Atunci când o licărire slabă de lumină începe să se arate la Răsărit, toți oamenii din univers, din acel motiv, își îndreaptă, pentru moment, atenția spre lumina de la Răsărit. Nemaifiind în continuare cufundată în somn, omenirea merge să observe sursa luminii estice, dar, din cauza limitelor puterii umane, nimeni nu poate vedea locul de unde provine lumina. Când totul din univers este complet iluminat, omul se va trezi din somn și din vis și, doar atunci, își va da seama că ziua Mea se apropie încet în lume. Întreaga umanitate celebrează datorită venirii luminii și, din acest motiv, nu mai zace profund adormită și nu mai este fără rațiune. Sub strălucirea Luminii Mele, întreaga umanitate devine limpede la minte și la vedere și se trezește, dintr-o dată, la bucuria de a trăi. La adăpostul unei ceți învăluitoare, Mă uit peste omenire. Animalele sunt toate la odihnă; datorită venirii unei licăriri slabe de lumină, totul în creație devine conștient de apropierea unei noi vieți. Din acest motiv, toate animalele se strecoară și ele afară din peșterile lor, căutând hrană. Plantele, desigur, nu fac excepție, iar în strălucirea luminii, frunzele lor verzi lucesc cu o sclipire strălucitoare, așteptând să-Mi consacre porțiunea lor individuală, în momentul în care Eu sunt pe pământ. Toate ființele umane doresc venirea luminii și, totuși, se tem toate de ivirea ei, neliniștite de faptul că propria lor urâciune nu va mai găsi tăinuire, căci omul este despuiat și îi lipsește veșmântul. Câți oameni au intrat în panică, datorită venirii luminii și sunt într-o stare de șoc pentru că lumina s-a arătat? Câți oameni, văzând lumina, sunt plini de remușcări nemărginite, detestându-și necurăția, însă, fără puterea de a modifica faptul îndeplinit, pot doar să aștepte ca Eu să pronunț sentința. Câți oameni, rafinați de suferința în întuneric, la vederea luminii, sunt loviți brusc de semnificația ei profundă și, de atunci înainte, îmbrățișează strâns la sânul lor lumina, temându-se să nu o piardă din nou? Câți oameni, în loc să fie aruncați afară de pe orbită de arătarea bruscă a luminii, își desfășoară pur și simplu munca actuală de zi cu zi, pentru că au fost orbi timp de mulți ani și, astfel, ei nu observă că lumina a venit și nici nu sunt mulțumiți de ea. În inimile oamenilor, Eu nu sunt nici sus, nici jos. În ceea ce-i privește pe oameni, este o chestiune de indiferență dacă Eu exist sau nu, ca și cum viața omului nu ar deveni și mai singuratică dacă Eu n-aș exista, iar dacă aș exista, plăcerea lor nu le va fi mai mare. Deoarece ființele umane nu Mă prețuiesc, bucuriile, pe care Eu le permit lor, sunt puține. Dar, de îndată ce oamenii Îmi vor da măcar un gram de adorare, atunci Eu voi face, de asemenea, o schimbare în atitudinea pe care o port față de ei. Din acest motiv, abia atunci când oamenii vor înțelege această lege, vor fi destul de norocoși să Mi se dedice și să ceară lucrurile pe care le țin în mâna Mea. Sigur dragostea omului pentru Mine nu este legată numai de propriile sale interese? Sigur credința lui în Mine nu este legată numai de lucrurile pe care Eu i le dau? S-ar putea ca, dacă nu vede lumina Mea, omul să nu Mă poată iubi cu sinceritate cu ajutorul credinței Lui? Oare, cu siguranță, puterea și vigoarea omului nu se limitează, cu adevărat, la condițiile de astăzi? Ar putea fi faptul că omul are nevoie de curaj pentru a Mă iubi?
Bazându-se pe existența Mea, nenumăratele lucruri ale creației fac supunere ascultătoare în locurile în care locuiesc și, în lipsa disciplinei Mele, nu iau parte în neînfrânare destrăbălată. De aceea, munții devin granițe între națiuni pe pământ, apele devin bariere pentru a ține oamenii despărțiți între pământuri, iar aerul devine cel care curge de la un om la altul, în spațiul de pe pământ. Doar umanitatea este incapabilă să asculte cu adevărat cerințele voii Mele; de aceea spun că, dintre toate creațiile, omul singur aparține categoriei neascultătorului. Omul nu Mi s-a supus niciodată cu adevărat, iar, din acest motiv, l-am ținut tot timpul sub o disciplină strictă. Dacă, în mijlocul umanității, s-ar întâmpla ca slava Mea să se întindă peste întregul univers, atunci, cu siguranță, voi lua toată slava Mea și o voi arăta înaintea omenirii. Pentru că omul, în necurăția sa, nu este potrivit să se uite la slava Mea, timp de mii de ani Eu nu M-am descoperit niciodată, ci am rămas ascuns; din această cauză, slava Mea nu a fost niciodată manifestată înaintea omenirii și omul a fost întotdeauna cufundat în adâncul abis al păcatului. Eu am iertat nedreptatea umanității, dar ființele umane nu știu cum să se păstreze pe ele însele și, în schimb, se deschid întotdeauna la păcat, permițând păcatului să le rănească. Nu este aceasta lipsa omului de respect de sine și iubire de sine? În mijlocul umanității, există cineva care poate iubi cu adevărat? Câte grame poate cântări devotamentul omului? Nu există bunuri alterate amestecate în așa-numita sa autenticitate? Nu este devotamentul lui compus în întregime dintr-un talmeș-balmeș? Ceea ce cer Eu, este dragostea întreagă a omului. Omul nu Mă cunoaște și, deși el poate căuta să Mă cunoască, nu-Mi va da inima lui adevărată și sinceră. Eu nu pretind de la om ceea ce el nu este dornic să dea. Dacă Îmi dăruiește devotamentul său, Eu îl voi accepta fără o obiecție politicoasă; dar, dacă el nu are încredere în Mine și refuză să-Mi ofere chiar și o iota din el însuși, mai degrabă decât să devin mai înverșunat în această privință, pur și simplu Mă voi debarasa de el în alt fel și îi voi pregăti o destinație potrivită. Tunetul asurzitor din cer îl doboară pe om; munții înalți, în timp ce se răstoarnă, îl îngroapă; fiarele sălbatice, în foamea lor, îl devorează; și oceanele care se ridică în talazuri se închid peste capul lui. Pe măsură ce umanitatea se implică într-un conflict fratricid, toți oamenii își vor căuta propria distrugere în calamitățile care se ridică din mijlocul umanității.
Împărăția se extinde în mijlocul umanității, se formează în mijlocul umanității, se ridică în mijlocul umanității; nu există nicio forță care poate distruge Împărăția Mea. Dintre oamenii Mei care sunt în Împărăția de astăzi, care dintre voi nu este o ființă umană între ființe umane? Care dintre voi se află în afara condiției umane? Când noul Meu punct de început este anunțat mulțimii, cum va reacționa umanitatea? Ați văzut cu proprii voștri ochi starea omenirii; sigur nu nutriți încă speranțe de a rezista pentru totdeauna în această lume? Acum merg în mijlocul poporului Meu, trăiesc în mijlocul poporului Meu. În prezent, cei care Îmi poartă o iubire sinceră sunt binecuvântați; binecuvântați sunt cei care Mi se supun, aceștia cu siguranță se vor afla în Împărăția Mea; binecuvântați sunt cei care Mă cunosc, aceștia cu siguranță își vor exercita putere în Împărăția Mea; binecuvântați sunt cei care Mă urmează, aceștia cu siguranță vor scăpa de robia Satanei și se vor bucura de binecuvântări în Mine; binecuvântați sunt cei capabili să se lepede de ei înșiși, cu siguranță, aceștia vor intra în posesiunea Mea și vor moșteni abundența Împărăției Mele. Pe cei care aleargă încoace și încolo de dragul Meu, Mi-i voi aminti, pe cei care fac eforturi de dragul Meu, îi voi îmbrățișa cu bucurie, celor care Îmi aduc daruri, le voi oferi bucurii. Pe cei care găsesc fericirea în cuvintele Mele, îi voi binecuvânta; cu siguranță, ei vor fi stâlpii care vor susține acoperișul Împărăției Mele, cu siguranță ei vor avea o recompensă inegalabilă în casa Mea și nimeni nu se poate compara cu ei. Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers.
19 martie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu