Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

duminică, 12 ianuarie 2020

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea mea

de Jingnian, Canada

Am urmat credința familiei mele în Domnul de când eram copilă și adesea citeam Biblia și participam la întruniri. După ce m-am căsătorit, i-am transmis Evanghelia Domnului Isus soacrei mele și, după ce soacra mea a început să creadă în Domnul, nu și-a mai pierdut cumpătul când s-au întâmplat lucruri și nici nu a mai acționat în întregime din cauza capriciilor sale în lucrurile pe care le-a făcut, iar relațiile din familia noastră au început să se îmbunătățească. Soțul meu a văzut schimbarea în mama lui, așa că a început și el să creadă în Domnul în 2015, și a mers cu mine la biserică în fiecare săptămână. Când am văzut că familia mea era în pace după acceptarea Evangheliei Domnului, am știut că acesta era harul Domnului și I-am mulțumit din adâncul inimii.

Într-o zi de februarie, în 2017, în timp ce eram la lucru, o clientă m-a văzut și a devenit foarte entuziasmată. M-a tras deoparte și mi-a spus: „Semeni foarte mult cu o prietenă de-a mea. Pot să-ți fac cunoștință cu ea? Tocmai a venit din Canada și nu prea cunoaște multă lume, deci, dacă ai timp, ar fi bine dacă ați putea vorbi.” Am fost foarte surprinsă când am auzit asta și m-am gândit: ar putea să se întâmple așa ceva? Prietena ei chiar seamănă atât de mult cu mine? Însă mi-am dat seama că toate lucrurile poartă bunele intenții ale Domnului și că a-i ajuta cu afecțiune pe alții este, de asemenea, una dintre învățăturile Domnului, așa că am fost de acord cu rugămintea ei. Câteva zile mai târziu, am cunoscut-o pe prietena ei, Xiao Han. Xiao Han chiar îmi semăna foarte mult. Oamenii care ne vedeau ne întrebau dacă suntem surori gemene. Nu știu dacă s-a întâmplat pentru că semănam atât de mult sau pentru că aranjamentele Domnului erau în spatele lucrurilor, dar, când am văzut-o, m-am simțit imediat foarte apropiată de ea. După ce ne-am întâlnit de mai multe ori, eram ca surorile care puteau să vorbească despre orice. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că, prin Xiao Han, am auzit Evanghelia Domnului Isus cel reîntors în zilele de pe urmă…


Într-o zi, Xiao Han m-a dus la casa mătușii ei, unde mătușa sa ne-a învățat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic. Ea ne-a cerut să citim cuvintele exprimate de Dumnezeu în zilele de pe urmă și ne-a comunicat voia lui Dumnezeu în facerea lui Adam și a Evei, gândurile și intențiile lui Dumnezeu când l-a chemat pe Noe să construiască arca, felul în care inima lui Dumnezeu a suferit când i-a distrus pe oamenii din vremea lui Noe, și altele. Ea a spus că aceste taine sunt dezvăluite în cuvintele lui Dumnezeu exprimate în zilele de pe urmă și că, fără ele, nimeni nu ar putea înțelege aceste taine. Am crezut-o, pentru că numai Dumnezeu Însuși putea să explice gândurile din spatele acțiunilor Sale. Dacă Dumnezeu nu ar fi venit personal să vorbească și să lucreze, cine altcineva ar fi putut să explice în mod clar gândurile și intențiile lui Dumnezeu? Am fost profund atrasă de cuvintele lui Dumnezeu și am hotărât să cercetez serios lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Pe măsură ce-am cercetat, am pus multe întrebări pe care nu le înțelesesem când am citit Biblia, iar mătușa lui Xiao Han mi-a dat răspunsuri pe baza cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic. Răspunsurile au fost foarte amănunțite și clare și ușor de înțeles pentru mine. Pe măsură ce am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, întrebările și confuzia din inima mea și-au găsit încet rezolvare, iar eu am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă este lucrarea judecării prin cuvintele Lui, care îndeplinește profeția din Biblie potrivit căreia „Înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Această etapă a lucrării lui Dumnezeu este o intensificare și aprofundare a lucrării Domnului Isus și este ultima etapă din lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă de a purifica și a mântui omenirea. După ce am cercetat o perioadă, am fost sigură că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus Cel reîntors, am acceptat cu bucurie lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am început să particip la întâlniri cu frații și surorile mele.

Într-o dimineață, la puțin timp după trei luni, mă întâlneam cu surorile mele ca de obicei când, brusc, telefonul meu a început să scoată un sunet. L-am deschis și am văzut o notificare cum că cineva încerca să-mi localizeze poziția folosindu-mi iPhone-ul. Am fost foarte surprinsă și nu am știut ce se petrecea, dar, imediat după aceea, soțul meu mi-a trimis un mesaj prin WeChat, întrebându-mă: „Unde ești?” Când m-am uitat la mesaj, am ezitat, pentru că mi-am amintit că soțul meu s-a dus la o întâlnire a bisericii cu mai mult de o lună în urmă și mi-a spus că pastorul zisese multe lucruri negative despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și-i avertizase pe credincioși să fie cu ochii în patru și să nu aibă niciun contact cu oamenii din Fulgerul de la Răsărit. La acea vreme, m-am temut că soțul meu avea să fie bulversat de către pastor și de către prezbiter și că zvonurile lor aveau să-l întoarcă împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Am vrut să aștept până să înțeleg mai mult din adevăr și să pot să confirm cu ușurință lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pentru a propovădui soțului meu Evanghelia, așa că nu am îndrăznit niciodată să-i povestesc despre întâlnirile mele cu surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Gândindu-mă la asta, i-am răspuns: „Sunt în drum spre muncă.” Dar, când m-am gândit din nou la asta, am simțit că ceva este în neregulă. „El nu-mi trimite niciodată mesaj la ora asta. De ce-mi trimite dintr-odată un mesaj astăzi și mă-ntreabă unde sunt? Ce se întâmplă?”

Când am ajuns acasă de la muncă în seara aceea, l-am văzut pe soțul meu stând pe pat și privindu-mă furios. Soțul meu găsise cărțile cuvântului lui Dumnezeu pe care le-am ascuns acasă și le expusese pe birou. Am fost foarte surprinsă să văd toate acestea, dar înainte să am timp să mă gândesc la cum să reacționez, soțul meu m-a întrebat: „Când ai început să crezi în Dumnezeu Atotputernic? Pe internet sunt o mulțime de știri negative despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, nu știi? M-ai mințit astăzi. Nu erai în drum spre muncă dimineață. Unde erai?” I-am răspuns cam cu furie: „Deci tu ești cel care mi-a făcut telefonul să mă avertizeze că cineva încerca să mă localizeze în dimineața asta!” El a spus: „Dimineață, în pauza de lucru, am vrut să știu unde ești, așa că ți-am căutat poziția și am descoperit că nu ești unde ai spus că ești.” El și-a îndulcit tonul și a continuat: „Guvernul chinez a spus că limitele dintre bărbați și femei sunt neclare printre credincioșii în Dumnezeu Atotputernic și, în plus, au fost și mai multe informații negative. Poți, te rog, să nu-i mai contactezi? Ar fi mult mai bine dacă doar te-ai duce la întrunirile de la biserică, iar eu aș putea să vin cu tine în fiecare săptămână. De ce ții legătura cu ei?” După ce a terminat, a intrat pe internet și a găsit o mulțime de informații negative despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic pe care să le citesc. După ce am citit aceste zvonuri nefondate, am fost foarte furioasă și am spus: „Oamenii aceștia nu au avut niciodată vreo legătură cu Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. De ce comentează despre ea? Aceste cuvinte sunt complet neîntemeiate, sunt vorbe în vânt. Acestea sunt minciuni și zvonuri. Nu sunt deloc de încredere! În ultimele câteva luni, m-am aflat în preajma fraților și surorilor din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și ceea ce am văzut este că ei se îmbracă simplu și onorabil și că se comportă și vorbesc într-un mod respectabil. Frații și surorile lor respectă limitele și interacționează principial. Nu sunt deloc așa cum îi prezintă zvonurile răspândite de PCC, de pastori și de prezbiteri. Decretul administrativ pentru Epoca Împărăției, emis de Dumnezeu Atotputernic, afirmă clar: «Omul are o fire coruptă și, în plus, este stăpânit de emoții. Ca atare, este absolut interzis ca doi membri de sex opus să lucreze împreună atunci când slujesc lui Dumnezeu. Orice persoană descoperită făcând acest lucru va fi expulzată, fără excepție – și nimeni nu este scutit» («Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției» din Cuvântul Se arată în trup). Dumnezeu este sfânt și drept și nimic nu detestă mai mult decât atunci când oamenii preacurvesc. Deci, Dumnezeu a emis decrete administrative pentru poporul Său ales și oricine le încalcă va fi dat afară din Biserică. Frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic respectă cu strictețe decretele administrative ale lui Dumnezeu și nimeni nu îndrăznește să le încalce. Asta este ceea ce am văzut și trăit personal. Zvonurile răspândite de PCC, de pastori și de prezbiteri, cum că limitele dintre bărbații și femeile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic sunt neclare sunt doar zvonuri și defăimare.” Dar, indiferent ce spuneam, soțul meu nu voia să asculte, și a insistat să nu mă mai întâlnesc cu frații și surorile mele. Am început să am sentimente negative când am văzut atitudinea încăpățânată a soțului meu, căci aici, în străinătate, îl cunoșteam doar pe soțul meu și nu voiam să mă cert cu el. Pe de altă parte, îmi era teamă că avea să le spună pastorului și familiei mele din China, fapt care mi-ar fi adus doar și mai multe probleme. Așadar, când a insistat să nu mă duc la întâlniri, am fost de acord, dar am spus că vreau să continuu să citesc cuvântul lui Dumnezeu acasă, iar el a încuviințat. Și astfel, furtuna s-a potolit pentru moment.

Au fost multe lucruri pe care nu le-am înțeles când am citit cuvântul lui Dumnezeu acasă, așa că mi-am folosit telefonul mobil ca să-mi contactez sora când soțul meu era la muncă, fapt care mi-a permis să-mi continuu întâlnirile cu surorile mele. De asemenea, i-am povestit surorii mele că soțul meu mă împiedica să merg la întâlniri, după care sora mi-a citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost judecat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas pe care Dumnezeu îl face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Când Dumnezeu și Satana se luptă în regatul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a da mărturie” („Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Sora mea mi-a comunicat: „Când întâlnim un astfel de mediu aproape imediat după acceptarea lui Dumnezeu Atotputernic, din afară pare că familia noastră ne oprește și nu ne lasă să mergem la întâlniri, dar dacă cercetăm chestiunea prin cuvântul lui Dumnezeu, în spatele acesteia este perturbarea Satanei, deoarece aceasta este o bătălie spirituală. Dumnezeu vrea să ne mântuiască, dar Satana nu vrea să permită să se întâmple așa ceva, așa că-L urmărește pe Dumnezeu ca să ne tulbure și-i folosește pe oamenii din jurul nostru ca să ne oprească să venim înaintea lui Dumnezeu. Scopul Satanei este să ne distrugă relația normală cu Dumnezeu, să ne facă să ne simțim negativi și slabi, astfel încât să-L părăsim și să-L trădăm pe Dumnezeu și, în cele din urmă, să revenim la stăpânirea sa și să pierdem șansa de a fi mântuiți de Dumnezeu. Așadar, trebuie să ne deprindem cu discernământul, să cercetăm lucrurile potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, să ne dăm seama de trucurile Satanei, să ne rugăm mai mult și să ne bazăm pe Dumnezeu, să avem credință sinceră în Dumnezeu și să vedem acțiunile Lui prin credința noastră!” După ce am auzit cuvântul lui Dumnezeu și părtășia surorii mele, mi-am dat seama deodată: „Soțul meu mă oprește din a crede în Dumnezeu și a-L urma deoarece Satana îl folosește ca să mă tulbure și să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, care e același lucru cu încercarea pe care a trăit-o Iov. Satana a încercat toate mijloacele pe care le știa ca să-l ispitească pe Iov. L-a făcut să-și piardă bogăția imensă, turmele de vite și de oi, l-a umplut de bube oribile, dar i-a și folosit pe prietenii lui Iov ca să-l tulbure și să-l atace, și chiar i-a folosit nevasta ca să-l ispitească pe Iov să-L abandoneze pe Dumnezeu și să moară. Cu aroganță, Satana a încercat să distrugă credința lui Iov în Dumnezeu și să-l facă să Îl nege și să Îl respingă pe Dumnezeu. Satana este într-adevăr rău și mârșav!” Când m-am gândit la asta, inima mi-a fost plină de scârbă față de Satana, dar apoi mi-am zis: „Deși Satana a încercat frenetic să-l distrugă pe Iov, nu l-ar fi rănit niciodată pe Iov dacă Dumnezeu nu i-ar fi permis, deci nu înseamnă asta că și situația prin care trec se află tot în mâinile lui Dumnezeu? Câtă vreme Îl respect cu adevărat pe Dumnezeu și mă bazez pe El, Dumnezeu mă va călăuzi cu siguranță pentru a birui ispitele Satanei.” Gândul acela mi-a dat și mai multă credință în Dumnezeu, iar eu am devenit hotărâtă să păstrez legătura cu surorile mele și să-mi continuu întâlnirile și părtășia cu ajutorul telefonului mobil.

Într-o noapte, mi-am pus telefonul pe masă și nu m-am așteptat ca soțul meu să-l ia și să se uite prin istoricul conversației mele cu sora mea. El mi-a spus foarte furios: „Încă mai ții legătura cu ei și discuția ta a durat două ore.” Apoi, mi-a arătat mai multe informații negative pe internet. De asemenea, a folosit diverse modalități pentru a mă supraveghea și a mă împiedica să iau legătura cu sora mea pe telefon. Mi-am pierdut din nou viața bisericească și nu am putut să primesc ajutor din partea surorii mele. După aceea, soțul meu a continuat să-mi trimită zvonurile pe care le găsea online, și m-a tulburat și m-a împiedicat să iau legătura cu frații și surorile mele. Persecuția și piedicile soțului meu m-au făcut nefericită și, inconștient, am început să mă simt din nou slabă: „De ce soțul meu se opune atât de mult credinței mele în Dumnezeu Atotputernic? Vreau doar să cred în Dumnezeu, de ce este așa de greu? Când voi putea să cred în Dumnezeu, fără atâta tulburare? Aceasta va fi viața mea de acum încolo?” Când m-am gândit la asta, am încercat să nu plâng, dar nu am putut și m-am simțit mai ales singuratică și neajutorată. Nu știam cum aș fi putut să continuu și nu pot să număr de câte ori am plâns din cauza acestui sentiment. În nefericirea mea, tot ce am putut să fac a fost să mă rog lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu știu ce să fac în fața persecuției soțului meu, nu știu cum să trăiesc acest lucru, dar cred că, indiferent de mediu, Tu ai intențiile Tale bune. Îți cer îndrumarea și credința să experimentez acest lucru.”

În mod miraculos, în momentul în care m-am rugat, am primit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu, de la sora mea: „Satana se află în război cu Dumnezeu, ținându-se scai după El. Obiectivul său este să dărâme întreaga lucrare pe care Dumnezeu vrea s-o facă, să-i ocupe, să-i controleze și să-i elimine complet pe cei pe care îi vrea Dumnezeu. Dacă nu sunt eliminați, atunci ei ajung în posesia Satanei pentru a fi folosiți de el – acesta este obiectivul său” („Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)” din Cuvântul Se arată în trup). „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, tu nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea cea perfectă; nu permite conspirațiilor Satanei să preia controlul. Depune toate eforturile pentru a-ți pune inima înaintea Mea și te voi mângâia și îți voi oferi pace și fericire în inimă” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit un oarecare discernământ privind intențiile rele ale Satanei. Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, în timp ce Satana încearcă să distrugă lucrarea lui Dumnezeu și concurează cu El pentru oameni, așadar, răspândește anumite zvonuri pe internet pentru a-i bulversa și înșela pe oameni și, de asemenea, ne folosește familiile ca să ne împiedice și să ne tulbure și să facă imposibil ca noi să venim înaintea lui Dumnezeu și să fim mântuiți. Soțul meu a fost orbit de zvonurile răspândite de Satana pentru că el nu știa adevărul, de aceea a încercat să mă împiedice să cred în Dumnezeu, iar Satana a profitat și de slăbiciunea mea ca să mă constrângă și să-mi facă rău. Satana a știut că slăbiciunea mea fatală era afecțiunea romantică, așa că m-a atacat prin afecțiunea pentru soțul meu, obligându-mă să aleg să mențin pacea familiei mele din cauza grijii față de sentimentele mele trupești și să renunț la a-L urma pe Dumnezeu, făcându-mă astfel să abandonez adevărata cale și să-mi pierd șansa de a fi mântuită de Dumnezeu. Satana este într-adevăr mârșav! În același timp, L-am simțit pe Dumnezeu mângâindu-mă cu ale Lui cuvinte, încurajându-mă să nu mă predau forțelor întunecate ale Satanei și arătându-mi calea spre practică. Dumnezeu a spus: „Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea cea perfectă.” În mediul meu actual, cum puteam să folosesc înțelepciunea suplimentară pe care mi-a dat-o Dumnezeu ca să particip la întâlniri? Mi-am adus aminte că, ultima dată, soțul meu îmi folosise telefonul ca să mă localizeze, așa că nu mă puteam duce din nou acasă la sora mea și nu-mi puteam folosi telefonul ca să am întâlniri cu ea, dar puteam să mă duc în zona de restaurante și fast food-uri pe care le vizitează în mall. Dacă soțul meu ar fi întrebat din nou, i-aș fi putut spune că făceam cumpărături la mall. Așadar, cu îndrumarea lui Dumnezeu, am putut să mă întâlnesc din nou cu sora mea. După aceea, odată ce sora mea mi-a înțeles dificultățile, a avut părtășie cu mine despre cuvântul lui Dumnezeu și m-a mângâiat și m-a încurajat. Odată ce am înțeles adevărul, negativitatea mea și-a găsit rapid rezolvarea.

Într-o zi, când m-am întors acasă de la serviciu, am vrut să citesc mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, dar când am căutat prin sertarele și dulapurile unde-mi pusesem cărțile din cuvântul lui Dumnezeu, nu le-am putut găsi. Am fost foarte neliniștită și m-am gândit: „Vai, nu, cred că soțul meu mi-a aruncat cărțile. Este o persoană foarte precaută, deci cu siguranță nu le-ar fi aruncat într-un coș de gunoi, unde să le pot găsi. Dacă le-a luat la biroul lui ca să le arunce, atunci chiar nu le voi găsi.” Gândul m-a făcut nefericită și n-am știut ce să fac.

Câteva zile mai târziu, când m-am dus cu soțul meu ca să-și dea examenul pentru permisul de conducere, m-am întâlnit cu una dintre surorile mele. În secret, i-am spus că-mi dispăruseră cărțile despre cuvântul lui Dumnezeu. Ea mi-a spus să mă rog mai mult, să mă bazez pe Dumnezeu și să le caut din nou, cu atenție. Dumnezeu stăpânește și conduce toate lucrurile, mi-a spus ea, deci, faptul că soțul meu le aruncase sau nu era în mâinile lui Dumnezeu, iar eu nu ar trebui să-i permit imaginației mele să mă grăbească să judec. Când am ajuns acasă, i-am trimis mesaj unei alte surori, care mi-a spus același lucru. Cu o astfel de părtășie din partea amândurora, am crezut că, în spatele acestei situații, trebuie să fie bunele intenții ale lui Dumnezeu. Îmi folosea Dumnezeu surorile ca să-mi amintească? Apoi, mi-am adus aminte de un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu Atotputernic domină toate lucrurile și evenimentele! Atât timp cât inimile noastre Îl admiră în orice moment și intrăm în duh și ne asociem cu El, atunci El ne va arăta toate lucrurile pe care le căutăm și voia Lui ne va fi dezvăluită cu siguranță; inimile noastre vor fi apoi în bucurie și pace, stabile, cu o claritate perfectă” („Capitolul 7” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că Dumnezeu e mereu acolo pentru oameni ca aceștia să se bazeze pe El și să găsească ajutor. Atunci când oamenii au probleme și nu au nicio cale de scăpare, câtă vreme apelăm cu sinceritate la Dumnezeu, Dumnezeu ne va lumina, ne va îndruma și ne va ajuta să trecem peste dificultățile noastre. Mulțumită luminării și călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu, credința mea în El a fost întărită din nou, iar eu am avut o cale de a practica. De asemenea, am înțeles că, în privința pierderii cărților mele despre cuvântul lui Dumnezeu, nu aveam să le găsesc niciodată dacă mă bazam numai pe propriul efort. Dumnezeu este atotputernic și, câtă vreme mă bazam pe Dumnezeu și-L respectam și apoi le căutam practic, aveam încredere că Dumnezeu mă va călăuzi și mă va ajuta. Așadar, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat sincer: „Dumnezeule! Nu-mi găsesc cărțile despre cuvântul Tău. La început, m-am bazat doar pe noțiunile și imaginația mea ca să ghicesc unde ar putea fi, m-am purtat temperamental și nu Te-am pus mai presus de toate și nu mi-am dat seama că totul este sub controlul Tău. Acum îmi doresc să Te respect și să-Ți încredințez această chestiune și apoi să cooperez, căutând din nou. Dacă voi găsi sau nu cărțile, e un lucru permis de Tine. Îți cer călăuzirea.”

După ce m-am rugat, brusc am avut dorința de a mă duce în camera de depozitare, ca să găsesc o pereche de pantofi. Când am îngenuncheat în camera de depozitare pentru a-i lua, am dat din întâmplare peste o pungă albă și, deodată, o noțiune foarte clară mi-a apărut în minte: cărțile despre cuvântul lui Dumnezeu sunt în pungă. Când am luat punga și m-am uitat, era adevărat! Am fost surprinsă și încântată și nu m-am putut abține să nu strig: „Mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc lui Dumnezeu!” Mi-am dat seama că am fost îndrumată către cărți de Dumnezeu. Am văzut cu adevărat că totul este sub controlul lui Dumnezeu, că Dumnezeu chiar aranjează gândurile și noțiunile în inima oamenilor și că, atunci când ne bazăm pe El și-L respectăm, nimic nu este de fapt dificil. Apoi, am luat repede cărțile înapoi în dormitor și le-am pus în sertarul meu. În seara aceea, când soțul meu s-a întors, a descoperit că găsisem cărțile pe care le-a ascuns în camera de depozitare și mi-a cerut să i le dau. De data aceasta, m-am bazat sincer pe Dumnezeu și L-am rugat să-mi dea încredere și putere și am refuzat să mai fac un compromis cu el. Când mi-a văzut hotărârea, nu a mai insistat.

Mai târziu, pentru a-mi fi mai ușor să particip la întâlniri și să practic devotamentul spiritual, sora mea mi-a dat un telefon special pentru a asculta predicile, iar ea, de asemenea, descărcase pe acesta mai multe cărți despre cuvântul lui Dumnezeu. Odată, când mi-am schimbat rucsacul, l-am lăsat fără să vreau acasă, iar soțul meu a aflat că aveam din nou întâlniri. El mi-a trimis un mesaj, întrebându-mă: „De ce mai ții legătura cu ei? De ce te duci în secret la întâlniri?” Am fost furioasă și îngrijorată când am văzut mesajul, dar mi-am amintit de experiențele mele din trecut, cum de fiecare dată când soțul meu a încercat să mă împiedice sau să mă persecute, mereu am făcut compromisuri, m-am retras sau m-am simțit negativă și slăbită și că a mă baza pe Dumnezeu și a fi mărturie pentru El îmi lipseau cel mai mult. De data aceasta, nu puteam să mă predau Satanei. Am vrut să mă bazez pe Dumnezeu, să-L respect, să-l biruiesc pe Satana prin credință și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent unde sau când ori cât de nefavorabil va fi mediul înconjurător, îți voi arăta în mod clar, iar inima Mea îți va fi dezvăluită, dacă te vei uita la Mine cu inima; în acest fel, vei alerga pe drumul din față și nu te vei rătăci niciodată” („Capitolul 13” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Astăzi, Tu m-ai ales și m-ai făcut să-Ți urmez pașii. Dacă nu urmez cu toată puterea mea, dacă mă compromit cu Satana, îmi voi pierde șansa la mântuire. Dumnezeule! Doresc să-Ți încredințez greutățile mele actuale. Nu contează dacă soțul meu îi spune familiei mele sau pastorului despre credința mea în Dumnezeu Atotputernic și, orice îmi va face, mă voi supune. De data aceasta, mă voi baza pe Tine ca să mărturisesc ferm pentru Tine și să-l umilesc pe Satana.”

După ce m-am rugat, am început să mă simt mult mai liniștită. Mi-am luat telefonul și i-am răspuns: „Da, mă duc din nou la întâlniri. Haide să ne așezăm mâine și să discutăm cu adevărat despre asta.” Odată ce i-am trimis mesajul, tot am avut un sentiment de rafinare în inima mea: de ce sunt tulburată de fiecare dată când vreau să urmăresc serios adevărul? Apoi, m-am gândit la experiența lui Iov despre care surorile avuseseră de multe ori părtășie cu mine. Și m-am gândit și la ce a spus Dumnezeu: „Și ce a făcut Dumnezeu când Iov a fost supus la acest chin? Dumnezeu a observat și a urmărit și a așteptat rezultatul. În timp ce Dumnezeu a observat și a privit, cum S-a simțit? S-a simțit îndurerat, desigur” („Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” din Cuvântul Se arată în trup). Am cântărit cuvintele lui Dumnezeu și m-am gândit la experiența lui Iov. El și-a petrecut viața temându-se de Dumnezeu și ferindu-se de rău, dar Satana nu era mulțumit să-L lase pe Dumnezeu să-l câștige pe Iov și, astfel, l-a ispitit de multe ori. Pe măsură ce Satana îl ispitea pe Iov, Dumnezeu observa și urmărea totul, iar Dumnezeu i-a impus Satanei o limită strictă: Satana nu putea să-i ia viața lui Iov, garantând prin aceasta siguranța lui Iov. Acest lucru ne arată că Dumnezeu prețuiește oamenii, că nu vrea ca noi să suferim și că nu speră să ne vadă cum cădem sub influența Satanei și suntem răniți de Satana. Și Dumnezeu a avut intențiile Sale bune când i-a permis Satanei să-l ispitească pe Iov. Dumnezeu a sperat să-l folosească pe Iov pentru a dobândi mărturia și a desăvârși credința lui Iov și ascultarea lui față de Dumnezeu. Situația mea nu era aceeași acum? Deși Satana m-a ispitit de multe ori, Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată și m-a călăuzit în prezent. Dumnezeu a aranjat aceste circumstanțe în speranța că voi crește în viață, voi mărturisi ferm pentru El și-l voi umili pe Satana. Mi-am simțit credința în Dumnezeu și am fost hotărâtă să mă supun aranjamentelor lui Dumnezeu, să rămân cu Dumnezeu și să nu mai fac niciodată compromisuri cu Satana.

În seara următoare, când am ajuns acasă de la serviciu, soțul meu era deja acolo, așteptându-mă. Când m-am așezat, a spus: „Poți să nu mai crezi în Dumnezeu Atotputernic?” Apoi, a început să vorbească despre toate informațiile negative de pe internet, pe care mi le arătase despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. I-am răspuns: „Nu, nu o voi face. Ce știi cu adevărat despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic? Toate informațiile pe care le-ai văzut online sunt zvonuri născocite de PCC pentru a defăima, calomnia și condamna Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Niciunul dintre ele nu este adevărat. PCC este un partid politic ateu, disprețuiește adevărul și pe Dumnezeu, așa că născocește și răspândește frenetic tot felul de zvonuri pentru a-i deruta pe oameni. Acesta vrea cu aroganță să-i înșele pe oameni să I se împotrivească lui Dumnezeu și să le aducă moartea. Aceea este reaua intenție a PCC. Crezând în Dumnezeu, nu am făcut nimic rău și nici nu am făcut nimic pentru care să-mi cer scuze față de tine. Merg pe calea corectă în viață și am hotărât să continuu să merg pe calea aceasta. M-am gândit la asta și am decis că poți să-i suni pe pastor și pe predicatori și să-i lași să mă acuze în predicile lor și apoi să mă excludă din Biserică. De asemenea, poți să-i suni pe părinții mei și să le permiți să mă asalteze și să persecute. Dar, indiferent ce faci, decizia mea nu se va schimba. Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și, prin citirea cuvântului lui Dumnezeu și experimentarea mediilor pe care le-a aranjat El, am hotărât că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus Cel reîntors, iar eu îmi voi respecta oricum alegerea.” Soțul meu a spus: „Îl trădezi pe Domnul, știi asta? Domnul ți-a dat atât de mult har. Cum poți să-L trădezi?” Eu i-am spus: „A crede în Dumnezeu Atotputernic nu înseamnă a-L trăda pe Domnul, înseamnă a urma pașii Mielului, pentru că Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus sunt același Dumnezeu. Tocmai datorită faptului că m-am bucurat atât de mult de harul Domnului Isus am știut că ar trebui să cercetez și să accept când am auzit vestea că Domnul Isus S-a întors astăzi. Acum, Domnul Isus a venit din nou întrupat pentru a exprima cuvinte noi și a explica lucrarea și voia lui Dumnezeu. Am auzit vocea lui Dumnezeu, așadar ar trebui să lucrez ca să o urmăresc, să mă duc la întâlniri și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu pentru mine.” Soțul meu a spus: „Bine, las-o baltă! Fă ce vrei! M-am gândit să-i povestesc pastorului tău și să-l pun să te aducă înapoi în Biserică și să-ți sun părinții, dar m-am temut că vor fi atât de furioși încât se vor îmbolnăvi. De acum înainte, crede ce vrei, nu mă voi implica.”

Când l-am auzit pe soțul meu spunând că nu va încerca să mă împiedice să mai cred în Dumnezeu Atotputernic, am fost foarte fericită. Am știut că aceasta este îndrumarea lui Dumnezeu și că inima și mintea soțului meu sunt, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu. Faptul că a putut spune astfel de cuvinte arată că toate lucrurile sunt stăpânite de Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel care a deschis calea pentru mine. Am văzut prin experiența mea că Dumnezeu îmi vrea inima și că, atunci când mă bazez cu adevărat pe El, Îl respect și risc totul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, văd lucrarea lui Dumnezeu și că Dumnezeu m-a călăuzit și ajutat în tăcere. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Ori de câte ori Satana corupe omul sau se dedă la rău nemărginit, Dumnezeu nu stă cu mâinile în sân, nici nu respinge și nici nu Se face că nu-i vede pe cei aleși de El. Tot ceea ce face Satana este perfect clar și înțeles de către El. Indiferent de ce face Satana, indiferent de ce tendință provoacă, Dumnezeu știe tot ceea ce încearcă acesta să facă și nu renunță la cei pe care i-a ales. În schimb, fără a atrage deloc atenția, în secret și în tăcere, Dumnezeu face tot ceea ce este necesar” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” din Cuvântul Se arată în trup). Am fost emoționată când am cântărit aceste cuvinte. M-am gândit la propriile experiențe și mi-am adus aminte cum, atunci când Satana l-a folosit pe soțul meu ca să-mi tulbure și să-mi persecute participarea la întâlniri, Dumnezeu a folosit părtășia fraților și a surorilor mele despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi permite să-mi dau seama de șiretlicul Satanei și să scap de negativitatea mea; când soțul meu mi-a ascuns cărțile despre cuvântul lui Dumnezeu și a încercat să mă oprească să cred în Dumnezeu, m-am bazat cu adevărat pe Dumnezeu și L-am respectat și am fost martora faptelor miraculoase ale lui Dumnezeu; când am devenit hotărâtă să rămân cu Dumnezeu și am fost dispusă să risc totul pentru a-L urma pe Dumnezeu, Satana a fost umilit și s-a retras. Prin experiențele mele, am văzut că Dumnezeu este cu adevărat cu mine și că El aranjează medii pentru mine în funcție de statura mea spirituală. Dumnezeu nu mi-a dat o povară insuportabilă. M-am gândit cum, în trecut, când nu-I dăruisem cu adevărat inima mea lui Dumnezeu, eram mereu preocupată de afecțiunea trupească, mă bazam pe metodele omenești ca să fac față problemelor și nu îndrăzneam să-l trădez pe Satana, rezultatul fiind acela că Satana a profitat de slăbiciunea mea și mi-a țintit punctul slab de nenumărate ori, m-a atacat la fiecare mișcare și m-a chinuit la nesfârșit. Dar, când m-am bazat cu adevărat pe Dumnezeu și am riscat totul, Dumnezeu a deschis calea pentru mine, iar Satana a fost neajutorat, umilit și învins. După ce am experimentat acest mediu, am dobândit o înțelegere adevărată a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu și a firii mele răzvrătite, credința și supunerea mea față de Dumnezeu au sporit, am reușit să discern uneltirile Satanei, am văzut natura rea și mârșavă a Satanei și ura adevărată pentru Satana s-a născut în mine. Am reușit să dobândesc aceste înțelegeri mulțumită îndrumării și luminării lui Dumnezeu și Îi sunt cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu!

În această perioadă a experiențelor, am dobândit multe. M-am simțit slabă și negativă în timpul procesului, dar călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu și sprijinul și ajutorul surorilor mele mi-au dat credința să biruiesc ispitele și atacurile Satanei și să supraviețuiesc până astăzi. Prin experiența mea reală, am văzut iubirea lui Dumnezeu și faptul că Dumnezeu m-a călăuzit și mi-a fost alături prin tot. Când ne dăruim cu adevărat inima lui Dumnezeu, Îl respectăm și ne bazăm pe El, vedem lucrările minunate ale lui Dumnezeu și ne depășim suferința. Pe viitor, doresc să experimentez mai mult din lucrarea lui Dumnezeu și să urmăresc adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu.


Parts of Scripture quotations in this publication are from NTLR by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu