Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

miercuri, 15 aprilie 2020

Cantari crestine 2020 „Eşti cel care caută să fie desăvârşit de Dumnezeu?”

Cantari crestine 2020 „Eşti cel care caută să fie desăvârşit de Dumnezeu?”


De ești dintre cei ce caută a fi desăvârșiţi,
vei fi fost mărturie şi vei spune:

„Prin fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu,
am acceptat lucrarea de mustrare și judecată.
Deși am suferit mult, am câștigat lucrarea lui Dumnezeu,
I-am cunoscut dreptatea și felul cum desăvârșește omul.


Firea dreaptă a lui Dumnezeu a venit asupra mea,
mi-a adus har și binecuvântări
și judecata-I m-a mântuit, purificat și m-a protejat.
Prin cuvintele aspre, mustrarea și judecata lui Dumnezeu,
sunt mântuit și Îl cunosc.”


Asta-i calea umblată de cei făcuți desăvârșiți;
asta-i cunoașterea despre care ei vorbesc.
Sunt oameni care au dobândit viață, oameni ca Petru,
care dețin adevărul lui Dumnezeu.
Când merg pe-această cale până la sfârșit,
prin mustrare și judecată, cu siguranță vor fi curățiți.
Vor scăpa complet de influența Satanei
și vor fi câștigați de Dumnezeu.


„Ca făptur-a lui Dumnezeu, am văzut azi
că nu doar ne bucurăm de cele făcute de Creator,
dar, ce este mult mai important,
toate făpturile-ar trebui să se bucure de firea Lui dreaptă.


Firea lui Dumnezeu e demnă de-a fi desfătare pentru om,
iar făpturile corupte ar trebui să-I savureze dreptatea.
E judecată și mustrare, dar și dragoste mare.
Chiar de n-am întreaga-I dragoste, sunt binecuvântat s-o văd.”


Asta-i calea umblată de cei făcuți desăvârșiți;
asta-i cunoașterea despre care ei vorbesc.
Sunt oameni care au dobândit viață, oameni ca Petru,
care dețin adevărul lui Dumnezeu.
Când merg pe-această cale până la sfârșit,
prin mustrare și judecată, cu siguranță vor fi curățiți.
Vor scăpa complet de influența Satanei
și vor fi câștigați de Dumnezeu, de Dumnezeu, de Dumnezeu.


din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu