Iubirea lui Dumnezeu mi-a întărit inima

de Zhang Can, provincia Liaoning

În familia mea, toată lumea s-a înțeles mereu foarte bine. Soțul meu este un om foarte atent și grijuliu, iar fiul meu este foarte rezonabil și mereu respectuos cu cei în vârstă. Ba mai mult, am fost destul de înstăriți. Teoretic, ar fi trebuit să fiu foarte fericită, dar în realitate nu s-a întâmplat așa. Oricât de bine m-au tratat soțul și fiul meu și oricât de bogați am fost, nimic din toate astea nu m-a putut face fericită. Nu puteam niciodată să dorm noaptea pentru că făcusem artrită și sufeream și de insomnie severă, lucruri care au dus la o circulație redusă a sângelui către creier și la o slăbiciune generală la nivelul membrelor.

Chinul acestor boli, împreună cu presiunea constantă de a conduce o afacere, m-au făcut să trăiesc într-o suferință de negrăit. Am încercat să depășesc acest lucru în diferite moduri, dar nimic nu părea să funcționeze vreodată.

În martie 1999, un prieten mi-a părtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Citind în fiecare zi cuvântul lui Dumnezeu, participând în mod constant la adunări și având părtășie cu frații și surorile mele, am ajuns să înțeleg unele adevăruri, am aflat despre multe mistere până acum necunoscute mie și am devenit fermă în credința mea că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus reîntors. Eram foarte încântată de toate aceste lucruri și devoram cu lăcomie cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. M-am implicat, de asemenea, în viața bisericească, participând adesea la întâlniri, rugându-mă, cântând imnuri și dansând spre lauda lui Dumnezeu împreună cu frații și surorile mele. Aveam un sentiment de pace și fericire în inima mea, iar moralul și perspectivele mele se îmbunătățeau cu fiecare zi ce trecea. Încet, dar sigur, am început, de asemenea, să-mi revin din feluritele mele afecțiuni. I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am lăudat adesea pentru aceste evoluții pozitive din viața mea și am vrut să răspândesc Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic către și mai mulți oameni, astfel încât aceștia să poată obține mântuirea lui Dumnezeu. Nu după mult timp, Biserica m-a numit responsabilă pentru lucrarea sa de răspândire a Evangheliei. M-am implicat în această lucrare cu o însuflețire pătimașă, dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-aș fi imaginat niciodată…

În seara zilei de 15 decembrie 2012, tocmai când terminasem întâlnirea cu patru surori și eram pe cale să plec, am auzit un trosnet puternic, ușa din față a fost deschisă cu piciorul și șapte sau opt polițiști în civil au dat buzna în încăpere, urlând la noi: „Nu mișcă nimeni, mâinile sus!” Fără să arate vreun document, au început să ne percheziționeze cu forța, confiscându-mi cartea de identitate și o chitanță de 70.000 yuani a unei tranzacții din fondurile Bisericii. Au fost foarte încântați imediat ce au văzut chitanța și au început să ne împingă și să ne tragă într-o mașină a poliției și ne-au dus la secție. La secția de poliție, ne-au confiscat telefoanele mobile, MP5 player-ele și 200 de yuani din genți. La momentul respectiv, bănuiau că una dintre surori și cu mine eram conducători în Biserică, așa că pe noi două ne-au transferat, în acea noapte, la Unitatea de Investigații Criminale a Biroului Municipal de Securitate Publică.

Când am ajuns, polițiștii ne-au separat și ne-au interogat individual. M-au încătușat de un scăunel de metal, iar apoi un polițist m-a chestionat aspru: „Care e povestea cu cei 70.000 de yuani? Cine a trimis banii? Unde sunt banii acum? Cine este conducătorul Bisericii voastre?” M-am rugat fără încetare lui Dumnezeu în inima mea: „Doamne Dumnezeule! Acest polițist încearcă să mă forțeze să-i torn pe conducători și să predau banii Bisericii. Nu pot, sub nicio formă, să devin o iudă și să Te trădez. O, Dumnezeule! Sunt dispusă să mă las în mâinile Tale. Te implor să-mi dai credință, curaj și înțelepciune! Oricum ar încerca poliția să smulgă informații de la mine, sunt dispusă să mărturisesc ferm pentru Tine.” Apoi le-am declarat hotărâtă: „Nu știu!” Asta l-a înfuriat pe polițist; a ridicat de jos un papuc și a început să mă bată brutal peste cap în timp ce mă admonesta furios: „Încercă numai să rămâi tăcută! Încercă numai să crezi în Dumnezeu Atotputernic! Vom vedea noi cât o să mai crezi!” Fața mă ustura dureros de la bătaie și a început să se umfle repede, iar capul îmi zvâcnea de durere. Patru sau cinci polițiști m-au bătut pe rând ca să mă forțeze să le spun unde erau ținuți banii Bisericii. Unii dintre ei mi-au tras șuturi în picioare, unii m-au apucat de păr, trăgându-l și scuturându-l în toate direcțiile, iar alții m-au lovit peste gură. Gura a început să-mi sângereze, dar ei pur și simplu au șters sângele și au continuat să mă lovească. M-au și împuns la întâmplare cu un baston cu electroșocuri și, în timp ce mă băteau, țipau: „Vei vorbi acum sau nu? Mărturisește!” Când au văzut că tot refuz să vorbesc, m-au electrocutat în vintre și în piept – durerea era sfâșietoare. Inima îmi bătea puternic, am început să am probleme cu respirația și m-am făcut ghem, tremurând. Mi se părea că moartea se apropie încet, pas cu pas. Deși mi-am ținut gura închisă și nu am scos o vorbă, m-am simțit incredibil de slăbită în inima mea și m-am gândit că nu mai aveam să rezist mult. În toiul suferinței mele, nu am încetat niciodată să mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Chiar dacă am hotărât să Te mulțumesc, trupul îmi este slab și neputincios. Mă rog să-mi insufli tărie ca să pot mărturisi ferm pentru Tine!” În acel moment, m-am gândit deodată cum, înainte ca Domnul Isus să fie răstignit pe cruce, a fost bătut rău de soldații romani: a fost bătut și mutilat până a ajuns o bucată de carne însângerată, întregul Său corp fiind acoperit de răni… și, totuși, nu a scos un cuvânt. Dumnezeu e sfânt și fără vină, totuși a suferit umilințe și chinuri imense și a fost dispus să fie răstignit pentru a răscumpăra omenirea. M-am gândit: „Dacă Dumnezeu Și-a sacrificat trupul pentru a mântui omenirea coruptă, și eu ar trebui să îndur suferința pentru a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu.” Încurajată de iubirea lui Dumnezeu, încrederea mi-a fost restabilită și I-am făcut un jurământ lui Dumnezeu: „Doamne Dumnezeule, orice suferință ai îndura, trebuie să îndur și eu. Trebuie să beau din același pahar al suferinței ca Tine. Îmi voi da viața ca să mărturisesc ferm pentru Tine!”

După ce această tortură durase mare parte a nopții, fusesem bătută până în punctul în care niciun strop de forță n-a mai rămas în trupul meu. Eram atât de obosită că abia îmi țineam ochii deschiși, dar de îndată ce începeam să închid ochii, polițiștii mă stropeau cu apă. Tremuram de frig. Când această haită de bestii m-a văzut în acea stare, a mârâit răutăcios: „Tot nu vrei să deschizi gura? Aici te putem tortura până la moarte și nimeni nu va ști niciodată!” I-am ignorat. Unul dintre acei polițiști malefici a luat apoi o coajă de sămânță de floarea soarelui și mi-a înfipt-o sub unghie; durerea era de nesuportat și nu-mi puteam opri degetul din tremurat. Apoi au început să-mi stropească fața cu apă și să mi-o toarne pe gât. Apa înghețată m-a făcut să tremur de frig; eram într-o agonie totală. În acea noapte, m-am rugat fără încetare lui Dumnezeu, temându-mă că dacă Îl părăsesc, nu voi mai putea trăi. Dumnezeu mi-a fost mereu alături, iar cuvintele Lui m-au înzestrat cu încurajări constante: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat […]” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean, cei care se agață cu disperare de viață vor avea dificultăți în a-l trece, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot trece fără grijă” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o forță inepuizabilă. M-am gândit în sinea mea: „Așa e, Dumnezeu stăpânește suveran asupra tuturor lucrurilor și toate sunt în mâinile Sale. Chiar dacă polițiștii malefici îmi torturează trupul până la moarte, spiritul meu este în stăpânirea lui Dumnezeu.” Cu Dumnezeu ca sprijin, nu mi-a mai fost frică de Satana și am fost cu atât mai puțin dispusă să fiu o trădătoare și să trăiesc o viață lipsită de sens dând satisfacție trupului. Ca atare, I-am făcut un jurământ lui Dumnezeu în rugăciune: „Doamne Dumnezeule! Chiar dacă acești demoni îmi chinuie trupul, sunt dispusă să Te mulțumesc și să mă las cu totul în mâinile Tale. Chiar dacă asta îmi va aduce moartea, voi mărturisi ferm pentru Tine și nu voi îngenunchea niciodată înaintea Satanei!” Cu îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit plină de încredere și credință. Deși polițiștii îmi chinuiau și îmi torturau trupul și fusesem deja împinsă până la limitele rezistenței mele, având cuvântul lui Dumnezeu ca sprijin, fără să-mi dau seama, sufeream mult mai puțin.

În dimineața următoare, polițiștii malefici au continuat să mă interogheze și să mă și amenințe, spunând: „Dacă nu vorbești astăzi, te vom preda unității speciale de poliție — ei au 18 instrumente diferite de tortură care te așteaptă.” Când am auzit că urma să mă predea unității speciale de poliție, nu m-am putut abține să nu mă sperii, gândindu-mă: „Poliția specială e cu siguranță mult mai dură decât tipii ăștia; cum voi supraviețui celor 18 forme diferite de tortură?” Tocmai când intram în panică, m-am gândit la un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ce este un biruitor? Bunii soldați ai lui Hristos trebuie să fie curajoși și să se bazeze pe Mine pentru a fi puternici din punct de vedere spiritual; ei trebuie să lupte pentru a deveni războinici și pentru a combate cu Satana până la moarte” („Capitolul 12” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au calmat repede inima frenetică și panicată. M-au ajutat să-mi dau seama că asta era o luptă spirituală și că a sosit momentul în care Dumnezeu vrea să-I fiu martoră. Cu Dumnezeu ca sprijin, nu aveam de ce să mă tem. Indiferent ce tipuri de tactici bolnave foloseau polițiștii malefici, trebuia să mă bazez pe Dumnezeu ca să fiu un bun soldat al lui Hristos și să lupt împotriva Satanei până la moarte, fără să renunț vreodată.

În acea după-amiază, doi polițiști responsabili de chestiuni religioase de la Biroul Municipal de Securitate Publică au venit să mă interogheze: „Cine este conducătorul Bisericii tale?” au întrebat. „Nu știu”, am răspuns. Văzând că refuz să vorbesc, au alternat tacticile delicate cu cele dure. Unul dintre ei și-a vârât pumnul tare în umărul meu, în timp ce celălalt a început să peroreze teorii absurde care negau existența lui Dumnezeu ca să încerce să mă lingușească: „Toate lucrurile din univers apar prin procese naturale. Trebuie să fii mai practică: să crezi în Dumnezeu nu te va ajuta să-ți rezolvi problemele din viața ta; poți face acest lucru doar bazându-te pe tine însăți și muncind din greu. Vă putem ajuta să vă găsiți slujbe, pentru tine și fiul tău…” Am continuat, pur și simplu, să comunic cu Dumnezeu în inima mea și atunci m-am gândit la un pasaj din cuvântul Lui: „Voi trebuie să fiți treji și să așteptați în fiecare moment și trebuie să vă rugați mai mult înaintea Mea. Trebuie să recunoașteți diferitele uneltiri și planuri viclene ale lui Satana, să cunoașteți duhul, să cunoașteți oamenii și să fiți capabili să deosebiți toate felurile de oameni, probleme și lucruri […]” („Capitolul 17” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat imediat, permițându-mi să descopăr complotul viclean al Satanei. M-am gândit: „Polițistul malefic încearcă să mă amăgească prin teoriile lui absurde și să mă mituiască prin favoruri mărunte – nu trebuie să mă las păcălită de trucurile Satanei și, mai mult decât atât, nu trebuie să-L trădez pe Dumnezeu și să devin o iudă.” Luminarea lui Dumnezeu mi-a permis să descopăr intențiile sinistre ale polițiștilor malefici, așa că indiferent ce fel de tactici, delicate sau dure, foloseau asupra mea, eu pur și simplu le ignoram. În acea noapte, am auzit că vine altcineva să mă interogheze și că susținea că am cazier. Nu știam la ce să mă aștept sau ce avea să se întâmple, așa că tot ce puteam face era să-I cer îndrumare lui Dumnezeu în inima mea. Știam că, indiferent ce fel de persecuție și dificultăți întâmpinam, nu-L puteam trăda pe Dumnezeu. Un pic mai târziu, când foloseam toaleta, am început să am deodată palpitații; am amețit și am leșinat pe podea. Când polițiștii au auzit că ceva era nelalocul lui, au venit în grabă și s-au adunat în jurul meu. Am auzit pe cineva spunând sinistru: „Duceți-o la crematoriu, ardeți-o și gata!” Cu toate acestea, temându-se că aș putea muri și că vor fi responsabili pentru moartea mea, au sfârșit prin a suna serviciile de urgență și au pus o ambulanță să mă ducă la spital ca să fiu consultată. S-a dovedit că făcusem un infarct și aveam ischemie miocardică reziduală. Din moment ce interogatoriul a trebuit să fie întrerupt, m-au dus la o casă de detenție. Debordam de bucurie văzând privirile frustrate de pe fețele polițiștilor malefici — Dumnezeu deschisese o cale de scăpare pentru mine astfel încât, deocamdată, să nu trebuiască să mai îndur alt interogatoriu. Faptul că am putut să scap ca prin urechile acului mi-a permis să fiu martoră faptelor lui Dumnezeu; I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am lăudat din adâncul inimii.

În următoarele aproximativ 10 zile, știind că guvernul PCC nu va renunța până nu va obține de la mine locația banilor Bisericii, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, cerându-I să-mi apere gura și inima astfel încât, indiferent ce s-ar întâmpla, să rămân fermă alături de Dumnezeu, să nu-L trădez sub nicio formă și să nu abandonez calea adevărată. Într-o zi, după rugăciune, Dumnezeu m-a luminat, îngăduindu-mi să-mi amintesc un imn al cuvintelor Sale: „Indiferent ce vă cere Dumnezeu, voi trebuie doar să vă străduiți din răsputeri. Cu toată speranța, sunteți capabili să vă arătați credința față de Dumnezeu dinaintea Lui în final și, atât timp cât veți putea să-L vedeți zâmbind mulțumit pe tronul Lui, chiar și în clipa morții voastre, ar trebui să puteți să râdeți și să zâmbiți în timp ce ochii vă sunt închiși. Trebuie să vă faceți ultima îndatorire pentru Dumnezeu în timpul vostru pe pământ. În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; oricum, ar trebui să-L mulțumiți pe Dumnezeu până la sfârșit și să vă epuizați toată energia pentru Dumnezeu” („O ființă creată ar trebui să fie la mila lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am cântat și am meditat la imn iar și iar în inima mea și, prin cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg cerințele și așteptările lui Dumnezeu de la mine. M-am gândit cum, dintre toate creaturile din univers care trăiesc sub domnia lui Dumnezeu și dintre toți oamenii de pe Pământ care Îl urmează pe Dumnezeu, doar un număr extrem de mic sunt capabili să stea înaintea Satanei și să fie martori pentru Dumnezeu. Am fost îndeajuns de norocoasă să înfrunt acest fel de situație pentru că Dumnezeu mă ridica într-un mod extraordinar și mă susținea. Aceste cuvinte de la Dumnezeu erau, în special, profund încurajatoare pentru mine: „În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; oricum, ar trebui să-L mulțumiți pe Dumnezeu până la sfârșit și să vă epuizați toată energia pentru Dumnezeu.” Nu mi-am putut stăvili o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Odinioară, Petru a fost în stare să fie răstignit pe cruce cu capul în jos pentru Tine, mărturisind ferm pentru iubirea lui pentru Tine înaintea Satanei. Iar acum, arestarea mea de către partidul conducător din China conține bunele Tale intenții. Deși statura mea este mult prea mică, iar eu nu mă pot compara vreodată cu Petru, este o mare onoare pentru mine să am oportunitatea de a mărturisi ferm pentru Tine. Sunt dispusă să-Ți ofer viața mea și voi muri bucuroasă ca să fiu mărturie pentru Tine, astfel încât să poți dobândi puțină alinare prin mine.”

În dimineața zilei de 30 decembrie, Biroul Municipal de Securitate Publică a trimis niște polițiști să mă interogheze. De îndată ce am intrat în camera de interogatoriu, un polițist malefic m-a obligat să-mi scot pantalonii și jacheta căptușite cu bumbac și mi-a spus: „I-am reținut acum pe sora ta mai mică și pe fiul tău. Știm că toată familia ta e credincioasă. Am mers la serviciul soțului tău și am aflat că ai început să crezi în Dumnezeu Atotputernic în 2008…” Cuvintele lui mi-au exploatat cea mai mare slăbiciune și au făcut ravagii în starea mea de spirit; nu m-am gândit niciodată că îi vor aresta pe fiul meu și pe sora mea. Copleșită deodată de emoție, am început să-mi fac griji pentru bunăstarea lor, iar inima mi s-a abătut involuntar de la Dumnezeu. Mă întrebam iar și iar: „Sunt bătuți? Poate fiul meu să îndure un asemenea tratament?…” Chiar atunci, mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu orânduiește cât de mult trebuie să sufere un individ și cât de departe trebuie să meargă pe calea lui și nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” („Calea … (6)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au smuls imediat din starea mea emoțională și mi-au permis să-mi dau seama că Dumnezeu predetermină calea credinței fiecăruia. Toată lumea ar trebui să mărturisească ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei — să mărturisească pentru Dumnezeu înaintea Satanei nu ar fi o mare binecuvântare pentru ei? După ce m-am gândit la asta, am încetat să-mi fac griji și nu mai eram neliniștită în privința lor; m-am simțit dispusă să-i las în mâinile lui Dumnezeu și să-L las pe Dumnezeu să guverneze și să-Și facă aranjamentele. Chiar atunci, un alt polițist a spus numele altor câteva surori și a întrebat dacă recunosc numele. Când am spus că nu recunosc niciunul dintre nume, a sărit de pe scaun, m-a târât cu furie până la un scăunel de metal de lângă fereastră, m-a încătușat de el și a deschis repede fereastra astfel încât aerul rece de afară a început să bată peste mine. Apoi a început să arunce apă rece pe mine în timp ce mă înjura cu vorbe spurcate înainte să mă lovească peste față cu un papuc de zeci de ori la rând. M-a bătut atât de rău încât am început să văd stele verzi, urechile îmi țiuiau și mi se prelingea sânge din gură.

În acea noapte, câțiva polițiști m-au transferat în cea mai rece cameră; ferestrele erau complet acoperite de gheață. Mi-au scos cu forța toate hainele și m-au obligat să mă așez, complet dezbrăcată, pe un scăunel de metal lângă fereastră. Mi-au încătușat mâinile la spate, de spătarul scaunului, astfel încât să nu mă pot mișca niciun centimetru. Unul dintre polițiștii nelegiuiți mi-a spus pe un ton glacial și sinistru: „Nu ne schimbăm tacticile de investigație în funcție de gen.” Pe când spunea asta, a deschis fereastra și un vânt care îți îngheța oasele a trecut peste mine; m-am simțit de parcă trupul îmi era tăiat de o mie de cuțite. Tremurând de frig, am spus clănțănind din dinți: „Nu pot fi expusă la un astfel de frig, am artrită reumatoidă post-partum.” A răspuns cu sălbăticie: „O, asta o să-ți trateze cu siguranță artrita! În plus, vei face diabet și o boală de rinichi pe parcurs! Oricâți doctori vei consulta, nu-ți vei reveni niciodată!” După asta, a pus pe cineva să aducă o găleată plină cu apă rece și m-a obligat să-mi pun picioarele în ea. Apoi mi-a ordonat: „Să nu lași nicio picătură de apă să curgă din găleata aia!” M-a mai stropit cu niște apă rece pe spate și apoi mi-a vânturat spatele cu o bucată de carton. Temperatura era de -20 grade Celsius; apa aceea bocnă m-a înghețat așa că mi-am tras instinctiv picioarele din găleată, dar un polițist mi le-a băgat imediat înapoi cu forța și mi-a interzis să le mai mișc. Îmi era atât de frig încât tot trupul mi s-a încordat și nu mă puteam opri din tremurat. Mă simțeam de parcă mi-ar fi congelat sângele în vene. Au fost încântați să mă vadă așa și au izbucnit într-un râs respingător în timp ce-și băteau joc de mine spunând: „«Dansezi» exact pe ritm!” Uram teribil această bandă de demoni sub-umani și bestii; mi-am amintit brusc de un videoclip care înfățișa demoni ai iadului care chinuiau oamenii ca să se distreze și cărora suferința altora le făcea plăcere. Erau lipsiți de sentimente și umanitate, cunoscând doar violența și chinul. Acești polițiști malefici nu erau diferiți de demonii iadului — de fapt, erau chiar mai răi. Timp de o zi și o noapte, m-au plesnit peste față de nenumărate ori, încercând să mă forțeze să divulg informații despre banii Bisericii. Când fața mi s-a umflat de la bătăile lor, mi-au aplicat gheață pentru a reduce umflăturile și și-au continuat bătăile. Dacă n-ar fi fost protecția lui Dumnezeu, aș fi murit demult. Când acei polițiști malefici au văzut că tot nu eram dispusă să vorbesc, au început să mă electrocuteze în coapse și în vintre cu un baston cu electroșocuri. De fiecare dată când mă electrocutau, întregul trup mi se convulsiona și avea spasme de durere. Întrucât mă încătușaseră de scăunelul de metal, nu era posibil să mă feresc, așa că a trebuit să îndur orice bătăi violente, călcări în picioare și umilințe îmi administrau. Cuvintele nu pot descrie agonia intensă pe care o trăiam și, totuși, de-a lungul a toate acestea, polițiștii doar au râs zgomotos. Mai groaznic decât atât, un polițist mai tânăr a folosit o pereche de bețigașe ca să-mi strângă sfârcul și să-l răsucească apoi cât de tare a putut. Mă durea atât de tare încât țipam ca din gură de șarpe. Mi-au pus, de asemenea, o sticlă de apă rece ca gheața între picioare, lipită de vintre și apoi mi-au băgat cu forța în nas apă cu pudră de wasabi dizolvată în ea. Întreaga cavitate nazală îmi ardea, iar căldura mistuitoare părea că îmi urcă direct în creier. Nu am îndrăznit să inhalez. Alt polițist nelegiuit a tras adânc un fum din țigară și mi l-a suflat direct în nas, făcându-mă să am un acces de tuse groaznic. Înainte să am ocazia să-mi trag răsuflarea, altul a întors un scăunel de lemn cu picioarele în sus și mi-a pus picioarele pe el astfel încât tălpile să-mi fie expuse. Apoi a luat o tijă de oțel și mi-a lovit tălpile ambelor picioare de zeci de ori. Era atât de sfâșietor de dureros încât am crezut că labele picioarelor mi se vor desprinde; am urlat de durere iar și iar. Nu după mult timp, tălpile picioarelor mi s-au umflat și s-au făcut roșii. Polițiștii nelegiuiți m-au torturat neîntrerupt. Inima îmi bătea puternic și am crezut că sunt pe cale să mor. Apoi mi-au dat un fel de medicament tradițional chinezesc pentru inimă, cu acțiune rapidă și, de îndată ce am început să-mi revin, au început să mă bată din nou și să mă amenințe spunând: „Dacă nu vorbești, te vom îngheța și te vom bate până la moarte! La urma urmelor, nimeni nu va ști! Dacă nu mărturisești astăzi, mai putem petrece câteva zile împreună și putem vedea cine rezistă mai mult. Îi vom aduce aici pe soțul și pe fiul tău ca să vadă cum arăți acum și, dacă tot nu ne spui, ne vom asigura că vor fi concediați!” Chiar mă și împungeau sarcastic, spunând: „Nu crezi în Dumnezeu? De ce nu vine Dumnezeul tău să te salveze? Bănuiesc că Dumnezeul tău nu este chiar atât de măreț, până la urmă!” Disprețuiam această bandă de bestii ostile, malefice și sălbatice cu toată inima și din tot sufletul meu. Era extrem de dificil să rezist la torturile lor crude și chiar mai dificil să suport hulirea lui Dumnezeu. Ca atare, L-am chemat disperată pe Dumnezeu, implorându-L să mă păzească, să-mi insufle credință, putere și voința de a îndura suferința pentru a putea rămâne fermă. Chiar atunci, cuvintele lui Dumnezeu mi-au apărut în minte: „Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să purtați mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și chiar la ultima suflare, trebuie încă să fiți credincioși lui Dumnezeu și la îndurarea lui Dumnezeu; numai aceasta este cu adevărat iubirea de Dumnezeu și doar aceasta este mărturia puternică și răsunătoare” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). M-am gândit: „Așa este! Voia lui Dumnezeu este ca eu să mărturisesc ferm pentru El înaintea Satanei, așa că trebuie să îndur toată această durere și umilință pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Chiar dacă nu mi-a mai rămas decât o singură suflare, trebuie să-I rămân credincioasă lui Dumnezeu, pentru că din asta este făcută o mărturie puternică și răsunătoare și asta este ceea ce îi va aduce rușine bătrânului diavol.” Sub îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu, am simțit în inima mea o încredere și o credință reînnoite. Eram dispusă să înving forțele întunericului; trebuia să-L mulțumesc pe Dumnezeu de această dată chiar dacă asta însemna să mor. Atunci mi-a venit în minte un imn bisericesc: „Îmi voi da iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi. Sunt hotărât să fiu un martor neclintit pentru Dumnezeu și să nu cedez Satanei niciodată. O, pot să am capul spart și să-mi curgă sângele, dar ardoarea oamenilor lui Dumnezeu nu se poate pierde. Însărcinarea dată de Dumnezeu îmi e în inimă, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de Dumnezeu, dar voi îndura umilința pentru a-I fi credincios. Nu-L voi mai face pe Dumnezeu să verse lacrimi sau să se îngrijoreze” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). „Așa e!”, m-am gândit. „Nu ar trebui să mă supun trupului. Atât timp cât există oportunitatea de a-l umili pe Satana și de a-I alina inima lui Dumnezeu, sunt dispusă să-mi închin viața lui Dumnezeu.” Odată ce am devenit hotărâtă în intențiile mele, indiferent cum m-au torturat acei demoni sau au încercat să mă amăgească prin comploturile lor viclene, m-am bazat pe Dumnezeu în inima mea, de la început până la sfârșit. Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și m-au îndrumat dinăuntru, dându-mi credință și putere și permițându-mi să-mi depășesc slăbiciunea trupului. Polițiștii malefici au continuat să mă tortureze cu frigul: mi-au frecat tot trupul cu cuburi de gheață, făcându-mă să-mi fie atât de frig și să tremur atât de tare încât mă simțeam de parcă fusesem încuiată într-o peșteră de gheață. Dinții îmi clănțăneau zgomotos, iar pielea mi s-a făcut albastră și vânătă. Pe la două dimineața, fiind torturată până în punctul în care tânjeam să mor, nu am putut să nu încep să redevin slabă. Neștiind cât va mai trebui să îndur acea suferință, n-am putut decât să-L implor pe Dumnezeu iar și iar în inima mea: „Doamne Dumnezeule, trupul îmi este prea slab și nu mai pot rezista mult. Te rog, salvează-mă!” Slavă lui Dumnezeu pentru că mi-a răspuns rugăciunii; tocmai când nu am mai putut să rezist, polițiștii malefici au decis să-și întrerupă interogatoriul, întrucât nu dădea niciun rezultat.

Cândva după ora 2 după-amiaza în ziua de 31 decembrie, polițiștii malefici m-au târât înapoi în celula mea. Eram învinețită și bătută din cap până în picioare. Mâinile îmi erau umflate ca niște baloane; erau în întregime albastre și vinete. Fața mi se umflase de trei ori mai mult decât dimensiunea ei normală, era albastru-verzuie, tare la pipăit și complet amorțită. În mai multe locuri de pe corp aveam arsuri din cauză că fusesem electrocutată. Erau mai mult de 20 de deținuți în celulă în acel moment, iar când au văzut cum fusesem torturată de acei demoni, au plâns cu toții. Unii dintre ei nici n-au îndrăznit să se uite la mine și un tânăr membru al Partidului Comunist a spus: „Când ies de aici, voi renunța la calitatea de membru.” Un reprezentant legal m-a întrebat: „La ce secție lucrează cei care te-au bătut? Care sunt numele lor? Spune-mi, voi posta totul pe site-uri străine și îi voi expune. Se spune că statul chinez este un loc uman, dar unde este umanitatea aici? Asta e de-a dreptul sălbăticie!” Situația mea a stârnit furia multora dintre deținuți, iar ei au exclamat furioși: „Nu mi-am imaginat niciodată că Partidul Comunist poate fi atât de crud — nu pot să cred că au comis astfel de fapte perfide. Să crezi în Dumnezeu este un lucru bun, îi împiedică pe oameni să comită infracțiuni. Nu se spune că există libertatea religiei în China? Asta cu siguranță nu e libertatea religiei! În China, dacă ai bani și putere, atunci ai totul. Adevărații criminali sunt încă în libertate și nimeni nu îndrăznește să-i aresteze. Condamnații la moarte sunt eliberați de îndată ce îi mituiesc pe funcționarii guvernamentali. Nu se găsește dreptate sau egalitate în această țară!…” În acel moment, nu m-am putut abține să nu-mi amintesc aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). „Urâți cu adevărat marele balaur roșu? Îl urâți cu adevărat, sincer? De ce v-am întrebat de atâtea ori? De ce vă pun această întrebare din nou și din nou? Ce imagine a marelui balaur roșu există în inima voastră? A fost într-adevăr eliminată? Cu adevărat nu-l considerați tatăl vostru? Toți oamenii ar trebui să perceapă intenția Mea din întrebările Mele. Nu este de a provoca mânia oamenilor, nici de a instiga răzvrătirea printre oameni și nici ca omul să-și găsească propria ieșire, ci de a permite tuturor oamenilor să se elibereze de robia marelui balaur roșu” („Capitolul 28” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost o mare alinare pentru mine. Nu mi-am imaginat niciodată că esența crudă, malefică și demonică a guvernului PCC poate fi expusă prin tortura crudă pe care am suferit-o, că asta ar putea permite necredincioșilor să vadă ce este cu adevărat guvernul PCC și să se ridice împreună pentru a detesta acel diavol bătrân și a se lepăda de el. Aceasta era cu adevărat lucrarea înțelepciunii și a atotputerniciei lui Dumnezeu. Odinioară, văzusem guvernul PCC ca pe mărețul soare roșu, ca pe salvatorul oamenilor, dar după ce am căzut victimă persecuției și chinurilor inumane ale guvernului PCC, părerea mea despre el s-a schimbat complet. Am văzut, cu adevărat, disprețul lui total față de viața omenească, cum îi abuzează sălbatic pe aleșii lui Dumnezeu, cum se împotrivește Cerului și cum este un spirit malefic care săvârșește crime monstruoase — este o reîncarnare a diavolului și un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul creației, iar oamenii sunt ființe create. Este natural și corect să crezi în Dumnezeu și, totuși, guvernul PCC născocește acuzații false pentru a-i aresta și a-i chinui la întâmplare pe discipolii lui Dumnezeu, sperând cu disperare să-i distrugă până la ultimul. Procedând astfel, ei au expus complet natura diabolică a căilor lor care arată ură și împotrivire față de Dumnezeu. Cu guvernul PCC drept contrast, esența bunătății și a iubirii lui Dumnezeu mi-a devenit și mai clară. Dumnezeu S-a întrupat de două ori și, în ambele cazuri, a trecut prin persecuții și dificultăți imense și a fost și urmărit de către diavol. Totuși, prin toate aceste lucruri, Dumnezeu a îndurat în tăcere toate atacurile și suferințele, realizându-Și lucrarea pentru a mântui omenirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este, cu adevărat, măreață! În acel moment, am urât acea haită de demoni cu toată inima și cu tot sufletul și am simțit un adevărat regret că în trecut nu am căutat sincer adevărul și nu mi-am îndeplinit datoria de a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu. M-am gândit în sinea mea că, dacă într-o zi voi ieși vie din locul acela, mă voi dedica și mai mult îndeplinirii îndatoririlor mele și Îl voi lăsa pe Dumnezeu să-mi dobândească inima.

Mai târziu, polițiștii malefici m-au mai interogat de patru ori. Nu au putut scoate nimic de la mine, așa că au născocit, pur și simplu, o acuzație de „tulburare a liniștii publice” și m-au eliberat pe cauțiunea pe un an stabilită la 5.000 de yuani, în așteptarea procesului. Am fost, în cele din urmă, eliberată pe 22 ianuarie 2013 după ce familia mea mi-a plătit cauțiunea. După ce m-am întors acasă, ori de câte ori vedeam gheață pe ferestre, inima mea începea s-o ia la galop. Vederea îmi era redusă semnificativ, artrita mi s-a înrăutățit și chiar am dezvoltat o problemă renală. Îmi era frig tot timpul, eram predispusă la atacuri de panică, aveam amorțeli în ambele mâini, fața îmi lepădase un rând de piele și aveam adesea dureri insuportabile în interiorul coapselor până în punctul în care mă trezeau din somn. Toate acestea erau dovezi ale torturii acelor diavoli.

După ce am trecut prin persecuția inuman de crudă a guvernului PCC, deși suferisem tot felul de torturi ale trupului, relația mea cu Dumnezeu a devenit mai apropiată, am dobândit o înțelegere mai practică a înțelepciunii, atotputerniciei, iubirii și mântuirii lui Dumnezeu și mi-am întărit hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic. Am hotărât să-L urmez pe Dumnezeu pentru tot restul vieții și să caut să devin o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu. Prin persecuția crudă a guvernului PCC, am experimentat personal iubirea, grija și protecția lui Dumnezeu. Dacă nu m-ar fi îndrumat cuvântul lui Dumnezeu la fiecare pas, dându-mi putere și credință, nu aș fi fost niciodată capabilă să îndur toate chinurile și torturile inumane pe care le-am suferit. Prin experimentarea acestei situații unice, am ajuns să văd pe deplin că guvernul PCC nu este altcineva decât diavolul Satana care I se împotrivește și I se opune lui Dumnezeu. În încercarea sa de a transforma China într-o țară atee și de a cuceri lumea, nu se dă în lături de la nimic și face tot ce îi stă în putere pentru a-L alunga pe Dumnezeu din lumea aceasta. Îi urmărește, arestează și persecută frenetic pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu cu scopul de a-i eradica pe toți discipolii lui Dumnezeu, adunându-i pe toți în plasa lui ca, prin acest lucru, să abolească total lucrarea lui Dumnezeu. Guvernul PCC este, cu adevărat, incredibil de malefic! Nu este decât o bestie demonică ce înghite oamenii întregi — este o forță satanică a întunericului perversă, care sfidează Cerul, luptă împotriva dreptății și face rău. În China, guvernul PCC îi lasă liberi pe răufăcătorii care îi asupresc și îi abuzează pe oamenii obișnuiți și buni și chiar le dă o parte din puterea juridică și politică. Fraternizează și umblă după plăceri trecătoare cu gangsterii și escrocii, implicându-se în prostituție, jocuri de noroc și trafic de droguri; și chiar îi ajută să-și protejeze interesele. Doar pe discipolii lui Dumnezeu, care merg pe calea cea bună în viață, guvernul PCC îi consideră dușmani, suprimându-i și arestându-i la întâmplare și persecutându-i cu cruzime până în punctul în care multe familii de credincioși sunt dezbinate, cei dragi sunt împrăștiați în diferite colțuri de lume și sunt incapabili să se întoarcă acasă. Mulți dintre ei nu se pot stabili undeva, ci trebuie să ducă o viață de pribegie, departe de casă. Totuși, alții sunt supuși unei torturi crude și sunt chiar bătuți până la paralizie sau moarte pentru credința lor în Dumnezeu… Este cât se poate de clar că guvernul PCC este diavolul Satana, sălbatic de inuman și măcelar de oameni. La sfârșit, nu va scăpa de pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcatele monstruoase pe care le-a săvârșit. Întrucât Dumnezeu Atotputernic a spus cu multă vreme în urmă: „Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, disperat să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului, va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor; Dumnezeu nu va fi sub nicio formă îngăduitor față de această căpetenie a tuturor relelor[1]. El o va nimici complet” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Dreptatea lui Dumnezeu este demnă de slavă și laudă, iar El va izgoni și va distruge împărăția Satanei. Împărăția lui Dumnezeu va fi stabilită aici, pe Pământ, iar gloria lui Dumnezeu se va răspândi, cu siguranță, în tot universul!

Note de subsol:

1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează neplăcere extremă.

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”