Știți ce este pocăința?

Cuprins

Denotă oare buna purtare pocăința adevărată?

Ce este adevărata pocăință?

De ce nu am obținut adevărata pocăință în credința noastră în Domnul

Cum se obține adevărata pocăință

de Xiaoyu, USA

În anul 2020, virusul COVID-19 a străbătut globul, cufundând lumea într-o stare panică. De asemenea, șocant a fost și numărul mare de lăcuste care au roit deasupra Africii. Odată cu apariția ciumei și a foametei, un număr tot mai mare de oameni care cred în Domnul au început să simtă că ziua sosirii Domnului este aproape și că Împărăția lui Dumnezeu este pe cale să sosească. Domnul Isus a spus odată: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” (Matei 4:17). Asta cere Domnul de la fiecare dintre noi. Numai dacă ne vom pocăi cu adevărat vom fi ocrotiți de către Dumnezeu și aduși în Împărăția cerească înaintea necazului cel mare. Deci, ce este oare adevărata pocăință și cum o putem obține?

Denotă oare buna purtare pocăința adevărată?

La auzul menționării cuvântului pocăință, mulți credincioși în Domnul vor spune: „Acum, pentru că avem credință în Domnul, nu ne certăm sau nu insultăm, suntem toleranți și răbdători față de ceilalți, ne rugăm deseori și ne spovedim Domnului, îndeplinim lucrarea Domnului și ne sacrificăm pentru El și nici măcar nu renegăm numele Domnului după ce Acesta fost întemnițat. Această bună purtare dovedește că ne-am pocăit cu adevărat. Atunci când Domnul se va reîntoarce, vom intra în Împărăția cerească împreună cu El.” După ce am început să credem în Domnul, am lăsat deoparte obiceiurile noastre rele; am devenit smeriți, toleranți, i-am ajutat pe ceilalți și am devenit capabili să renunțăm la lucruri și să ne sacrificăm pentru a răspândi Evanghelia și pentru a fi mărturie pentru Domnul. Într-adevăr, au existat unele schimbări în comportamentul nostru, cu toate acestea, este incontestabil faptul că nu ne-am eliberat de cătușele păcatului și că încă trăim adesea în păcat, neputându-ne elibera. De exemplu, atunci când cineva ne spune ceva dureros, care nu aduce atingere intereselor noastre principale, putem fi îngăduitori și nu îi vom cere socoteală. Dar, când cineva spune ceva care ne afectează prestigiul și statutul și ne face să ne simțim stânjeniți, deși poate nu spunem nimic critic la adresa lui, există resentimente și prejudecăți în inimile noastre și poate chiar ne gândim să ne răzbunăm. În multe aspecte, deși părem a nu săvârși niciun rău major, inimile noastre ne trădează adesea gândurile rele. Uneori, am putea fi capabili de îngăduință și autocontrol pentru o perioadă, dar în momentul în care devine prea mult pentru noi, suntem în continuare susceptibili de a săvârși fapte rele. Când astfel de lucruri sunt demascate și se manifestă în noi și încă nu ne-am eliberat de cătușele păcatului, se poate spune oare că ne-am pocăit cu adevărat?

Haideți să citim un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Doar modificările în comportament nu sunt durabile. Dacă nu există nicio schimbare în firea vieții oamenilor, atunci, mai devreme sau mai târziu, partea lor rea se va arăta singură. Deoarece sursa schimbărilor purtării lor este ardoarea, împreună cu o lucrare a Duhului Sfânt în acel moment, este extrem de ușor să devină înflăcărați sau să arate bunătate pentru un timp. După cum spun necredincioșii: «Este ușor să faci o faptă bună, ceea ce este greu este să faci fapte bune o viață întreagă». Oamenii sunt incapabili să facă fapte bune întreaga lor viață. Purtarea lor este condusă de viață; indiferent care este viața lor, la fel este și comportamentul lor și doar ceea ce este dezvăluit în mod natural reprezintă viața și natura cuiva. Lucrurile care sunt false nu pot dura. Când Dumnezeu lucrează pentru a-l mântui pe om, nu este pentru a-l împodobi cu un comportament bun – lucrarea lui Dumnezeu este pentru a schimba firile oamenilor, pentru a-i face să renască în oameni noi. […] A se comporta bine nu este același lucru cu a-L asculta pe Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cu a fi compatibil cu Hristos. Modificările comportamentului se bazează pe doctrină și se nasc din ardoare – nu se bazează pe adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu sau pe adevăr, cu atât mai puțin se bazează pe îndrumarea Duhului Sfânt. Chiar dacă există momente când unele lucruri pe care le fac oamenii sunt dirijate de Duhul Sfânt, aceasta nu este expresia vieții, cu atât mai puțin este același lucru cu a-L cunoaște pe Dumnezeu; indiferent cât de bun este comportamentul unei persoane, nu dovedește că ea ascultă de Dumnezeu sau că a pus în practică adevărul. Modificările comportamentale sunt o iluzie trecătoare, sunt manifestarea zelului și nu sunt expresia vieții” („Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).

Cuvintele lui Dumnezeu ne arată că, deși comportamentul nostru s-a îmbunătățit după ce am început să credem în Dumnezeu, acest fapt nu înseamnă că a existat o schimbare în firea vieții noastre. Cea mai mare parte a bunei noastre purtări este rezultatul înflăcărării, al comportamentului născut din doctrină și reguli sau, altfel spus, al practicii ce rezultă din îndrumarea Duhului Sfânt. Această purtare nu este rezultatul înțelegerii adevărului, a cunoașterii lui Dumnezeu și a practicii ce rezultă în mod natural din dorința noastră de a-L mulțumi și a-L iubi pe Dumnezeu. Am fost corupți de Satana de mii de ani, avem din plin toate caracteristicile unei firi corupte satanice – aroganță, îngâmfare, egoism, josnicie, perfidie și viclenie. Dacă aceste firi nu sunt remediate atunci, chiar dacă am putea fi capabili să respectăm anumite reguli și am putea părea evlavioși în exterior, acest fapt nu durează mult timp, iar atunci când întâlnim o situație neplăcută, nu ne putem abține să nu păcătuim. De exemplu, stăpâniți de firea noastră satanică arogantă și îngâmfată, încercăm mereu să îi facem pe ceilalți să ne respecte, iar atunci când ceilalți nu fac ceea ce spunem, avem accese de furie și începem să le facem morală. Conduși de firea noastră egoistă, tot ceea ce facem are în vedere interesele noastre proprii; când totul acasă merge bine, suntem dispuși să renunțăm la unele lucruri și să ne sacrificăm pentru Dumnezeu și putem îndura orice suferință. Dar când are loc o nenorocire, îl învinovățim pe Dumnezeu că nu ne protejează. Putem chiar începe să regretăm lucrurile la care am renunțat și ne gândim chiar să-L trădăm pe Dumnezeu. Uneori observăm acțiunile fraților și surorilor din biserică ce încalcă în mod clar învățăturile lui Dumnezeu și care sunt chiar dăunătoare intereselor bisericii și ar trebui să le spunem ceva. Dar, influențați de filozofii satanice asupra vieții cum ar fi: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Cu cât mai puține probleme cu atât mai bine”, tăcem, preferând să sacrificăm interesele bisericii pentru a ne menține relația cu ei. Lista poate continua. Acest lucru arată că, dacă firile noastre corupte nu sunt remediate, nu putem practica adevărul și nici nu Îl putem asculta pe Dumnezeu și putem chiar să ne împotrivim Lui. Să luăm ca exemplu fariseii de acum două mii de ani. În aparență, nu păreau a săvârși niciun rău. Ei au călătorit în lung și-n lat, răspândind Evanghelia, adesea explicând oamenilor scripturile și învățându-i să respecte legea. O mare parte din comportamentul lor a fost bună, dar când Domnul Isus a apărut și Și-a început lucrarea, deoarece El părea atât de normal și de obișnuit în exterior și El nu se numea Mesia și pentru că tot ce era legat de El era în contradicție cu noțiunile lor, firile lor satanice arogante și îngâmfate au fost demascate. Ei L-au condamnat în mod flagrant și L-au hulit pe Domnul Isus, nu au fost atenți dacă mesajul rostit de Domnul Isus era adevărul, L-au ignorat indiferent de câte semne și minuni a făcut El și, în cele din urmă, au conspirat cu autoritățile romane pentru a-L răstigni pe Domnul Isus.

Cele de mai sus arată că, deși pot exista schimbări în comportamentul nostru exterior, dacă nu există nicio schimbare în firile vieții noastre interioare, vom fi în continuare stăpâniți de firile noastre satanice corupte și vom fi susceptibili de a săvârși păcate și de a ne împotrivi lui Dumnezeu în orice moment. De asemenea, astfel de oameni nu s-au pocăit cu adevărat și sunt în mod fundamental nepotriviți pentru a intra în Împărăția cerurilor. Așa cum se spune în Biblie: „Oricine săvârșește păcatul este sclav al păcatului. Și sclavul nu rămâne veșnic în casă, însă fiul rămâne veșnic” (Ioan 8:34-35).

Ce este adevărata pocăință?

Deci ce este adevărata pocăința? Biblia consemnează: „Ferice de cei ce-și spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să poată intra pe porți în cetate!” (Apocalipsa 22:14). „Deci fiți sfinți, după cum Eu sunt sfânt!” (Leviticul 11:45). Dumnezeu este sfânt. El disprețuiește păcatele omului și, astfel, etalonul pentru adevărata pocăință este atunci când diferitele firi satanice din oameni – aroganța, îngâmfarea, egoismul, josnicia, perfidia și viclenia – au fost curățite și schimbate, atunci când oamenii practică spusele lui Dumnezeu indiferent de mediul în care se află, nu mai săvârșesc păcate sau nu I se mai împotrivesc lui Dumnezeu, ci Îl ascultă și Îl venerează cu adevărat pe Dumnezeu și atunci când au fost câștigați complet de către Dumnezeu. Doar astfel de oameni s-au pocăit cu adevărat.

De ce nu am obținut adevărata pocăință în credința noastră în Domnul

Unii oameni pot întreba: „De ce oare am acceptat răscumpărarea Domnului și păcatele noastre au fost iertate, însă suntem incapabili să obținem pocăința adevărată?” Acest lucru se datorează în principal faptului că, în Epoca Harului, Domnul Isus a înfăptuit lucrarea de răscumpărare, care nu a însemnat și înfăptuirea lucrării de schimbare a firilor corupte ale oamenilor. Haideți să citim un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a completat doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”) Acest pasaj ne informează că, în Epoca Harului, Domnul Isus a înfăptuit doar lucrarea de răscumpărare a omenirii, al cărei efect a fost să-i facă pe oameni să se spovedească și să se pocăiască. Ca parte a lucrării de răscumpărare, Domnul Isus a explicat calea pocăinței, El i-a învățat pe oameni cum să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască, cum să-și poarte crucea și să-L urmeze pe Domnul. Deci, de asemenea, aceștia trebuie să-și iubească aproapele așa cum se iubesc pe ei înșiși, trebuie să fie smeriți, răbdători și toleranți și să-i ierte pe oameni de câte șaptezeci de ori câte șapte etc. Acestea au fost toate cerințele pretinse omului, bazate pe statura oamenilor la acea vreme; când oamenii au săvârșit păcate, au venit în fața Domnului Isus pentru a-și mărturisi păcatele și pentru a se pocăi, păcatele lor au fost iertate, iar ei au fost îndreptățiți să vină în fața lui Dumnezeu și să continue să Îl slăvească. Domnul Isus a exprimat doar adevăruri care au putut fi înțelese de oamenii vremii. Dar acest lucru nu a implicat schimbarea firii oamenilor și, astfel, indiferent cât de mult citim Biblia, cum ne mărturisim păcatele și ne pocăim, sau cum biruim în lupta cu noi înșine, rămânem incapabili să ne eliberăm de păcat și să obținem pocăința adevărată.

Cum se obține adevărata pocăință

Deci cum putem obține adevărata pocăință? Domnul Isus a proorocit: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). „Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:48). „Sfințește-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Aceste cuvinte ne arată că, deoarece statura oamenilor din acea vreme era atât de redusă, în Epoca Harului, Domnul Isus nu a exprimat prea multe adevăruri sau nu ne-a oferit o modalitate de a ne remedia firile noastre satanice. Astfel, Domnul a profețit că El se va reîntoarce, că El va exprima adevăruri din ce în ce mai profunde și că El va înfăptui lucrarea de judecată și curățire a omului, permițându-ne astfel să ne eliberăm complet de cătușele păcatului și să fim curățiți și schimbați și că, la reîntoarcerea Domnului, numai acceptând lucrarea de judecată și curățire putem obține pocăința adevărată.

Astăzi, Domnul Isus s-a reîntors: El este Dumnezeu Atotputernic întrupat. La întemeierea lucrării Domnului Isus de răscumpărare, Dumnezeu Atotputernic a înfăptuit lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, El a exprimat toate adevărurile necesare mântuirii omenirii și a ajuns să judece, să curețe și să îi desăvârșească pe cei care acceptă mântuirea Sa din zilele de pe urmă. Dumnezeu Atotputernic spune: „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup).

Atunci când Dumnezeu Atotputernic exprimă adevărul și înfăptuiește lucrarea de judecată și de curățire a omului din zilele de pe urmă, El nu ne comunică pur și simplu mai multe moduri de a practica pocăința, ci exprimă cuvinte de judecată, demască adevărul corupției noastre și firile și esențele noastre, care nu Îl ascultă pe Dumnezeu și I se împotrivesc; El ne dăruiește mai multe adevăruri, printre care cum să fim sinceri, cum să ascultăm de Dumnezeu, cum să-L iubim pe Dumnezeu și așa mai departe, oferindu-ne astfel o cale de a practica în toate lucrurile ce se vor abate asupra noastră. Experimentând judecata cuvintelor lui Dumnezeu, ajungem să vedem treptat cât de profund am fost corupți de Satana și că firile și esențele noastre se îmbină cu firile satanice caracterizate de aroganță și neprihănire de sine, egoism și josnicie, perfidie și viclenie. Trăind după aceste principii, nu există nimic uman în existența noastră, suntem vrednici de dispreț pentru ceilalți și, mai mult decât atât, suntem vrednici de dispreț și respingători pentru Dumnezeu. Pe baza cuvintelor de judecată ale lui Dumnezeu, vedem că suntem josnici și malefici, nevrednici de a trăi în fața lui Dumnezeu și abia atunci începem să ne disprețuim păcatele și dorim să ne pocăim. În același timp, ajungem să cunoaștem firea dreaptă a lui Dumnezeu, care nu tolerează nicio jignire și să înțelegem că, dacă nu practicăm adevărul, atunci cu siguranță vom fi disprețuiți și respinși de către Dumnezeu. Numai atunci se naște în noi frica de Dumnezeu, începem să ne lepădăm de trup și să practicăm adevărul, ajungem treptat să percepem o parte din realitatea a ceea ce înseamnă să-L asculți pe Dumnezeu și nu ne mai răzvrătim sau împotrivim lui Dumnezeu.

Experimentând judecata și mustrarea lui Dumnezeu, ne eliberăm pe deplin de păcat, nu mai suntem încătușați de firile noastre satanice și suntem liberi să practicăm cuvintele lui Dumnezeu și să-L ascultăm și să-L slăvim pe Dumnezeu. Numai atunci se poate spune că ne-am pocăit și ne-am schimbat cu adevărat și numai atunci suntem îndreptățiți să intrăm în Împărăția cerească. În mod clar, acceptarea lucrării de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este singura cale de a obține adevărată pocăință și schimbare. În acest moment, am încredere că acum ați început să vedeți calea de a obține adevărata pocăință – deci ce alegeri ar trebui să facem noi acum?

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”