Cantari crestine 2020 „Tot ce face Dumnezeu este să-l desăvârșească și să-l iubească pe om”
Indiferent ce veți câștiga în timp,
vedeți că lucrarea lui Dumnezeu în voi azi e iubire.
vedeți că lucrarea lui Dumnezeu în voi azi e iubire.
Din vremea făcătorilor de servicii până azi,
oamenii pot vedea clar
cât de minunată e lucrarea lui Dumnezeu.
Creierul omului nu poate pătrunde
modurile în care lucrează Dumnezeu.
Omul poate vedea cât de mică-i e statura
și cât de mare nesupunerea.
oamenii pot vedea clar
cât de minunată e lucrarea lui Dumnezeu.
Creierul omului nu poate pătrunde
modurile în care lucrează Dumnezeu.
Omul poate vedea cât de mică-i e statura
și cât de mare nesupunerea.
Dumnezeu l-a blestemat pe om cu un sens,
nu l-a trimis la moarte.
El l-a blestemat pe om prin cuvintele Sale,
dar blestemul Său nu l-a atins pe om.
El a blestemat nesupunerea omului
și astfel, când Dumnezeu a rostit blesteme,
scopul Lui era și să îl desăvârșească pe om.

Dumnezeu îl judecă pe om, Dumnezeu îl blestemă pe om.
Dar oricum El îl desăvârșește pe om.
El trebuie să judece, trebuie să blesteme,
El desăvârșește ce e impur în om.
Dar oricum El îl desăvârșește pe om.
El trebuie să judece, trebuie să blesteme,
El desăvârșește ce e impur în om.
Dumnezeu n-a mai făcut niciodată o astfel de lucrare,
El lucrează acum asupra voastră
ca voi să-I puteți aprecia înțelepciunea.
Deși ați suferit durere în interior,
inima voastră este neclinitită și liniștită.
E marea voastră binecuvântare să vă puteți
bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu.

Dumnezeu te tratează și ca să te mântuie.
Deși îți poate provoca durere,
când firea ta e schimbată,
vei vedea că lucrarea Lui e înțeleaptă.
În acea zi vei înțelege voia lui Dumnezeu.
Poate că acum nu vezi clar,
dar într-o zi vei vedea că lucrarea Lui de azi e valoroasă.
Deși îți poate provoca durere,
când firea ta e schimbată,
vei vedea că lucrarea Lui e înțeleaptă.
În acea zi vei înțelege voia lui Dumnezeu.
Poate că acum nu vezi clar,
dar într-o zi vei vedea că lucrarea Lui de azi e valoroasă.
Dumnezeu îl judecă pe om, Dumnezeu îl blestemă pe om.
Dar oricum El îl desăvârșește pe om.
El trebuie să judece, trebuie să blesteme,
El desăvârșește ce e impur în om.
Dar oricum El îl desăvârșește pe om.
El trebuie să judece, trebuie să blesteme,
El desăvârșește ce e impur în om.
Când vezi că gloria lui Dumnezeu a sosit
și e important să-L iubești pe Dumnezeu,
ajungi să cunoști viața umană,
spiritul tău este eliberat,
trupul tău trăiește-n lumea Dumnezeului iubitor,
ai viața plină de bucurie,
ești mereu aproape de Dumnezeu și Îl admiri,
atunci vei cunoaște cu adevărat valoarea
lucrării lui Dumnezeu în prezent.
Fiecare etapă din lucrarea lui Dumnezeu,
fie că sunt cuvinte aspre,
judecată sau mustrare, este corectă și-l desăvârşeşte pe om.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”
din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu