păcat (adică, recuperarea omului din mâinile Satanei) a fost realizată. Așa că, din acel moment, omenirea trebuia doar să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor pentru ca păcatele ei să fie iertate. Oficial vorbind, păcatele omului nu mai erau o barieră pentru a-și atinge mântuirea și a veni înaintea lui Dumnezeu, și nu mai erau pârghiile prin care Satana acuza omul. Asta pentru că Dumnezeu Însuși a făcut o lucrare reală, a luat înfățișarea și anticiparea unui trup păcătos, iar Dumnezeu Însuși a fost jertfa pentru păcat. În felul acesta, omul a coborât de pe cruce, fiind răscumpărat și mântuit datorită trupului lui Dumnezeu, asemănarea cu acest trup păcătos. Astfel, după ce a fost luat captiv de Satana, omul s-a apropriat cu un pas de a accepta mântuirea înaintea lui Dumnezeu. Bineînțeles, această etapă de lucru a fost gestionarea lui Dumnezeu, care a fost cu un pas înainte de Epoca Legii și de un nivel mai profund decât Epoca Legii.
[…]
Apoi a venit Epoca Împărăției, care este o etapă mai practică de lucru și, totuși, este și cea mai dificilă de acceptat pentru om. Asta se datorează faptului că, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult toiagul lui Dumnezeu se apropie de om, și cu atât mai clar fața lui Dumnezeu apare înaintea omului. După răscumpărarea omenirii, omul se întoarce oficial în sânul lui Dumnezeu. Omul a crezut că acum era timpul să se bucure, totuși el este supus unui asalt total frontal din partea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu l-a prevăzut: așa cum se pare, este vorba despre un botez de care poporul lui Dumnezeu trebuie să „se bucure”. Sub o astfel de îngrijire, oamenii nu au de ales decât să se oprească și să se gândească la ei înșiși: eu sunt mielul, pierdut de mulți ani, pentru care Dumnezeu a cheltuit atât de mult ca să-l răscumpăre, atunci de ce mă tratează Dumnezeu așa? Este felul lui Dumnezeu de a râde de mine și de a mă demasca?… După ce ani la rând au trecut, omul a devenit bătut de vreme, trăind greutăți de rafinare și mustrare. Deși omul și-a pierdut „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute, a ajuns în mod inconștient să înțeleagă adevărul de a fi om și a ajuns să aprecieze anii de devotament ai lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Omul începe încet să-și deteste propria barbarie. El începe să urască cât de sălbatic este, și toate neînțelegerile față de Dumnezeu și cererile lipsite de logică pe care le-a făcut către El. Timpul nu poate fi dat înapoi; evenimentele trecute devin amintirile regretabile ale omului, iar cuvintele și dragostea lui Dumnezeu devin forța motrice a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, îi revine puterea, se ridică și se uită la fața Celui Atotputernic … doar pentru a descoperi că El a fost mereu lângă mine și că zâmbetul și înfățișarea Lui sunt încă atât de tulburătoare. Inima Lui încă se mai preocupă de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice așa cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în Grădina Edenului, dar de data aceasta omul nu se mai lasă ademenit de șarpe, nu se mai îndepărtează de fața lui Iahve. Omul îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, privește fața zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai prețios – O! Doamne, Dumnezeul meu!
Fragment din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup
Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de ei, El a fost întotdeauna alături de om, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, astfel dând naștere Epocii Legii, Epocii Harului și acum, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și voia Sa față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea a fost în contact sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent prin ce metodă sau din ce unghi Își face lucrarea, El întotdeauna tratează oamenii cu adevărata Sa identitate, făcând și spunând ceea ce trebuie. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar ca o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, ființa și posesiunile Sale.
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup
Când Dumnezeu începe să lucreze asupra cuiva, când a ales pe cineva, El nu anunță nimănui acest lucru, nici nu-l înștiințează pe Satana și, cu atât mai puțin, nu face niciun gest măreț. În liniște și foarte natural, El face ceea ce este necesar. Mai întâi, El îți alege o familie; ce fel de mediu are familia, cine sunt părinții tăi, cine sunt strămoșii tăi – toate acestea au fost deja hotărâte de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acestea nu au fost impulsionate de deciziile de moment luate de El, ci, mai degrabă, aceasta a fost o lucrare începută acum mult timp. Odată ce Dumnezeu a ales o familie pentru tine, El alege și data la care te vei naște. În prezent, Dumnezeu te priveghează când te naști, plângând, în lume, veghează nașterea ta, te privește în timp ce rostești primele cuvinte, Se uită la tine cum te poticnești și faci primii tăi pași, învățând cum să mergi. Faci întâi un pas și apoi altul… acum poți fugi, acum poți sări și vorbi, acum îți poți exprima sentimentele. Pe măsură ce omul crește, privirea Satanei este fixată asupra fiecăruia dintre ei, ca un tigru care-și urmărește prada. Dar, făcându-Și lucrarea, Dumnezeu nu a suferit niciodată nicio limitare a oamenilor, a evenimentelor sau lucrurilor, a spațiului sau timpului; El face ceea ce ar trebui și ceea ce este obligatoriu. În procesul de creștere, poți întâmpina multe lucruri care nu sunt pe placul tău, te poți confrunta cu boli și frustrări. Dar, pe măsură ce mergi pe acest drum, viața și viitorul tău sunt strict în grija lui Dumnezeu. El îți dă o garanție adevărată care să dureze toată viața, pentru că El este chiar lângă tine, păzindu-te și având grijă de tine. Crești fără să fii conștient de acest lucru. Începi să intri în contact cu lucruri noi și să ajungi să cunoști această lume și această omenire. Pentru tine, totul este proaspăt și nou. Îți place să faci ceea ce-ți place ție. Trăiești în propria ta umanitate, în propriul tău spațiu de viață și nu ai nici cea mai mică înțelegere despre existența lui Dumnezeu. Dar El te veghează la fiecare pas al drumului, pe măsură ce crești, și te supraveghează în timp ce faci fiecare pas înainte. Chiar atunci când îți însușești cunoștințe sau studiezi știința, Dumnezeu îți e mereu alături, la fiecare pas. Ești exact la fel ca și ceilalți oameni, adică, în cursul cunoașterii și al contactului cu lumea, ți-ai stabilit propriile idealuri, ai propriile hobby-uri, propriile interese și nutrești, de asemenea, ambiții înalte. Cugeți adesea la propriul tău viitor, deseori schițând conturul a cum ar trebui să arate viitorul tău. Dar, indiferent de ce se întâmplă pe parcurs, Dumnezeu vede totul cu ochi limpezi. Poate că tu ți-ai uitat propriul trecut, dar, pentru Dumnezeu, nu este nimeni care să te înțeleagă mai bine decât El. Trăiești sub ochiul Lui, crescând, maturizându-te. […] Din momentul în care te-ai născut și până acum, Dumnezeu a îndeplinit multă lucrare asupra ta, dar El nu-ți dă ție explicații pas cu pas despre tot ceea ce face. Dumnezeu nu ți-a permis să știi și nu ți-a spus. Cu toate acestea, pentru om, tot ceea ce face El este important. Pentru Dumnezeu, este ceva ce El trebuie să facă. În inima Lui, ceea ce El trebuie să facă este ceva important, care depășește cu mult aceste lucruri. Adică, din momentul în care omul s-a născut și până acum, Dumnezeu trebuie să îi garanteze siguranța. După ce ați auzit aceste cuvinte, v-ați putea simți ca și cum nu înțelegeți pe deplin, spunând „Este atât de importantă această siguranță?” Deci, care este sensul literal al cuvântului „siguranță”? Poate că înțelegeți că acesta înseamnă pace sau că înseamnă să nu experimentați niciodată vreun dezastru sau vreo calamitate, să trăiți bine, să duceți o viață normală. Dar, în inimile voastre, trebuie să știți că nu este atât de simplu. Deci, care oare este lucrul acesta despre care am vorbit, pe care trebuie să-l facă El? Ce înseamnă pentru Dumnezeu siguranța? Este, într-adevăr, o garanție a siguranței voastre? Nu. Deci, ce este ceea ce face Dumnezeu? Această siguranță înseamnă ca tu să nu fii devorat de Satana. Este important acest lucru? Nu ești devorat de el, deci aceasta se referă sau nu la siguranța ta? Aceasta se referă la siguranța ta personală și nu poate fi nimic mai important. Odată ce ai fost devorat de Satana, nici sufletul, nici trupul tău nu-I mai aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te va mai mântui. Dumnezeu părăsește astfel de suflete și astfel de oameni. Așadar, Eu spun că cel mai important lucru pe care Dumnezeu trebuie să-l facă este să garanteze siguranța ta, să garanteze că nu vei fi devorat de Satana. Acest lucru este destul de important, nu-i așa? Deci, de ce nu puteți răspunde? Se pare că nu puteți simți marea bunătate a lui Dumnezeu!
Dumnezeu face mult mai mult în afară de a garanta siguranța oamenilor, asigurându-i că ei nu vor fi devorați de Satana; El face, de asemenea, multă lucrare în pregătirea pentru alegerea cuiva și pentru mântuirea acestuia. În primul rând, ce fel de caracter ai, în ce fel de familie te vei naște, cine sunt părinții tăi, câți frați și câte surori ai și care sunt situația, statutul economic și condițiile familiei în care te naști – toate acestea sunt aranjate în mod minuțios pentru tine, de către Dumnezeu. […] Din exterior, pare că Dumnezeu nu a făcut nimic formidabil pentru om; El doar face totul în secret, cu umilință și în tăcere. Dar, de fapt, tot ceea ce face El este realizat pentru a pune o bază mântuirii tale, pentru a-ți pregăti drumul înainte și pentru a pregăti toate condițiile necesare pentru mântuirea ta. Imediat, la timpul specificat fiecărei persoane, Dumnezeu îi aduce înapoi înaintea Sa – când vine timpul ca tu să auzi vocea Lui, atunci este momentul să vii înaintea Sa. În momentul în care se întâmplă acest lucru, unii oameni au devenit deja ei înșiși părinți, în timp ce alții sunt doar copiii cuiva. Cu alte cuvinte, unii oameni s-au căsătorit și au avut copii, în timp ce unii sunt încă singuri, neîntemeindu-și încă propria familie. Dar, indiferent de situațiile oamenilor, Dumnezeu a stabilit deja momentele când vei fi ales și când Evanghelia și cuvintele Lui vor ajunge la tine. Dumnezeu a stabilit împrejurările, a hotărât asupra unei anumite persoane sau a unui anumit context prin care Evanghelia îți va fi transmisă, astfel încât să poți auzi cuvintele Sale. Dumnezeu ți-a pregătit deja toate condițiile necesare astfel încât, fără să știi, vii înaintea Lui și ești reîntors la familia lui Dumnezeu. De asemenea, fără știința ta, Îl urmezi și intri, pas cu pas, în lucrarea Lui, intrând în modul Său de lucru pe care El l-a pregătit, pas cu pas, pentru tine. […] Există diferite motive și moduri diverse de credință, dar, indiferent de ce motiv te aduce să crezi în El, totul este, de fapt, rânduit și călăuzit de Dumnezeu. La început, Dumnezeu folosește diferite moduri pentru a te alege și pentru a te aduce în familia Sa. Acesta este harul pe care Dumnezeu îl acordă fiecărei persoane în parte.
Acum, cu lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, El nu mai dăruiește har și binecuvântări omului, așa cum a făcut la început, nici nu-i mai convinge pe oameni. În timpul acestei etape a lucrării, ce au văzut oamenii din toate aspectele lucrării lui Dumnezeu pe care le-au experimentat? Ei au văzut dragostea, judecata și mustrarea lui Dumnezeu. În acest moment, mai mult decât atât, Dumnezeu furnizează, sprijină, luminează și îndrumă omul, astfel încât oamenii să ajungă treptat să-I cunoască intențiile, să cunoască cuvintele pe care le spune și adevărul pe care îl acordă omului. Când omul este slab, demoralizat, când nu are unde să se întoarcă, Dumnezeu Își va folosi cuvintele ca să-l mângâie, să-l sfătuiască și să-l încurajeze, astfel încât omul de statură infantilă să-și poată găsi treptat puterea, să se ridice cu optimism și să devină dornic să coopereze cu Dumnezeu. Dar când omul nu-L ascultă pe Dumnezeu sau I se împotrivește sau își dezvăluie propria corupție, Dumnezeu nu va arăta nicio milă în a-l mustra și a-l disciplina. Totuși, pentru nesăbuința, ignoranța, slăbiciunea și imaturitatea omului, Dumnezeu va arăta îngăduință și răbdare. În felul acesta, prin toată lucrarea pe care Dumnezeu o face pentru om, acesta se maturizează treptat, crește și ajunge să cunoască intențiile Lui, să cunoască ceva adevăr, să știe ce sunt lucrurile pozitive și cele negative, să știe ce este răul și ce este întunericul. Dumnezeu nu-l ceartă și nu-l disciplinează întotdeauna pe om, nici nu arată întotdeauna îngăduință și răbdare. Mai degrabă, El Se îngrijește de fiecare persoană în moduri diferite, în etape diferite și în funcție de statura și calibrul ei diferit. El face multe lucruri pentru om și cu mari sacrificii; omul nu înțelege nimic din aceste sacrificii sau din acele lucruri pe care le face Dumnezeu, totuși, tot ceea ce face El este, în realitate, îndeplinit în fiecare persoană în parte. Dragostea lui Dumnezeu este reală: prin harul Lui, omul evită dezastre după dezastre, în timp ce, pentru slăbiciunea omului, El Își arată, iar și iar, îngăduința. Judecata și mustrarea lui Dumnezeu le permit oamenilor să ajungă treptat să cunoască corupția omenirii și esența ei satanică. Ceea ce oferă Dumnezeu, luminarea omului de către El și îndrumarea Sa, toate îi permit omenirii să cunoască din ce în ce mai mult esența adevărului și să cunoască tot mai mult ce au nevoie oamenii, ce drum ar trebui ei să apuce, pentru ce trăiesc, valoarea și semnificația vieții lor și cum să urmeze calea dinainte. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt inseparabile de singurul Său scop original. Care este, așadar, acest scop? De ce folosește Dumnezeu aceste căi pentru a-Și desfășura lucrarea asupra omului? Ce rezultat vrea El să obțină? Cu alte cuvinte, ce vrea El să vadă în om și să obțină de la el? Ceea ce vrea Dumnezeu să vadă este că inima omului poate fi reînviată. Aceste căi pe care El le folosește pentru a lucra asupra omului trebuie să trezească continuu inima omului, să trezească duhul omului, permițându-i să știe de unde vine, cine îl călăuzește, îl sprijină, are grijă de el și cine i-a permis să trăiască până acum; acestea sunt pentru a-i permite omului să știe cine este Creatorul, cui ar trebui să se închine, pe ce fel de drum ar trebui să meargă și în ce mod ar trebui să vină omul înaintea lui Dumnezeu; ele sunt folosite pentru a reînvia treptat inima omului, astfel încât el să cunoască și să înțeleagă inima lui Dumnezeu și să înțeleagă marea grijă și intenția din spatele lucrării Sale de mântuire a omului. Când inima omului este reînviată, oamenii nu mai doresc să trăiască viața unei firi degenerate și corupte, ci, în schimb, doresc să caute adevărul spre mulțumirea lui Dumnezeu. Când inima omului a fost trezită, el este capabil apoi să se rupă definitiv de Satana, să nu mai fie rănit, controlat sau păcălit de el. În schimb, omul poate coopera în lucrarea lui Dumnezeu și în cuvintele Sale într-un mod pozitiv pentru a mulțumi inima Lui, obținând astfel frica de Dumnezeu și ferirea de rău. Acesta este scopul original al lucrării lui Dumnezeu.
Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” în Cuvântul Se arată în trup
Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna aceasta și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se abat de la iarbă și flori… Fiecare specie de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi din ochi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc prin aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și înșelată de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă oprimării Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, fiind, în schimb, plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu este la fel de bună pe cât era înainte și cu o vârstă puțin mai avansată – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, iar ea se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului, iar ea va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet mizeria de pe trup și a primit încă o dată hrana și alimentația Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată, și, în acest moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.
Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu