Lecția de ascultare

de Yang Mingzhen, Canada

Numele meu este Yang Mingzhen și sunt șapte ani de când Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic. În ultimii câțiva ani, indiferent de datoria pe care biserica a rânduit să o îndeplinesc ori de dificultățile sau obstacolele pe care le întâmpin în datoria mea, chiar dacă necesită suferință sau un preț pe care să îl plătesc, am reușit să cooperez cu entuziasm, fără negativitate și fără să bat în retragere. M-am gândit că, din moment ce am fost capabilă să fac toate aceste lucruri, firea vieții mele se schimbase și dețineam o anumită ascultare practică față de Dumnezeu. Dar Dumnezeu știe care sunt lipsurile mele și de ce am nevoie pentru creșterea în viață, așa că El a rânduit cu atenție medii reale pe care să le experimentez. Doar prin revelația lui Dumnezeu mi-am văzut clar statura adevărată.

În martie 2016, am fugit într-o altă țară pentru a evita să fiu arestată și persecutată de guvernul PCC și pentru a fi liberă să cred Dumnezeu și să mă închin Lui. Când am sosit, am stat cu câteva surori mai tinere. Surorile ieșeau în fiecare zi pentru a răspândi Evanghelia și pentru a-i uda și sprijini pe noii credincioși. Când veneau acasă seara, își împărtășeau cu bucurie experiențele și ceea ce dobândiseră din îndeplinirea datoriei lor. Văzând asta, le admiram cu adevărat. Mă gândeam: dacă aș putea fi ca ele, dacă aș putea face și eu lucrarea de udare și sprijinire a noilor noștri frați și surori, ar fi atât de minunat! Într-o zi, sora Zhang a venit să discute cu noi despre lucrarea bisericii. M-a întrebat: „Ești dornică să ne ajuți să îi susținem pe frații și surorile noi?” Am spus „da” plină de fericire și m-am gândit: când prietenii și rudele mele și frații și surorile care mă cunosc vor afla că pot să îndeplinesc acest fel de datorie în străinătate, cu siguranță mă vor admira și mă vor privi cu stimă. Va fi atât de impresionant! În zilele ce au urmat, eram nerăbdătoare să-mi încep datoria de udare a noilor credincioși.

Tocmai când inima îmi era plină de așteptări, liderul bisericii a venit la mine și m-a întrebat dacă pot oferi găzduire. Inima mi-a tresărit imediat: „Credeam că biserica urma să rânduiască să mă ocup de udarea și sprijinirea noilor frați și surori, așa că de ce rânduiește acum să fiu gazdă? Nu o să am de-a face doar cu oale și tigăi toată ziua? Nu numai că e o muncă grea, dar este și ceva umilitor! Când eram în lume, eram femeie de afaceri și conduceam o fabrică. Prietenii și rudele mele spuneau cu toții că sunt o femeie cu adevărat puternică. Acasă, angajam întotdeauna ajutor pentru spălătorie, gătit și curățenie. Dar acum, se pare că eu sunt cea care gătește pentru voi. Nu vreau să îndeplinesc o astfel de datorie!” Toate aceste gânduri mi-au trecut prin minte, dar, pentru a-mi salva reputația, am fost prea jenată ca să refuz direct. Am venit cu o scuză diplomată, spunând că tocmai sosisem în această țară, nu eram familiarizată cu împrejurimile și nu puteam vorbi limba locală. Nici măcar nu știam cum să cumpăr legume, așa că nu aș reuși să îndeplinesc în mod corespunzător datoria de gazdă. Sora Zhang mi-a spus să nu-mi fac griji, că toată lumea mă va ajuta ori de câte ori aveam nevoie. După ce mi-a spus asta, nu mai puteam nicicum să inventez alte scuze, dar în inima mea, nu eram deloc dornică să fac acest lucru. Dacă aș fi fost de acord, probabil că nu aș mai fi avut altă ocazie să îndeplinesc datoria de udare și atunci nu s-ar spulbera toate speranțele mele? Dar, dacă nu aș fi fost de acord, oare sora nu ar spune că eram neascultătoare deoarece îmi alegeam și îmi selectam datoriile? După ce m-am mai gândit, m-am forțat să accept această datorie.

În următoarele câteva zile, deși mi-am îndeplinit datoria de găzduire, inima îmi tresărea neîncetat și bănuielile au început să se strecoare. M-am gândit: cumva sora nu mă consideră capabilă să îndeplinesc datoria de udare? Altfel, de ce ar fi aranjat să fiu gazdă? Dacă frații și surorile care mă cunosc ar afla despre asta, nu ar crede că au rânduit să îndeplinesc datoria de gazdă din cauza lipsei mele de realitate a adevărului? Nu m-ar privi de sus? Gândul acesta m-a făcut să mă simt și mai rău. Tocmai atunci, o hotărâre pe care o luasem în fața lui Dumnezeu mi-a venit în minte: indiferent de ceea ce întâmpin, atât timp cât este benefic pentru lucrarea bisericii, îmi voi da toată silința pentru a coopera. Oricât de puțin ar corespunde noțiunilor mele, trebuie să fiu ascultătoare și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Dar când mi s-a cerut să fiu gazdă, de ce mi-a lipsit ascultarea? M-am rugat în liniște lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Știu că rânduielile și conducerea Ta vin asupra mea în această datorie, dar în inima mea există întotdeauna răzvrătire și nu pot să ascult cu adevărat de Tine. Știu că starea mea nu este bună. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești ca să-Ți înțeleg voia și să fiu în stare să mă supun lucrurilor pe care le-ai pregătit și rânduit.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Toți cei care nu caută să asculte de Dumnezeu în credința lor se împotrivesc lui Dumnezeu. Dumnezeu le cere oamenilor să caute adevărul, să înseteze după cuvintele lui Dumnezeu, să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să le pună în practică, pentru a reuși să asculte de Dumnezeu. Dacă așa sunt într-adevăr și motivațiile tale, atunci Dumnezeu sigur te va înălța și sigur va fi milostiv faţă de tine. Nimeni nu poate să pună la îndoială acest lucru și nimeni nu poate schimba asta. Dacă motivațiile tale nu sunt de dragul de a asculta de Dumnezeu şi ai alte scopuri, atunci tot ceea ce spui și faci – rugăciunile tale către Dumnezeu și chiar fiecare dintre acțiunile tale – vor fi în opoziție cu Dumnezeu. Poate că vorbești frumos și ești blând, fiecare acțiune și expresie de-a ta dând bine şi poți părea a fi ascultător, dar, când vine vorba de motivațiile și părerile tale asupra credinței în Dumnezeu, toate lucrurile pe care le faci se opun lui Dumnezeu și sunt rele” („În credința ta în Dumnezeu ar trebui să asculți de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

După ce am plecat acasă, am citit într-o părtășie: „În îndeplinirea datoriei lor, unii oameni se concentrează doar pe vanitate, pe propria reputație. «Voi îndeplini orice datorie îmi va permite să mă arăt. Dacă o datorie îmi cere să stau cu capul plecat și să muncesc din greu, dacă nimeni nu va vedea și nu voi putea să mă arăt, dacă va fi ceva ascuns și voi fi doar un erou fără nume, atunci nu o voi îndeplini. Voi face o lucrare care să mă facă să arăt bine, o lucrare care să-mi mângâie vanitatea.» Ei doar doresc să arate bine în fața celorlalți și, de îndată ce reușesc, sunt încântați. Vor suferi oricât de mult, vor depune orice efort. Ei încearcă mereu să-și satisfacă propria vanitate. Acest tip de persoană nu iubește adevărul. Trebuie să fii atent la voia lui Dumnezeu și să-I respecți rânduielile. Rânduielile din casa lui Dumnezeu sunt îngăduite de Dumnezeu, deci trebuie să fii ascultător în mod deliberat. Dacă poți să asculți de rânduielile casei lui Dumnezeu, înseamnă că poți să asculți de Dumnezeu. Dacă nu poți, atunci ascultarea ta față de Dumnezeu nu înseamnă altceva decât vorbe goale, pentru că Dumnezeu nu îți va porunci vreodată față în față să faci ceva. Astăzi, casa lui Dumnezeu a rânduit ca tu să îndeplinești o anume datorie pe baza cerințelor actuale ale lucrării. Tu spui: «Am de ales. O voi îndeplini pe oricare dintre ele vreau eu. Dacă nu-mi place, nu o voi face.» Să-ți îndeplinești datoria în acest fel înseamnă să asculți de Dumnezeu? Sunt astfel de persoane oameni care iubesc adevărul? Pot ei să dobândească o înțelegere a lui Dumnezeu? Ei nu sunt oameni care Îl respectă pe Dumnezeu. Să ai preferințe și să îți alegi datoria, să fii negativ și delăsător – genul acesta de persoană nu are nici măcar puțină realitate a adevărului. Nu face sincer ascultare, ci se bazează în întregime pe preferințele proprii în datoria sa. Lui Dumnezeu nu-i place acest gen de persoană” („Predici și părtășii despre cuvântul lui Dumnezeu «Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul» (I)” din Predici și părtășie despre intrarea în viață X).

Cuvintele lui Dumnezeu și părtășia mi-au străpuns inima și m-am simțit rușinată. Mai mult, mi-am dat seama de motivul pentru care am fost neascultătoare în legătură cu datoria de a găzdui. Amintindu-mi de vremea când eram responsabilă pentru un mic grup din biserică, liderul întotdeauna discuta mai întâi cu mine despre lucrarea bisericii, iar apoi o discuta cu frații și surorile și o punea în aplicare. Pe atunci, simțeam că liderul bisericii avea o părere bună despre mine, iar frații și surorile mă admirau și ei. Debordam de energie în îndeplinirea datoriei mele și eram bucuroasă să o fac, indiferent cât de dificilă sau de obositoare era. Dar acum, că ar trebui să fiu gazdă, sunt negativă și lipsită de energie, considerând că pregătirea meselor este o sarcină prea umilă, că am de-a face doar cu oale și tigăi toată ziua și că nimeni nu va ști, indiferent cât de mult lucrez. Acest tip de datorie este frustrant, așa că mă împotrivesc și nu vreau să o accept. Nu am o ascultare practică față de Dumnezeu. Abia atunci am văzut că, în trecut, munca mea neobosită în îndeplinirea datoriilor nu era făcută cu ascultare adevărată, ci numai de dragul de a mă arăta și a câștiga admirația și respectul celorlalți, și că nu-mi îndeplineam datoria de făptură a lui Dumnezeu. În momentul în care datoria nu mi-a putut satisface ambiția și dorința de a câștiga faimă și statut, m-am gândit la orice cale posibilă de a născoci scuze și nu am fost dispusă să o accept și să fiu ascultătoare. Ca s-o spunem pe șleau, doar fluturam stindardul îndeplinirii datoriei în timp ce urmăream faima și statutul individual pentru a-mi satisface vanitatea. Nu luam deloc în considerare voia lui Dumnezeu sau întreținerea lucrării bisericii. Sunt într-adevăr atât de egoistă și de josnică! Întotdeauna mi-am îndeplinit datoria după preferințele și alegerile personale, uneltind mereu în scopuri trupești. Cum aș putea fi cineva care urmărește adevărul și ascultă de Dumnezeu? Apoi, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu cu privire la acțiunile lor. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta este îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, Îl ai pe Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au o inimă cu teamă de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău, nu lua mereu în considerare propriile interese și nu ține cont de statutul, renumele sau reputația ta. Trebuie să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate; s-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu, să analizezi dacă te gândești sau nu la lucrarea casei lui Dumnezeu și dacă ți-ai îndeplinit sau nu datoria în mod corespunzător. Când ții mereu seama de lucrarea casei lui Dumnezeu în inima ta și te gândești la intrarea în viață a fraților și a surorilor tale, atunci vei putea să-ți îndeplinești bine datoria” („Poți dobândi adevărul după ce ți-ai încredințat sincer inima lui Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia și am știut ce să fac pentru a-L mulțumi. M-am rugat lui Dumnezeu și am luat o hotărâre: „Dumnezeule! Sunt dispusă să accept cercetarea Ta minuțioasă, să-mi pun deoparte propria vanitate și reputație și să nu mai urmăresc faima sau statutul. Sunt dornică să ascult de rânduielile Tale și să-mi îndeplinesc cu evlavie datoria pentru a Te mulțumi!” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai liniștită și am acceptat această datorie din adâncul inimii mele.

În zilele care au urmat, dat fiind că surorile mele știau că tocmai sosisem aici și că nu eram familiarizată cu împrejurimile, deci mi-ar fi fost greu să fac cumpărăturile, și-au făcut timp să vină cu mine să cumpărăm mâncare și lucrurile necesare zilnic. Sunt mai în vârstă și nu sunt foarte pricepută la calculator, așa că surorile mele m-au învățat cu bunătate și cu răbdare. Uneori, când întâmpinam o dificultate, eram într-o stare de negativitate și slăbiciune, iar ele au găsit pasaje relevante ale cuvintelor lui Dumnezeu pe care să le împărtășească cu mine în părtășie. M-au ajutat cu dragoste și mi-au rezolvat greutățile practice. Deși erau foarte ocupate cu datoria lor, ori de câte ori găseau un moment, mă ajutau cu treburile casnice, curățenia și așa mai departe. Nici una nu m-a privit de sus sau m-a tratat cu răceală pentru că eram gazdă. Pur și simplu, fiecare făcea ce putea pentru datoria sa. Am simțit că între frați și surori nu exista nicio distincție între ce era modest și ce era elevat. Eram și mai apropiați, mai intimi decât o familie. Fiecare zi era foarte plină, iar eu mă simțeam liniștită și împăcată. Îi mulțumesc cu adevărat lui Dumnezeu! După ce trecusem prin acea judecată și mustrare a cuvintelor lui Dumnezeu, simțeam că dobândisem o anumită pătrundere în adevărul ascultării față de Dumnezeu și am devenit mai ascultătoare în datoria mea. Dar Dumnezeu știa bine că natura mea satanică de a căuta faima și statutul era bine înrădăcinată, așa că a pregătit un alt mediu care să mă purifice și să mă mântuiască.

Într-o zi, liderul bisericii m-a sunat și mi-a spus că una dintre surori fusese foarte ocupată cu datoria ei și nu avea pe nimeni care să-i aibă grijă de copil sâmbăta după-amiază, întrebându-mă dacă mi-aș putea face timp să o ajut o jumătate de zi pe săptămână. Când am auzit că urma să fiu babysitter, m-am simțit puțin jignită. Să fiu babysitter contează ca îndeplinire a datoriei? În plus, în toți acești ani, am fost ocupată cu afacerile și nu a trebuit să am grijă nici de nepoții mei. Toată munca pe care o făceam era ceva care mă făcea să arăt bine, iar în ochii rudelor și prietenilor mei, eram o femeie puternică. Îndeplinirea simplei datorii de gazdă este deja foarte umilitoare pentru mine, așa că dacă, în plus, am grijă de copilul cuiva, nu înseamnă că tocmai am devenit bonă? Nu pot să-mi fac un nume sau să dobândesc statutul fiind babysitter, așa că nu vreau să fac asta. Deci am venit cu o scuză: acum pregătesc mesele pentru surori și trebuie să mă ocup de casă. Frații și surorile trec pe aici des, așa că nu pot să ies. În timp ce doar inventam scuze și eram evazivă, liderul mi-a cerut să mă rog mai întâi lui Dumnezeu, să cercetez și apoi să iau o hotărâre. După ce am închis telefonul, inima nu-mi dădea pace și, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău. M-am gândit: de ce liderul nu găsește pe altcineva? De ce trebuie să apeleze la mine? Nu pot să-mi fac un nume sau să câștig un statut prin babysitting. Cum m-ar privi frații și surorile mele dacă ar ști? Cum aș putea să apar înaintea lor? Dar dacă nu o fac, nu o să spună că nu am dragoste în inimă? M-am tot gândit și m-am răzgândit și, în final, m-am hotărât să mă duc și să fac o încercare.

M-am dus acasă la sora Zhou sâmbătă după-amiază și am văzut că fiica ei cea plină de viață era nevinovată și adorabilă, dar pur și simplu nu puteam simți nicio fericire. Inima-mi era neliniștită. Am reușit, cu mari eforturi, să stau până la ora 17:00, când fetița a început să plângă după mama ei și nu am putut s-o calmez indiferent ce făceam. Sora Zhou era pe punctul de a ajunge acasă, dar fetița pur și simplu nu se oprea din plâns. Am început să mă agit. M-am gândit: dacă se întoarce și își vede fata plângând, ce va crede despre mine? Va crede că, la vârsta mea, nu pot nici măcar să am grijă de un copil mic? Într-o continuă frământare, tot ce reușeam să fac era să o înduplec cu gustări delicioase, să-i spun povești și să-i pun desene animate. Ușor-ușor, a încetat să plângă, iar apoi sora Zhou s-a întors de la îndeplinirea datoriei sale. În felul acesta, am reușit să trec cu bine peste o după-amiază. Pe drumul spre casă, mergeam agale și mă gândeam: a avea grijă de un copil nu este o sarcină simplă. Dincolo de faptul că e obositor, sunt atâtea lucruri la care trebuie să fii atent. Dacă s-ar întâmpla ceva, nu aș putea să mă descurc. Și sunt atât de mulți oameni la biserică, așa că de ce trebuie să mă pună pe mine să fiu babysitter? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai frustrată. În seara aceea, m-am sucit și m-am învârtit în pat și n-am reușit să adorm. A trebuit să vin înaintea lui Dumnezeu și să mă rog: „Dumnezeule! Mă simt groaznic în clipa asta. Știu că ajutorul dat acestei surori să aibă grijă de fiica ei este pentru ca grijile familiale să nu interfereze cu datoria ei, iar eu ar trebui să accept asta ca datorie. Dar mă simt întotdeauna nedreptățită și fac eforturi ca să ascult. Dumnezeule! Te implor să mă luminezi și să mă îndrumi, ca să-Ți înțeleg voia și să pot ieși din această stare greșită.” După rugăciune, nu m-am mai simțit așa de groaznic ca înainte. Am deschis cartea cuvintelor lui Dumnezeu și am citit asta: „Ce este supunerea adevărată? Ori de câte ori lucrurile merg așa cum îți dorești și îți permit să ieși în evidență, să strălucești și să ai parte de ceva omagii, simți că totul este mulțumitor și potrivit. Îi mulțumești lui Dumnezeu și te poți supune orchestrării și orânduirilor Lui. Totuși, de fiecare dată când ești dat la o parte, nu reușești să ieși în evidență și ești ignorat în permanență de alții, nu te mai simți fericit. […] Supunerea atunci când condițiile sunt favorabile este în general ușoară. Dacă te poți supune și în împrejurări nefavorabile – în care lucrurile nu merg așa cum vrei și sentimentele îți sunt rănite, în împrejurări care te fac slab, care te fac să suferi fizic și îți afectează reputația, care nu îți pot satisface vanitatea și mândria și care te fac să suferi psihic – atunci te-ai maturizat cu adevărat. Nu este acesta scopul pe care ar trebui să-l urmăriți? Dacă aveți o asemenea hotărâre și un asemenea țel, atunci există speranță” (Părtășia lui Dumnezeu).

„Firea coruptă a omului se ascunde în fiecare gând și idee, în motivele din spatele fiecărei acțiuni; se ascunde în fiecare opinie, înțelegere, punct de vedere și dorință pe care o are vizavi de tot ceea ce face Dumnezeu. Și cum abordează Dumnezeu aceste lucruri ale omului? El pregătește medii în care să te dezvăluie. El nu doar că te va da în vileag, ci te va și judeca. Atunci când îți dai pe față firea coruptă, când nutrești gânduri și idei care Îl sfidează pe Dumnezeu, când ai stări și puncte de vedere care se războiesc cu Dumnezeu, când ai stări în care Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu, sau Îi opui rezistență sau I te împotrivești, Dumnezeu te va dojeni, te va judeca și te va mustra, iar uneori te va și pedepsi și disciplina. […] Dumnezeu vrea să-ți recunoști firile corupte și esența satanică, ca să poți fi obedient în mediile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru tine și, în cele din urmă, să poți practica ceea ce El cere de la tine în acord cu voia Lui și să fii capabil să-I mulțumești voia” („Doar o supunere adevărată este o credință reală” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).

Pusă în fața cuvintelor revelatoare ale judecății lui Dumnezeu, simțeam că n-am unde să mă ascund. Văzând aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Firea coruptă a omului se ascunde în fiecare gând și idee, în motivele din spatele fiecărei acțiuni; se ascunde în fiecare opinie, înțelegere, punct de vedere și dorință pe care o are vizavi de tot ceea ce face Dumnezeu,” nu am putut să nu privesc înăuntrul meu: de ce nu eram în stare să mă supun mediului pe care Dumnezeu îl pregătise pentru mine? De ce nu eram dispusă să-mi ajut sora să aibă grijă de copil? Credeam că îngrijirea copiilor era un lucru pe care îl făceau oamenii de statut inferior și că însemna o pierdere a statutului, că alții ar privi de sus. Credeam că numai îndeplinirea unei datorii în care aș putea să mă arăt și să fac ceva măreț, pe care alții l-ar admira și l-ar stima, era ceva de valoare și avea să fie lăudat de Dumnezeu. Dacă datoria mea este umilă și este invizibilă pentru ceilalți, nu valorează nimic. Am chibzuit la aceste gânduri și idei din sinea mea și numai atunci mi-am dat seama că încă mai eram sub controlul dorinței de faimă și statut. Obiectivele, perspectivele asupra vieții și valorile pe care le urmăream în credința mea în Dumnezeu erau identice cu cele ale oamenilor de lume, cum ar fi: „Aşa cum un copac trăieşte pentru scoarţa lui, un om trăieşte pentru faţa lui,” „Bărbații ar trebui întotdeauna să se străduiască să fie mai buni decât contemporanii lor,” „Un om îşi lasă numele în urma oricărui loc unde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară,” „Omul se luptă în sus; apa curge în jos,” etc. Aceste toxine satanice și legi logice se înrădăcinaseră profund în inima mea și deveniseră viața mea, făcându-mă extrem de arogantă și determinându-mă să iubesc faima și statutul. Acest lucru m-a determinat să-mi calculez întotdeauna câștigurile și pierderile în ceea ce privește faima și statutul în datoria mea și să nu fiu în stare să ascult cu adevărat de Dumnezeu.

Apoi am cugetat din nou la cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg că, deși mediul pe care El îl rânduise pentru mine era contrar noțiunilor mele, cuprindea bunele intenții ale lui Dumnezeu. El a vrut să mă demaște prin acel mediu, astfel încât să-mi înțeleg mai profund firea coruptă și să văd clar că o luam pe calea greșită, îngăduindu-mi să mă căiesc și să mă schimb la timp, să pășesc pe calea cea bună de urmărire a adevărului. Acum, dacă ceilalți văd datoria pe care o îndeplinesc drept măreață sau banală, totul este conducerea și rânduiala lui Dumnezeu și este responsabilitatea și datoria pe care trebuie să mi-o asum. Trebuie pur și simplu să accept și să mă supun fără a face presupuneri și a sta la discuții; nu pot să vin cu argumente și să mă împotrivesc. Nu e o alegere pe care să o fac eu – doar aceasta este ascultarea autentică!

În timp ce îmi făceam devoțiunile duhovnicești a doua zi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu-ți realizezi bine datoria, ci urmărești mereu gloria și concurezi pentru funcție, renume, reputație și pentru interesele proprii, atunci vrei să faci un serviciu cât timp trăiești într-o astfel de stare? Poți face un serviciu dacă dorești, dar este posibil să fii expus înainte de terminarea serviciului tău. Expunerea ta are loc instantaneu. Imediat ce ești expus, întrebarea nu mai este dacă starea ta poate fi îmbunătățită; în schimb, este probabil ca rezultatul tău să fi fost deja determinat – și lucrul acesta va fi o problemă pentru tine” („Poți dobândi adevărul după ce ți-ai încredințat sincer inima lui Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).

„Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați; cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi asupra urmării transformării personale și a intrării; tu întotdeauna te concentrezi asupra acelor dorințe extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în împărăție?” („De ce nu sunteţi dispuşi să fiți un contrast?” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).

Asta mi-a străpuns inima, cuvânt după cuvânt. Am văzut firea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, care nu va tolera jignirile oamenilor, și nu am putut să nu mă simt înfricoșată de calea pe care o luasem. Mi-am dat seama că am crezut în Dumnezeu mulți ani, totuși nu urmărisem adevărul – urmărisem întotdeauna faima și statutul. Mă concentrasem asupra lucrurilor pe care le puteam face în fața celorlalți, astfel încât să mă admire și să mă susțină. Eram legată și îngrădită de aceste dorințe extravagante și eram incapabilă să ascult de rânduielile lui Dumnezeu. Îndeosebi, nu eram capabilă să ascult de Dumnezeu sau să Îl iubesc. Dacă aș fi continuat să-L urmez astfel pe Dumnezeu până la sfârșit, firea vieții mele nu s-ar fi schimbat niciodată. Aș continua să îndur controlul acestei naturi satanice, să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc. Atunci, cum aș putea vreodată să fiu mântuită de Dumnezeu? Chiar dacă am demonstrat destul de multă corupție în această schimbare a datoriilor mele, am ajuns să înțeleg că, în credința mea în Dumnezeu, numai prin urmărirea adevărului și prin acceptarea judecății, mustrării, emondării și tratării din cuvintele lui Dumnezeu pot să înțeleg esența propriei mele naturi satanice și văd limpede adevărul corupției mele de a mă răzvrăti și de a mă împotrivi lui Dumnezeu. Asta mă poate face să mă detest, să mă lepăd de trup și să dobândesc o transformare în firea vieții, devenind astfel cineva care este cu adevărat ascultător față de Dumnezeu și care Îi câștigă lauda. Înțelegând acest lucru, am simțit că, în credința în Dumnezeu, este cu adevărat necesar să învăț să mă supun. În acea clipă, m-am hotărât: indiferent de datoria pe care o rânduiește biserica pentru mine, sunt dornică să mă supun pe deplin celor pregătite de Dumnezeu. Nu voi încerca să introduc raționamentele mele proprii și nu voi lua în considerare beneficiile sau pierderile personale. Vreau doar să-mi îndeplinesc cu statornicie datoria de făptură a lui Dumnezeu și să-L mulțumesc!

În zilele care au urmat, ori de câte ori frații și surorile mele erau ocupați cu datoria lor și aveau nevoie de ajutor pentru a îngriji copiii, acceptam din toată inima și mă supuneam mediului pe care Dumnezeu îl pregătise pentru mine. Îmi îndeplineam cu zel datoria și mă simțeam liniștită și cu sufletul împăcat. De asemenea, am primit mult din îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Câteodată, când copilul era neascultător sau făcea mofturi, eram gata să-mi pierd răbdarea. Dar imediat reușeam să-mi dau seama că îmi dezvăluiam încă o dată corupția, așa că mă grăbeam să mă întorc la Dumnezeu și să chibzuiesc asupra mea și vedeam că, în fața lui Dumnezeu, eram întocmai ca un copil imatur care deseori se răzvrătea înaintea lui Dumnezeu, I se împotrivea și nu făcea ce spunea El. Nu mă mai simțeam așa de agitată și am reușit să fiu mai înțelegătoare și mai iertătoare cu copiii. Uneori, aveam unele mici diferențe de opinie cu ei, așa că încercam să mă cobor la mintea lor, să ascult ce au de spus și să le accept orice sugestie corectă. Am învățat și cum să am o discuție deschisă cu un copil și să-i înțeleg cu adevărat sentimentele. Când aveau ceva pe suflet, îmi vorbeau despre asta și între noi nu mai era nicio distanță. De asemenea, citeam des cuvintele lui Dumnezeu împreună și ascultam imnuri. Comunicam cu ei și aveam părtășie despre cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu și despre cum să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne bazăm pe El când întâmpinăm dificultăți în viață. În plus, m-au învățat engleză – ne ajutam reciproc. Când am văzut că deveneau din ce în ce mai ascultători și că au învățat cum să se roage lui Dumnezeu și să se bazeze pe El când aveau greutăți, m-am simțit incredibil de fericită. Nu puteam să nu-mi exprim din inimă mulțumirea și lauda pentru Dumnezeu! Prin experiența judecății și a mustrării din cuvintele lui Dumnezeu, am renunțat treptat la dorința de a căuta faima și statutul. Nu mai voiam să îndeplinesc o datorie care să mă pună în prim-plan și nu m-am mai concentrat asupra modului în care mă priveau ceilalți. În schimb, am devenit capabilă să ascult de rânduielile lui Dumnezeu, să stau înaintea Lui cu loialitate și să-mi îndeplinesc datoria. Simt că a trăi astfel este relaxant, eliberator și aduce ușurare. De asemenea, am experimentat profund faptul că, în casa lui Dumnezeu, nicio datorie nu este mare sau mică și că nu era nicio diferență între ceea ce este umil și ceea ce este măreț. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, aceasta conține o lecție pe care trebuie să o învăț, precum și adevăruri pe care trebuie să le pun în practică și să le pătrund. Atâta vreme cât practic cuvintele lui Dumnezeu și ascult de El, voi reuși să dobândesc lucrarea Duhului Sfânt, să înțeleg adevărul și să primesc binecuvântările Sale când îmi îndeplinesc datoria. Asta îmi permite să văd cât de drept este El și că El nu tratează incorect pe nimeni!

Dumnezeu spune: „Dumnezeu plătește un preț – un preț greu – pentru fiecare persoană și fiecare dintre ele are voia Lui. Dumnezeu plătește un preț greu de dragul fiecărei persoane. El Își țintuiește voia asupra fiecărei persoane în parte, având așteptări și speranțe de la toate. El plătește de bunăvoie prețul greu pentru acele persoane din propria Lui voință și Își dăruiește de bunăvoie viața și adevărul fiecărei persoane. Prin urmare, Dumnezeu este mulțumit dacă cineva este capabil să înțeleagă acest scop al Său. Dacă poți să accepți lucrurile pe care le face și să te supui lor și dacă poți primi totul de la Dumnezeu, atunci El simte că prețul greu nu a fost plătit în zadar. Aceasta înseamnă că, dacă te-ai ridicat la înălțimea grijii și gândirii investite de Dumnezeu în tine, ai cules roadele din fiecare mediu, nu ai dezamăgit speranțele lui Dumnezeu față de tine și, dacă ceea ce face Dumnezeu asupra ta a avut efectul scontat și a atins obiectivul așteptat, atunci inima lui Dumnezeu este mulțumită” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că oamenii, evenimentele, lucrurile și mediile pe care le întâlnesc în fiecare zi conțin toate voia lui Dumnezeu și eforturile Lui. Dumnezeu are o însărcinare pentru mine și Și-a pus speranța în mine în mod deosebit. El m-a recâștigat din lumea cea imensă. Voia lui Dumnezeu este ca eu să-mi joc propriul rol în planul Său de gestionare (planul mântuirii). Ca făptură a lui Dumnezeu, datoria mea este să iau aminte la ceea ce spune Dumnezeu, să mă supun rânduielilor Sale, să fac în mod sistematic ceea ce El mi-a încredințat și să-mi duc la bun sfârșit responsabilitățile. Aceasta este datoria și misiunea mea, de la care nu mă pot sustrage. Iau astfel hotărârea să accept toate lucrurile care vin de la Dumnezeu și să mă supun lor, iar în toți oamenii, evenimentele și lucrurile pregătite de Dumnezeu, să caut adevărul, să încerc să înțeleg voia lui Dumnezeu și să practic potrivit cerințelor Lui. În viitor, indiferent de mediul sau de datoriile ce îmi revin, indiferent cât de departe sunt acestea de noțiunile mele, voi fi dispusă să accept și să mă supun. Mă voi dărui cu inima, cu sufletul și cu mintea îndeplinirii datoriei mele. Voi căuta să devin cineva care ascultă cu adevărat de Dumnezeu și câștigă lauda Lui!

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”