De-a lungul experienței omenirii, figura Mea nu a existat, și nici nu a existat conducerea cuvintelor Mele, așa că am ținut întotdeauna oamenii la distanță și apoi am plecat de la ei. Disprețuiesc neascultarea omenirii. Nu știu de ce. Se pare că i-am urât pe oameni de la început și, totuși, simt o profundă simpatie pentru ei. Astfel, oamenii au avut mereu două atitudini față de Mine, căci îi iubesc pe oameni și, de asemenea, îi urăsc pe oameni. Cine dintre oameni e cu adevărat atent la dragostea Mea? Și cine e atent la ura Mea? În ochii Mei, omul este un lucru mort, lipsit de viață, ca și cum ar fi o statuie de lut stând printre toate lucrurile.
Uneori, neascultarea omului Îmi inspiră mânia pentru ei. Când trăiesc printre oameni, ei Îmi zâmbesc subțire când ajung brusc, pentru că ei Mă „caută” mereu conștient, ca și cum aș M-aș juca cu ei pe pământ. Ei nu Mă iau niciodată în serios și, din cauza atitudinii lor față de Mine, nu am de ales decât să mă „pensionez” din „agenția” omenirii. Totuși, vreau să anunț că, deși am ieșit la „pensie”, „pensia” Mea nu se poate lipsi de niciun singur ban. Din cauza „vechimii” Mele în „agenția” omenirii, continui să solicit plata de la ei, plata care Îmi este datorată. Deși omul M-a părăsit, cum ar putea să scape de strânsoarea Mea? Mi-am slăbit strânsoarea asupra lor într-o oarecare măsură, permițându-le să se răsfeţe în dorințele lor carnale, așa că au îndrăznit să fie neînfrânați, fără cumpătare și se vede că nu Mă iubesc cu adevărat, deoarece toți trăiesc în trup. Oare adevărata iubire e dată în schimbul trupului? Ar putea fi faptul că tot ceea ce solicit de la oameni este „dragostea” trupului? Dacă aşa ar sta cu adevărat lucrurile, atunci ce valoare ar avea omul? Toţi sunt gunoaie fără valoare! Dacă nu ar fi fost „puterea supranaturală” a Mea, aș fi părăsit oamenii acum mult timp – de ce M-aș deranja să rămân cu ei și să accept „hărțuirea” omului? Dar Eu îndur. Vreau să ajung la esenţialul chestiunii omului. Odată ce lucrarea Mea pe pământ este terminată, Mă voi înălţa în cer pentru a judeca „stăpânul” tuturor lucrurilor; aceasta este lucrarea Mea principală, pentru că deja îi disprețuiesc atât de mult pe oameni. Cine nu şi-ar urî inamicul? Cine nu și-ar extermina inamicul? În cer, Satana este dușmanul Meu, pe pământ, omul este vrășmașul Meu. Din cauza unirii dintre cer și pământ, nouă generații ale lor ar trebui să fie considerate vinovate prin asociere, și nimeni nu va fi scuzat. Cine le-a spus să Mi se împotrivească? Cine le-a spus să nu Mă asculte? De ce oamenii nu se pot dezlipi de vechea lor natură? De ce trupul lor se înmulțește întotdeauna în sine? Toate acestea sunt dovezi ale judecății Mele despre om. Cine nu îndrăzneşte să cedeze faptelor? Cine îndrăznește să spună că judecata Mea este influenţată de emoție? Sunt diferit de oameni, așa că plec de la ei, căci Eu pur și simplu nu sunt om.
Tot ce fac este cu un motiv; când oamenii Îmi „dezvăluie” Mie „adevărul”, îi însoțesc pe „terenul de execuție”, deoarece vinovăția omenirii este suficientă pentru a merita mustrarea Mea. Și așa, nu mustru oamenii orbește; mai degrabă, mustrarea Mea asupra lor se potrivește întotdeauna cu adevărul păcatelor lor. Altfel, din cauza răzvrătirii, omenirea nu s-ar fi închinat niciodată și nu și-ar fi recunoscut vina în faţa Mea din cauza răzvrătirii lor. Oamenii își pleacă toţi cu greu capul din cauza situației actuale, dar inimile lor rămân pline de îndoială. Le dau oamenilor „bariu” de băut, astfel încât organele lor interioare apar clar înaintea unei „lentile”; murdăria și impuritatea din pântecele omului rămân neextirpate. Diferite tipuri de murdărie curg prin venele lor și, astfel, otrava crește în ei. Din moment ce oamenii au trăit astfel de multă vreme, ei s-au obișnuit cu aceasta și nu li se pare ciudat. Drept urmare, germenii din ei se maturizează, devin natura lor și toți trăiesc sub dominația lor. De aceea oamenii sunt ca niște cai sălbatici, alergând peste tot. Cu toate acestea, ei niciodată nu acceptă pe deplin acest lucru, ci doar dau din cap ca să-și arate supunerea. Adevărul este că omul nu pune cuvântul Meu la inimă. Dacă ar lua cuvântul Meu ca pe un leac atunci ar „urma indicațiile medicului” și ar permite leacului să vindece boala din interiorul lor. Cu toate acestea, în inima Mea, modul în care se comportă nu poate îndeplini această dorință, așa că pot doar să „strâng din dinți” și să continui să le vorbesc indiferent dacă ascultă sau nu: Eu doar Îmi fac datoria. Oamenii nu sunt dispuși să se bucure de binecuvântările Mele și vor suferi chinul iadului, așa că nu pot face altceva decât să accept cererea lor. Totuși, pentru ca numele Meu și duhul Meu să nu fie făcute de rușine în iad, îi voi disciplina mai întâi și apoi Mă voi „supune” dorințelor lor, și o voi face astfel încât să poată experimenta „bucuria cu toată inima”. Nu sunt dispus să-i las pe oameni să Mă facă de rușine sub propriul meu steag oricând sau oriunde, motiv pentru care îi disciplinez iar şi iar. Fără constrângerea cuvintelor stricte pe care le rostesc, cum ar mai putea oamenii să stea înaintea Mea astăzi? Nu se abțin oamenii de la păcat numai pentru că se tem că voi pleca? Nu este adevărat că ei nu se plâng numai pentru că se tem de mustrare? A cui voință este numai pentru binele planului Meu? Oamenii toți cred că Eu sunt divinitatea care nu are „calitatea intelectului”, dar cine poate să înțeleagă că sunt capabil să văd totul în umanitate? Este tocmai așa cum spune poporul „De ce să lovim un cui cu un baros?” Oamenii „Mă iubesc” nu pentru că dragostea lor față de Mine este înnăscută, ci pentru că se tem de mustrare. Cine dintre oameni s-a născut iubindu-mă pe Mine? Cine Mă tratează ca și cum și-ar trata propria inimă? Și așa, rezum acest lucru cu o maximă pentru lumea umană: Printre oameni, nu există niciunul care să Mă iubească.
Deoarece vreau să aduc lucrarea Mea pe pământ la bun sfârșit, am grăbit ritmul lucrării Mele astfel încât oamenii să nu fie lepădați departe de Mine, atât de departe încât să cadă în oceanul fără margini. Pentru că le-am spus realitatea lucrurilor în prealabil sunt ei într-o oarecare măsură în gardă. Dacă nu pentru asta, cine ar ridica pânzele atunci când se va confrunta cu vânt și valuri aspre? Oamenii fac toţi lucrarea de veghe. Este ca și cum am devenit un „hoț” în ochii lor. Ei se tem că le voi lua toate lucrurile din casele lor, așa că toți își împing „ușile” cu toată puterea pe care pot să o adune, de teama profundă că voi intra brusc. Când îi văd cum se comportă ca niște șobolani lași, plec în tăcere. În imaginația omului, se pare că o „apocalipsă” vine în lume, așa că toți fug în dezordine, speriați până în măduva oaselor. Numai atunci văd Eu fantomele care rătăcesc pe pământ. Nu pot face altceva decât să râd și, în mijlocul sunetului râsului Meu, omul este uimit și înspăimântat. Doar atunci Îmi dau seama de adevăr, așa că Îmi reprim zâmbetul și nu Mă mai uit peste pământ, revenind, în schimb, la planul Meu inițial. Nu voi mai considera oamenii ca model care servesc drept specimen pentru cercetarea Mea, pentru că ei nu sunt altceva decât resturi. Odată ce-i înlătur, nu mai sunt de niciun folos – sunt frânturi de deșeuri. În acest moment, îi voi distruge și îi voi arunca în foc. În mintea omului, judecata Mea, măreția și mânia conțin milostivirea și iubirea Mea. Dar puțini știu că de mult timp am trecut cu privirea peste slăbiciunile lor și că am renunțat de mult la îndurarea și iubirea Mea, și de aceea ei sunt în starea în care se află acum. Niciun om nu Mă poate cunoaște pe Mine, niciun om nu poate să înțeleagă cuvintele Mele sau să vadă fața Mea, și nici să înțeleagă voia Mea. Nu este aceasta starea actuală a oamenilor? Atunci, cum poate spune cineva că am milă sau bunătate iubitoare? Nu-mi pasă de slăbiciunile lor și nu iau în considerare imperfecţiunile lor. Sunt acestea încă mila și bunătatea Mea iubitoare? Și este încă dragostea Mea pentru omenire? Oamenii toți cred că Eu rostesc „amabilități goale” și deci nu cred cuvintele pe care le vorbesc. Dar cine înțelege „Din moment ce aceasta este o epocă diferită, mila și iubirea Mea nu sunt prezente acum; totuși Eu sunt întotdeauna Dumnezeu care face așa cum spune?” Eu sunt în mijlocul omenirii și, în mintea oamenilor, Mă văd ca pe Cel Înalt, așa că omul crede că Îmi place să vorbesc prin înțelepciunea Mea. Astfel, omul Îmi acceptă întotdeauna cuvântul Meu cu un strop de scepticism. Dar cine poate înțelege regulile din spatele discursului Meu? Cine poate înțelege originile cuvintelor Mele? Cine poate înțelege ceea ce vreau să aduc la îndeplinire? Cine poate înțelege detaliile încheierii planului Meu de gestionare? Cine poate deveni un confident al Meu? Dintre toate lucrurile, cine altul decât Mine poate să înțeleagă exact ce fac? Și cine poate cunoaște scopul Meu final?
30 aprilie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu