Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, a doua ven a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. A fost întemeiată, în întregime, personal de Dumnezeu Atotputernic și cu siguranță nu a fost creată de un om. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat!

菜单

vineri, 21 februarie 2020

Cantare crestina 2020 „Responsabilitățile adevăraților credincioși”

Cantare crestina 2020 „Responsabilitățile adevăraților credincioși”


De ai conștiință cu-adevărat,
trebuie s-ai o povară
și un simț al responsabilității.
Chiar de vei fi cucerit
sau vei fi desăvârșit,
depune ferm mărturie.


Ca omul să fie cucerit de Dumnezeu
și la final să-L poată satisface,
să-I răsplătească iubirea cu inimă iubitoare,
devotându-se lui Dumnezeu,
asta e responsabilitatea oamenilor.
E datoria ce trebuie-mplinită,
povara ce trebuie dusă de ei.
Da, ei trebuie să finalizeze-nsărcinarea.
Și-asta-i face-adevărați credincioși,
adevărați credincioși.


Trecând prin această lucrare,
dacă omul e cucerit,
și-apoi, dacă-nțelege cu-adevărat,
el va fi capabil de obediență
oricare i-ar fi perspectivele.
Va fi capabil, oricare i-ar fi soarta.
Astfel, marea lucrare-a lui Dumnezeu
va fi realizată pe deplin.


Ca omul să fie cucerit de Dumnezeu
și la final să-L poată satisface,
să-I răsplătească iubirea cu inimă iubitoare,
devotându-se lui Dumnezeu,
asta-i responsabilitatea oamenilor.
E datoria ce trebuie-mplinită,
povara ce trebuie dusă de ei.
Da, ei trebuie să finalizeze-nsărcinarea.
Și-asta-i face-adevărați credincioși.


(Responsabilitea oamenilor,
responsabilitatea oamenilor creați de Dumnezeu.)
Credincios adevărat.
(Responsabilitatea oamenilor, responsabilitate oamenilor.)
Da, ei trebuie să finalizeze-nsărcinarea.
Și-asta-i face-adevărați credincioși.


din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu