Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

joi, 9 iulie 2020

Film creștin „Taina Evlaviei – Continuarea” Segment 4


Film creștin „Taina Evlaviei – Continuarea” Segment 4 – De ce Se întrupează Dumnezeu de două ori pentru a mântui omenirea ?

În Epoca Harului, Dumnezeu întrupat a fost crucificat, luând asupra Sa păcatele omului și încheind lucrarea de răscumpărare a omenirii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a exprima adevărul și pentru a-l purifica și mântui în totalitate pe om. Așadar, de ce trebuie ca Dumnezeu să Se întrupeze de două ori pentru a săvârși lucrarea de mântuire a omului? Dumnezeu Atotputernic spune: „Prima întrupare a fost de a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul corpului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar firea satanică pervertită tot a rămas în om.  A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniţi și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Doar în acest fel omul poate fi pe deplin sfânt. … A doua întrupare va fi suficientă pentru a înlătura păcatele omului și pentru a-l purifica pe deplin. Prin urmare, cu a doua întrupare, întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup va fi finalizată, iar semnificația întrupării lui Dumnezeu va fi făcută completă” (Cuvântul Se arată în trup).

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu