Domnul Isus mănâncă pâine și explică Scripturile după învierea Sa

Luca 24:30-32 În timp ce stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a rostit binecuvântarea, apoi a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi-au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima (în noi) când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?”

Luca 24:36-43 În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuşi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Îngroziţi şi înspăimântaţi, ei credeau că văd un duh. El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi de ce vi se ridică astfel de îndoieli în inimile voastre? Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are carne şi oase, aşa cum vedeţi că am Eu!” Şi spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi picioarele Lui. Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau şi se mirau, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de peşte fript (şi un fagure de miere), iar El le-a luat şi le-a mâncat în faţa lor.

În continuare, să ne uităm la pasajele de mai sus din Scriptură. Primul pasaj povestește că Domnul Isus mânca pâine și explica Scripturile după învierea Sa, iar cel de-al doilea pasaj povestește despre cum mânca Domnul Isus pește fript. Ce fel de ajutor oferă aceste două pasaje pentru cunoașterea firii lui Dumnezeu? Vă puteți închipui felul de imagine pe care o obțineți din aceste descrieri ale Domnului Isus mâncând pâine și apoi pește fript? Vă puteți imagina, dacă Domnul Isus ar sta în fața voastră mâncând pâine, cum v-ați simți? Sau dacă ar sta cu voi la aceeași masă, mâncând pește și pâine cu oameni, ce fel de sentiment ai avea în acel moment? Dacă simți că ai fi foarte apropiat de Domnul, că El este foarte apropiat de tine, atunci acest sentiment este corect. Acesta este exact rodul pe care Domnul Isus voia să-L obțină din a mânca pâine și pește în fața mulțimii după învierea Sa. Dacă Domnul Isus doar ar fi vorbit cu oamenii după învierea Sa, dacă ei nu ar fi putut să-I simtă carnea și oasele, dar ar fi simțit că El era un Duh de neatins, cum s-ar fi simțit? Nu ar fi fost ei dezamăgiți? Când oamenii ar fi fost dezamăgiți, nu s-ar simți abandonați? Nu ar fi simțit o distanță între ei și Domnul Isus? Ce fel de impact negativ ar crea această distanță asupra relației oamenilor cu Dumnezeu? Oamenilor le-ar fi cu siguranță teamă încât nu ar îndrăzni să se apropie de El și atunci ei ar avea atitudinea de a-L ține la o distanță respectabilă. De atunci înainte, ei ar rupe relația lor apropiată cu Domnul Isus Hristos și s-ar întoarce la relația dintre omenire și Dumnezeu Cel de sus din cer, așa cum era înainte de Epoca Harului. Corpul spiritual pe care oamenii nu Îl puteau atinge sau simți ar duce la eradicarea apropierii lor de Dumnezeu și ar face, de asemenea, ca acea relație intimă – stabilită în timpul perioadei Domnului Isus Hristos în trup, fără distanță între El și oameni – să nu mai existe. Sentimentele oamenilor față de corpul spiritual sunt doar de frică, evitare și o privire fără cuvinte. Ei nu îndrăznesc să se apropie sau să aibă un dialog cu El, cu atât mai puțin să Îl urmeze, să aibă încredere sau speranță în El. Dumnezeu a fost reticent să vadă acest fel de sentiment pe care oamenii îl nutreau pentru El. El nu voia să vadă cum oamenii Îl evită sau cum se îndepărtează de El; El doar voia ca oamenii să-L înțeleagă, să se apropie de El și să fie familia Lui. Dacă propria ta familie, proprii tăi copii te-ar vedea, dar nu te-ar recunoaște și nu ar îndrăzni să se apropie de tine, ci întotdeauna te-ar evita, dacă nu ai putea să le câștigi înțelegerea pentru tot ceea ce făcuseși pentru ei, cum te-ar face asta să te simți? Nu ar fi dureros? Nu ai fi devastat? Asta este exact ceea ce simte Dumnezeu când oamenii Îl evită. Deci, după învierea Sa, Domnul Isus încă a apărut oamenilor sub formă de carne și oase și a mâncat și a băut cu ei. Dumnezeu îi consideră pe oameni familie și vrea ca și oamenii să-L considere la fel; doar în acest mod poate Dumnezeu să obțină cu adevărat oameni și pot oamenii să-L iubească și să-L venereze cu adevărat pe Dumnezeu. Acum puteți înțelege intenția Mea în selectarea acestor două pasaje din Scriptură unde Domnul Isus mănâncă pâine și explică Scripturile după învierea Sa, iar ucenicii Îi dau pește fript să mănânce?

Se poate spune că seria de lucruri pe care Domnul Isus le-a spus și le-a făcut după învierea Sa au fost făcute cu grijă și intenții generoase. Acestea erau pline de generozitatea și afecțiunea pe care Dumnezeu le avea față de omenire și pline de aprecierea și grija meticuloasă pe care El o avea pentru relația apropiată pe care o stabilise cu omenirea în timpul perioadei Sale în trup. Chiar mai mult, acestea erau pline de nostalgia și speranța pe care El le avea pentru viața de a mânca și a trăi cu discipolii Săi în timpul perioadei Sale în trup. Așadar, Dumnezeu nu voia ca oamenii să simtă o distanță între Dumnezeu și om, nici nu voia ca omenirea să se distanțeze de Dumnezeu. Chiar mai mult, nu voia ca omenirea să simtă că Domnul Isus după înviere nu mai era Domnul așa de apropiat de oameni, că El nu mai era împreună cu omenirea deoarece El S-a întors în lumea spirituală, S-a întors la Tatăl pe care oamenii nu puteau să-L vadă sau să-L ajungă vreodată. El nu voia ca oamenii să simtă că exista vreo diferență de poziție între El și omenire. Când Dumnezeu vede oameni care vor să-L urmeze dar Îl țin la o distanță respectabilă, inima Sa este îndurerată, deoarece asta înseamnă că inimile lor sunt foarte departe de El, înseamnă că va fi foarte dificil pentru El să le câștige inimile. Deci, dacă El le-ar fi apărut oamenilor într-un corp spiritual pe care ei nu îl puteau vedea sau atinge, asta ar fi distanțat din nou omul de Dumnezeu și ar fi făcut omenirea să creadă în mod greșit că Hristos după învierea Sa a devenit arogant, de un fel diferit decât oamenii și cineva cu care nu mai puteau sta la masă și mânca, pentru că oamenii sunt păcătoși, murdari și nu se pot apropia niciodată de Dumnezeu. Pentru a înlătura aceste interpretări greșite din partea omenirii, Domnul Isus a făcut mai multe lucruri pe care El le făcea frecvent când era în trup, așa cum este consemnat în Biblie: „A luat pâinea, a rostit binecuvântarea, apoi a frânt-o şi le-a dat-o.” El le-a explicat, de asemenea, Scripturile așa cum obișnuise să facă. Toate acestea pe care le-a făcut Domnul Isus au făcut fiecare persoană care L-a văzut să simtă că Domnul Isus nu Se schimbase, că El era încă același Domn Isus. Deși El fusese răstignit pe cruce și experimentase moartea, El înviase și nu părăsise omenirea. El se întorsese pentru a fi printre oameni, și tot ceea ce avea El nu se schimbase. Fiul Omului care stătea în fața oamenilor era același Domn Isus. Comportamentul Său și conversația Lui cu oamenii păreau foarte familiare. El încă era plin de iubire generoasă, har și toleranță – El încă era Domnul Isus care îi iubea pe ceilalți la fel cum Se iubea pe Sine Însuși, care putea ierta omenirea de șaptezeci de ori câte șapte. Ca întotdeauna, El a mâncat cu oamenii, a discutat cu ei Scripturile și, chiar mai important, exact la fel ca înainte, El era făcut din carne și oase și putea fi atins și văzut. Fiul Omului le-a permis în acest fel oamenilor să simtă acea apropiere, să se simtă în largul lor și să simtă bucuria de a recâștiga ceva ce a fost pierdut și ei s-au simțit, de asemenea, suficient de relaxați pentru a începe cu încredere și curaj să se bazeze pe acest Fiu al Omului și să Îl admire, pe El care putea să ierte păcatele omenirii. Ei au început și să se roage în numele Domnului Isus fără ezitare, să se roage să obțină harul, binecuvântarea Sa și să obțină pace și bucurie de la El, să câștige grijă și protecție de la El, și au început să facă vindecări și să scoată demoni în numele Domnului Isus.

În perioada în care Domnul Isus a lucrat în trup, majoritatea discipolilor Săi nu puteau să-I verifice pe deplin identitatea și lucrurile pe care El le spunea. Când El a urcat pe cruce, atitudinea discipolilor Săi a fost una de așteptare; de când a fost răstignit pe cruce și până când a fost pus în mormânt, atitudinea oamenilor față de El a fost de dezamăgire. În timpul acestei perioade, oamenii deja începuseră să treacă în inimile lor de la îndoială la negarea lucrurilor pe care Domnul Isus le spusese în timpul perioadei Sale în trup. Și când El a ieșit din mormânt și le-a apărut oamenilor, majoritatea celor care Îl văzuseră cu proprii ochi sau auziseră vestea învierii Sale au trecut treptat de la negare la scepticism. Abia în momentul în care Domnul Isus l-a pus pe Toma să Îi atingă coasta, în momentul în care Domnul Isus a împărțit pâine și a mâncat-o în fața mulțimii după învierea Sa și după aceea a mâncat pește fript în fața lor, doar atunci au acceptat ei cu adevărat faptul că Domnul Isus este Hristos în trup. Puteți spune că a fost ca și cum acest corp spiritual din carne și oase care stătea în fața acelor oameni îl trezea atunci pe fiecare dintre ei dintr-un vis: Fiul Omului care stătea în fața lor era Cel care existase din cele mai vechi timpuri. El avea o formă și carne și oase și El trăise și mâncase deja cu omenirea demult… În acest moment, oamenii au simțit că existența Sa era foarte reală, foarte minunată; ei erau, de asemenea, atât de bucuroși și fericiți și, în același timp, plini de emoție. Iar faptul că El a apărut din nou le-a permis oamenilor să Îi vadă cu adevărat caracterul umil, să Îi simtă apropierea și dorința, atașamentul Său față de omenire. Această reuniune scurtă a făcut oamenii care Îl vedeau pe Domnul Isus să simtă ca și cum ar fi trecut o viață de când L-au văzut. Inimile lor rătăcite, confuze, temătoare, neliniștite, care tânjeau și erau amorțite au găsit consolare. Ei nu s-au mai îndoit și nu au mai fost dezamăgiți, deoarece au simțit că acum exista speranță și ceva pe care să se bazeze. Fiul Omului care stătea în fața lor avea să fie veșnic în spatele lor, El avea să fie turnul lor puternic, refugiul lor pentru totdeauna.

Deși Domnul Isus a înviat, inima Sa și lucrarea Sa nu părăsiseră omenirea. Prin arătarea Sa, El le-a spus oamenilor că, indiferent sub ce formă exista, El avea să-i însoțească pe oameni, să meargă cu ei și să fie cu ei pentru totdeauna și peste tot. Și totdeauna și peste tot, El avea să aibă grijă de omenire și să o păstorească, permițându-le oamenilor să Îl vadă și să-L atingă și să aibă grijă ca ei să nu se mai simtă niciodată neajutorați. Domnul Isus a vrut, de asemenea, ca oamenii să știe asta: viețile lor în lumea aceasta nu sunt singuratice. Omenirea are grija lui Dumnezeu, Dumnezeu este cu oamenii; ei se pot sprijini întotdeauna pe Dumnezeu; El este familia fiecăruia dintre cei care Îl urmează. Cu Dumnezeu pe care să se sprijine, oamenii nu vor mai fi singuri sau neajutorați, iar cei care Îl acceptă ca jertfa lor de păcat nu vor mai fi legați de păcat. În viziunea oamenilor, aceste porțiuni ale lucrării Sale pe care Domnul Isus le-a desfășurat după învierea Sa au fost lucruri foarte mici, dar în modul în care văd Eu lucrurile, fiecare lucru a fost atât de semnificativ, atât de valoros, și toate au fost foarte importante și cu greutate.

Deși perioada în care Domnul Isus a lucrat în trup a fost plină de greutăți și de suferință, prin arătarea Sa în trupul Său spiritual din carne și oase, El a realizat în mod complet și perfect lucrarea Sa din acea perioadă în trup de a răscumpăra omenirea. El Și-a început lucrarea de slujire devenind trup și Și-a încheiat lucrarea de slujire arătându-Se omenirii în forma Sa lumească. El a inaugurat Epoca Harului, a început Epoca Harului prin identitatea Sa ca Hristos. Prin identitatea Sa ca Hristos, El a îndeplinit lucrarea din Epoca Harului și a întărit și Și-a condus toți discipolii în Epoca Harului. Se poate spune despre lucrarea lui Dumnezeu că El termină cu adevărat ceea ce începe. Există pași și un plan, și acesta este plin de înțelepciunea lui Dumnezeu, atotputernicia Sa și faptele Sale minunate. Este plin, de asemenea, de iubirea și mila lui Dumnezeu. Desigur, principala temă din toată lucrarea lui Dumnezeu este grija Sa pentru omenire; este pătrunsă de sentimentele Sale de grijă pe care El nu le poate da deoparte. În aceste versuri ale Bibliei, în fiecare lucru pe care Domnul Isus l-a făcut după învierea Sa, au fost dezvăluite grija și speranțele neschimbătoare ale lui Dumnezeu pentru omenire, precum și grija meticuloasă și prețuirea lui Dumnezeu pentru oameni. Până acum, nimic din toate acestea nu s-a schimbat – puteți vedea acest lucru? Când îl vedeți, nu devine inima voastră în mod automat mai apropiată de Dumnezeu? Dacă ați fi trăit în acea epocă și Domnul Isus v-ar fi apărut după învierea Sa într-o formă tangibilă pentru ca voi să Îl vedeți, și dacă ar fi stat în fața voastră, ar fi mâncat pâine și pește și v-ar fi explicat Scripturile, ar fi vorbit cu voi, atunci cum v-ați fi simțit? V-ați fi simțit fericiți? Dar vinovați? Interpretările greșite anterioare în privința lui Dumnezeu și evitarea Lui, conflictele cu El și dubiile în ceea ce Îl privește – nu ar dispărea acestea toate? Nu ar deveni relația dintre Dumnezeu și om mai adecvată?

Prin interpretarea acestor capitole limitate din Biblie, ați descoperit vreun defect în firea lui Dumnezeu? Ați descoperit vreo contaminare a iubirii lui Dumnezeu? Ați văzut înșelăciune sau rău în atotputernicia sau înțelepciunea lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu! Acum, puteți spune cu certitudine că Dumnezeu este sfânt? Puteți spune cu siguranță că emoțiile lui Dumnezeu sunt toate o dezvăluire a esenței și firii Sale? Sper că după ce ați citit aceste cuvinte, ceea ce ați înțeles din ele vă va ajuta și vă va aduce frică de Dumnezeu și beneficii în urmărirea unei schimbări a firii voastre. Sper, de asemenea, că aceste cuvinte vă vor aduce roade care cresc zilnic, astfel ca în procesul acestei urmăriri să vă aducă tot mai aproape de Dumnezeu, tot mai aproape de standardele pe care le cere Dumnezeu, pentru ca voi să nu mai fiți plictisiți de urmărirea adevărului și să nu mai simțiți că urmărirea adevărului și schimbarea firii reprezintă un lucru greu sau de prisos. Mai degrabă, reprezintă o exprimare a adevăratei firi a lui Dumnezeu și a sfintei Sale esențe care vă motivează să tânjiți după lumină, după dreptate și să aspirați către urmărirea adevărului, să urmăriți satisfacerea voii lui Dumnezeu și să deveniți oameni câștigați de Dumnezeu, să deveniți persoane reale.

Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic” 

Parts of Scripture quotations in this publication are from NTLR by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.