[…]
Majoritatea oamenilor știu ce este un curcubeu și au auzit despre unele povești legate de curcubee. Cât despre povestea despre curcubeul din Biblie, unii oameni o cred, unii o tratează ca pe o legendă, în timp ce alții nu o cred deloc. Orice ar fi, tot ce s-a întâmplat în legătură cu curcubeul reprezintă toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu odată și lucrurile care au avut loc în timpul procesului gestionării omului de către Dumnezeu. Aceste lucruri au fost consemnate exact în Biblie. Aceste consemnări nu ne spun în ce dispoziție era Dumnezeu la acea vreme sau intențiile din spatele acestor cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu. În plus, nimeni nu poate cântări ce simțea El când le-a spus. Totuși, starea de spirit a lui Dumnezeu privind toate aceste lucruri este dezvăluită printre rândurile textului. Este ca și cum gândurile Sale din acel moment prind viață din fiecare cuvânt și frază a cuvântului lui Dumnezeu.
[…]
Inițial, Dumnezeu a creat o omenire care în ochii Săi era foarte bună și apropiată de El, dar aceasta a fost distrusă de potop după ce s-a răzvrătit împotriva Lui. L-a durut pe Dumnezeu ca o asemenea omenire să dispară așa, într-o clipă? Desigur că L-a durut. Deci care a fost exprimarea durerii Sale? Cum a fost consemnată în Biblie? A fost consemnată în Biblie astfel: „Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul.” Această propoziție simplă dezvăluie gândurile lui Dumnezeu. Această distrugere a lumii L-a îndurerat foarte mult. După cum ar spune omul, El era foarte trist. Ne putem imagina: cum arăta pământul care era odată plin de viață după ce a fost distrus de potop? Cum arăta acum pământul care era odată plin de ființe umane? Nicio locuință umană, nicio ființă vie, apă peste tot și un dezastru absolut la suprafața apei. A fost o astfel de scenă intenția inițială a lui Dumnezeu când a creat lumea? Desigur că nu! Intenția Lui inițială a fost să vadă viață pe tot pământul, să vadă ființele umane pe care le-a creat cum Îl venerează, nu ca Noe să fie singurul care Îl venera sau singurul care putea răspunde la apelul Său de a finaliza ceea ce îi fusese încredințat. Când omenirea a dispărut, Dumnezeu nu a văzut ceea ce intenționase inițial, ci complet opusul. Cum putea inima Lui să nu fie îndurerată? Deci când Își dezvăluia firea și Își exprima emoțiile, Dumnezeu a luat o hotărâre. Ce tip de hotărâre a luat El? Să facă un arc pe cer (observație: curcubeul pe care îl vedem) ca legământ cu omul, o promisiune că Dumnezeu nu va mai distruge din nou omenirea cu un potop. În același timp, a fost și pentru a le transmite oamenilor că Dumnezeu a distrus odată lumea cu un potop, pentru a le aminti pentru totdeauna oamenilor motivul pentru care El a făcut un asemenea lucru.
A fost distrugerea lumii de data aceasta ceva ce a vrut Dumnezeu? Nu a fost cu siguranță ceea ce a vrut Dumnezeu. Am putea să ne imaginăm o mică parte a jalnicii imagini a pământului după distrugerea lumii, dar nu ne putem imagina nici un pic cum era imaginea din acel moment în ochii lui Dumnezeu. Putem spune că, indiferent dacă sunt oamenii de acum sau de atunci, nimeni nu poate imagina sau cântări ce simțea El când a văzut acea scenă, acea imagine a lumii distrusă de potop. Dumnezeu a fost forțat să facă asta datorită neascultării omului, dar durerea suferită de inima Lui din cauza distrugerii lumii prin potop este o realitate pe care nimeni nu o poate pătrunde sau cântări. De aceea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea, care era de a le spune oamenilor să țină minte că Dumnezeu a făcut odată ceva așa și pentru a le promite că Dumnezeu nu va mai distruge niciodată lumea într-un asemenea mod. În acest legământ vedem inima lui Dumnezeu – vedem că inima Lui era îndurerată când a distrus această omenire. În limba omului, când Dumnezeu a distrus omenirea și a văzut-o cum dispare, inima Lui plângea și sângera. Nu este acesta cel mai bun mod de a o descrie? Aceste cuvinte sunt folosite de oameni pentru a ilustra emoții umane, dar având în vedere că limba oamenilor este prea săracă, folosirea acestora pentru a descrie sentimentele și emoțiile lui Dumnezeu nu Mi se pare a fi prea rea și nici prea exagerată. Cel puțin vă oferă o înțelegere foarte vie, foarte aptă privind dispoziția Lui din acel moment. La ce vă veți gândi acum când veți vedea din nou un curcubeu? Cel puțin vă veți reaminti cum a fost Dumnezeu îndurerat odată din cauza distrugerii lumii prin potop. Vă veți aminti cum, chiar dacă ura această lume și disprețuia această omenire, când El a distrus ființele umane pe care le crease cu propriile Sale mâini, inima Sa suferea, se lupta să le dea drumul, simțindu-se reticentă și fiindu-i greu să suporte. Singura Sa consolare era familia de opt persoane a lui Noe. Cooperarea lui Noe a făcut ca eforturile Sale sârguincioase de a crea toate lucrurile să merite osteneala. Într-un moment când Dumnezeu suferea, acesta era singurul lucru care putea să compenseze pentru durerea Lui. Din acel moment, Dumnezeu Și-a pus toate așteptările de la omenire în familia lui Noe sperând că ei vor putea trăi sub binecuvântările Lui și nu sub blestemul Lui, sperând că ei nu-L vor mai vedea niciodată cum distruge lumea cu un potop și sperând, de asemenea, că ei nu vor fi distruși.
Ce parte din firea lui Dumnezeu ar trebui să înțelegem de aici? Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta avea dușmănie față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și neascultătoare față de Dumnezeu într-o anumită măsură, Dumnezeu a fost nevoit, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale, să distrugă această omenire. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască. În schimb, omul I s-a opus, a continuat să fie neascultător și a refuzat să accepte mântuirea Lui, adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să se schimbe. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea până la începutul oficial al lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat în scopul de a permite omului să se schimbe și a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o. Deci ce a făcut El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu a făcut o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Indiferent cât de îndurerată și suferindă era inima Lui, El a continuat să practice grija Sa, preocuparea și mila abundentă asupra omenirii. Ce înțelegem din asta? Fără îndoială, vedem că iubirea Lui pentru omenire este reală și nu doar ceva ce spune cu buzele. Este actuală, tangibilă și apreciabilă, nu falsă, pătată, înșelătoare sau afectată. Dumnezeu nu utilizează niciodată nicio înșelăciune și nu creează imagini false pentru ca oamenii să vadă că El este minunat. El nu utilizează niciodată mărturii false pentru a permite oamenilor să-I vadă frumusețea sau să Se laude cu frumusețea și sfințenia Sa. Nu sunt acestea aspecte ale firii lui Dumnezeu vrednice de iubirea omului? Nu sunt vrednice de venerat? Nu sunt vrednice de prețuit? În acest stadiu, vreau să vă întreb: după ce ați auzit aceste cuvinte, credeți că măreția lui Dumnezeu reprezintă doar cuvinte pe o foaie de hârtie? Este frumusețea lui Dumnezeu doar vorbe goale? Nu! Cu siguranță că nu! Supremația lui Dumnezeu, măreția, sfințenia, toleranța, iubirea Lui și așa mai departe – toate aceste diferite aspecte ale firii și esenței Lui sunt puse în practică de fiecare dată când Își face lucrarea, sunt încorporate în voia Sa față de om și, de asemenea, sunt reflectate și îndeplinite asupra fiecărei persoane. Indiferent dacă ai simțit acest lucru înainte, Dumnezeu are grijă de fiecare persoană în toate modurile posibile, folosindu-Și inima sinceră, înțelepciunea și diverse metode pentru a încălzi inima fiecărei persoane și de a trezi spiritul fiecărei persoane. Acesta este un fapt indiscutabil. Indiferent cât de mulți oameni stau aici, fiecare persoană a avut experiențe și sentimente diferite față de toleranța, răbdarea și frumusețea lui Dumnezeu. Aceste experiențe în privința lui Dumnezeu și aceste sentimente sau recunoașteri ale Lui – pe scurt, toate aceste lucruri pozitive sunt de la Dumnezeu. Deci prin integrarea experiențelor tuturor și cunoașterii de Dumnezeu și combinarea acestora cu lectura noastră a acestor pasaje din Biblie astăzi, aveți acum o înțelegere mai adevărată și mai potrivită în privința Lui?
[…]
Dumnezeu a creat omenirea; indiferent dacă oamenii au fost corupți sau dacă Îl urmează, El tratează ființele umane ca pe cei dragi ai Săi – sau, cum ar spune ființele umane, oamenii cei mai dragi Lui – și nu ca pe jucăriile Sale. Deși Dumnezeu spune că El este Creatorul și că omul este creația Sa, ceea ce poate suna de parcă există o oarecare diferență de rang, realitatea este că tot ce a făcut Dumnezeu pentru omenire depășește cu mult o relație de această natură. Dumnezeu iubește omenirea, are grijă și Se preocupă de aceasta, și Se îngrijește de ea fără încetare. El nu simte niciodată în inima Sa că aceasta este o lucrare în plus sau ceva ce merită o mare răsplată. Nici nu simte că mântuirea omenirii, alimentarea oamenilor și faptul că le oferă totul reprezintă o contribuție uriașă pentru omenire. El Se îngrijește pur și simplu de omenire în tăcere și în liniște, în propriul Său mod și prin propria Sa esență și ceea ce El are și ce este. Indiferent cât de multă grijă și cât de mult ajutor primește omenirea de la El, Dumnezeu nu Se gândește la asta niciodată, nici nu încearcă să-Și asume meritul. Acest lucru este determinat de esența lui Dumnezeu și este, de asemenea, o exprimare adevărată a firii Lui. Motiv pentru care, indiferent dacă este în Biblie sau în alte cărți, Dumnezeu nu Își exprimă gândurile și nu descrie sau declară către oameni motivele pentru care face aceste lucruri sau de ce Îi pasă atât de mult de omenire, pentru a face omenirea să fie recunoscătoare față de El sau să-L laude. Chiar și când este rănit, când inima Sa este extrem de îndurerată, El nu uită niciodată responsabilitatea sau grija Sa față de omenire, și, în tot acest timp, suportă această rană și durere singur în tăcere. Din contră, Dumnezeu continuă să Se îngrijească de omenire așa cum o face întotdeauna. Deși oamenii Îl laudă deseori sau sunt martori pentru El, niciunul dintre aceste comportamente nu este cerut de Dumnezeu. Asta deoarece El nu intenționează niciodată ca lucrurile bune pe care le face pentru omenire să fie date la schimb pentru recunoștință sau pentru ca acestea să fie răsplătite. Pe de altă parte, cei care se tem de Dumnezeu și resping răul, cei care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și Îi sunt loiali și cei care I se supun – aceștia sunt oameni care vor primi deseori binecuvântările Lui și El va acorda astfel de binecuvântări fără rezerve. Mai mult, binecuvântările pe care oamenii le primesc de la El sunt deseori dincolo de imaginația lor și, de asemenea, dincolo de orice pot da la schimb ființele umane pentru ceea ce au făcut sau pentru prețul pe care l-au plătit. Când omenirea se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, îi pasă cuiva de ce face El? Se preocupă cineva de modul în care Se simte Dumnezeu? Încearcă cineva să aprecieze durerea Lui? Răspunsul precis la aceste întrebări este nu! Poate orice ființă umană, inclusiv Noe, să aprecieze durerea pe care o simțea Dumnezeu în acel moment? Poate cineva să înțeleagă de ce Dumnezeu ar stabili un astfel de legământ? Nu poate! Oamenii nu apreciază durerea Lui nu pentru că nu o pot înțelege, și nu din cauza distanței dintre Dumnezeu și om sau diferenței dintre statuturile lor; mai degrabă, este din cauza faptului că oamenilor nici măcar nu le pasă de sentimentele lui Dumnezeu. Omenirea crede că Dumnezeu este independent – Dumnezeu nu are nevoie ca oamenilor să le pese de El, să-L înțeleagă sau să-I arate considerație. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are durere, nici emoții; El nu va fi trist, nu simte durere, nici măcar nu plânge. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are nevoie să-Și exprime emoțiile și nu are nevoie de consolare. Dacă El are nevoie de acestea în anumite circumstanțe, atunci El le va rezolva El Însuși și nu va necesita asistență din partea omenirii. În schimb, oamenii imaturi, slabi sunt cei care au nevoie de consolarea, îngrijirea și încurajarea lui Dumnezeu și care au nevoie chiar ca El să îi consoleze oricând, oriunde. Un astfel de gând se ascunde adânc în inimile oamenilor: omul este cel slab; oamenii au nevoie ca Dumnezeu să îi îngrijească în toate modurile, ei merită toată grija pe care o primesc și ar trebui să ceară de la Dumnezeu tot ceea ce simt că ar trebui să fie al lor. Dumnezeu este Cel puternic; El are totul și El ar trebui să fie paznicul omenirii și Cel care acordă binecuvântări. Dat fiind că El este deja Dumnezeu, este atotputernic și nu are nevoie niciodată de nimic de la omenire.
Deoarece omul nu dă atenție niciuneia dintre revelațiile lui Dumnezeu, el nu a simțit niciodată durerea, tristețea sau bucuria Lui. Dar în schimb, Dumnezeu cunoaște toate expresiile omului precum palma mâinii Sale. Dumnezeu are grijă de nevoile tuturor, în orice moment și în orice loc, observând gândurile schimbătoare ale fiecărei persoane și astfel, consolându-i și îndemnându-i, călăuzindu-i și iluminându-i. În ceea ce privește toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra omenirii și toate prețurile pe care le-a plătit din cauza lor, pot oamenii să găsească un pasaj din Biblie sau din altceva ce a spus Dumnezeu până acum care afirmă clar că Dumnezeu va cere ceva de la om? Nu! Din contră, indiferent cât ignoră oamenii gândirea Lui, El tot conduce omenirea în mod repetat, Se îngrijește de aceasta în mod repetat și ajută oamenii, pentru a le permite să urmeze calea lui Dumnezeu pentru ca ei să poată primi destinația frumoasă pe care El a pregătit-o pentru ei. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce El are și ce este, harul Său, mila și toate recompensele Sale, vor fi acordate fără rezerve celor care Îl iubesc și Îl urmează. Dar El nu dezvăluie niciodată niciunei persoane durerea pe care a suferit-o sau starea Sa de spirit și nu Se plânge niciodată despre faptul că cineva nu are respect față de El sau că nu Îi cunoaște voia. El suferă pur și simplu toate acestea în tăcere, așteptând ziua în care omenirea va putea înțelege.
Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu