N-am avut niciodată un loc în inimile oamenilor. Când îi caut cu adevărat pe oameni, ei închid ochii strâns și Îmi ignoră acțiunile, ca și cum tot ce fac este o încercare de a le face pe plac, al cărei rezultat este că ei sunt întotdeauna dezgustați de faptele Mele. E ca și cum Mi-ar lipsi orice conștiință de sine: Mă etalez întotdeauna dinaintea omului, provocând furie în om, care este „cinstit și drept”. Și totuși, în asemenea condiții potrivnice, îndur și Îmi continui lucrarea. Astfel, spun că am gustat aromele dulci, acre, amare și iuți ale experienței umane și vin cu vântul și plec cu ploaia, că am experimentat persecuția familiei, am experimentat suișurile și coborâșurile vieții și am experimentat durerea despărțirii de trup. Totuși, când am venit pe pământ, în loc să-Mi ureze bun-venit pentru greutățile pe care le suferisem pentru ei, oamenii Mi-au refuzat „politicos” bunele intenții. Cum aș putea să nu fiu îndurerat din cauza aceasta? Cum aș putea să nu fiu profund mâhnit? Oare am devenit trup, pentru ca totul să se sfârșească astfel? De ce nu Mă iubește omul? De ce a fost iubirea Mea răsplătită cu ura omului? Oare pentru că trebuie să sufăr în acest fel? Oamenii au vărsat lacrimi de compasiune din cauza greutăților Mele pe pământ și au blestemat nedreptatea nenorocirii Mele. Totuși, cine Mi-a cunoscut vreodată, cu adevărat, inima? Cine poate, vreodată, să-mi perceapă sentimentele? Omul avea, odată, o afecțiune profundă pentru Mine și, odinioară, tânjea deseori după Mine în visele lui – dar cum ar putea oamenii de pe pământ să înțeleagă voia Mea din Cer? Deși oamenii Mi-au perceput odată sentimentele de întristare, cine a avut, vreodată, compasiune pentru pătimirile Mele ca un tovarăș de suferință? Oare conștiința oamenilor de pe pământ Îmi poate mișca și schimba inima îndurerată? Sunt oamenii de pe pământ incapabili de a-Mi povesti despre greutățile de nespus din inimile lor? Duhurile și Duhul au depins, odată, unul de altul, dar, din cauza barierelor trupului, creierul oamenilor „a pierdut controlul”. Le-am amintit, cândva, oamenilor să vină înaintea Mea – însă chemările Mele nu i-au făcut pe oameni să împlinească ce am cerut; de-abia dacă au privit spre cer, cu ochii plini de lacrimi, ca și cum ar fi purtat greutăți de neexprimat, ca și cum ceva le-ar fi stat în cale. Astfel, și-au împreunat strâns mâinile și s-au închinat sub Cer implorându-Mă. Fiindcă sunt milos, dăruiesc binecuvântările Mele oamenilor și, cât ai clipi din ochi, momentul venirii Mele în persoană, printre oameni, sosește – totuși omul a uitat demult jurământul făcut Cerului. Nu este aceasta însăși neascultarea a omului? De ce suferă omul mereu de „amnezie”? L-am înjunghiat? I-am doborât trupul? Îi spun omului despre sentimentele din inima Mea, așa că de ce Mă evită întotdeauna? În amintirile oamenilor, e ca și cum ar fi pierdut un lucru și nu e nicăieri de găsit, dar și ca și cum amintirile lor ar fi inexacte. Astfel, oamenii suferă întotdeauna de uitare în viețile lor, iar zilele vieții întregii omeniri sunt în neorânduială. Totuși, nimeni nu administrează acest lucru, oamenii nu fac altceva decât să se calce unii pe alții în picioare și să se omoare unii pe alții, ceea ce a dus astăzi la starea de înfrângere dezastruoasă și a făcut ca totul sub univers să se prăbușească în apa murdară și în noroi, fără vreo șansă de mântuire.
Când am venit printre toți oamenii, a fost însuși momentul în care oamenii Mi-au devenit loiali. În acest moment, și marele balaur roșu a început să-și pună mâinile ucigașe asupra oamenilor. Am acceptat „invitația” și am adus „scrisoarea de invitație” din partea omului când am venit „să Mă așez la masa ospățului” printre oameni. Când M-au văzut, oamenii nu Mi-au dat nicio atenție, fiindcă nu M-am împodobit cu straie bogate și Mi-am adus numai „cartea de identitate” ca să stau la masă cu omul. Nu exista niciun fard scump pe fața Mea, nicio coroană pe capul Meu, iar, în picioare, purtam doar o pereche de încălțări obișnuite, lucrate în casă. Ce i-a dezamăgit cel mai mult pe oameni a fost absența rujului pe gura Mea. În plus, nu spuneam cuvinte politicoase, iar limba Mea nu era pana unui scriitor priceput; în schimb, fiecare dintre cuvintele Mele străpungea inima cea mai intimă a omului, ceea ce le-a făcut oamenilor o impresie mult mai „favorabilă” despre gura Mea. Cele menționate au fost de-ajuns pentru ca oamenii să-Mi acorde un „tratament special” și, astfel, M-au tratat ca pe un consătean al lor, lipsit de pătrundere sau de înțelepciune. Totuși, când toți au dat „daruri de bani”, oamenii tot nu M-au privit drept onorabil, ci de-abia au venit înaintea Mea fără niciun respect, târându-și picioarele, irascibili. Când mâna Mea s-a întins, au fost imediat uimiți, au îngenuncheat și scos strigăte puternice. Au strâns toate „darurile Mele bănești”. Fiindcă suma era mare, M-au crezut, pe loc, milionar și Mi-au rupt straiele zdrențuite de pe trup fără încuviințarea Mea, înlocuindu-le cu haine noi – totuși acest lucru nu M-a făcut fericit. Pentru că nu eram obișnuit cu o asemenea viață ușoară și disprețuiam acest tratament de „primă clasă”, fiindcă eram născut în casa sfântă și, poate fi spus, fiindcă eram născut în „sărăcie”, nu eram obișnuit cu o viață luxoasă în care Mi se oferea totul pe tavă. Doresc doar ca oamenii să poată înțelege sentimentele din inima Mea, ca ei să poată îndura puțină greutate pentru a accepta adevărurile incomode din gura Mea. Fiindcă nu am fost niciodată în stare să discut despre teorie sau să folosesc secretele de socializare ale oamenilor pentru a Mă asocia cu ei și pentru că sunt incapabil de a-Mi croi cuvintele după chipul oamenilor sau după psihologia lor, oamenii M-au detestat mereu, M-au socotit nedemn de interacțiune și au spus că am o limbă ascuțită că și îi rănesc întotdeauna pe oameni. Totuși, nu am de ales: „am studiat”, cândva, psihologia omului, am „imitat”, cândva, filosofia de viață a omului și odată am mers la „facultatea de limbi” ca să învăț limba omului, pentru a putea stăpâni mijloacele prin care vorbesc oamenii și să vorbesc după chipul lor – dar, deși am depus mult efort și am vizitat mulți „experți”, nu s-a ajuns la nimic. Niciodată nu a existat ceva din natura umană în Mine. Fiindcă, în toți acești ani, eforturile Mele nu au avut niciodată nici cel mai mic efect, nu am avut niciodată nici cea mai mică aptitudine pentru limba omului. Astfel, cuvintele omului, potrivit cărora „strădaniile sunt răsplătite”, sunt „reflectate” de Mine și, drept rezultat, aceste cuvinte ajung la capăt, pe pământ. Fără ca oamenii să-și dea seama, acestui aforism i-a fost dovedită netemeinicia de către Dumnezeu din Cer, demonstrându-se îndeajuns că asemenea cuvinte nu stau în picioare. Astfel, îi cer iertare omului, dar nu e nimic de făcut – cine M-a făcut atât de „prost”? Sunt incapabil de a învăța limba omului, de a deveni expert în filosofie de viață, de a socializa cu oamenii. Eu doar îi sfătuiesc pe oameni să fie îngăduitori, să înăbușe mânia în inimile lor, să nu-și facă rău lor înșiși din cauza Mea. Cine ne-a făcut să interacționăm unii cu alții? Cine ne-a făcut să ne întâlnim în acest moment? Cine ne-a făcut să avem idealuri comune?
Firea Mea curge prin toate cuvintele Mele și, totuși, oamenii sunt incapabili de a o înțelege în cuvintele Mele. Ei doar despică firul în patru cu privire la ce spun Eu – la ce bun asta? Pot concepțiile lor despre Mine să-i desăvârșească? Ar putea lucrurile de pe pământ să-Mi împlinească voia? Am continuat să încerc să-i învăț pe oameni cum să rostească cuvintele Mele, dar era ca și cum omul avea limba legată și nu era niciodată în stare să învețe să rostească cuvintele Mele după cum Mi-aș dori. L-am învățat gură la gură, totuși el nu a fost niciodată în stare să învețe. Numai după aceea, am făcut Eu o nouă descoperire: cum ar putea oamenii de pe pământ să spună cuvintele cerului? Nu încalcă acest lucru legile naturii? Dar, din cauza zelului oamenilor și a spiritului lor iscoditor față de Mine, M-am angajat într-o altă parte a lucrării asupra omului. Nu l-am rușinat niciodată pe om din cauza deficiențelor lui, dar, în schimb, îl aprovizionez în conformitate cu ceea ce îi lipsește. Doar din cauza acestui lucru oamenii au o impresie oarecum favorabilă despre Mine, iar Eu folosesc acest prilej ca să-i adun pe oameni laolaltă încă o dată, pentru ca ei să se poată bucura de o altă parte a bogăției Mele. În acest moment, oamenii sunt, din nou, scufundați în bucurie, urale și râsete plutind în jurul norilor trandafirii de pe cer. Deschid inima omului, iar omul are imediat o nouă vitalitate și nu mai vrea să se ascundă de Mine, pentru că a încercat gustul dulce al mierii, astfel că el își scoate afară toate vechiturile ca să fie schimbate – ca și cum Eu am devenit un punct de colectare a gunoiului sau o platformă de colectare a deșeurilor. Astfel, după ce văd „reclamele” care au fost postate, oamenii vin înaintea Mea și participă cu nerăbdare, fiindcă par să creadă că pot dobândi câteva „suveniruri” ca toți să-Mi trimită „scrisori”, astfel încât să poată lua parte la evenimentele pe care le-am început. În acest moment, ei nu se tem de pierderi, deoarece „capitalul” acestor activități nu este mare, așa că îndrăznesc să riște să participe. Dacă nu ar exista suveniruri de câștigat din participare, oamenii ar părăsi arena și și-ar cere banii înapoi și, de asemenea, ar calcula „dobânda” pe care le-o datorez. Aceasta din cauză că standardele de viață de astăzi au crescut, atingând un „nivel modest de prosperitate” și realizând „modernizarea”, cu „cadrele superioare” „mergând la țară” în persoană, ca să pună în ordine lucrarea pe care credința oamenilor a înmulțit-o, imediat, de mai multe ori – și, deoarece „constituția” lor devine din ce în ce mai bună, ei Mă privesc cu admirație și sunt dispuși să trateze cu Mine pentru a-Mi câștiga încrederea.
11 aprilie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu