Ați obținut ceva din aceste versete? Cum vă face să vă simțiți această parte a scripturilor? De ce a fost extrasă din scripturi „porunca lui Dumnezeu pentru Adam”? Are fiecare din voi acum o imagine a lui Dumnezeu și a lui Adam în minte? Puteți încerca să vă imaginați: dacă ați fi cel din scena aceea, cum ar fi Dumnezeul din inima voastră? Ce emoții vă trezește această imagine? Aceasta este o imagine impresionantă și înduioșătoare. Deși există doar Dumnezeu și omul în ea, apropierea dintre ei este demnă de invidiat: iubirea abundentă a lui Dumnezeu este acordată necondiționat omului, îl înconjoară; omul este naiv și inocent, fără griji sau poveri, trăind fericit sub privirea lui Dumnezeu; El își arată grija față de om, în timp ce omul trăiește sub protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu; fiecare lucru pe care omul îl face și îl spune este strâns legat și inseparabil de Dumnezeu.
Puteți spune că aceasta este prima poruncă pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de când l-a creat. Ce cuprinde această poruncă? Cuprinde voia Lui, dar și grijile Sale pentru omenire. Aceasta este prima Lui poruncă și este, de asemenea, prima oară când Dumnezeu Se îngrijorează în privința omului. Adică, Dumnezeu a avut o responsabilitate față de om din momentul în care l-a creat. Care este responsabilitatea Sa? El trebuie să-l protejeze pe om, să aibă grijă de el. El speră că omul Îi poate asculta cuvintele și că va avea încredere în ele. Aceasta este și prima așteptare a lui Dumnezeu de la om. Având această așteptare, Dumnezeu spune următoarele: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri.” Aceste cuvinte simple reprezintă voia lui Dumnezeu. Ele dezvăluie, de asemenea, că inima lui Dumnezeu a început deja să își arate preocuparea pentru om. Dintre toate lucrurile, doar Adam a fost făcut după chipul lui Dumnezeu; Adam era singura ființă cu suflarea de viață a lui Dumnezeu; el putea merge alături de Dumnezeu, putea să converseze cu El. De aceea, Dumnezeu i-a dat o astfel de poruncă. Dumnezeu a specificat foarte clar în această poruncă ce poate face omul, precum și ce nu poate face.
În aceste câteva cuvinte simple, vedem inima lui Dumnezeu. Dar ce fel de inimă vedem? Există iubire în inima lui Dumnezeu? Există grijă în ea? Iubirea și grija lui Dumnezeu din aceste versete nu numai că pot fi apreciate de oameni, dar pot, de asemenea, să fie cu adevărat simțite. Nu este așa? Acum că am spus aceste lucruri, încă sunteți de părere că acestea sunt doar câteva simple cuvinte? Nu sunt așa de simple, nu-i așa? Puteați să vedeți asta înainte? Dacă Dumnezeu ți-ar spune personal aceste câteva cuvinte, cum te-ai simți în interior? Dacă nu ești o persoană umană, dacă inima ta este rece ca gheața, atunci nu ai simți nimic, nu ai aprecia iubirea lui Dumnezeu și nu ai încerca să înțelegi inima Lui. Dar dacă ești o persoană cu conștiință, cu umanitate, atunci ai simți diferit. Ai simți căldură, te-ai simți îngrijit și iubit și ai simți fericire. Nu este așa? Când vei simți aceste lucruri, cum vei acționa față de Dumnezeu? Te-ai simți atașat de Dumnezeu? L-ai iubi și respecta pe Dumnezeu din adâncul inimii? S-ar apropia inima ta de Dumnezeu? Poți vedea din asta cât de importantă este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Dar chiar mai importante sunt aprecierea și înțelegerea iubirii lui Dumnezeu de către om. De altfel, nu spune Dumnezeu multe lucruri asemănătoare în timpul acestei etape a lucrării Sale? Dar apreciază oamenii de astăzi inima lui Dumnezeu? Poți pricepe voia lui Dumnezeu de care tocmai am vorbit? Nu puteți nici măcar să pricepeți voia lui Dumnezeu când aceasta este atât de concretă, tangibilă și realistă. De aceea spun că nu aveți cunoaștere și înțelegere adevărată în privința lui Dumnezeu. Nu este adevărat?
Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu