Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

luni, 20 ianuarie 2020

Capitolul 112

„Cuvintele și realitatea merg mână-n mână” este un lucru ce ține de firea Mea dreaptă și, prin aceste cuvinte, voi arăta cu siguranță tuturor întreaga Mea fire. Oamenii cred că acest lucru nu poate fi împlinit, dar pentru Mine este ușor și plăcut și nu necesită niciun efort. Când cuvintele Mele se răspândesc, imediat apare o realitate pe care oricine o poate vedea. Aceasta este firea Mea. Când spun ceva, se împlinește inevitabil, altfel nu aș vorbi. În concepția omenească, cuvântul „mântuire” este rostit pentru toți oamenii, dar aceasta nu corespunde intenției Mele. În trecut, am spus: „Întotdeauna îi mântuiesc pe cei care sunt ignoranți și pe căutătorii plini de râvnă”, iar cuvântul „mântuiesc” a fost rostit la adresa celor care Îmi fac servicii și a însemnat că voi acorda un tratament special unor astfel de făcători de servicii. Cu alte cuvinte, voi reduce pedeapsa pentru acei oameni. Totuși, acei făcători de servicii necinstiți și vicleni fac parte din obiectele de nimicire, ceea ce înseamnă că îi voi supune unei pedepse aspre. (Chiar dacă fac parte din obiectele de nimicire, ei sunt foarte diferiți de cei care sunt nimiciți: vor primi o veșnică pedeapsă aspră, iar pedeapsa pe care o vor primi acei oameni este pedeapsa diavolului, Satana. Acesta este și înțelesul adevărat a ceea ce am spus, că acei oameni sunt descendenții marelui balaur roșu.) Dar nu folosesc astfel de cuvinte despre fiii Mei întâi născuți; mai degrabă, spun că îi voi recupera pe fiii Mei întâi născuți și ei se vor întoarce în Sion. De aceea am spus întotdeauna că fiii Mei întâi născuți sunt cei predestinați și aleși de Mine. Fiii Mei întâi născuți Mi-au aparținut inițial Mie, au venit de la Mine, deci ei trebuie să se întoarcă la Mine. Comparând fiii și oamenii cu fiii întâi născuți, diferența este ca de la cer la pământ: cu toate că fiii și oamenii sunt mult mai buni decât făcătorii de servicii, totuși, ei nu sunt în niciun caz cei care Îmi aparțin. Se poate spune, de asemenea, că fiii și oamenii sunt aleși în plus din rândul omenirii. De aceea, Mi-am concentrat întotdeauna energia asupra fiilor întâi născuți și, mai apoi, îi voi lăsa pe fiii întâi născuți să îi facă compleți pe acești fii și oameni. Aceștia sunt pașii Mei de lucru viitori. Nu este de niciun folos să vă spun acum, așa că am menționat aceasta foarte rar fiilor și oamenilor, dar numai fiilor întâi născuți le-am vorbit și menționat în mod repetat aceste chestiuni. Acesta este felul în care vorbesc și lucrez. Nimeni nu poate schimba aceasta - Eu singur am ultimul cuvânt cu privire la tot.

În fiecare zi Mă lupt împotriva concepțiilor voastre, zi de zi vă analizez pe fiecare în parte. Când vorbesc până la un anumit punct, voi regresați și separați din nou umanitatea Mea de divinitatea Mea. În momentul de față, a venit vremea să le descopăr oamenilor care cred că Eu încă trăiesc în trup și nu sunt defel Dumnezeu Însuși și care cred că Eu sunt încă om, iar Dumnezeu este încă Dumnezeu și că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu Mine. Omenire atât de coruptă! Am rostit mai înainte atât de multe cuvinte pe care voi le-ați tratat multă vreme ca și cum nu ar fi existat, ceea ce Mă face să vă urăsc cum nu se poate mai mult, Mă face să vă detest! Eu - Dumnezeul desăvârșit Însuși - umanitatea Mea plus divinitatea Mea deplină, cine îndrăznește să Mă jignească cu nepăsare? Cine îndrăznește să Mi se împotrivească în gândurile sale? După ce dezastrul Meu catastrofic începe să se abată, îi voi pedepsi unul câte unul, neiertând pe nimeni, dimpotrivă, pedepsindu-i aspru pe toți. Duhul Meu Însuși lucrează, ceea ce nu înseamnă că Eu nu sunt Dumnezeu Însuși, dimpotrivă, înseamnă că Eu sunt Dumnezeul atotputernic Însuși. Oamenii nu Mă cunosc - toți Mi se împotrivesc și nu văd omnipotența Mea din cuvintele Mele, în schimb, încearcă să găsească în cuvintele Mele, spuse pe care le pot folosi împotriva Mea și încearcă să se plângă de Mine. Când într-o bună zi voi apărea în Sion cu fiii Mei întâi născuți, voi începe să Mă ocup de aceste lucruri. În această perioadă fac în primul rând această lucrare. Când am vorbit până la un anumit punct, un număr mare de făcători de servicii vor fi bătut în retragere și fiii întâi născuți, de asemenea, vor fi trecut prin tot felul de greutăți. Lucrarea Mea se va sfârși cu progresul acestor doi pași de lucru. În același timp, îi voi duce pe fiii Mei întâi născuți înapoi în Sion. Aceștia sunt pașii lucrării Mele.

Fiii Mei întâi născuți sunt o parte indispensabilă a împărăției Mele, de unde se poate vedea că persoana Mea este împărăția - împărăția Mea se naște odată cu nașterea fiilor Mei întâi născuți. Cu alte cuvinte, împărăția Mea a existat de la crearea lumii și a-i câștiga pe fiii Mei întâi născuți (ceea ce înseamnă a-i recupera pe fiii Mei întâi născuți) înseamnă a restaura împărăția Mea. Din aceasta se poate vedea că fiii întâi născuți au o importanță deosebită. Numai dacă există fiii Mei întâi născuți va exista mai apoi o împărăție, apoi domnia cu putere va deveni o realitate, apoi va exista o viață nouă și mai apoi întreaga epocă veche poate fi încheiată. Această tendință este inevitabilă. Deoarece fiii întâi născuți sunt în această poziție - deoarece fiii întâi născuți marchează nimicirea lumii, ruinarea Satanei, descoperirea adevăratului caracter al făcătorilor de servicii, faptul că marele balaur roșu nu va avea niciun descendent și va fi aruncat în iazul de foc și pucioasă - de aceea, cei care exercită putere și toți cei care sunt descendenți ai marelui balaur roșu obstrucționează în repetate rânduri, se opun în repetate rânduri și nimicesc în repetate rânduri. Dar Eu îi promovez în repetate rânduri pe fiii Mei întâi născuți, îi mărturisesc în mod repetat și îi revelez în repetate rânduri. Numai cei ce vin de la Mine se califică să Îmi aducă mărturie, numai ei se califică să trăiască la fel ca Mine și numai ei au temelia necesară pentru a câștiga victoria minunată pentru Mine. Cei care sunt despărțiți de Mine nu sunt decât un pic de noroi în mâna Mea și toți sunt lucruri create. Fiii și oamenii nu sunt nimic altceva decât aleșii cei mai buni din rândul făpturilor create, dar ei nu Îmi aparțin. Așadar, există o mare diferență între fiii întâi născuți și fiii. Fiii nu pot fi comparați deloc cu fiii întâi născuți - toți sunt guvernați și dominați de fiii întâi născuți. Acum ar trebui să vă fie cum nu se poate mai clar! Fiecare cuvânt pe care l-am rostit este adevărat și nicidecum fals. Acestea toate fac parte din exprimarea persoanei Mele și sunt cuvântarea Mea.

Am spus că nu rostesc cuvinte goale și nu fac greșeli, ceea ce este suficient să demonstreze măreția Mea. Dar oamenii nu sunt capabili să deosebească binele de rău și numai când mustrarea Mea se abate asupra lor sunt convinși pe deplin; în caz contrar rămân răzvrătiți și încăpățânați și, din acest motiv, folosesc mustrarea ca să lansez cu contraatac împotriva întregii omeniri. În concepția omenească, de vreme ce nu există decât Dumnezeu Însuși, de ce sunt atât de mulți fii întâi născuți care vin de la Mine? Pot spune în felul următor: despre problemele Mele personale, spun ceea ce doresc să spun, deci ce-Mi pot face oamenii? Mai pot spune și astfel: deși fiii întâi născuți nu se aseamănă cu Mine, avem același Duh și, astfel, toți pot lucra în armonie cu Mine. Nu avem același chip, prin urmare, ca să le permit tuturor oamenilor să poată vedea perfect clar fiecare aspect al persoanei Mele trebuie, prin urmare, să îi las pe fiii Mei întâi născuți să exercite alături de Mine autoritate asupra tuturor națiunilor și tuturor popoarelor. Aceasta este coda decretelor Mele administrative (coda despre care vorbesc se referă la faptul că tonul Meu este blând și încep să le vorbesc fiilor și oamenilor). Mulți oameni au îndoieli în această privință, dar nu ar trebui să se îndoiască prea tare. Voi expune toate concepțiile oamenilor una câte una pentru a-i face pe oameni să se simtă, în mod conștient, rușinați și umiliți. Călătoresc până la marginile universului și observ întreaga panoramă a universului. Examinez fiecare tip de persoană - nimeni nu poate scăpa de sub stăpânirea Meu. Particip în tot felul de lucruri și nu este niciunul de care să nu Mă ocup în mod personal. Cine îndrăznește să-Mi nege omnipotența? Cine îndrăznește să nu fie convins pe deplin în privința Mea? Cine îndrăznește să nu se prosterneze pe deplin înaintea Mea? Toate cerurile se vor schimba din pricina fiilor Mei întâi născuți și, mai mult decât atât, tot pământul se va cutremura violent din cauza Mea și a fiilor Mei întâi născuți. Toți oamenii își vor pleca genunchiul înaintea persoanei Mele și toate lucrurile vor fi în stăpânirea Mea, în mâinile Mele, fără nicio abatere. Toți trebuie să fie convinși pe deplin și toate lucrurile vor veni la casa Mea și Îmi vor face servicii. Aceasta este ultima parte a decretelor Mele administrative. De acum încolo, fiecare articol din decretele Mele administrative, care vizează diferiți oameni, va începe să producă rezultate (deoarece decretele Mele administrative sunt făcute public pe deplin și aranjamentele corespunzătoare au fost făcute pentru tot felul de persoane și pentru tot felul de lucruri. Fiecare om se va afla în locul corespunzător lui și adevăratul caracter al fiecărei persoane va fi dat la iveală datorită decretelor Mele administrative). Aceasta este apariția decretelor administrative adevărate, actuale.

Acum urmez pașii lucrării Mele, spunând ceea ce vreau să spun, și fiecare trebuie să ia cuvintele în serios. De-a lungul veacurilor, gura fiecărui sfânt a pomenit „Noul Ierusalim” și toți îl cunosc, dar nimeni nu înțelege adevăratul sens al acestui termen. Deoarece lucrarea din ziua de azi a ajuns în această etapă, vă voi dezvălui adevăratul sens al acestui termen ca să vă permit să îl înțelegeți. Dar am o limită - indiferent de cum îl explic, indiferent de cât de clar vorbesc, voi nu veți putea înțelege niciodată pe deplin, deoarece nimeni nu poate ajunge la realitatea acestui termen. În trecut, s-a făcut referire la Ierusalim ca reședința Mea de pe pământ, adică locul în care umblu și Mă mișc. Dar cuvântul „nou” schimbă termenul într-unul cu totul diferit. Oamenii nu-l pot înțelege câtuși de puțin. Unii oameni cred că se referă la împărăția Mea; unii oameni cred că este omul care sunt; unii oameni cred că este un cer și un pământ nou; iar unii oameni cred că este lumea nouă după ce distrug lumea aceasta. Chiar dacă imaginația unei persoane este bogată și chiar dacă gândirea unei persoane este extrem de complexă, ea încă nu poate înțelege nimic despre aceasta. De-a lungul veacurilor, oamenii au sperat să știe sau să vadă adevărata semnificație a acestui termen, dar nu au fost capabili să-și vadă dorințele împlinite - toți au fost dezamăgiți și au murit, lăsându-și în urmă aspirațiile; pentru că vremea Mea nu venise încă, nu am putut să spun oamenilor cu ușurință. Deoarece lucrarea Mea s-a săvârșit până la această etapă, vă voi spune totul. Noul Ierusalim cuprinde patru lucruri: mânia Mea, decretele Mele administrative, împărăția Mea și binecuvântările nesfârșite pe care le revărs asupra fiilor Mei întâi născuți. Motivul pentru care folosesc termenul „noul” este pentru că aceste patru părți sunt părți ascunse. Deoarece nimeni nu cunoaște mânia Mea, nimeni nu cunoaște decretele Mele administrative, nimeni nu a văzut împărăția Mea și nimeni nu s-a bucurat de binecuvântările Mele, „noul” se referă la ceea ce este ascuns. Nimeni nu poate înțelege pe deplin ceea ce am spus deoarece Noul Ierusalim a coborât pe pământ, dar nimeni nu a experimentat în mod personal realitatea Noului Ierusalim. Indiferent cât de amănunțit vorbesc despre el, oamenii nu vor înțelege pe deplin. Chiar dacă cineva înțelege, o face pe baza cuvintelor sale, a gândurilor sale și a concepțiilor sale. Este o tendință inevitabilă, este singura cale pe care nimeni nu o poate evita.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu