A fost odată un pârâu mic care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul a rugat muntele cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec, stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte.” Muntele atunci întrebă: „Unde te îndrepți?” La care micuțul pârâu răspunse: „Îmi caut casa.” Muntele spuse: „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar deoarece micul pârâu era prea slab și prea tânăr, nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare, așa că nu avu altă posibilitate decât să tot curgă la poalele muntelui…
Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și praf până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” Muntele întrebă: „Unde te duci?” Vântul urlă înapoi: „Vreau să mă duc în partea aceea a muntelui.” Muntele zise: „Bine, dacă poți să treci prin mijloc te poți duce!” Vântul cel aspru urlă încoace și încolo, dar indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin mijlocul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească. Așa că pe partea aceea a muntelui bătea neregulat doar un vânt slab, ceea ce îi mulțumi pe oamenii de acolo. Așa îi saluta muntele pe oameni…
Pe țărm, stropii oceanului se izbeau ușor de recif. Deodată, apăru un val gigantic și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. Muntele întrebă: „Unde te duci?” Marele val nu se opri și continuă să crească pe când răspundea: „Îmi extind teritoriul și vreau să îmi întind brațele un pic.” Muntele zise: „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, îți voi ceda drumul.” Marele val se dădu un pic în spate și apoi se ridică din nou spre munte. Dar indiferent de cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste munte. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor de unde venise…
De-a lungul secolelor, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând cursul pe care muntele îl făcuse, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă; se uni cu râul și se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se pierdu niciodată. Micuțul pârâu și marele munte se bazau unul pe altul, se înfrânau unul pe altul și depindeau unul de celălalt.
De-a lungul secolelor, vântul aspru nu și-a schimbat obiceiul de a urla către munte. Vântul aspru a suflat mari vârtejuri de nisip când a „vizitat” muntele, așa cum făcuse înainte. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul cel aspru și marele munte s-au bazat unul pe altul, s-au înfrânat unul pe altul și au depins unul de celălalt.
De-a lungul secolelor, valul gigantic nu s-a odihnit nici el și niciodată nu s-a oprit din înaintare. Urla și se urca din nou și din nou pe munte, dar muntele nu s-a clintit un centimetru. Muntele veghea marea și astfel creaturile mării s-au înmulțit și s-au dezvoltat. Valul gigantic și muntele cel mare s-au bazat unul pe altul, s-au înfrânat unul pe altul și au depins unul de altul.
Povestirea s-a sfârșit. În primul rând, ce puteți să îmi spuneți despre această povestire, care a fost conținutul principal? Mai întâi a fost muntele, un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic. Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? Vă mai amintiți? De ce vorbim despre marele munte și micul pârâu? (Pentru că muntele a protejat pârâul, acesta nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ce ziceți, muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Putea să îl fi obstrucționat? Muntele și micul pârâu erau împreună; a protejat pârâul și totodată a fost și o obstrucție. Muntele a protejat pârâul ca să se poată vărsa în râu, dar totodată l-a ținut să nu curgă peste tot unde putea inunda și putea fi dezastruos pentru oameni. Este acesta principala idee a acestei secțiuni? Protecția muntelui asupra pârâului și modul în care a acționat ca o barieră a păzit casele oamenilor. Apoi avem micul pârâu reunindu-se cu râul la poalele muntelui și, mai târziu, curgând înspre mare; nu este aceasta necesitatea micului pârâu? Când pârâul s-a vărsat în râu și apoi în mare, pe ce se baza? Nu se baza pe munte? Se baza pe protecția muntelui și pe munte să acționeze ca o barieră; este aceasta ideea principală? Vedeți importanța munților pentru apă în acest caz? A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții și înalți și joși? (Da.) Aceasta este doar o mică parte a povestirii și dintr-un mic pârâu și un mare munte putem să vedem valoarea și semnificația acestor două lucruri în crearea lor de către Dumnezeu. De asemenea, putem vedea înțelepciunea și scopul Lui în modul în care El stăpânește aceste două lucruri. Nu este așa?
Despre ce e vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat, deoarece uneori, dacă vântul este prea puternic, poate să fie dezastruos. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Ar depinde de cât de puternic este, corect? Dacă este o briză ușoară sau dacă este un vânt de categoria 3 sau 4, atunci ar fi încă tolerabil, o persoană ar avea cel mult probleme să își țină ochii deschiși. Dar ai putea să te descurci dacă vântul ar fi suficient de puternic încât să devină o tornadă? Nu ai fi în stare să reziști. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este rău întotdeauna, deoarece depinde de cât de puternic este vântul. Așadar, care este folosința muntelui aici? Nu cumva este ca un filtru pentru vânt? Muntele ia vântul aspru și îl reduce la ce? (La o briză ușoară.) Majoritatea oamenilor l-au putut atinge și simți în mediul în care trăiau – a fost un vânt aspru sau o briză ușoară cea pe care au simțit-o? (O briză ușoară.) Nu este acesta unul din scopurile pentru care Dumnezeu a creat munții? Nu a fost aceasta intenția Sa? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care vântul aspru să sufle fragmente de nisip fără ca nimic să îl blocheze sau să-l filtreze? Dacă ar arunca nisip și pietre de jur împrejur, ar mai putea oamenii să trăiască pe pământ? Unii oameni ar putea fi loviți în cap de pietre care zboară sau alții ar putea avea nisip în ochi și nu ar mai putea să vadă. Oamenii ar putea fi luați pe sus sau vântul ar putea să bată atât de tare încât să nu mai poată sta în picioare. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Are vântul aspru valoare? Când am spus că e rău, oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este adevărat acest lucru? Transformarea lui într-o briză nu are valoare? De ce au nevoie oamenii mai mult când e umiditate sau sufocant? Au nevoie de o briză ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a le răcori și limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le repara și îmbunătăți starea de spirit. De exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți alți oameni și aerul e încărcat, de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o mică briză.) În locurile unde aerul este tulbure și plin de murdărie, acesta poate încetini gândirea unei persoane, îi reduce fluxul sanguin și o poate face să aibă capul mai puțin limpede. Totuși, aerul ar deveni proaspăt dacă ar avea cum să se miște și să circule, iar oamenii se vor simți mult mai bine. Chiar dacă micul pârâu sau vântul cel aspru pot deveni un dezastru, cât timp muntele este acolo, acesta îi va transforma în lucruri care, realmente, aduc un beneficiu oamenilor; nu este corect?
Despre ce este vorba în a treia parte a povestirii? (Marele munte și valul imens.). Marele munte și valul imens. Cadrul aici este un munte lângă mare, unde putem vedea muntele, oceanul împroșcând și de asemenea un val imens. Ce este muntele pentru val în acest caz? (Un protector și un filtru.) Este și protector și filtru. Scopul protejării este acela de a opri această parte a mării de la dispariție, astfel încât creaturilor ce trăiesc în ea să le meargă bine. Ca filtru, muntele ține apa mării – acest corp de apă – să nu se reverse și să producă un dezastru care ar afecta și distruge casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și filtru și protector.
Aceasta arată semnificația sprijinului reciproc dintre munte și pârâu, dintre munte și vântul aspru și dintre munte și valul imens și felul în care se înfrânează unul pe altul și se bazează unul pe altul, lucruri despre care am vorbit. Există o regulă și o lege ce guvernează supraviețuirea acestor lucruri create de Dumnezeu. Puteți vedea ce a făcut Dumnezeu din ceea ce s-a întâmplat în povestire? A creat Dumnezeu universul și a ignorat apoi ce s-a întâmplat după? Le-a dat El reguli și a conceput modurile în care acestea să funcționeze și le-a ignorat după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Cum este atunci? Dumnezeu deține în continuare controlul asupra apei, vântului și valurilor. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să strice sau să distrugă casele oamenilor, și de aceea oamenii pot continua să trăiască și să prospere pe această bucată de pământ. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu deja plănuise regulile existenței când a făcut universul. Când Dumnezeu a făcut aceste lucruri, El S-a asigurat că aveau să aducă foloase umanității și le-a și controlat, astfel încât să nu fie problematice sau dezastruoase pentru omenire. Dacă ele nu ar fi gestionate de Dumnezeu nu ar curge apele peste tot? Nu ar sufla vântul peste tot locul? Urmează acestea regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, atunci ele nu ar mai fi guvernate de nicio regulă și vântul ar urla și apele s-ar ridica și ar curge peste tot. Dacă valul imens ar fi fost mai înalt decât muntele, atunci acea parte a mării ar mai fi putut exista? Marea nu ar mai fi putut exista. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, aria aceea de mare nu ar mai exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.
Vedeți înțelepciunea lui Dumnezeu în aceste două povestiri? Dumnezeu a creat universul și El este Domnul acestuia; El este responsabil pentru acesta și El îi asigură cele necesare în timp ce urmărește fiecare cuvânt și acțiune. El, de asemenea, supraveghează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, Dumnezeu a creat universul, iar semnificația și valoarea fiecărui lucru, ca și funcția acestuia, natura lui și regulile de supraviețuire sunt clar cunoscute Lui ca propria Sa palmă. Dumnezeu a creat universul; credeți că El trebuie să cerceteze aceste reguli ce guvernează universul? Are Dumnezeu nevoie să citească din cunoașterea umană sau din știință pentru a o cerceta și înțelege? (Nu.) Este cineva din toată omenirea care are o erudiție atât de extinsă și o înțelepciune atât de vastă încât să înțeleagă toate lucrurile precum le înțelege Dumnezeu? Nu există. Corect? Există astronomi sau biologi care înțeleg cu adevărat cum trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) Asta este din cauză că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și nu are importanță cât de profund studiază omenirea această cunoaștere sau cât de mult se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina și scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile, nu-i așa? […]
Să mai aruncăm o privire asupra povestirii pe care tocmai am auzit-o – marele munte și micul pârâu. Care este utilitatea muntelui? Lucrurile vii înfloresc pe munte, așa că existența lui are valoare prin ea însăși. În același timp, muntele blochează micul pârâu, asigurându-se că nu va curge pe oriunde vrea, aducând astfel dezastru oamenilor. Nu este așa? În virtutea existenței muntelui, li se permite lucrurilor vii precum copacii și ierburile și tuturor celelorlalte plante și animale de pe munte să prospere, în timp ce acesta, de asemenea, direcționează unde curge micul pârâu; muntele adună apele pârâului și le călăuzește natural în jurul poalelor lui, unde se pot vărsa în râu și, în cele din urmă, în mare. Regulile care se aplică aici nu au fost făcute de natură, ci au fost special aranjate de Dumnezeu la momentul creației. Cât despre marele munte și vântul aspru, muntele are, de asemenea, nevoie de vânt. Muntele are nevoie ca vântul să mângâie lucrurile vii ce trăiesc pe el și, în același timp, muntele restrânge tăria cu care vântul aspru suflă, astfel încât să nu copleșească și să devasteze. Această regulă are, într-un fel, însărcinarea marelui munte, așadar această regulă în ceea ce privește însărcinarea muntelui a apărut de una singură? (Nu.) A fost creată, în schimb, de Dumnezeu. Marele munte are propria datorie și vântul aspru are, de asemenea, propria datorie. Acum, despre marele munte și valul uriaș, fără ca muntele să fie acolo, apa ar găsi o direcție de curs de una singură? (Nu.) Apa ar copleși și ar devasta. Muntele are propria sa valoare ca munte, iar marea are propria sa valoare ca mare. În acest mod, sub aceste auspicii în care acestea pot să existe împreună în mod normal și nu interferează unul cu altul, acestea se și restricționează unul pe altul; marele munte restricționează marea, astfel încât să nu inunde, și astfel protejează casele oamenilor și asta îi permite mării să îngrijească viețuitoarele ce sălășluiesc în ea. Acest peisaj a apărut de la sine? (Nu.) A fost creat tot de către Dumnezeu. Vedem în aceste imagini că atunci când a creat universul, El a predeterminat unde avea să stea muntele, pe unde avea să curgă pârâul, din ce direcție avea să înceapă să bată vântul aspru și încotro avea să se ducă, precum și cât de înalte pot fi valurile imense. Intențiile și scopul lui Dumnezeu sunt în toate aceste lucruri și acestea sunt faptele Lui. Acum, poți vedea că faptele lui Dumnezeu sunt prezente în toate lucrurile? (Da.)
Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu