Suferința este cea care răspândește mireasma iubirii

 de Xiaokai, provincia Jiangxi

Sunt o femeie obișnuită de la țară și, din cauza ideii feudale de a prețui doar copiii de sex masculin, nu am putut să-mi ridic de rușine capul în fața altora deoarece nu am născut niciun fiu. Tocmai când sufeream cel mai mult, am fost aleasă de Domnul Isus și, doi ani mai târziu, am acceptat mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. În plus, am înțeles mai bine adevărul din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și duhul meu a obținut eliberarea adevărată. Cu toate acestea, în timp ce îmi îndeplineam datoria de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu, am fost arestată de două ori de guvernul PCC și am suferit torturi și chinuri brutale din partea servitorilor PCC.

Tocmai când eram în pragul morții, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic m-au călăuzit în permanență și m-au inspirat și mi-au permis să mărturisesc ferm în toiul chinurilor nemiloase provocate de Satana, întărindu-mi astfel hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu și de a-L iubi pe Dumnezeu toată viața mea.

În mai 2003, într-o după-amiază, în jurul orei 5, eram pe drum, mergând să-mi îndeplinesc datoria când, brusc, secretarul de partid al satului, conducând o motocicletă, mi-a tăiat calea. Mi-a dat zbierând ordine, spunând: „Oprește-te! Ce faci? Vino cu mine!” Am fost luată prin surprindere și mi-am dat seama că fusesem urmărită. Imediat m-am gândit la pager, la chitanțele cu încasările bisericii și la celelalte lucruri pe care le aveam în geantă și că, odată ce acestea ar ajunge în mâinile lui, ar provoca o mare pierdere lucrării bisericii. Așa că am alergat cât am putut de repede, sperând să găsesc o ocazie să arunc lucrurile din geantă, dar nu am ajuns foarte departe înainte să mă prindă. Nu după mult timp, o mașină neagră a ajuns la fața locului și din ea au țâșnit cinci sau șase polițiști cu înfățișare feroce, care m-au înconjurat imediat. Au râs răutăcios și au spus: „De data asta chiar te-am prins, conducătorule. Încă mai crezi că poți fugi? Visează în continuare!” Apoi mi-au răsucit cu forță mâinile la spate, m-au băgat în mașina poliției și m-au dus la secția de poliție locală.

Când am ajuns la secția de poliție, polițiștii diabolici m-au îmbrâncit într-o cameră mică, întunecată, urât mirositoare și au început să răcnească la mine cu înverșunare: „Spune adevărul! Cum te numești? De unde ești? Ce faci aici? Vorbește!” Inima îmi bătea cu putere, văzând atitudinea lor amenințătoare și m-am temut că lucrurile din geanta mea vor ajunge în mâinile lor și, de asemenea, mă temeam că mă vor tortura fără milă. În timp ce se întâmplau toate acestea, am strigat disperată către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, astăzi, cu permisiunea Ta am căzut în mâinile diavolilor. Indiferent ce îmi fac, nu îmi doresc decât să Te susțin. Mă rog pentru înțelepciunea și credința de a mărturisi ferm.” Tocmai în acel moment, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu trebuie să îți fie frică de una și de alta. Indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole te confrunți, trebuie să rămâi ferm înaintea Mea […]. Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ar putea bloca vreodată drumul?” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Da, într-adevăr, Dumnezeu este unic. El gestionează toate lucrurile și domnește, fiind suveran asupra tuturor, deci, cu atât mai mult, nu fac acești câțiva polițiști diabolici parte din rânduielile lui Dumnezeu? Cu ajutorul prezenței și sprijinului Său, de ce altceva mă mai puteam teme? Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și întregul meu corp mi s-a umplut de putere pentru ca niciodată să nu mă mai tem de Satana. Dar, la acea vreme, eram încă preocupată de lucrurile din geanta mea, iar inima mea striga încontinuu către Dumnezeu, cerându-I să mă ocrotească. I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a auzit rugăciunea – această șleahtă de polițiști diabolici doar m-a interogat și nu mi-a percheziționat geanta. Când a venit momentul să facă schimb de tură, au părăsit cu toții camera, iar eu am luat în grabă chitanțele contabile și materialele despre credință care erau în geanta mea și le-am aruncat pe fereastră. Apoi am spart pagerul de podea și l-am aruncat în coșul de gunoi și de-abia atunci am putut respira ușurată. Tocmai terminasem de făcut asta când noua tură de polițiști diabolici a intrat în cameră. Mi-au aruncat o privire fioroasă, apoi mi-au scotocit în grabă prin geantă, dar nu au găsit nimic. Am văzut cu proprii mei ochi atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și credința mea a sporit mult. Pentru că rămăseseră cu mâna goală, polițiștii diabolici m-au interogat cu furie, întrebându-mă cu cine am intrat în contact, cine sunt conducătorii de rang superior și așa mai departe. Mi-a fost teamă că îmi va scăpa ceva și că voi cădea în capcana lor, așa că nu am vorbit deloc. Văzând asta, cinci sau șase polițiști diabolici au venit către mine, în același timp, într-o avalanșă de lovituri și înjurături, timp în care spuneau: „Dacă nu ne spui, te vom omorî în bătaie!” Am fost bătută atât de crunt încât m-am încolăcit la pământ ca o minge, rostogolindu-mă înainte și înapoi. Apoi, un polițist diabolic m-a tras violent de păr și m-a amenințat cu înverșunare: „Ești încă al naibii de încăpățânată. Nu vrei să vorbești? Avem metodele noastre, așa că vei vedea cum îți venim noi de hac în seara asta!” Știam că Dumnezeu este cu mine, așa că am înfruntat interogatoriul și tortura ce aveau să vină cu inima senină.

În noaptea aceea, era trecut de ora 8 când doi polițiști diabolici m-au încătușat și m-au escortat la Biroul Municipal pentru Securitate Publică. Când am intrat în camera de interogatoriu, un polițist diabolic, în jurul vârstei de patruzeci de ani, a început să o facă pe polițistul bun, încercând să mă ademenească și să mă convingă: „Ești tânără și drăguță. Ce-i cu povestea asta despre credința în Dumnezeu? Cooperează cu noi în activitatea noastră. Atât timp cât ne vei spune cine sunt conducătorii de rang superior, voi pune pe cineva să te ducă imediat acasă. Te pot ajuta cu orice problemă ai avea. De ce să suferi aici?...” Datorită ocrotirii lui Dumnezeu, știam că acesta este un truc viclean al Satanei și nu i-am acordat nicio atenție, indiferent ce a spus. Polițistul diabolic a văzut că trucul său nu a funcționat, așa că și-a arătat imediat adevărata față. M-a apucat de păr, m-a lipit de podea și m-a lovit fără milă cu capul de ea până am amețit și am simțit cum întreaga cameră se învârtea cu mine. După asta, m-a călcat pe cap și mi-a spus cu sălbăticie: „Nu vorbești? Voi face tot posibilul pentru a te tortura astăzi și îți vei dori să nu te fi născut niciodată. Ne vei spune ceea ce vrem să știm?” Văzând că tot nu spuneam nimic, el a chemat mai mulți polițiști diabolici care m-au săltat, ridicându-mă în picioare, și au început să mă pălmuiască, iar și iar, până când fața mă durea atât de tare, încât o simțeam ca și cum era în flăcări. Dar, indiferent cum m-au bătut, eu m-am rugat încontinuu și în tăcere lui Dumnezeu, am strâns din dinți și nu am spus niciun cuvânt. Văzând că încă nu mă predau, m-au târât într-o altă cameră, clocotind de furie. Un polițist diabolic a ridicat un aparat cu electroșocuri și a râs malițios către mine, spunând: „Nu contează că ești încăpățânată. Avem metodele noastre! Hai să vedem care va rezista mai mult – tu sau aparatul nostru cu electroșocuri!” Apoi m-a împuns cu el, fără milă. Într-o clipă, un curent electric de mare intensitate mi-a străbătut întregul corp și am avut convulsii involuntare. Era ca și cum nenumărate insecte îmi ciupeau corpul și nu mă puteam abține să nu scot, spasmodic, țipete stridente. Fără să mă aștepte să-mi recapăt suflul, un alt polițist diabolic a luat un teanc de reviste groase și, cu toată puterea, a început să mă bată cu ele în cap, iar apoi, m-a smucit de păr și m-a trântit fără milă cu capul de perete. Totul a devenit negru în fața ochilor și am căzut la podea. Polițiștii diabolici au zbierat la mine: „Se preface că e moartă!” Apoi m-au tras, ridicându-mă de pe podea, și mi-au ordonat să îngenunchez, dar eram atât de slăbită încât am putut îngenunchea doar câteva clipe înainte să mă prăbușesc din nou pe podea. În acel moment, am simțit cu adevărat că nu mai pot rezista mult, nu reușeam să nu mă simt slăbită și m-am gândit: „Acești diavoli sunt cu adevărat atât de violenți, și astăzi chiar voi muri în mâinile lor...” În durere și neputință, m-am rugat lui Dumnezeu cu o sinceritate absolută, rugându-L pe Dumnezeu să mă îndrume și să-mi dea puterea de a-l învinge pe Satana. Chiar atunci, cuvintele lui Dumnezeu mi-au venit în minte: „Dumnezeu Atotputernic, Conducătorul tuturor lucrurilor, își exercită puterea regească de pe tronul Lui. El stăpânește peste tot universul și peste toate lucrurile și ne călăuzește pe tot Pământul. Vom fi deseori aproape de El […]. Dacă mai ai doar o suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și că, atât timp cât Dumnezeu nu Și-ar da permisiunea, acești diavoli nu ar îndrăzni să-mi ia viața. M-am gândit la cum Îl urmasem pe Dumnezeu până acum, la cum Dumnezeu mă protejase tot timpul, la cum mă bucurasem de dragostea lui Dumnezeu atât de mult și atât de profund, și m-am gândit la modul în care situația care se desfășura acum era modul lui Dumnezeu de a-mi testa loialitatea și dragostea și că era o oportunitate pentru mine să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Diavolii mă torturau în acest fel cu scopul vrednic de dispreț de a mă determina să-L trădez pe Dumnezeu; dar aveam să fiu neînduplecată și hotărâtă. Chiar dacă m-ar tortura până la moarte, tot nu m-aș preda Satanei. Sub nicio formă nu aș fi o iudă doar pentru a sfârși prin a duce o viață nedemnă. Nu aș permite ca planul Satanei să reușească – trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să alin inima lui Dumnezeu! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o putere inepuizabilă; am uitat de durerea care îmi răvășea întregul corp și am avut apoi credința și curajul de a continua lupta cu acești diavoli.

Apoi, pentru a smulge o mărturisire de la mine, polițiștii diabolici au început, cu rândul, să mă păzească încontinuu, privându-mă de somn și presându-mă cu întrebări, iar și iar: „Cine sunt conducătorii de rang superior din biserica ta? Unde locuiesc ei? Cine altcineva mai este membru?…” Văzându-mă că rămân tăcută, din când în când mă mai apucau de păr și mă loveau. Nu trebuia decât să închid ochii, iar ei mă băteau și mă loveau și foloseau bombeul pantofilor de piele pentru a-mi călca și a-mi strivi falangele cu toată puterea lor. O durere pătrunzătoare mi-a provocat o suferință de nedescris și am continuat să urlu. M-au pasat între ei ca pe o minge de fotbal. ... Când aproape se lumina de ziuă, fusesem deja torturată până în punctul în care corpul meu era acoperit de nenumărate vânătăi și sufeream îngrozitor. Gândindu-mă că nu mai suferisem niciodată astfel de greutăți și gândindu-mă la vătămările și chinurile pe care le sufeream acum din partea poliției malefice a PCC din cauza credinței mele în Dumnezeu, am fost brusc copleșită de un val de slăbiciune și suferință. În acel moment, totul era întunecat în interiorul meu, iar frica mea a crescut treptat, deoarece nu știam ce fel de torturi crunte mai aveau pregătite pentru mine. În timp ce zăceam, în suferință, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, te rog să mă luminezi și să mă călăuzești pentru a înțelege voia Ta din calvarul în care mă aflu, ca să nu-mi pierd mărturia.” În timp ce mă rugam, m-am gândit la un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. […] Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. […] Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare” („Ar trebui să te lepezi de tot pentru adevăr” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit inima și m-au făcut să înțeleg că durerea persecuției pe care o sufeream acum pentru credința mea în Dumnezeu avea cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație. Am înțeles că Dumnezeu folosea acest mediu de suferință pentru a-mi arăta în mod clar esența Satanei, care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, astfel încât să pot să mă lepăd de ea și, astfel, să-mi întorc inima spre Dumnezeu și să obțin o iubire adevărată pentru El. Dumnezeu a îndurat deja toată acea durere pentru a mă mântui, așa că nu ar trebui ca un om corupt ca mine să sufere și mai mult de dragul de a câștiga adevărul și pentru a atinge o adevărată schimbare în firea vieții mele? M-am gândit: „Eu trebuie să îndur această suferință în căutarea mea de a obține mântuirea și am nevoie de acest calvar pentru a mă domoli și pentru a mă lămuri; exact de acest lucru are nevoie viața mea și doresc să accept marea iubire a lui Dumnezeu. Astăzi, sufăr alături de Hristos și împart cu El atât împărăția, cât și frământările Lui – lucrul acesta se datorează în totalitate măreției lui Dumnezeu, este cea mai mare iubire și binecuvântare a lui Dumnezeu pentru mine și ar trebui să fiu fericită.” În timp ce gândeam acest lucru, inima mea se simțea atât de alinată, iar eu am încetat să cred că faptul că m-am confruntat cu un astfel de mediu a fost ceva dureros, ci dimpotrivă, am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit o binecuvântare specială. Am închinat în tăcere o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Îți mulțumesc pentru că mă luminezi, astfel încât să înțeleg voia Ta. Oricât de mult mă va chinui Satana, nu voi face absolut niciun compromis și nici nu mă voi preda lui. Fie că trăiesc sau mor, vreau să mă supun orchestrărilor Tale, să mă dedic în întregime Ție și să Te iubesc până la moarte!” Polițiștii malefici m-au torturat două nopți și o zi și nu au obținut nimic de la mine. Într-un final, nu au putut să spună decât că fusesem deja „îndumnezeită” și am fost trimisă în casa de detenție.

De îndată ce am ajuns în celula de la casa de detenție, șeful secției, după ce fusese deja instigat de poliția malefică, a început să mă amenințe: „Hai, mărturisește sau ai dat de bucluc!” Văzând că nu aveam de gând să cedez, a complotat cu ceilalți prizonieri pentru a mă pedepsi în toate felurile posibile: nu mi-au dat nimic de mâncare, nu mi-au dat apă caldă, m-au obligat să dorm în fiecare seară pe podeaua de ciment rece ca gheața și să fac munca de jos, istovitoare. Dacă nu o terminam, trebuia să fac ore suplimentare și, dacă nu o făceam suficient de bine, eram agresată verbal și mă obligau să stau în picioare drept pedeapsă... În fiecare zi a trebuit să mă confrunt cu a fi batjocorită, umilită, discriminată, bătută și abuzată verbal de ceilalți prizonieri. Ba mai mult, banii îmi fuseseră confiscați de către poliția malefică, așa că, fără niciun ban pe numele meu, nu puteam să cumpăr nici măcar articole de toaletă și alte lucruri de uz zilnic. Habar n-aveam când se vor sfârși aceste zile și mă simțeam atât de mâhnită în sinea mea, atât de singură și de îndurerată, dorindu-mi mereu să ies din acel loc demonic cât de repede puteam. Dar, cu cât îmi doream mai mult să ies din acel mediu, cu atât inima mea devenea mai întunecată și mai tulburată, iar lacrimile îmi curgeau fără voia mea pe obraz. În neajutorarea mea, puteam doar să-I spun lui Dumnezeu, iar și iar, despre durerea mea, sperând sincer ca, din nou, Dumnezeu să mă călăuzească și să mă facă aptă de a mă supune orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dumnezeu este în orice clipă ajutorul și sprijinul meu și, din nou, m-a călăuzit să mă gândesc la acest pasaj din cuvintele Sale: „Indiferent de modul în care lucrează Dumnezeu sau în ce fel de mediu te afli, dacă ești capabil să urmărești viața, să cauți să ai lucrarea lui Dumnezeu îndeplinită în tine și să cauți adevărul și dacă ai o înțelegere a acțiunilor lui Dumnezeu și ești capabil să acționezi conform adevărului, atunci aceasta este credința ta autentică și acest lucru arată că nu ți-ai pierdut speranța în Dumnezeu. Numai dacă ești în stare să urmărești în continuare adevărul prin rafinare, ești în stare să Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu și nu dai naștere la îndoieli cu privire la El, dacă, indiferent ce face El, practici în continuare adevărul pentru a-L mulțumi și ești capabil să cauți profund voința Lui și să fii atent la voia Lui, atunci asta înseamnă că ai credință adevărată în Dumnezeu. Înainte, când Dumnezeu a spus că vei domni ca rege, L-ai iubit și când ți S-a arătat în mod deschis, L-ai urmărit. Dar acum Dumnezeu este ascuns, nu-L poți vedea și necazurile au venit peste tine. În acest moment, îți pierzi speranța în Dumnezeu? Deci trebuie să cauți mereu viața și să cauți să împlinești voia lui Dumnezeu. Aceasta se numește credință autentică și este cea mai reală și mai frumoasă formă de iubire” („Cei ce vor fi desăvârșiți trebuie să treacă prin rafinare” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca o mamă iubitoare care alină un copil în suferință și mi-au oferit consolare și încurajare. Am simțit că Dumnezeu era chiar lângă mine, veghind asupra mea și așteptându-Se ca eu să-mi pot păstra adevărata credință în Dumnezeu în fața Satanei, dobândind astfel capacitatea de a-L iubi și de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu în condiții chinuitoare și atunci când sunt asaltată de forțele întunericului – aceasta este cea mai puternică mărturie care îl batjocorește pe Satana. Deși eram prizonieră în acest bârlog al diavolilor, dragostea lui Dumnezeu a fost întotdeauna cu mine. Când am suferit torturi și chinuri crunte și m-am simțit slăbită, și când am îndurat atacurile Satanei și am simțit durere și mâhnire, am putut vedea întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru viața mea, am putut simți mângâierea iubirii lui Dumnezeu și am putut vedea mâna lui Dumnezeu deschizându-mi calea. M-am gândit în sinea mea: „Dumnezeu este întotdeauna alături de mine, purtându-mi de grijă și însoțindu-mă. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de profundă; cum aș putea vreodată să-I dezamăgesc voința? Nu se cuvine să pun pe primul loc bunăstarea trupului și cu atât mai puțin nu ar trebui să încerc să fug de împrejurările pe care Dumnezeu mi le scoate în cale. Se cuvine să-mi aduc aminte de credința pe care am avut-o înainte, să-mi dedic adevărata dragoste lui Dumnezeu și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei.” În timp ce gândeam aceste lucruri, durerea din inima mea s-a disipat și am hotărât să-L iubesc și să-I fac pe plac lui Dumnezeu chiar dacă trebuia să îndur toate stările de agonie. Nu am putut să nu cânt un imn al bisericii: „Sunt o persoană cu inimă și duh, prin urmare de ce nu-L pot iubi pe Dumnezeu? Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită” („Împărăţia” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Când mi-am întărit credința și am dorit să-L mulțumesc pe Dumnezeu, am experimentat din nou iubirea tandră a lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a rânduit ca un ofițer corecțional să-mi ofere multe obiecte de uz zilnic. Inima mea era atât de înduioșată și I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele. După 40 de zile, polițiștii malefici au văzut că nu aveau cum să obțină nimic de la mine, așa că au lansat niște acuzații trase de păr în legătură cu mine, afirmând că aș fi „membră xie jiao” și au solicitat familiei mele să plătească câteva mii de yuani înainte de a mă elibera.

Am crezut că, odată ajunsă acasă, îmi voi redobândi libertatea, dar poliția PCC nu a renunțat niciodată să mă monitorizeze și mi-a restricționat în continuare libertatea personală. Mi-au interzis să plec din casă, mi-au ordonat să fiu mereu disponibilă pentru ei și au trimis pe cineva să mă monitorizeze. Îmi amenințau chiar și familia aproape la fiecare câteva zile, avertizându-i pe ai mei să mă supravegheze îndeaproape. Din exterior, părea că fusesem eliberată, dar, în realitate, fusesem pusă sub arest la domiciliu de către poliția malefică. Prin urmare, nu am îndrăznit să intru în contact cu frații și surorile mele din cadrul bisericii și nici nu am putut să-mi îndeplinesc datoria, și mi-am simțit inima atât de asuprită și îndurerată. Faptul care m-a făcut să fiu și mai indignată a fost că poliția malefică îi amăgea pe oamenii din satul meu cu minciuni diabolice, spunându-le că a mea credință în Dumnezeu m-a înnebunit, că nu eram întreagă la minte și că eram capabilă de orice... În fața unor asemenea zvonuri și calomnii demne de dispreț, nu m-am putut abține să nu fiu copleșită de furie. M-am gândit în sinea mea: „Nu pot fi controlată de acei diavoli în acest fel și ar trebui să lupt pentru a mă elibera din ghearele lor demonice și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu”. Așa că, pentru a scăpa de monitorizarea poliției malefice, nu am avut de ales decât să plec de acasă și să merg pentru a-mi îndeplini datoria.

Trei ani au trecut într-o clipită. Am crezut că poliția PCC nu mă mai monitoriza, așa că m-am întors acasă pentru a-mi îndeplini datoria. Cu toate acestea, din senin, într-o dimineață de august, în 2006, când nu apucasem încă să fi petrecut acasă mai mult de câteva zile, poliția malefică a venit să-mi facă o vizită. În acea dimineață, un urlet m-a trezit brusc din somn: „Grăbește-te și deschide ușa, altfel o vom dărâma!” Nici nu apucase soțul meu să deschidă ușa când șapte sau opt polițiști diabolici s-au furișat înăuntru ca niște bandiți și, fără nicio explicație, m-au înșfăcat și m-au târât la mașina lor. Pentru că Dumnezeu mă ocrotea, nu am simțit deloc teamă. Pur și simplu m-am rugat și tot rugat: „O, Dumnezeule Atotputernic! Astăzi am căzut din nou în mâinile acestor diavoli. Fie ca Tu să-mi protejezi inima, să-mi dai tărie și, fie ca, încă o dată, să fiu martoră fermă pentru Tine.” Odată ce am ajuns la secția de poliție, poliția malefică m-a fotografiat cu forța și mi-a luat amprentele. Au luat apoi o listă de nume și au început să mă preseze cu întrebări: „Îi cunoști pe acești oameni? Cine sunt complicii tăi?” Văzând pe listă numele familiare ale unora dintre surorile mele, am răspuns cu calm: „Nu le cunosc și nu am niciun complice!” Nici nu terminasem bine de vorbit când unul dintre ei a răcnit la mine: „Ai dispărut pentru câțiva ani, deci unde ai fost? Tu chiar ai complici. Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic? Spune adevărul!” Cuvintele polițistului diabolic m-au făcut să fiu deopotrivă tristă și indignată și nu mi-am putut înăbuși furia. M-am gândit: „Cel în care cred în prezent este singurul Dumnezeu adevărat, Cel care a făcut cerul, pământul și toate lucrurile. Ceea ce urmăresc este adevărul, calea pe care o urmez este calea cea dreaptă în viață și toate aceste lucruri sunt luminoase și drepte. Și, totuși, acești diavoli, atât de lipsiți de conștiință, continuă să mă urmărească și să mă maltrateze, să-mi limiteze libertatea personală, să mă scoată cu forța din propria casă, să mă despartă de cei care sunt sânge din sângele meu și să încerce să mă silească să-L trădez pe Dumnezeu. Ce este greșit în a crede în Dumnezeu și în a căuta să fii o persoană bună? De ce nu-mi permit să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic și să merg pe calea cea dreaptă în viață? Adunătura de diavoli care alcătuiesc guvernul PCC sunt într-adevăr atât de reacționari și fără de Dumnezeu; ei sunt dușmani ireconciliabili ai lui Dumnezeu și, cu atât mai mult, sunt dușmani cu care eu nu pot conviețui.” În tristețea și indignarea mea, nu am putut să nu-mi aduc aminte de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut toată conștiința și nu au nicio urmă de bunătate […]. Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu am înțeles voia Lui și în mine s-a înfiripat o ură amară față de acești diavoli. Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și El înalță omenirea; omenirea se bucură de mărinimia nemărginită a lui Dumnezeu, și a crede în Dumnezeu și a-L slăvi pe Dumnezeu a fost întotdeauna corect și potrivit. Și totuși, guvernul PCC face tot ce poate pentru a-i reprima brutal pe cei care cred în Dumnezeu Atotputernic; îi vânează cu sălbăticie, îi întemnițează ilegal, îi torturează și îi chinuie fără milă, îi rețin în lagărele de muncă și îi insultă și-i batjocoresc, sperând în zadar să-i extermine pe toți cei care cred în Dumnezeu și să desființeze lucrarea lui Dumnezeu pentru a mântui omul în zilele de pe urmă – într-adevăr este întru totul ticălos și demn de dispreț! De-a lungul acestor ani, dacă nu ar fi fost Dumnezeu Atotputernic să mă ocrotească și să mă îngrijească, aș fi fost demult ucisă cu cruzime de diavolul Satan. În fața acestei bătălii spirituale pe viață și pe moarte, am hotărât susțin adevărul și să-L iubesc în continuare pe Dumnezeu, chiar dacă îndur chinuri groaznice. Mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, punându-mi gaj viața!

Văzându-mă că-i privesc fără să spun niciun cuvânt, polițiștii diabolici au răbufnit exasperați: „Nu vei vorbi, așa-i? Așteaptă să ne vină șefii să te interogheze și vom vedea dacă vei mai fi mută și atunci!” Auzind că înșiși șefii poliției malefice aveau să mă interogheze, nu am putut să nu mă simt puțin agitată. Apoi m-am gândit cum, în toiul tuturor acestor vitregii, experimentasem cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor și orânduirea Lui asupra tuturor lucrurilor și la modul în care cuvintele lui Dumnezeu au o autoritate unică și o vitalitate puternică. Dându-mi seama de acest lucru, în mine au apărut credința și curajul de a triumfa asupra forțelor întunericului Satanei. Deși acești polițiști diabolici sunt extrem de cruzi și nemiloși, ei sunt doar marionete – par puternici la exterior, dar, în interior, sunt slabi – și, de asemenea, sunt manipulați de către Creator. În inima mea, am făcut următoarea promisiune lui Dumnezeu: „O, Doamne, indiferent cum mă chinuie diavolii, nu-Ți cer decât să-mi statornicești credința, să-mi întărești inima care Te iubește și să-mi permiți să devin mărturia Ta victorioasă, chiar și cu prețul vieții mele.” Trebuie să fi fost după ora 10 dimineața când au venit doi bărbați care s-au prezentat ca fiind directori adjuncți ai Biroului pentru Securitate Publică. S-au uitat la mine fără să spună vreun cuvânt, apoi unul dintre ei m-a prins de păr și m-a presat cu întrebările: „Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic?” Văzând că nu am spus nimic, celălalt șef de poliție diabolic a răcnit cu sălbăticie: „Dacă nu vorbești, vei trece prin chinurile iadului azi!” În timp ce a spus asta, lătrând ca o fiară sălbatică, m-a apucat de păr și m-a aruncat la pământ, iar eu am căzut atât de rău încât nu am putut să mă mai ridic. Apoi m-au târât de păr, m-au bătut și m-au lovit, strigând în timp ce mă băteau: „Vei vorbi?” În același timp, fața îmi frigea de durere și scalpul mă durea insuportabil, ca și cum fusese sfâșiat. Aceste două fiare în haine de om păreau, din exterior, niște domni respectabili, dar, în esență, erau la fel de sălbatici și nemiloși ca animalele sălbatice. M-au făcut să văd și mai clar că acest partid politic malefic – PCC – este întruchiparea Satanei, iar pionii săi sunt o șleahtă de demoni ticăloși și duhuri diabolice! În cele din urmă, se vor întâlni cu blestemele lui Dumnezeu! Acești doi șefi ai poliției malefice au văzut că nu sunt dispusă să cedez puterii lor despotice, așa că, în ceea ce părea a fi o furie maniacală, m-au apucat de păr și m-au lipit de podea, amândoi lovindu-mă fără motiv și călcându-mă în picioare. Apoi m-au smucit în sus și m-au călcat cu furie pe partea din spate a picioarelor, lovindu-mă atât de tare încât am căzut la pământ, în genunchi, și mi-au spus cu sălbăticie: „Îngenunchează și nu te mișca! Poți să te ridici doar atunci când vei spune adevărul. Dacă nu vrei să vorbești, atunci nici să nu te gândești să te ridici!” Dacă mă mișcam, chiar și foarte puțin, mă trăgeau violent de păr și mă băteau și mă loveau. Am stat în genunchi timp de trei sau patru ore, timp în care m-au bătut de nenumărate ori, pentru că nu îmi puteam menține poziția. Într-un final, m-am prăbușit amețită la pământ, iar ei m-au mustrat că mă prefac a fi moartă în timp ce, neîncetat, mă trageau violent de păr, încât mă simțeam de parcă aș fi scalpată. În acel moment, parcă tot corpul mi se fi dezmembrase – nu puteam să mișc nici măcar un mușchi și sufeream îngrozitor. Aveam impresia că inima mea ar putea înceta să mai bată în orice moment. Am continuat să-L chem pe Dumnezeu să-mi dea putere și cuvintele lui Dumnezeu de îndemn și încurajare mi-au venit în minte: „Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârşit, după ce a fost cucerit” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. M-am gândit în sinea mea: „Da! Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos pentru Dumnezeu și a fost în continuare capabil să-L iubească foarte mult pe Dumnezeu, chiar și atunci când trupul său trecea printr-o durere insuportabilă. El a biruit asupra trupului, l-a învins pe Satana și numai acest gen de mărturie este răsunătoare și capabilă să aline inima lui Dumnezeu. Vreau să-i urmez exemplul lui Petru pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin mine. Deși trupul meu trece printr-o durere atroce, aceasta este totuși mult mai mică decât aceea prin care a trecut Petru când a fost răstignit cu capul în jos. Satana vrea să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu prin torturarea trupului meu, dar Dumnezeu folosește această ocazie pentru a-mi desăvârși adevărata iubire pentru El. Astăzi, categoric nu mă voi preda Satanei și nu voi permite ca planul său să aibă izbândă! Vreau să trăiesc pentru dragostea lui Dumnezeu!” Deodată, nu mai aveam nicio teamă de moarte; m-am hotărât să mă încredințez lui Dumnezeu în întregime și am jurat pe propria viață că voi fi credincioasă lui Dumnezeu! După care, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, sunt o ființă creată care Te slăvește și Ți se supune așa cum ar trebui. Îți dau viața mea și, indiferent dacă trăiesc sau mor, cred în Tine și Te iubesc!” Am simțit numaidecât o mare alinare a durerii din corpul meu și întregul meu trup și mintea au experimentat un sentiment de iluminare și eliberare. În acel moment, nu m-am putut abține să nu fredonez un imn al bisericii în inima mea: „Astăzi accept judecata și purificarea lui Dumnezeu, iar mâine voi primi binecuvântările Sale. Sunt dispus să-mi dau tinerețea și viața pentru a vedea ziua de slavă a lui Dumnezeu. O, iubirea lui Dumnezeu mi-a vrăjit inima. El lucrează și exprimă adevărul, revărsând o nouă viață peste mine. Sunt dispus să beau din paharul cu amărăciune și să sufăr pentru a câștiga adevărul. Voi îndura umilința fără să mă plâng și doresc să-mi petrec viața răsplătind bunătatea lui Dumnezeu” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Șefii diabolici ai poliției erau complet epuizați de la suferințele la care m-au supus, așa că au stat acolo fără să spună nimic vreme îndelungată. În cele din urmă, neștiind ce să mai facă, au izbucnit furios: „Numai așteaptă tu și ai să vezi!” Apoi au plecat. Ceilalți polițiști diabolici stăteau adunați de jur-împrejur, la o discuție: „Această femeie este atât de tenace încât nimeni nu-i poate face nimic. Este mai tenace decât Liu Hulan...” În acel moment, am fost atât de tulburată, încât nu am putut să-mi opresc lacrimile. Dumnezeu era învingător! Dacă nu ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care să aibă grijă de mine, iar și iar, și dacă nu ar fi fost Dumnezeu să mă susțină în taină, pur și simplu nu aș fi putut să rămân neclintită. Slăvit și lăudat fie Dumnezeu Atotputernic! Într-un final, poliția malefică m-a închis în casa de detenție.

În casa de detenție, poliția malefică încă nu era dispusă să renunțe și, o dată la câteva zile, mă mai chema la câte un interogatoriu. De fiecare dată când mă interogau, mă sileau ca, în camera de interogatoriu, să stau în fața unei ferestre cu bare metalice, iar în momentul în care nu erau mulțumiți de răspunsul meu, se întindeau către mine și mă loveau violent peste față sau mă apucau de păr și mă trânteau cu capul de gratii. Văzând că tot nu ajung nicăieri, au devenit turbați de furie. În cele din urmă, și-au dat seama că fiind duri cu mine nu le este de niciun folos, așa că au trecut la tactici blânde și au încercat să mă înduioșeze și să mă convingă, spunând: „Soțul și copiii te așteaptă cu toții acasă! Și soțul tău ne-a implorat în numele tău. Comunică cu noi și în curând te vei întoarce și veți fi din nou împreună.” Aceste cuvinte false m-au dezgustat și m-au făcut să-i urăsc atât de mult, încât I-am cerut în inima mea lui Dumnezeu să-i blesteme. Am disprețuit această șleahtă de polițiști josnici, diabolici și nerușinați. Am luat hotărârea: „Indiferent ce strategie ar folosi, nu mă voi clinti! În viața aceasta, nimeni nu-mi poate zdruncina hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic!” În cele din urmă, poliția malefică își jucase toate cărțile și, astfel, m-a mai ținut închisă timp de 40 de zile, m-a amendat cu 2000 de yuani și apoi m-a eliberat.

Pe toată durata experiențelor mele, pe tot parcursul, am ajuns la o conștientizare profundă a faptului că doar prin faptele minunate ale lui Dumnezeu și tăria-I atotputernică o persoană ca mine – o femeie obișnuită de la țară, care în trecut nu avea înțelegere sau curaj – poate trece peste mai multe reprize de tortură pentru a mărturisi. Doar astfel, o femeie ca mine, chinuită crunt și maltratată de poliția PCC, poate vedea clar esența reacționară a guvernului PCC, care se împotrivește cu încăpățânare lui Dumnezeu și îi rănește cu sălbăticie pe oamenii aleși ai lui Dumnezeu, și își poate da seama cum acesta înșală publicul pentru a-și susține propria reputație și își mușamalizează metodele malefice. În experiența mea practică, am ajuns să apreciez cu adevărat faptul că autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu sunt atât de mari, încât vitalitatea pe care Dumnezeu o oferă omului este infinită și că poate învinge toate forțele malefice ale Satanei! În suferință, am observat că dragostea lui Dumnezeu a fost cea care m-a alinat, m-a încurajat și m-a împiedicat să-mi pierd calea. Indiferent de locul în care mă aflu sau în ce fel de circumstanțe mă regăsesc, Dumnezeu veghează întotdeauna asupra mea, iar dragostea Lui este întotdeauna cu mine. Mă simt onorată să-L pot urma pe acest Dumnezeu adevărat, concret. Deoarece am reușit să experimentez acest tip de persecuție și vitregie pentru a simți miracolul lui Dumnezeu, înțelepciunea și atotputernicia Lui sunt cu atât mai mult norocul meu. Începând din această zi, fie să fac tot posibilul să urmăresc adevărul și să obțin o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu, să-L iubesc pe Dumnezeu până la capăt și să fiu neclintită în devotamentul meu!

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”