Geneza 17:15-17 De asemenea, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „În ce o priveşte pe Sarai, soţia ta, să nu o mai chemi Sarai, căci de acum numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu prin ea. O voi binecuvânta, astfel încât ea va deveni mama unor neamuri; chiar regi ai popoarelor vor ieşi din ea.” Atunci Avraam I s-a închinat până la pământ, a râs şi şi-a zis în sine: „I se poate naşte copil unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să aibă un copil?”
Geneza 17:21-22 Totuşi legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, cel pe care Sara îl va naşte la anul, pe vremea aceasta. Când a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălţat de la el.
2. Avraam îl oferă pe Isaac
Geneza 22:2-3 Dumnezeu i-a spus: Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubeşti, du-te în ţinutul Moria şi jertfeşte-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munţii despre care îţi voi spune. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a înşeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi şi pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot şi a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu.
Geneza 22:9-10 Până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar şi a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său.
Nimeni nu poate împiedica lucrarea pe care Dumnezeu hotărăște să o facă
Deci, tocmai ați auzit cu toții povestea lui Avraam. El a fost ales de Dumnezeu după ce potopul a distrus lumea, numele său era Avraam și, când avea o sută de ani și soția sa, Sara, nouăzeci, a primit promisiunea lui Dumnezeu. Ce promisiune i-a făcut Dumnezeu? Dumnezeu i-a promis ceea ce scrie în Scripturi: „Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu prin ea.” Care era contextul promisiunii lui Dumnezeu de a-i da un fiu? Scripturile oferă următoarea relatare: „Atunci Avraam I s-a închinat până la pământ, a râs şi şi-a zis în sine: «I se poate naşte copil unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să aibă un copil?»” Cu alte cuvinte, acest cuplu în vârstă era prea bătrân pentru a mai face copii. Și ce a făcut Avraam după ce Dumnezeu i-a făcut promisiunea? A căzut la pământ râzând și și-a spus în sine sa: „I se poate naşte copil unui om de o sută de ani?” Avraam a crezut că era imposibil – ceea ce înseamnă că el credea că promisiunea lui Dumnezeu pentru el nu era decât o glumă. Din perspectiva omului, aceasta era de neatins de către om și la fel de neatins și o imposibilitate pentru Dumnezeu. Poate, pentru Avraam, era de râs: Dumnezeu a creat omul, totuși se pare că El nu știe că cineva atât de bătrân este incapabil să facă copii; El crede că îmi poate permite să am un copil, El spune că îmi va da un fiu – cu siguranță, este imposibil! Și astfel, Avraam a căzut la pământ și a râs, gândindu-se: Imposibil – Dumnezeu glumește cu mine, acest lucru nu poate fi adevărat! El nu a luat în serios cuvintele lui Dumnezeu. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de om era Avraam? (Drept.) Unde se menționa că el era un om drept? Voi credeți că toți aceia pe care Dumnezeu îi cheamă sunt drepți și desăvârșiți și oameni care merg cu Dumnezeu. Voi urmați doctrina! Trebuie să vedeți clar că, atunci când Dumnezeu definește pe cineva, El nu o face în mod arbitrar. Aici, Dumnezeu nu a spus că Avraam era drept. În inima Sa, Dumnezeu are standarde pentru măsurarea fiecărei persoane. Deși Dumnezeu nu a spus ce fel de persoană era Avraam, în ceea ce privește comportamentul său, ce tip de credință avea Avraam în Dumnezeu? Era un pic abstractă? Sau avea el o mare credință? Nu, nu avea! Râsul și gândurile sale au arătat cine era el, deci părerea voastră că el era drept este o plăsmuire a imaginației voastre, este aplicarea oarbă a doctrinei, este o evaluare iresponsabilă. A văzut oare Dumnezeu râsul și micile expresii ale lui Avraam, a știut de ele? A știut. Dar a schimbat El ceea ce decisese să facă? Nu! Când Dumnezeu a plănuit și a hotărât că îl va alege pe acest om, atunci chestiunea fusese deja îndeplinită. Nici gândurile omului, nici comportamentul său nu puteau influența sau interfera deloc cu Dumnezeu; Dumnezeu nu Își putea schimba planul în mod arbitrar, nici nu Își putea schimba sau deranja planul din cauza comportamentului omului, care ar putea chiar să fie nesăbuit. Ce anume, atunci, este scris în Geneză, 17:21-22? „Totuşi legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, cel pe care Sara îl va naşte la anul, pe vremea aceasta. Când El a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălţat de la el.” Dumnezeu nu a dat deloc atenție celor gândite sau spuse de Avraam. Și care a fost motivul nepăsării Sale? A fost faptul că, în acel moment, Dumnezeu nu i-a cerut omului să aibă credință mare sau să fie capabil de o mare cunoaștere a lui Dumnezeu sau, în plus, să fie capabil să înțeleagă ce spunea și făcea Dumnezeu. Prin urmare, El nu i-a cerut omului să înțeleagă pe deplin ceea ce El hotăra să facă sau oamenii pe care El era hotărât să-i aleagă sau principiile acțiunilor Sale, căci statura omului era pur și simplu neadecvată. În acel moment, Dumnezeu considera normal orice făcea Avraam și oricum se comporta. El nu a condamnat, nu a reproșat, ci doar a zis: „Sara ți-l va naște pe Isaac pe vremea aceasta, anul viitor.” Pentru Dumnezeu, după ce El a proclamat aceste cuvinte, această chestiune s-a adeverit pas cu pas; în ochii lui Dumnezeu, ceea ce urma să fie îndeplinit prin planul Său fusese deja îndeplinit. Și, după ce Și-a terminat rânduielile pentru aceasta, Dumnezeu a plecat. Ceea ce face sau gândește omul, ceea ce înțelege el, planurile sale – niciuna dintre acestea nu are legătură cu Dumnezeu. Totul se desfășoară conform planului lui Dumnezeu, în conformitate cu momentele și etapele stabilite de Dumnezeu. Astfel este principiul lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu interferează cu nimic din ceea ce omul gândește sau știe, totuși nici nu renunță la planul Său sau nu-Și abandonează lucrarea, deoarece omul nu crede sau nu înțelege. Faptele sunt astfel îndeplinite conform planului și gândurilor lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce vedem în Biblie: Dumnezeu a făcut ca Isaac să se nască la momentul pe care îl stabilise El. Faptele dovedesc oare că purtarea și conduita omului au împiedicat lucrarea Lui? Ele nu au împiedicat lucrarea Lui! Puțina credință a omului în Dumnezeu și imaginația sa și concepțiile sale despre Dumnezeu au afectat lucrarea lui Dumnezeu? Nu, nu au făcut-o! Deloc! Planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) nu este afectat de niciun om, nicio chestiune sau niciun mediu. Tot ceea ce El decide să facă va fi îndeplinit și finalizat la timp și conform planului Său, iar lucrarea Sa nu poate fi deranjată de niciun om. Dumnezeu nu dă atenție unor aspecte ale nesăbuinței și ignoranței omului și chiar unor aspecte ale concepțiilor și împotrivirii omului față de El; făcând lucrarea pe care trebuie să o facă, fără a ține cont de ele. fără a șovăi. Aceasta este firea lui Dumnezeu și este o reflectare a atotputerniciei Sale.
Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu